Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 469 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215 şi ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 469 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215 şi ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 9 noiembrie 2016

Comenteaza legea


    Valer Dorneanu         - preşedinte
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Tudorel Toader         - judecător
    Augustin Zegrean       - judecător
    Cristina Teodora Pop   - magistrat-asistent

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215, în măsura în care nu prevăd o procedură de prelungire a măsurii controlului judiciar, şi ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Stan în Dosarul nr. 3.023/740/2015 al Judecătoriei Alexandria - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.302 D/2015.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 iunie 2016, în prezenţa autorului excepţiei, reprezentat de dl. avocat Iulian Creaţă din cadrul Baroului Teleorman, şi a reprezentantului Ministerului Public, Iuliana Nedelcu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 21 iunie 2016. La data de 21 iunie 2016, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării la 28 iunie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 13 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.023/740/2015, Judecătoria Alexandria - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215, în măsura în care nu prevăd o procedură de prelungire a măsurii controlului judiciar, şi ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Stan într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei ordonanţe a procurorului de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 211-215 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu reglementează procedura prelungirii măsurii controlului judiciar în faza de urmărire penală. Se susţine, de asemenea, că art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituţional, întrucât permite procurorului să prelungească măsura preventivă a controlului judiciar în situaţia în care această măsură a fost luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Referitor la dispoziţiile art. 211-215 din Codul de procedură penală, se arată că măsura controlului judiciar este o măsură preventivă, la fel ca şi arestarea preventivă, şi că legiuitorul a reglementat procedura prelungirii acesteia din urmă, la art. 235 din Codul de procedură penală, dar a lăsat nereglementată procedura prelungirii controlului judiciar. Se susţine că, în aceste condiţii, procurorul poate să îl cheme pe inculpat şi în ultima zi sau chiar într-un interval de timp mult mai scurt rămas până la expirarea duratei măsurii, pentru a-i prelungi controlul judiciar, fără ca acesta să-şi poată pregăti apărarea şi să poată propune probe în apărarea sa. Pentru aceste motive, se susţine încălcarea prin textele criticate a dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Constituţie.
    5. Cu privire la art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, se arată că, deşi luarea măsurii controlului judiciar a fost dispusă, în prezentul dosar, de judecătorul de drepturi şi libertăţi, conform competenţei sale prevăzute la art. 53 lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 23 alin. (4) din Constituţie, prelungirea acestei măsuri a fost dispusă de procuror. Având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 712 din 4 decembrie 2014, paragraful 20, referitoare la drepturile fundamentale restrânse prin dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar, se conchide că nu numai luarea acestei măsuri, dar şi prelungirea ei, trebuie dispusă de către judecător.
    6. Judecătoria Alexandria - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215 din Codul de procedură penală este întemeiată, în măsura în care normele procesual penale nu reglementează o procedură a prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar în cursul urmăririi penale. Se arată că textele criticate nu reglementează procedura prelungirii controlului judiciar în cursul urmăririi penale, legiuitorul nespecificând în cuprinsul acestora motivele care justifică prelungirea şi perioada maximă pentru care poate fi dispusă. Se observă că, în cazul celorlalte măsuri preventive privative de libertate, cum este măsura arestării preventive, procedura de prelungire este în mod expres şi detaliat reglementată de către legiuitor şi că nu există o justificare raţională pentru ca o astfel de reglementare să lipsească în ceea ce priveşte controlul judiciar. Se susţine că lipsa acestei proceduri este de natură a încălca dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie referitoare la libertatea individuală şi la dreptul la apărare. În susţinerea încălcării prin textele criticate a prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituţie se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 712 din 4 decembrie 2014. Cu privire la încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, se susţine că dreptul la apărare presupune, printre altele, posibilitatea pregătirii şi organizării unei apărări. Or, aceste garanţii nu sunt asigurate, câtă vreme inculpatul nu este încunoştinţat în legătură cu prelungirea unei măsuri preventive privative de libertate, cum este cea a controlului judiciar, pentru a-şi putea pregăti apărarea. Se arată că împrejurarea că ulterior prelungirii controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi, în temeiul art. 213 din Codul de procedură penală, nu acoperă încălcarea drepturilor sale fundamentale prevăzute la art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie. Se susţine, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală este întemeiată. Se arată, în acest sens, că aşa-zisul caracter mai uşor al măsurii preventive a controlului judiciar nu justifică acordarea posibilităţii procurorului de a dispune asupra unei astfel de măsuri restrictive de libertate, soluţia constituţională fiind că numai judecătorul să poată dispune cu privire la luarea sau prelungirea unei astfel de măsuri.
