Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 359 din 25 iunie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 359 din 25 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 23 iulie 2014

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

    Cu participarea, în şedinţa publică din 5 aprilie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, excepţie ridicată de Todica Aniko în Dosarul nr. 4.074/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 843D/2013 al Curţii Constituţionale.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 iunie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 12 iunie 2014, când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului, a dispus, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (1) din aceeaşi lege, amânarea pronunţării pentru data de 17 iunie 2014 şi, respectiv, 24 iunie 2014, astfel cum rezultă din încheierile redactate cu acele prilejuri. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus, apoi, amânarea pronunţării pentru 25 iunie 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.074/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, excepţie ridicată de Todica Aniko într-o cauză având ca obiect încuviinţarea adopţiei unui minor la solicitarea soţiei tatălui firesc al acestuia.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că cerinţa legală potrivit căreia tatăl firesc din punctul de vedere al legislaţiei privind recunoaşterea filiaţiei trebuie să se supună, suplimentar, unei noi expertize realizate prin metoda serologică ADN, pentru ca respectivul minor să poată fi adoptat de către soţia acestuia, este excesivă, nejustificată şi contravine interesului superior al copilului, descurajează procedura adopţiei, reprezentând chiar un impediment la adopţie şi la asigurarea unui mediu stabil şi armonios pentru copil.
    5. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţa sa în materie (Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunţată în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei) că acolo unde existenţa unei legături familiale cu un copil este stabilită, statul trebuie să acţioneze astfel încât să permită acestei legături să se dezvolte şi trebuie să acorde o protecţie juridică care să facă posibilă, chiar de la naştere sau cât mai curând posibil după aceea, integrarea copilului în familie. În ce priveşte stabilirea legăturilor de rudenie, Curtea a arătat în aceeaşi hotărâre că respectarea vieţii de familie cere ca realitatea biologică şi socială să prevaleze asupra unei prezumţii legale care neagă în mod direct atât faptele stabilite, cât şi interesele persoanelor respective, fără niciun beneficiu real pentru nimeni.
    6. Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate fiind în acord cu normele constituţionale şi convenţionale invocate.
    7. Se arată, în acest sens, că dispoziţiile legale criticate au fost adoptate prin Legea nr. 233/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, într-un anume context social şi juridic, configurat de ivirea în practică a situaţiilor tot mai numeroase în care familii care doreau să adopte un minor, dar care urmăreau, în acelaşi timp, să evite procedura relativ îndelungată şi anevoioasă cuprinsă în vechea formă a Legii nr. 273/2004, de îndată ce aflau despre existenţa unui copil abandonat într-o unitate spitalicească, uzau de procedura recunoaşterii paternităţii acestuia din urmă de către "tată", urmată apoi de solicitarea de încuviinţare a adopţiei copilului de către soţia celui care a recunoscut paternitatea unui copil din afara căsătoriei. Împotriva acestui fenomen negativ, organele abilitate, în speţă Oficiul Român pentru Adopţii, au încercat să reacţioneze, informând instanţele de judecată şi recomandând utilizarea tuturor pârghiilor legale pentru preîntâmpinarea succesului unor asemenea practici, pentru ca legiuitorul să intervină, ulterior, prin Legea nr. 233/2011.
    8. În continuare, se arată că la aprecierea constituţionalităţii textelor legale criticate trebuie avut în vedere principiul prevalent faţă de orice alte dispoziţii normative ce guvernează materia adopţiei, şi anume principiul ocrotirii interesului superior al copilului, reflectat printr-un act normativ complementar - Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Pe de altă parte, condiţia reglementată prin dispoziţiile legale criticate nu reprezintă un impediment relevant pentru soţul potenţial adoptator sub aspect financiar, deoarece legiuitorul a prevăzut posibilitatea suportării costurilor expertizei în cauză de la bugetul de stat, şi nici sub aspect moral, deoarece prevalent este imperativul respectării dreptului la identitate al copilului adoptabil, astfel că nu se poate reţine ingerinţa statului în viaţa de familie a copilului sau a familiei potenţial adoptive.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004, republicată, sunt constituţionale.
