Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE  nr. 391 din 28 iulie 2021  privind constituirea Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 391 din 28 iulie 2021 privind constituirea Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului "România Educată"

EMITENT: Prim-Ministrul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 740 din 28 iulie 2021
    Având în vedere Memorandumul privind implementarea Proiectului „România Educată“ şi aprobarea priorităţilor în reforma sistemului naţional de educaţie, aprobat în şedinţa Guvernului din data de 14 iulie 2021,
    în temeiul art. 29 şi al art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
    prim-ministrul emite prezenta decizie.
    ART. 1
    (1) Se constituie Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului „România Educată“, denumit în continuare Comitetul, organism interministerial, cu rol consultativ, fără personalitate juridică, având următoarea componenţă:
    a) Ministerul Educaţiei;
    b) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;
    c) Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării;
    d) Ministerul Finanţelor;
    e) Ministerul Justiţiei;
    f) Ministerul Sănătăţii;
    g) Ministerul Apărării Naţionale;
    h) Ministerul Afacerilor Interne;
    i) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
    j) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei;
    k) Ministerul Culturii;
    l) Ministerul Tineretului şi Sportului.

    (2) La lucrările Comitetului participă, în calitate de membri, viceprim-miniştrii Guvernului.
    (3) Conducerea Comitetului este asigurată de prim-ministru, în calitate de preşedinte, şi de ministrul educaţiei, în calitate de vicepreşedinte.
    (4) Secretariatul tehnic al Comitetului este asigurat de către Ministerul Educaţiei.
    (5) În exercitarea atribuţiilor, Comitetul adoptă hotărâri şi elaborează rapoarte şi analize.

    ART. 2
    (1) Ministerele prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt reprezentate la activităţile Comitetului la nivel de ministru, respectiv de secretar de stat, anume desemnat, în cazul în care şedinţele sunt prezidate de către vicepreşedintele Comitetului.
    (2) Administraţia Prezidenţială are statut de invitat permanent.
    (3) La lucrările Comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, experţi în educaţie şi reprezentanţi ai societăţii civile.

    ART. 3
    (1) Scopul Comitetului este de a analiza şi elabora rapoarte trimestriale de monitorizare privind implementarea Proiectului „România Educată“.
    (2) În vederea îndeplinirii scopului prevăzut la alin. (1), Comitetul îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) asigură implicarea ministerelor în atingerea obiectivelor transversale prevăzute în Proiectul „România Educată“ şi urmăreşte corelarea surselor de finanţare din fonduri europene şi de la bugetul de stat cu obiectivele Proiectului „România Educată“;
    b) stabileşte principalele teme de analiză şi coordonatorii acestora, în conformitate cu domeniile prioritare ale Proiectului „România Educată“;
    c) urmăreşte atingerea obiectivelor sistemului de educaţie pentru componenta „România Educată“ din Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României;
    d) solicită date şi informaţii autorităţilor publice ce desfăşoară activităţi pe domeniile prioritare de acţiune şi ţintele pe termen lung din cadrul Proiectului „România Educată“;
    e) identifică, analizează cadrul normativ aplicabil şi formulează propuneri de lege ferenda, după caz;
    f) monitorizează şi evaluează îndeplinirea atribuţiilor.

    (3) În vederea exercitării atribuţiilor prevăzute la alin. (2), Comitetul va constitui, prin hotărâre, un grup de lucru format din specialişti în domeniul educaţiei.

    ART. 4
    (1) Şedinţele Comitetului se convoacă, de regulă, săptămânal sau ori de câte ori este necesar.
    (2) Agenda şedinţei Comitetului se întocmeşte de către secretariatul acestuia pe baza propunerilor formulate şi înaintate în acest sens de către membri şi se aprobă de preşedintele sau vicepreşedintele Comitetului, după caz.
    (3) Cvorumul de şedinţă este asigurat în prezenţa majorităţii membrilor Comitetului. Comitetul adoptă hotărâri cu majoritate simplă.

    ART. 5
    În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, membrii Comitetului desemnează şi comunică reprezentanţi la nivel de secretari de stat.

    ART. 6
    Comitetul înaintează Guvernului informări periodice sau ori de câte ori este necesar.



                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Tiberiu Horaţiu Gorun


    Bucureşti, 28 iulie 2021.
    Nr. 391.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016