    7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se susţine că autorul excepţiei nu formulează, în realitate, veritabile critici de neconstituţionalitate, ci probleme ce ţin, pe de o parte, de maniera de reglementare a textelor criticate, iar, pe de altă parte, de aplicarea legii, atribuţii ce revin legiuitorului şi, respectiv, instanţelor judecătoreşti.
    9. Avocatul Poporului precizează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine, în acest sens, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie. Se arată că prevederile art. 211-215^1 din Codul de procedură penală nu reglementează în mod detaliat procedura prelungirii controlului judiciar, la fel cum este reglementată, spre exemplu, procedura prelungirii arestării preventive. Se apreciază că, pentru a asigura egalitatea în drepturi, egalitatea armelor în cadrul procesului penal şi dreptul la apărare, procedura anterior referită ar trebui reglementată sub toate aspectele procedurale, inclusiv sub cel al termenului depunerii propunerii de prelungire a măsurii. Se face trimitere la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi nr. 506 din 30 iunie 2015, referitor la necesitatea asigurării egalităţii armelor în procesul penal. Referitor la timpul în care trebuie realizate actele procesuale, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015 şi se susţine că termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Prin urmare, se arată că în cazurile în care propunerea de prelungire a controlului judiciar ar fi făcută înainte de expirarea duratei măsurii, iar intervalul de timp rămas până la soluţionarea propunerii ar fi insuficient pentru pregătirea unei apărări efective, drepturile fundamentale ale inculpatului prevăzute la art. 21 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie ar fi încălcate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 211-215, care prevăd condiţiile generale referitoare la măsura controlului judiciar, luarea măsurii controlului judiciar de către procuror, calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror, luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată şi conţinutul controlului judiciar, precum şi ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi."
    13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală şi art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 211-215 din Codul de procedură penală, conform cărora lipsa reglementării unei proceduri de prelungire a măsurii controlului judiciar din cuprinsul acestora este de natură a încălca prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că criticile de neconstituţionalitate astfel formulate nu au legătură cu textele criticate, durata şi prelungirea măsurii controlului judiciar fiind reglementate la art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală. Curtea constată, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate invocată de autor cu privire la dispoziţiile art. 215^1 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către Judecătoria Alexandria - Secţia penală, prin Încheierea din 13 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.023/740/2015. În aceste condiţii, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a reţinut că dacă o excepţie de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, şi motivarea, în sine, nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215 din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
    15. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea reţine faptul că Secţiunea a 3-a - Controlul judiciar a Capitolului I - Măsuri preventive, din cadrul Titlului V - Măsuri preventive şi alte măsuri procesuale reglementează, în mod expres, doar luarea măsurii controlului judiciar de către procuror (art. 212 din Codul de procedură penală) şi luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată (art. 214 din Codul de procedură penală), secţiunea anterior referită a Codului de procedură penală neconţinând o dispoziţie legală care să prevadă luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. În aceste condiţii, singurele situaţii în care măsura preventivă analizată este dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi este una cu caracter excepţional, reglementată la art. 227 alin. (2) şi art. 219 alin. (9) din Codul de procedură penală, respectiv acelea în care judecătorul de drepturi şi libertăţi, respingând propunerea procurorului de arestare preventivă şi, respectiv, de arest la domiciliu, dispune aplicarea măsurii controlului judiciar. Astfel, controlul judiciar este dispus de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, tot ca urmare a unei propuneri formulate de procuror, în urma aprecierii de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a întrunirii condiţiilor legale pentru aplicarea unei măsuri preventive mult mai puţin intruzive, faţă de cea propusă de procuror, conform art. 224 şi art. 219 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    16. Aşa fiind, atribuirea competenţei de prelungire a măsurii controlului judiciar procurorului, conform prevederilor art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, chiar dacă această măsură a fost dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, potrivit art. 227 alin. (2) şi art. 219 alin. (1) din acelaşi cod, apare ca fiind justificată de etapa procesuală a luării ei, respectiv cea a urmăririi penale, a cărei efectuare şi supraveghere sunt de competenţa procurorului, conform art. 56 din Codul de procedură penală, şi de natura controlului judiciar, de măsură preventivă neprivativă de libertate.
