Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 413 din 28 mai 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 413 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 28 iulie 2015
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, excepţie ridicată de Violeta Vlaşcu în Dosarul nr. 23.404/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 84D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar partea Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a depus la dosar un punct de vedere prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 788 din 27 septembrie 2012.

                         CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Decizia civilă nr. 6.699 din 25 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 23.404/3/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta-reclamantă Violeta Vlaşcu în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins acţiunea având ca obiect anularea deciziei din 13 aprilie 2010 prin care s-au stabilit două indemnizaţii în cuantum diferit (a doua de 600 lei) pentru creşterea celor doi copii proveniţi dintr-o sarcină gemelară, drepturile fiind acordate începând cu data de 7 martie 2010.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate care instituie, teoretic, o măsură socială de protecţie a mamelor care au avut o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi în vederea susţinerii financiare a acestora pentru primii 2 ani de viaţă ai copiilor contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), deoarece aduc o gravă atingere demnităţii umane, atâta vreme cât pentru cel de-al doilea copil rezultat dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, statul român acordă numai 600 lei, "sumă infimă şi derizorie în contextul economic actual, date fiind nevoile financiare ale unei familii". Rezultă că "măsura socială adoptată este lipsită de fundament şi este strict iluzorie prin cuantumul derizoriu, raportat la nevoile reale ale unui copil pentru o dezvoltare şi o creştere decentă, rezonabilă, condiţii pe care statul este obligat să le asigure astfel încât omul să se poată dezvolta efectiv într-un mediu sănătos şi să nu existe premisele ca o atare dezvoltare să fie inhibată prin măsuri sociale strict teoretice, fără aplicabilitate concretă".
    7. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează o disproporţie vădită între mamele cu o sarcină simplă şi copiii astfel rezultaţi şi mamele cu sarcini gemelare împreună cu copiii născuţi gemeni, tripleţi sau multipleţi. Astfel, nu se poate admite că, odată ce legiuitorul a stabilit o indemnizaţie în cuantum de 85%, cuantum diminuat ulterior cu 15% pentru naşterea unui copil, pentru cel de-al doilea copil ar fi suficientă suma de 600 lei, în condiţiile în care aceştia ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi recunoscute celuilalt. Astfel, nu poate fi pus semnul egalităţii între mamele care au născut un singur copil şi cele care au născut deodată mai mulţi copii, întrucât, dacă s-ar adopta punctul de vedere potrivit căruia, în cazul naşterii mai multor copii (deodată), pentru cel de-al doilea copil statul nu ar mai datora indemnizaţia în acelaşi cuantum, s-ar crea o vădită discriminare, fiind încălcat astfel principiul egalităţii de tratament. Punctul de reper în stabilirea indemnizaţiei nu ar trebui să fie, aşadar, numărul de sarcini, ci numărul de copii, la acesta urmând a se raporta valoarea reală a indemnizaţiei de maternitate. În plus, norma legală criticată nu are finalitate juridică oportună, întrucât dă naştere în mod evident la situaţii injuste în împrejurări echivalente; spre exemplu, în cazul unui singur copil rezultat în urma naşterii se primeşte o indemnizaţie în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, iar dacă aceeaşi femeie naşte un alt copil, la un anumit interval de timp, de exemplu, 2-3 ani, statul acordă aceeaşi indemnizaţie. Este evident că se creează o "discriminare pentru cel de-al doilea copil rezultat în urma unei sarcini gemelare şi cel de-al doilea copil rezultat dintr-o a doua naştere, simplă de data aceasta". "Extrapolând ideea, textul în discuţie creează o discriminare inclusiv pe motivul posibilităţii biologice de a procrea". În plus, arată că dreptul la indemnizaţie nu este ab initio numai al mamei, ci şi al copilului deopotrivă, întrucât mama încasează sumele de bani în considerarea strict personală a copilului căruia i-a dat naştere. Chiar din titlul ordonanţei de urgenţă rezultă că normele cuprinse în aceasta au fost edictate exclusiv în scopul susţinerii familiei în vederea creşterii copilului, creştere care ar trebui să se realizeze în acelaşi fel pentru toate persoanele, iar nu în mod discriminatoriu. În concluzie, această discriminare nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică nu urmăreşte un scop legitim şi nu există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite (indemnizaţie de 600 lei) şi scopul urmărit (protecţia efectivă a copilului şi a mamei care îl creşte în primii 2 ani de viaţă).
    8. Totodată, consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 47 din Constituţie, deoarece este evident că prin acordarea sumei de 600 lei statul nu a luat o măsură reală şi efectivă de protecţie socială fermă, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. În final, invocă Hotărârea din 16 septembrie 2010 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, privind interpretarea clauzei 2 punctul 1 din Acordul-cadru din Grecia privind concediul pentru creşterea copilului încheiat la 14 decembrie 1995.