    11. În susţinerea punctului de vedere se arată că soluţia legislativă prevăzută în cuprinsul textelor de lege criticate este justificată de necesitatea desfăşurării în mod legal a procedurilor de adopţie în toate etapele sale, cu asigurarea tuturor garanţiilor, inclusiv a celor procedurale, prin respectarea interesului superior al copilului şi a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată. Adopţia este o operaţiune juridică, dar şi o măsură de protecţie a copilului, astfel că principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile, deciziile şi cauzele privind minorii, astfel că şi condiţia confirmării, prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN, a filiaţiei copilului din afara căsătoriei, în vederea adoptării de către soţia tatălui, se supune respectării acestui principiu. Raţiunea introducerii acestei cerinţe se găseşte în expunerea de motive a Legii nr. 233/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei şi constă în existenţa unor suspiciuni cu privire la legalitatea adopţiilor efectuate în privinţa unor copii din afara căsătoriei, din perspectiva realităţii declaraţiilor de paternitate făcute de soţ.
    12. Mai mult, ca o garanţie a îndeplinirii de către autorităţile publice a obligaţiei constituţionale de respectare şi ocrotire a vieţii intime, familiale şi private şi de ocrotire a interesului superior al copilului, dispoziţiile art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 273/2004 reglementează că, în situaţia în care adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare, acestea vor fi suportate din bugetul de stat.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                              CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 19 aprilie 2012, care au următorul conţinut:
    - Art. 7 alin. (4) şi (5): "(4) Copilul din afara căsătoriei, recunoscut de tată pe cale administrativă, precum şi copilul a cărui paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoaşterea de către tată sau care consfinţeşte învoiala părţilor, fără a se fi cercetat temeinicia cererii, pot fi adoptaţi de către soţia tatălui numai dacă filiaţia este confirmată prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN.
    (5) În cazul adopţiei copilului de către soţia celui care a recunoscut copilul născut în afara căsătoriei, instanţa judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai dacă paternitatea este confirmată prin rezultatul expertizei filiaţiei prevăzute la alin. (4). Cheltuielile determinate de efectuarea expertizei sunt suportate de către adoptator. În situaţia în care adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare, acestea vor fi suportate din bugetul de stat.";
    - Art. 48 alin. (2) lit. k): "(2) Cererea de încuviinţare a adopţiei este însoţită de următoarele acte: (...)
    k) documentul care consemnează rezultatul expertizei pentru confirmarea filiaţiei faţă de tată, realizată prin metoda serologică ADN, în cazul adopţiei copilului de către soţia părintelui firesc atunci când copilul a fost recunoscut de tată pe cale administrativă, precum şi în cazul în care paternitatea copilului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoaşterea de către tată sau care consfinţeşte învoiala părţilor, fără a se fi cercetat temeinicia cererii;".
    16. Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 26, referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu referire la dispoziţiile art. 4 privind încuviinţarea adopţiei şi ale art. 18, care prevăd că statele părţi au în continuare posibilitatea de a adopta dispoziţii mai favorabile pentru copilul adoptat, din Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, ratificată de România prin Legea nr. 138/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 21 iulie 2011, dar şi cu referire la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, text referitor la respectarea vieţii private şi de familie.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
    18. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele de lege criticate, potrivit cărora soţia tatălui firesc poate obţine încuviinţarea adopţiei unui minor numai dacă este confirmată filiaţia paternă prin metoda serologică ADN, impun o condiţie excesivă, nejustificată, care încalcă dreptul persoanei la viaţa intimă, familială şi privată, contravine interesului superior al copilului şi descurajează procedura adopţiei, reprezentând chiar un impediment la adopţie şi la asigurarea unui mediu stabil şi armonios pentru copil.
