Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE  nr. 360 din 24 aprilie 2017  privind constituirea Consiliului interministerial pentru pregătirea şi exercitarea  preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 360 din 24 aprilie 2017 privind constituirea Consiliului interministerial pentru pregătirea şi exercitarea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene

EMITENT: Prim-Ministrul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 288 din 24 aprilie 2017
    Având în vedere Memorandumul cu tema: „Accelerarea procesului de pregătire a Preşedinţiei României la Consiliul UE în primul semestru al anului 2019“, aprobat în şedinţa Guvernului din data de 22 martie 2017,
    în temeiul art. 18 alin. (1) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
    prim-ministrul emite prezenta decizie.
    ART. 1
    (1) Se constituie Consiliul interministerial pentru pregătirea şi exercitarea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, denumit în continuare Consiliul, organism fără personalitate juridică, cu caracter consultativ.
    (2) Consiliul este condus de prim-ministru, care are calitatea de preşedinte. În absenţa prim-ministrului, Consiliul este condus de ministrul delegat pentru afaceri europene.
    (3) Componenţa Consiliului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
    (4) La şedinţele Consiliului, membrii acestuia pot fi reprezentaţi la nivel de secretar de stat pe bază de mandat expres şi numai cu aprobarea preşedintelui Consiliului.

    ART. 2
    (1) Consiliul are ca obiectiv stabilirea liniilor directoare şi a priorităţilor de acţiune pentru pregătirea şi exercitarea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
    (2) În vederea îndeplinirii obiectivului prevăzut la alin. (1), Consiliul exercită un rol de îndrumare strategică, sens în care îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    a) dezbate temele de interes şi evaluează scenariile prezentate de membrii Consiliului, potrivit domeniilor proprii de competenţă;
    b) stabileşte acţiunile prioritare şi calendarul de implementare al acestora;
    c) stabileşte îndrumări necesare desfăşurării activităţii ministerelor cu atribuţii în elaborarea actelor normative necesare pregătirii şi exercitării preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.


    ART. 3
    (1) Şedinţele Consiliului au loc în prezenţa majorităţii membrilor, iar deciziile cu privire la subiectele înscrise pe agenda Consiliului se iau prin consens.
    (2) Deciziile se comunică ministerelor şi instituţiilor reprezentate în Consiliu şi sunt avute în vedere la pregătirea exercitării preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
    (3) Concluziile şedinţelor Consiliului se consemnează în procese-verbale şi se prezintă de către ministrul delegat pentru afaceri europene, spre informare, Guvernului.

    ART. 4
    (1) Consiliul se întruneşte în şedinţe trimestriale şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar.
    (2) Convocarea se face de către preşedinte Consiliului, la propunerea ministrului delegat pentru afaceri europene.
    (3) La şedinţele Consiliului pot participa, în funcţie de agenda de lucru, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor entităţi publice, pe baza aprobării preşedintelui Consiliului, la propunerea ministrului delegat pentru afaceri europene.
    (4) Agenda şedinţelor Consiliului este aprobată de preşedinte, la propunerea ministrului delegat pentru afaceri europene.
    (5) Pentru elaborarea agendei, ministrul delegat pentru afaceri europene centralizează propunerile de tematici de agendă transmise de membrii Consiliului cu cel puţin 48 de ore înainte de desfăşurarea şedinţei.

    ART. 5
    (1) Consiliul îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare care se aprobă în prima şedinţă.
    (2) Secretariatul Consiliului este asigurat de Ministerul Afacerilor Externe.
    (3) Secretariatul elaborează procesele-verbale ale şedinţelor Consiliului în termen de 24 de ore de la finalizarea acestora.



                    PRIM-MINISTRU
                    SORIN MIHAI GRINDEANU
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Mihai Busuioc

    Bucureşti, 24 aprilie 2017.
    Nr. 360.
    ANEXĂ
    COMPONENŢA
    Consiliului interministerial pentru pregătirea şi exercitarea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene
    1. Prim-ministru;
    2. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene;
    3. Viceprim-ministru, ministrul mediului;
    4. Ministrul afacerilor externe;
    5. Ministrul afacerilor interne;
    6. Ministrul apărării naţionale;
    7. Ministrul finanţelor publice;
    8. Ministrul justiţiei;
    9. Ministrul delegat pentru afaceri europene;
    10. Secretarul general al Guvernului;
    11. Reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016