Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIE nr. 483 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3), art. 482 lit. h) şi art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 483 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3), art. 482 lit. h) şi art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 17 noiembrie 2016
Comenteaza legea

    Valer Dorneanu         - preşedinte
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Augustin Zegrean       - judecător
    Cristina Teodora Pop   - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3), art. 482 lit. h) şi art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Cătălin Ioniţă în Dosarul nr. 2.150/269/2015 al Judecătoriei Olteniţa, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.567 D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiind incidentă în cauză Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 7 aprilie 2015, şi respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3) şi art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Referitor la acestea din urmă, se susţine că premisele de la care pleacă autorul excepţiei sunt greşite, întrucât reglementarea avizului procurorului ierarhic superior în cadrul procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei corespunde principiului constituţional al controlului ierarhic al activităţii procurorului. Se mai arată că critica conform căreia încheierea de către procuror a acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu este de natură a reprezenta o imixiune a puterii executive în atribuţiile instanţelor judecătoreşti, întrucât acordul de recunoaştere a vinovăţiei este supus controlului judecătoresc, iar judecătorul are posibilitatea să admită, să respingă sau să modifice acest acord.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Sentinţa penală nr. 191 din 25 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.150/269/2015, Judecătoria Olteniţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 478 alin. (2) şi (3), art. 482 lit. h) şi art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Cătălin Ioniţă într-o cauză având ca obiect pronunţarea asupra unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de autorul excepţiei şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. 56 din Codul de procedură penală şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu reglementează competenţa procurorului de a încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, de a stabili pedepse şi modalităţi de executare, de a renunţa la aplicarea unor pedepse sau de a dispune amânarea executării pedepselor. Se susţine că reglementarea, prin dispoziţiile procesual penale referitoare la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a mai multor drepturi decât cele prevăzute în legea anterior referită şi în partea generală a Codului de procedură penală este de natură a încălca principiul separaţiei puterilor în stat, principiul autonomiei procurorilor şi dreptul la un proces echitabil.
    6. Judecătoria Olteniţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în ceea ce priveşte soluţia legislativă prevăzută la art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform căreia instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei în urma unei proceduri necontradictorii. Se subliniază faptul că, numai în cazul unei dezbateri contradictorii, părţile au posibilitatea reală de a prezenta probe în susţinerea intereselor procesuale şi că principiul contradictorialităţii este un element al principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil. Se susţine că instanţa de judecată poate stabili, prin sentinţa pronunţată conform art. 485 din Codul de procedură penală, o altă soluţie decât cea prevăzută în acordul de recunoaştere a vinovăţiei, motiv pentru care o astfel de soluţie nu poate fi dispusă decât cu asigurarea caracterului contradictoriu al procedurii de judecată. Se arată, din perspectiva celorlalte critici de neconstituţionalitate, că excepţia este neîntemeiată.
    7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Guvernul apreciază ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3) şi art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Referitor la aceasta din urmă, se arată că decizia asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi asupra fondului cauzei aparţine, în mod exclusiv, instanţei de judecată, care se pronunţă inclusiv asupra felului şi cuantumului pedepsei şi asupra modalităţii de executarea a acesteia. Aşa fiind, asupra temeiniciei acuzaţiei în materie penală se pronunţă instanţa de judecată, motiv pentru care nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 478 alin. (2) şi (3), art. 482 lit. h) şi art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepţiei, aveau următorul cuprins:
    - Art. 478 alin. (2) şi (3): "(2) Efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.
    (3) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat.";
    - Art. 482 lit. h): "Acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde: [...]
    h) felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat;";
    - Art. 484 alin. (2): "Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă.";
    Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, având, în prezent, următorul cuprins: "La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată. Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate."
    Cu toate acestea, având în vedere că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, au produs efecte textele criticate în forma anterioară modificării lor, Curtea reţine ca obiect al prezentei acestei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 478 alin. (2) şi (3), art. 482 lit. h) şi art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală în forma pe care acestea o aveau la data sesizării Curţii Constituţionale.
    12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 126 alin. (5) cu privire la instanţele judecătoreşti, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, reţine că, prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză şi a constatat că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură penală, precum şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din acelaşi cod, care exclud persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, sunt neconstituţionale. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Întrucât actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţat pe data de 25 septembrie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin pronunţarea şi publicarea Deciziei nr. 235 din 7 aprilie 2015, înaintea datei actului de sesizare anterior referit, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca inadmisibilă.