    17. Totodată, faptul prelungirii de către procuror a măsurii controlului judiciar dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi, conform art. 227 alin. (2) şi art. 219 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu este de natură a încălca norma constituţională de la art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public, ci constituie o aplicare a acesteia, având ca temei calitatea procurorului de titular al dreptului de a efectua şi de a supraveghea urmărirea penală, prevăzută la art. 56 din Codul de procedură penală.
    18. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, împotriva ordonanţei procurorului de prelungire a măsurii controlului judiciar, în condiţiile alin. (3) al art. 215^1 din Codul de procedură penală, inculpatul poate formula plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, cu aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 213 din Codul de procedură penală. Acestea din urmă prevăd, la alin. (1) al art. 213 anterior menţionat, dreptul inculpatului de a formula plângere împotriva ordonanţei procurorului prin care este dispusă măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicarea acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Potrivit alin. (2) al art. 213 din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, astfel sesizat, fixează termen de soluţionare în camera de consiliu şi dispune citarea inculpatului, care, conform art. 213 alin. (4) din Codul de procedură penală, este ascultat, atunci când este prezent. Potrivit art. 213 alin. (5) din Codul de procedură penală, în cadrul acestei proceduri, asistenţa juridică a inculpatului şi participarea procurorului sunt obligatorii. În fine, conform art. 213 alin. (6), mai sus menţionat, în soluţionarea plângerii, formulate potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate revoca măsura dispusă de procuror, dacă au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a măsurii.
    19. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că nu poate fi reţinută restrângerea, în mod discreţionar, de către legiuitor, prin prevederile art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală.
    20. De altfel, o situaţie similară, în care legiuitorului i-ar putea fi imputată lipsa simetriei juridice, este cea prevăzută la art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, care prevede că procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, iar, la alin. (9), că dispoziţiile alin. (8) anterior citat se aplică, în mod corespunzător, şi în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, când judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu. Cu privire la dispoziţiile procesual penale anterior arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2015 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2015, în sensul de a lămuri dacă, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului. Prin decizia pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că, de vreme ce în cursul urmăririi penale, procurorul este cel care dispune asupra prelungirii măsurii controlului judiciar, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, este evident că a fortiori tot procurorul trebuie să fie competent să dispună asupra impunerii unor noi obligaţii pentru inculpat ori asupra înlocuirii sau încetării celor dispuse iniţial, în aceeaşi ipoteză analizată, dar şi că, dacă s-ar accepta interpretarea contrară, s-ar putea ajunge la situaţii inechitabile din perspectiva căilor de atac, prin raportare la organul judiciar care a dispus asupra modificării controlului judiciar.
    21. În fine, Curtea reţine că soluţia legislativă prevăzută la art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, şi a fost adoptată conform dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea.
    22. Referitor la critica de neconstituţionalitate conform căreia atribuirea de către legiuitor a competenţei de a dispune măsura controlului judiciar procurorului, este de natură a încălca prevederile art. 3 din Codul de procedură penală referitoare la separaţia funcţiilor judiciare şi, în consecinţă, dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie, care prevăd că arestarea preventivă şi, practic, măsurile preventive, pot fi luate doar de către instanţa de judecată, precum şi dispoziţiile art. 5 paragraful 4 şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că această critică a fost formulată direct în faţa instanţei de contencios constituţional, fără a fi fost susţinută în faţa instanţei de fond, motiv pentru care este inadmisibilă, potrivit art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd că "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate [...]".

    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Stan în Dosarul nr. 3.023/740/2015 al Judecătoriei Alexandria - Secţia penală.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Stan în Dosarul nr. 3.023/740/2015 al Judecătoriei Alexandria - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Alexandria - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

                PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
                         prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                              Magistrat-asistent,
                              Cristina Teodora Pop

                                    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 469 din 28 iunie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 469 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215 şi ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 469 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-215 şi ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală