Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 486 din 25 septembrie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 486 din 25 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 794 din 31 octombrie 2014

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Detect Serv" - S.R.L. din municipiul Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7.355/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 84D/2014.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Societatea Română de Radiodifuziune a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Sentinţa civilă nr. 16.310 din 20 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.355/211/2013, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Detect Serv" - S.R.L. din municipiul Cluj-Napoca în contradictoriu cu Societatea Română de Radiodifuziune într-o cauză având ca obiect pretenţii.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece obligă societăţile comerciale (persoane juridice) la plata unor taxe pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru cel de televiziune, indiferent dacă acestea beneficiază sau nu de aceste servicii.
    7. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, prevede că taxa este datorată de persoanele juridice în calitate de beneficiari. Prin urmare, singura interpretare a acestor prevederi legale nu poate fi decât în sensul că această taxă este datorată numai în măsura în care se face dovada faptului că persoana juridică a beneficiat de serviciul public de radiodifuziune sau de serviciul public de televiziune, iar o asemenea interpretare este, evident, constituţională.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare. Din examinarea criticii formulate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă doar prevederile alin. (3) ale art. 40 din Legea nr. 41/1994, potrivit cărora "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii."
    12. În susţinerea neconstituţionalităţii reglementării legale criticate se invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (2) potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale" şi a celor ale art. 136 alin. (5) care prevede că "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2004, sau Decizia nr. 331 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 12 mai 2006, Curtea a reţinut că, "Într-adevăr, art. 40 din Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că veniturile proprii ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune provin, între altele, şi din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, aşa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, (...) taxele sunt datorate de către subiectele de drept acolo menţionate, «în calitate de beneficiari ai acestor servicii». Aşadar, obligaţia prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective şi, în consecinţă, niciuna dintre criticile formulate nu poate fi reţinută".
    14. Cu toate că instanţa de contencios constituţional a stabilit prin jurisprudenţa sa în materie reperele unui comportament constituţional, în practică s-a constatat o nesocotire a acestora şi implicit o nesocotire a deciziilor Curţii Constituţionale care, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, sunt obligatorii erga omnes.
    15. În acest context, prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Curtea a reţinut că "aplicarea dispoziţiilor de lege criticate în sensul că obligaţia de plată a taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune incumbă tuturor persoanelor juridice, cu excepţia persoanelor fizice autorizate, şi nu este condiţionată de deţinerea receptoarelor radio/TV, denotă faptul că statuările instanţei de contencios constituţional în sensul că «obligaţia plăţii acestor taxe este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective» sunt nesocotite în practică." Prin această decizie, Curtea a stabilit că numai interpretarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, în sensul că persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari efectivi ai acestor servicii, este singura interpretare care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate de care textul de lege suferă prin lipsa unei menţiuni exprese în acest sens. Întrucât există o modalitate de interpretare a textului conformă Constituţiei, ce rezultă chiar din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi având în vedere faptul că neconstituţionalitatea este atât o ultimă sancţiune aplicată de instanţa constituţională cu repercusiuni asupra existenţei normative a legii, cât şi parte integrantă a ordinii juridice normative, prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, Curtea a constatat că prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.
    16. Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Aşa fiind, poate forma obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă.
    17. În prezenta cauză, Curtea Constituţională a fost sesizată la data de 20 decembrie 2013, deci anterior publicării Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 7 ianuarie 2014, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
    18. În cauză se impune precizarea că, deşi Curtea va pronunţa o soluţie de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei, urmează ca cele statuate prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 să îşi găsească aplicarea, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv şi general obligatoriu modalitatea de interpretare constituţională a textului ce constituie obiectul excepţiei. De altfel, de la acelaşi moment, instanţele judecătoreşti vor interpreta şi aplica prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în acord cu această decizie în toate cauzele pendinte în care acestea sunt incidente, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată; în această ultimă ipoteză, dacă litigiul a fost soluţionat, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituie temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

    19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Detect Serv" - S.R.L. din municipiul Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7.355/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 septembrie 2014.


               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                        AUGUSTIN ZEGREAN

                       Magistrat-asistent,
                       Ingrid Alina Tudora
                           __________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016