   19. Examinând fişa legislativă a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au fost iniţial reglementate prin Legea nr. 233/2011 (şi apoi introduse în corpul Legii nr. 273/2004 cu prilejul republicării acesteia în 2012). În expunerea de motive a actului normativ de modificare şi completare a Legii nr. 273/2004 se arată, cu privire la condiţia legală criticată de autoarea excepţiei, următoarele: "Oficiul Român pentru Adopţii a sesizat că un număr din ce în ce mai mare de familii apelează la parcurgerea procedurii întemeiate pe prevederile art. 20 lit. b) din Legea nr. 273/2004 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009), respectiv adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, ca urmare a faptului că soţii din cadrul acestor familii au recunoscut paternitatea unor copii din afara căsătoriei. Concret, este vorba despre încuviinţarea adopţiilor unor copii care provin din relaţii extraconjugale ale soţilor din cadrul familiilor sus-menţionate, de către soţiile acestora. Cu ocazia întocmirii rapoartelor de consiliere (...) specialiştii direcţiilor (din cadrul Oficiului Naţional pentru Adopţii - s.n.) şi-au exprimat în numeroase cazuri suspiciunea cu privire la realitatea declaraţiilor făcute de către soţ, prin care acesta a recunoscut paternitatea acestor copii. Se apreciază că recunoaşterea paternităţii în cazul unor copii proveniţi din afara căsătoriei şi promovarea ulterioară, foarte rapidă, a unor acţiuni de adopţie de către soţiile celor care au recunoscut paternitatea acestor copii sunt de natură a ridica o serie de suspiciuni asupra legalităţii condiţiilor în care au avut loc aceste recunoaşteri. Asemenea practici, care tind să capete amploarea unui fenomen, şi care de cele mai multe ori nu pot fi probate, conduc la eludarea prevederilor Legii nr. 273/2004, aspect deosebit de grav, care este de natură a afecta însăşi valabilitatea adopţiilor încuviinţate în asemenea condiţii. În măsura în care ar putea fi dovedite, aceste fapte ar intra, implicit, prin natura lor, şi sub incidenţa legii penale. Pentru a stopa aceste practici, noua reglementare instituie, ca şi condiţie de fond la adopţia între soţi, probarea paternităţii celui care recunoaşte copilul prin efectuarea unui test ADN. Prin această expertiză se înlătură orice suspiciune legată de adevărata filiaţie a copilului faţă de tată."
    20. Plecând de la aceste constatări ale autorităţii naţionale în materie de protecţie a drepturilor copilului adoptat (în prezent intitulată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie), ce au la bază date statistice incontestabile, şi acceptând ca atare necesitatea introducerii noilor reglementări ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională urmează a analiza conformitatea acestor texte legale cu normele constituţionale şi convenţionale invocate în motivarea excepţiei.
    21. Adopţia este un act juridic complex şi o instituţie cu multiple semnificaţii şi consecinţe juridice. Având natura unei măsuri speciale de protecţie a drepturilor copilului, adopţia urmăreşte, finalmente, asigurarea interesului superior al copilului lipsit de părinţi sau aflat, din varii motive, în afara ocrotirii părinteşti, astfel încât acesta să se integreze într-o familie permanentă şi să beneficieze de ocrotire, educaţie şi întregul suport moral şi material necesar dezvoltării armonioase a personalităţii sale. Efectul adopţiei constă în crearea, pe cale legală, a legăturii de filiaţie între adoptator şi adoptat, cu toate consecinţele juridice, sociale şi psihologice ce decurg din această complexă operaţiune juridică, legătură cât mai apropiată de cea a filiaţiei naturale. În dreptul român, adopţia avea în principal rolul de a asigura transmiterea numelui şi a succesiunii de către persoanele care nu puteau avea copii în mod natural şi de a împlini sentimentul de familie al acestora. Deşi, în epoca modernă, adopţia are ca scop esenţial şi principiu fundamental respectarea interesului superior al copilului fără ocrotire părintească, totuşi nu poate fi negat interesul adoptatorului constând în împlinirea sentimentului de a fi părinte şi de a împărţi în mod firesc viaţa de familie cu adoptatul.
