Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 454 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 5 octombrie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Igor Tanaşciuc în Dosarul nr. 5.358/3/2015/a7 (număr în format vechi 2.623/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.310D/2015.
2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, asistat de avocatul Igor Onuţa, cu împuternicire avocaţială la dosar.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Astfel, susţine că dispoziţiile art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 privind dreptul la integritate fizică şi psihică, ale art. 23 referitor la libertatea individuală, ale art. 25 privind libera circulaţie, ale art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 41 privind dreptul la muncă şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece legiuitorul nu a stabilit o durată maximă a măsurii arestării preventive în procedura camerei preliminare, aşa cum a prevăzut pentru faza de urmărire penală - 180 de zile, potrivit art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală -, respectiv pentru faza judecăţii în primă instanţă - 5 ani, conform art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală. Mai arată că autorul excepţiei a fost arestat preventiv timp de 16 luni în cursul procedurii de cameră preliminară, fără a se comunica rechizitoriile celorlalţi inculpaţi, măsura arestării preventive fiind, în cele din urmă, înlocuită cu cea a arestului la domiciliu. În ceea ce priveşte consecinţele unei eventuale admiteri a excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că cea mai drastică dintre acestea o reprezintă constatarea neconstituţionalităţii măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Încheierea din 22 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.358/3/2015/a7 (număr în format vechi 2.623/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Igor Tanaşciuc cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva unei încheieri prin care judecătorul de cameră preliminară a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat în cursul urmăririi penale, menţinând măsura.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la integritate fizică şi psihică, libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la muncă şi condiţiile referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât legiuitorul nu a stabilit o durată maximă a măsurii arestării preventive în procedura camerei preliminare, aşa cum se prevede pentru faza urmăririi penale [180 de zile, potrivit art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală], respectiv pentru faza judecăţii în primă instanţă [5 ani, conform art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Consideră că, în noua concepţie a reglementării procesual penale, camera preliminară constituie una dintre fazele procesului penal, fiind autonomă faţă de faza judecăţii, aşa cum se arată şi în doctrină, care precizează că, potrivit noului Cod de procedură penală, procesul penal este constituit din patru faze, şi anume urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârilor. Partea specială a Codului de procedură penală rezervă camerei preliminare un titlu distinct, şi anume titlul II, în condiţiile în care titlul I reglementează urmărirea penală, iar titlul III - judecata, ceea ce reflectă viziunea legiuitorului asupra structurii cvadripartite a procesului penal. Procedura în camera preliminară are un obiect specific, care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Conform art. 343 din Codul de procedură penală, durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, însă termenul de 60 de zile este unul de recomandare, a cărui nerespectare nu determină, de regulă, consecinţe procesuale. Prin urmare, această procedură filtru poate depăşi termenul de 60 de zile, durata ei devenind nedeterminată. Astfel, se creează premisele ca, în lipsa unei durate maxime a măsurii arestării preventive în procedura camerei preliminare, inculpaţii faţă de care s-a dispus menţinerea arestării preventive după trimiterea în judecată să fie supuşi celei mai drastice măsuri privative de libertate sine die, chiar dacă legalitatea şi temeinicia măsurii preventive sunt verificate la intervale de cel mult 30 de zile, în condiţiile art. 207 din Codul de procedură penală. Totodată, deşi redactarea art. 23 din Constituţie a avut în vedere vechea reglementare procesual penală, analiza măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară trebuie făcută prin prisma standardelor constituţionale în materie, în scopul menţinerii duratei acesteia în limitele rezonabilului. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 361 din 7 mai 2015. De asemenea, arată că, prin Hotărârea din 28 martie 2000, pronunţată în Cauza Baranowski împotriva Poloniei (paragraful 56), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că practica prin care, datorită unei lacune legislative, o persoană este deţinută pentru o perioadă nedeterminată este în contradicţie cu principiul securităţii raporturilor juridice.
7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că autorul excepţiei tinde la legalizarea unei interpretări cu privire la includerea sau nu a procedurii de cameră preliminară în termenul generic de "judecată" a cauzei şi la completarea dispoziţiilor de lege criticate prin instituirea unei durate maxime a arestării preventive pentru faza camerei preliminare. Asemenea solicitări nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 397 din 28 mai 2015 şi nr. 490 din 25 septembrie 2014.
8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, arată că autorul excepţiei nu critică textele menţionate pentru ceea ce conţin acestea, ci pentru ceea ce nu conţin - şi anume durata maximă a arestării preventive în procedura de cameră preliminară -, solicitând, practic, o completare a dispoziţiilor art. 207 din Codul de procedură penală. În subsidiar, apreciază că excepţia este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că procedura în camera preliminară reprezintă o fază preliminară judecăţii, care are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Or, durata acestei proceduri este limitată de art. 343 din Codul de procedură penală la cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă. Ulterior, în cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului este limitată, potrivit art. 239 din Codul de procedură penală, la un termen rezonabil care nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată, iar, în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani. În plus, libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, precum şi dreptul la muncă, consacrate constituţional prin art. 23, art. 25, art. 26 şi, respectiv, art. 41, nu fac parte din categoria drepturilor absolute, putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Totodată, apreciază că, în speţă, se pune în discuţie modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, aplicarea şi interpretarea legii excedând competenţei Curţii Constituţionale.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală. Alin. (6) al art. 207 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, iar alin. (7) al art. 207 din Codul de procedură penală a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Ulterior sesizării Curţii, art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 75/2016, mai sus citată. Având în vedere însă că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziţii prin Legea nr. 75/2016. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 207: "(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
(3) Dispoziţiile art. 235 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.
(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat.
(5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
(6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.
(7) Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 348: "(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
(2) În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207."
14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 privind dreptul la integritate fizică şi psihică, ale art. 23 referitor la libertatea individuală, ale art. 25 privind libera circulaţie, ale art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 41 privind dreptul la muncă şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 207 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 23, art. 25, art. 26 şi ale art. 41 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi a reţinut că instituţia camerei preliminare a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, "ca o instituţie nouă şi inovatoare" care are ca scop "înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată", fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit "să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal" (Expunerea de motive la Proiectul de lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală; totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată (Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27 şi 28). Aşa fiind, deşi procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond (paragrafele 17 şi 18 din Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016).
16. Totodată, prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală - referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă -"durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani." Or, ţinând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea constată că susţinerile invocate de autorul excepţiei sunt neîntemeiate, deoarece, dimpotrivă, termenele mai sus arătate "curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă". Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală - iar ulterior, de la data sesizării instanţei de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din acelaşi cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât şi judecata în primă instanţă (paragrafele 19 şi 20 din Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016).
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 348 din Codul de procedură penală faţă de care nu au fost formulate critici distincte.
18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Igor Tanaşciuc în Dosarul nr. 5.358/3/2015/a7 (număr în format vechi 2.623/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 207 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
