Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 373 din 14 septembrie 2012  privind modificarea Procedurii de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin Decizia preşedintelui Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii nr. 147/2012    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 373 din 14 septembrie 2012 privind modificarea Procedurii de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin Decizia preşedintelui Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii nr. 147/2012

EMITENT: Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 667 din 24 septembrie 2012
    Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012, ale anexei nr. 3/3504/16 la Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 3 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, republicată,
    în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009, republicată,
    preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii emite prezenta decizie.
    ART. I
    Procedura de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin Decizia preşedintelui Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii nr. 147/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 şi 331 bis din 16 mai 2012, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Punctul 2 va avea următorul cuprins:
    "2. Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2012 este de 17.000.000 lei pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile, denumite în continuare AFN, şi a fost aprobat prin anexa nr. 3/3504/16 la Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    Pentru anul 2012, prin implementarea Programului, se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minimum 170 de beneficiari."

    2. La punctul 7 subpunctul 7.2, litera b) va avea următorul cuprins:
    "b) evaluarea planurilor de investiţii de către UCSEC din cadrul Agenţiei în termen de 40 de zile lucrătoare de la data expirării termenului de la pct. 7.2 lit. a). Evaluarea planurilor de investiţii (anexa nr. 8 la procedură) se va face doar pentru solicitările care au fost admise din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, în ordinea înscrierii în Program, în limita bugetului alocat. Pentru a fi declarat admis la finanţare, planul de investiţii trebuie să obţină în urma evaluării minimum 70 de puncte conform grilei de evaluare (anexa nr. 14, care face parte integrantă din prezenta procedură)."

    3. La punctul 7 subpunctul 7.3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) În cazul în care planul de investiţii nu este completat corect, obţinând mai puţin de 70 de puncte, ori nu este însoţit de toată documentaţia necesară sau există neconcordanţe în informaţiile furnizate ori solicitanţii nu prezintă dovezi certe privind capacitatea de cofinanţare a proiectului sau nu semnează contractul de finanţare în termenul specificat la subpct. 7.3 alin. (1), solicitanţii vor primi scrisoare de înştiinţare a respingerii planului de investiţii."

    4. La punctul 9, subpunctul 9.3 va avea următorul cuprins:
    "9.3. Beneficiarii sunt obligaţi să efectueze activităţile pentru care au solicitat finanţare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanţare de către beneficiar [cu excepţia activităţilor prevăzute la subpct. 4.2 lit. j) din prezenta procedură], conform datei specificate la art. 4 din contractul de finanţare, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2012. Nerespectarea termenului de 30 de zile lucrătoare menţionat mai sus atrage decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile prezentului Program."


    ART. II
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor
                    pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii,
                    Răzvan Ioan Taraş

    Bucureşti, 14 septembrie 2012.
    Nr. 373.

    --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016