    22. Analizând dispoziţiile Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, în ansamblul său, Curtea constată că procedura adopţiei cunoaşte două modalităţi: adopţia de către orice persoană/persoane care nu are/au nicio legătură prestabilită cu adoptatul, care se supune procedurii comune şi regulilor generale în materie de adopţie, şi, respectiv, adopţia copilului în condiţii speciale, ce corespunde unor reguli derogatorii de la procedura comună.
    23. Procedura standard, având ca finalitate încuviinţarea adopţiei, este un proces complex, caracterizat atât prin etapa administrativă, cât şi prin cea judecătorească, ambele prealabile încuviinţării adopţiei. În această fază prealabilă, persoanele care doresc să adopte trebuie să parcurgă o serie de demersuri şi proceduri prevăzute de Legea nr. 273/2004, cum ar fi: evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obţinerii atestatului (art. 16-25), deschiderea procedurii adopţiei interne (art. 26-35), potrivirea teoretică şi practică dintre copil şi persoana/familia adoptatoare (art. 36-39) şi încredinţarea în vederea adopţiei (art. 40-46). Etapele prealabile încuviinţării adopţiei urmăresc asigurarea principiului interesului superior al copilului, consacrat de art. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului (adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 29 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001), iar autorităţile statale implicate în procedura adopţiei (autoritatea administrativă responsabilă în materia adopţiei şi a protecţiei drepturilor copilului, prin direcţiile generale de la nivel teritorial, şi instanţa de judecată competentă) sunt obligate, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 273/2004, să respecte acest principiu.
    24. De la procedura obişnuită, Legea nr. 273/2004 prevede două situaţii de excepţie: cea în care adoptatul este o persoană care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi cea în care adopţia este solicitată de către soţul părintelui firesc sau adoptativ. Potrivit mai multor texte din lege (art. 24, 35, 42, 48), cererea de încuviinţare a adopţiei este adresată direct instanţei judecătoreşti, fără a mai fi parcurse celelalte etape prealabile încuviinţării adopţiei, care încheie procedura adopţiei.
    25. Ultima situaţie de excepţie mai sus amintită şi care interesează în speţă se caracterizează prin aceea că, faţă de copilul din afara căsătoriei, a fost deja stabilită, în condiţiile legii, filiaţia paternă, acesta având un tată firesc.
    26. Potrivit dispoziţiilor Codului civil şi în acord cu prevederile art. 3 din Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei se poate face fie pe cale administrativă, prin declaraţie pe proprie răspundere la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament (art. 415 şi următoarele din Codul civil), fie pe cale judecătorească - în urma acţiunii în stabilirea paternităţii promovate de mamă în numele copilului, în cadrul căreia tatăl îşi recunoaşte (mărturiseşte) benevol paternitatea (art. 424 şi următoarele din Codul civil). Aşadar, indiferent de modalitatea de recunoaştere a paternităţii, aceasta are la bază un act juridic de natură să creeze legătura de filiaţie tată-copil, cu efecte juridice în planul stării civile a copilului şi al celorlalte drepturi părinteşti la care filiaţia naturală (firească, biologică) dă naştere, inclusiv dreptul la moştenire. Recunoaşterea paternităţii, în oricare dintre formele enunţate mai sus, este un act personal, unilateral, declarativ de filiaţie (în sensul că produce efecte juridice retroactiv, până la momentul naşterii şi chiar al concepţiei copilului) şi irevocabil, fără ca aceasta să însemne însă că nu poate fi contestat. Aceasta deoarece, potrivit normelor legale în vigoare, stabilirea paternităţii prin recunoaştere nu se întemeiază pe probe ştiinţifice de natură biologică, cum ar fi expertiza medico-legală (proba de sânge sau proba ADN), ci are la bază exclusiv prezumţia de bună-credinţă a tatălui care îşi recunoaşte voluntar copilul. În acest sens, Curtea observă dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii români (...) trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi."
    27. Calitatea de tată firesc dobândită prin recunoaştere justifică tratamentul juridic special de care beneficiază soţia acestuia, în calitate de autoare a cererii de încuviinţare a adopţiei respectivului minor. Prin urmare, faţă de această împrejurare excepţională, legiuitorul a prevăzut o procedură specială de adopţie, accelerată, astfel încât respectivul minor să fie integrat în familia tatălui său, inclusiv faţă de soţia acestuia, care va deveni în mod legal mama sa adoptivă.