    14. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 478 alin. (2) şi (3) şi art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, alături de judecata pe baza recunoaşterii învinuirii, prevăzută la art. 377 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei, reglementat la art. 478 şi 488 din Codul de procedură penală, reprezintă una dintre instituţiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în Codul de procedură penală în vigoare. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o excepţie de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare ca, în toate cauzele, să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt. Această excepţie a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicarea principiului oportunităţii, caracteristic sistemului de drept anglo-saxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiţiei, conduce, în unele cazuri, într-un mod mai eficient, la acelaşi rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Aceleaşi aspecte au fost reţinute de legiuitor în Expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, conform căreia introducerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei în legislaţia românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor şi simplificarea activităţii organelor de urmărire penală, cu consecinţa reducerii costurilor actului de justiţie pentru toate părţile, dar, în mod special, pentru stat, care, prin justiţia negociată, economiseşte resurse băneşti şi umane esenţiale. Prin urmare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este prezentat, în cuprinsul Expunerii de motive anterior menţionate, ca aparţinând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienţei constând în durata mare a soluţionării cauzelor în România.
    15. Instituţia procesual penală analizată a fost însă adaptată de legiuitor la cerinţele dreptului continental. Astfel, acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) şi 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, cu privire la infracţiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii sale, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt inculpatul şi procurorul, acordul putând fi iniţiat, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, de oricare dintre aceştia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din acelaşi cod, obiectul acordului îl constituie recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; acesta priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 şi 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă şi constituie act de sesizare a instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Conform art. 485 din Codul de procedură penală, aceasta admite sau respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei, printr-o procedură publică, la care sunt citaţi inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate, instanţa se pronunţă prin sentinţă, potrivit art. 484 din Codul de procedură penală. Sentinţa astfel pronunţată poate fi atacată cu apel, conform art. 488 din Codul de procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, soluţionarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin art. II pct. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, limita de 7 ani a pedepsei închisorii, prevăzută la art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost extinsă la 15 ani.
    16. Astfel reglementat, acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o instituţie de drept procesual penal ce asigură toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi în situaţia prevederii de către legiuitor, în contextul acestei instituţii, a dreptului procurorului de a iniţia acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, potrivit art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, precum şi a dreptului acestuia de a stabili felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Aceasta întrucât acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procuror şi inculpat, în condiţiile arătate de autorul excepţiei, este supus controlului instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, care poate să îl admită sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar, împotriva sentinţei astfel pronunţate, părţile interesate pot formula apel.
    17. Referitor la norma constituţională de la art. 21 alin. (3), invocată de autorul excepţiei, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că aceasta garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. S-a statuat, în acelaşi sens, că dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului, ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile şi, totodată, că dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29-30).
    18. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie.
    19. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că nu este încălcat nici principiul separaţiei puterilor în stat şi nici principiul separaţiei funcţiilor judiciare, denumit de autorul excepţiei "principiul autonomiei procurorilor", întrucât înfăptuirea actului de justiţie, chiar şi în urma încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, are loc cu controlul instanţei judecătoreşti, care, printre altele, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cazul respingerii acordului dispune judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor procesual penale cu caracter general.
    20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 126 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că acestea interzic înfiinţarea de instanţe extraordinare, permiţând înfiinţarea, prin lege organică, de instanţe specializate, în anumite materii, motiv pentru care Curtea constată că această normă constituţională nu este incidentă în cauză.
    21. Referitor la critica autorului excepţiei potrivit căreia art. 56 din Codul de procedură penală şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, nu reglementează competenţa procurorului de a încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, de a stabili pedepse şi modalităţi de executare, de a renunţa la aplicarea unor pedepse sau de a dispune amânarea executării pedepselor, Curtea reţine că acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o procedură specială, fiind plasată de către legiuitor în cuprinsul titlului IV al părţii speciale a Codului de procedură penală (intitulat "Proceduri speciale"), ca o excepţie de la dispoziţiile art. 56 din acelaşi cod, excepţie care oferă însă garanţiile procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. Pentru acest motiv, Curtea constată că legiuitorul a reglementat competenţa procurorului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, conform exigenţelor constituţionale specifice drepturilor anterior referite.
    22. Nu în ultimul rând, Curtea reţine că reglementarea instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica sa penală, exprimată potrivit competenţei sale constituţionale reglementată la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acesta.

    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Cătălin Ioniţă în Dosarul nr. 2.150/269/2015 al Judecătoriei Olteniţa.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Cătălin Ioniţă în Dosarul nr. 2.150/269/2015 al Judecătoriei Olteniţa şi constată că dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi (3) şi art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Decizia se comunică Judecătoriei Olteniţa şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.

               PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                         prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                              Magistrat-asistent,
                              Cristina Teodora Pop


                                    ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIE nr. 483 din 30 iunie 2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016