    9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţiile criticate, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009, nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16. Natura indemnizaţiei se desprinde din condiţiile de acordare a acesteia, astfel încât instanţa reţine că aceasta este condiţionată atât de concediul pentru creşterea copilului/copiilor, cât şi de obligaţia realizării de venituri supuse impozitului pe venit, în ultimele 12 luni anterior naşterii copilului, menirea indemnizaţiei fiind aceea de a suplini lipsa veniturilor părintelui în perioada concediului de creştere a copilului, lipsă care este aceeaşi (adică veniturile pe care le-ar fi realizat părintele), indiferent de numărul copiilor. Împrejurarea că, prin adoptarea Legii nr. 239/2009, legiuitorul a înţeles să vină cu o soluţie de compromis între natura indemnizaţiei şi raţiunea stimulării creşterii natalităţii în condiţiile în care s-a constatat o creştere a sarcinilor multiple, nu induce, în opinia instanţei, concluzia că indemnizaţia ar fi fost consacrată ca drept al copilului. Astfel, legiuitorul a urmărit să realizeze un echilibru între faptul că lipsa veniturilor părintelui în perioada concediului de creştere a copilului, chiar dacă este aceeaşi, grevează mai mult situaţia materială a familiei în cazul naşterii de gemeni sau tripleţi, coroborat cu intenţia statului de a încuraja în acest fel creşterea natalităţii şi faptul că indemnizaţia nu constituie, după cum rezultă din însăşi configuraţia ei juridică, un drept al copilului, cum este, spre pildă, alocaţia de stat pentru copii, pentru a se pune problema egalităţii şi nediscriminării, astfel încât să se acorde două indemnizaţii stabilite potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanţă, sau, după cum pretinde reclamanta, una din ele majorată chiar cu 600 lei. De altfel, autoarea excepţiei nu a adus critici de neconstituţionalitate diferite faţă de cele analizate prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012 a Curţii Constituţionale.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                        CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depus la dosar de autoarea excepţiei, notele scrise ale părţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 239/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 15 iunie 2009, cu următorul cuprins: "Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere." Din actul de sesizare a Curţii Constituţionale reiese că această formă a textului criticat este aplicabilă litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, litigiu care are ca obiect anularea Deciziei din 13 aprilie 2010 prin care s-au stabilit două indemnizaţii în cuantum diferit (a doua de 600 lei) pentru creşterea celor doi copii proveniţi dintr-o sarcină gemelară, drepturile fiind acordate începând cu data de 7 martie 2010. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 au fost modificate, cu următorul cuprins: "Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 1,2 ISR pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere." Însă, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunţa asupra textelor de lege cu care a fost sesizată, în redactarea pe care au avut-o acestea la momentul stabilirii pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, şi anume art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009.
    14. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul social, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 26 alin. (1) referitor la viaţa familială şi ale art. 47 privind nivelul de trai decent.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile Legii nr. 239/2009, prin care a fost modificat art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, în sensul reglementării majorării indemnizaţiei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere, dispoziţii raportate la art. 16 şi art. 47 din Constituţie, s-a pronunţat prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a arătat că nu ignoră cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012, a arătat că acordarea, pentru perioada scursă de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, a unei singure indemnizaţii lunare, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma unei naşteri, nu poate fi concepută, o asemenea interpretare echivalând cu instituirea şi menţinerea unui tratament discriminatoriu (prin introducerea de distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă), pe de-o parte, între copiii proveniţi din sarcini simple şi sarcini multiple şi, pe de altă parte, între copiii rezultaţi din sarcini multiple aflaţi în întreţinerea părinţilor fireşti şi cei adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, daţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau aflaţi sub tutelă.
    16. Curtea a constatat însă că aceste considerente nu aveau în vedere reglementarea adoptată prin Legea nr. 239/2009, când s-a prevăzut acordarea unui spor la indemnizaţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 începând cu cel de-al doilea copil provenit dintr-o naştere gemelară, de tripleţi sau multipleţi. Din contră, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut o distincţie clară între situaţia persoanelor supuse reglementării anterioare Legii nr. 239/2009 şi a celor care intrau sub incidenţa acestei legi.
    17. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent şi a dreptului copiilor şi tinerilor la un regim special de protecţie, Curtea a reţinut că indemnizaţia pentru creşterea copilului este o prestaţie de asistenţă socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarităţii sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiţii corespunzătoare pentru creşterea copiilor. Această prestaţie este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligaţiei statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susţinerea cetăţenilor care, din motive obiective, se află în situaţii defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului poate fi privită şi ca o măsură de protecţie a copiilor, aşa cum dispune art. 49 alin. (1) din Constituţie. Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuţie reprezintă pentru legiuitor o obligaţie de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social şi economic în care este reglementată şi de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcţie. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituţie, dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 reprezintă o opţiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcţie de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conţinutul şi limitele acestuia, precum şi condiţiile în care poate fi acordat şi să le modifice, atunci când realităţile economice şi sociale o impun.