    28. Textele de lege criticate, introduse prin Legea nr. 233/2011, prevăd condiţia confirmării paternităţii biologice a tatălui firesc pentru situaţia în care soţia acestuia solicită încuviinţarea adopţiei respectivului copil. Curtea constată că această cerinţă, realizabilă prin expertiza probei biologice ADN, intervine doar în situaţia adopţiei de către soţia tatălui firesc, deoarece, fără această intenţie, legea nu impune realizarea acestei probe faţă de tatăl a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau pe cale judecătorească, acesta din urmă conservându-şi calitatea de tată firesc şi exerciţiul drepturilor părinteşti în conformitate cu prevederile legii. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 273/2004, expertiza medico-legală prin proba ADN este cerută atunci când aceasta nu a stat la baza stabilirii filiaţiei faţă de tată a copilului din afara căsătoriei, respectiv când paternitatea a fost recunoscută pe cale administrativă - ca act juridic voluntar - ori când aceasta a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoaşterea de către tată sau care consfinţeşte învoiala părţilor, fără a se fi cercetat temeinicia cererii. Pornind de la acest aspect, autoarea excepţiei pune în discuţie afectarea interesului superior al copilului şi a dreptului său la viaţă intimă şi de familie prin obligarea tatălui firesc de a-şi confirma filiaţia naturală abia în faza încuviinţării adopţiei de către soţia acestuia, având în vedere că admiterea acestei cereri este condiţionată de rezultatul pozitiv al expertizei constând în proba ADN. În acest sens, este invocată Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunţată în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând încălcarea art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a arătat că acolo unde existenţa unei legături familiale cu un copil este stabilită, statul trebuie să acţioneze astfel încât să permită acestei legături să se dezvolte şi trebuie să acorde o protecţie juridică care să facă posibilă, chiar de la naştere sau cât mai curând posibil după aceea, integrarea copilului în familie.
    29. Faţă de aceste critici, dar şi în considerarea celor ce preced, Curtea reţine că, într-adevăr, prin condiţia referitoare la obligaţia realizării testului ADN, textele de lege criticate produc o ingerinţă asupra dreptului tatălui firesc la viaţă privată. Cu toate acestea, pentru a constitui o încălcare a normelor constituţionale şi convenţionale ce garantează acest drept, invocate în motivarea excepţiei, ingerinţa depinde de îndeplinirea condiţiilor referitoare la legalitate, scop legitim şi necesitatea sa într-o societate democrată. Acest din urmă criteriu trebuie analizat în strânsă legătură cu proporţionalitatea măsurii restrictive sau a ingerinţei în cauză. Aşadar, analiza Curţii va urmări să determine, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor enunţate, dacă textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate determină sau nu o ingerinţă asupra dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată.
    30. Curtea recunoaşte că prezumţiile legale de filiaţie specifice dreptului familiei pot da naştere în practică unor dificultăţi în stabilirea filiaţiei naturale (biologice) faţă de tatăl copilului şi în special a copilului din afara căsătoriei. Filiaţia este un element fundamental al stării civile, iar starea civilă, la rândul său, are la bază dreptul persoanei la identitate personală şi socială şi se înscrie, totodată, în sfera interesului general, fiind, aşadar, şi o componentă a interesului superior al copilului. Dacă prezumţiile legale în stabilirea filiaţiei nu corespund adevărului, se poate ivi un conflict între interesul de a proteja liniştea familiei şi securitatea efectelor de stare civilă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dreptul persoanei (al copilului şi al celei adulte) la viaţă privată şi la dreptul copilului de a-şi cunoaşte identitatea personală. În astfel de situaţii este absolut necesar ca soluţiile legislative să fie nuanţate, să fie proporţionale şi să respecte întotdeauna, pe cât posibil, principiul interesului superior al copilului.
    31. În acest sens, Curtea are în vedere Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza Mikulic împotriva Croaţiei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat dreptul copilului de a-şi cunoaşte identitatea personală şi faptul că rezolvarea conflictului între acesta şi dreptul presupusului tată de a nu fi supus la teste medicale împotriva voinţei sale trebuie să fie de o asemenea manieră încât să menţină o proporţionalitate între respectivele drepturi. Faţă de situaţia că, în speţă, dreptul intern nu prevedea nicio măsură care să-l determine pe pârât să se supună testului ADN dispus de instanţă şi că nu exista nicio normă expresă privind consecinţele refuzului său, Curtea de la Strasbourg a reţinut, în continuare, că aceasta nu este, în principiu, contrar obligaţiilor pozitive care revin presupusului tată potrivit art. 8 din Convenţie, dar numai în măsura în care acel sistem juridic naţional reglementează alte mijloace apte să asigure stabilirea paternităţii. În plus, trebuie respectat principiul fundamental al interesului superior al copilului. În consecinţă, Curtea Europeană a constatat încălcarea art. 8 din Convenţie deoarece autorităţile croate nu au protejat respectarea dreptului la viaţă privată, iar ineficienţa instanţelor naţionale a lăsat-o pe reclamantă într-o incertitudine prelungită cu privire la identitatea sa personală.
    32. În ce priveşte invocarea de către autoarea excepţiei a Hotărârii din 27 octombrie 1994, pronunţată în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei, Curtea constată că aceasta nu este relevantă, întrucât în speţă s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenţie, deoarece a fost împiedicată stabilirea filiaţiei faţă de tatăl biologic, contra prezumţiei de paternitate a soţului mamei. Cu acel prilej, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "respectul faţă de viaţa de familie cere ca realitatea biologică şi socială să prevaleze asupra unei prezumţii legale care loveşte frontal atât faptele stabilite, cât şi dorinţele persoanelor în cauză, fără a aduce beneficii reale cuiva". De altfel, această hotărâre a instanţei de contencios a drepturilor omului a fost invocată, cu titlu de argument, în Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Prin această decizie, Curtea Constituţională a arătat că "Esenţială (...) este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, raţiunea comună constând în asigurarea prevalenţei realităţii asupra ficţiunii." Acest considerent poate fi contras din contextul respectivei speţe, având valoare de principiu, de sine stătătoare. În acelaşi sens, Curtea reţine şi că în cauzele implicând dreptul la viaţă privată şi drepturile părinteşti, în care a fost invocat art. 8 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pus accentul pe obligaţia autorităţilor statului de a face toate demersurile şi a cerceta cu atenţie toate elementele proprii cauzei, pentru a hotărî în favoarea ocrotirii interesului superior al copilului, care prevalează celui al părintelui.
    33. Din jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg rezultă concluzia clară că, în respectul art. 8 din Convenţie, referitor la dreptul la viaţă privată, statele au nu doar obligaţia negativă de a nu interveni prin ingerinţe, ci şi obligaţii pozitive, cum ar fi adoptarea anumitor măsuri care, respectând principiul proporţionalităţii, să dea prioritate interesului superior al copilului atunci când există un conflict faţă de interesele persoanei adoptatoare, prin aceste măsuri înţelegându-se inclusiv obligarea pretinsului tată la efectuarea testului ADN. În acest sens, art. 4 din Convenţia Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, prevede că "Recunoaşterea voluntară a paternităţii nu poate forma obiectul unei opoziţii sau contestaţii, când aceste proceduri sunt prevăzute de legislaţia internă, decât în cazul în care persoana care vrea să recunoască sau a recunoscut copilul nu este, biologic, tatăl său". În acelaşi scop, al respectării dreptului la identitate şi al dreptului la viaţă privată ale copilului, art. 420 alin. (1) din Codul civil dispune că "Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de orice persoană interesată".