    18. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    19. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că indemnizaţia al cărei cuantum este reglementat de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se acordă, potrivit art. 1 şi art. 5 din aceeaşi ordonanţă, oricăruia dintre părinţii fireşti ai copilului care beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, cu condiţia ca, în ultimul an anterior naşterii datei copilului să fi realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În cazul sarcinilor gemelare, de tripleţi sau multipleţi, potrivit textului de lege criticat, cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o asemenea sarcină, începând cu al doilea copil. Faţă de această reglementare, nu pot fi reţinute susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că textul de lege criticat ar institui discriminări între mamele care au născut 2 copii la un interval de 2-3 ani (şi care beneficiază de două indemnizaţii) şi mamele care au născut gemeni (care beneficiază de o singură indemnizaţie), întrucât acestea nu se află în aceeaşi situaţie juridică, din perspectiva condiţiei impuse de legiuitor pentru primirea concediului şi a indemnizaţiei, şi anume aceea ca, în ultimul an anterior naşterii datei copilului, să fi realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
    20. Pe de altă parte, chiar prin modificarea adusă, prin Legea nr. 239/2009, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, legiuitorul a eliminat inechităţile constatate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, inechităţi constând în acordarea, pentru perioada scursă de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, a unei singure indemnizaţii lunare, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma unei naşteri.
    21. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) din Constituţie, privind statul social, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, de vreme ce Constituţia nu prevede ca drept fundamental dreptul la o indemnizaţie pentru creşterea copilului, ci, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituţie, statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, a statuat că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. Totodată, prin Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a statuat că "indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine".
    22. Curtea constată că nici dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată, nu sunt încălcate prin prevederile de lege criticate, deoarece acestea din urmă reglementează dreptul la concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi dreptul la indemnizaţie lunară reprezentând 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, indemnizaţie care, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere, se majorează cu 600 lei.
    23. În final, referitor la invocarea de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a Hotărârii din 16 septembrie 2010 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea reţine că în Cauza C-149/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 267 din Tratatul pentru funcţionarea Uniunii Europene de Dioikitiko Efeteio Thessalonikis (Grecia), în procedura Zoi Chatzi împotriva Ypourgos Oikonomikon, judecătorul naţional a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să clarifice interpretarea clauzei 2 pct. 1 din Acordul-cadru privind concediul pentru creşterea copilului încheiat la 14 decembrie 1995 (acord prevăzut în anexa la Directiva 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind Acordul-cadru încheiat de UNICE, CEEP şi CES, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/75/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997). Instanţa de trimitere a pus la îndoială compatibilitatea legislaţiei naţionale de punere în aplicare a Acordul-cadru, care a acordat mamelor de gemeni o singură perioadă de concediu pentru creşterea copilului. Or, prin Hotărârea din 16 septembrie 2010, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că beneficiarii dreptului la concediu pentru creşterea copilului sunt exclusiv părinţii, în calitatea lor de lucrători (paragraful 34), şi că această clauză nu trebuie interpretată în sensul că naşterea de gemeni dă dreptul la un număr de concedii pentru creşterea copilului egal cu numărul de copii născuţi. Cu toate acestea, interpretată în lumina principiului egalităţii de tratament, această clauză impune legiuitorului naţional să creeze un regim de concediu pentru creşterea copilului care, în funcţie de situaţia existentă în statul membru respectiv, să asigure părinţilor de gemeni un tratament care să ţină cont în mod corespunzător de necesităţile lor speciale. Este de competenţa instanţei naţionale să verifice dacă reglementarea naţională îndeplineşte această cerinţă şi, dacă este cazul, să dea reglementării naţionale menţionate, în cea mai mare măsură posibilă, o interpretare conformă cu dreptul Uniunii (paragraful 75).
    24. Având în vedere acestea, Curtea observă că, prin Legea nr. 239/2009, legiuitorul a reglementat corespunzător situaţia specială în care se află părinţii de gemeni, tripleţi sau multipleţi, prevăzând, prin dispoziţiile de lege criticate, majorarea cu 600 lei, pentru fiecare copil începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere, a indemnizaţiei acordate unuia dintre părinţi pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                          În numele legii
                              DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Violeta Vlaşcu în Dosarul nr. 23.404/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2015.

                        PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                               AUGUSTIN ZEGREAN

                             Magistrat-asistent,
                          Ioana Marilena Chiorean

                          ----


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016