    34. Întrucât testele ADN pot proba în mod ştiinţific şi cu exactitate filiaţia paternă, înlăturând orice dubiu în această privinţă şi contribuind, astfel, la stabilirea cu certitudine a identităţii şi stării civile a copilului, legiuitorul român a prevăzut condiţia confirmării filiaţiei tatălui firesc (prin recunoaştere sau pe cale judecătorească) pentru adoptarea copilului din afara căsătoriei de către soţia acestuia. Ca urmare a acestei reglementări poate apărea în practică - asemenea cazului de faţă - un conflict între dreptul copilului de a-şi cunoaşte identitatea biologică, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dreptul la viaţă intimă şi privată a presupusului tată, care poate invoca refuzul de a se supune investigaţiilor medicale. Curtea constată că la baza reglementărilor legale criticate din acest motiv stau, pe lângă textul mai sus enunţat din Convenţia Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, şi art. 5 din aceasta, potrivit căruia, "În acţiunile referitoare la filiaţia faţă de tată, probele ştiinţifice apte să stabilească sau să înlăture paternitatea urmează a fi încuviinţate." Deşi textul convenţional se referă la obligaţia autorităţii competente sau a instanţelor judecătoreşti de a încuviinţa inclusiv testul ADN, semnificaţia sa este mult mai largă, în sensul că implică şi obligaţia statului (membru al Consiliului Europei, semnatar al Convenţiei) de a asigura reglementările interne care să permită acest lucru.
    35. Un alt aspect discutabil faţă de problema introducerii condiţiei confirmării filiaţiei paterne prin proba ADN pentru adopţia solicitată de către soţia tatălui firesc constă în aceea de aparentă lipsă de corelare cu modalităţile permise de lege pentru recunoaşterea paternităţii faţă de copilul din afara căsătoriei, moment anterior adopţiei când nu este cerută îndeplinirea aceleiaşi condiţii.
    36. Curtea reţine, faţă de acest aspect, că recunoaşterea şi adopţia sunt instituţii de drept al familiei diferite, cu regimuri juridice distincte.
    37. Recunoaşterea, ca mijloc de probă, reprezintă mărturisirea unui fapt presupus a fi real din trecut, prin care un bărbat declară în mod voluntar că este tatăl natural al unui copil din afara căsătoriei. Legea nu cere la acest moment efectuarea de către pretinsul tată a probei ADN, care să confirme legătura de sânge cu respectivul copil, deoarece primordială, în situaţia copilului din afara căsătoriei, este ocrotirea interesului său superior, constând în dobândirea, cu efect retroactiv, a stării civile şi a celorlalte drepturi ce decurg, potrivit legii, din actul recunoaşterii. Este adevărat că, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie, "Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie", iar diferite norme convenţionale în materia drepturilor copiilor interzic discriminarea lor în drepturi, însă, pentru exercitarea plenară a tuturor drepturilor garantate copilului din afara căsătoriei, trebuie identificat şi destinatarul obligaţiilor corelative, respectiv tatăl, în cazul de faţă. Lipsa probei ADN în acest moment încurajează actele de recunoaştere voluntară a paternităţii copilului din afara căsătoriei, obiectivul major al statului, în calitate de protector al drepturilor copilului şi de legiuitor al măsurilor de protecţie corespunzătoare, fiind de a da naştere, chiar şi pe baza unei declaraţii în formă autentică, unui statut civil în beneficiul copilului care nu are, în mod legal, un tată, statut cu toate elementele sale specifice de identitate şi consecinţele juridice pe care legea i le conferă.
    38. Un element deloc neglijabil ce ar descuraja şi mai mult recunoaşterea paternităţii în ipoteza condiţionării de confirmarea filiaţiei naturale prin testul ADN este şi costul destul de ridicat al acestei expertize medico-legale, ce ar reveni tatălui recunoscător. Totodată, pentru a limita eventualul abuz al unor persoane şi pentru a proteja dreptul la identitate al copilului, legiuitorul a prevăzut că recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de către orice persoană interesată [art. 420 alin. (1) din Codul civil], precum şi că dreptul la acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei - fiind o acţiune în reclamaţie de stare civilă - nu se prescrie în timpul vieţii copilului [art. 427 alin. (1) din Codul civil].
    39. Adopţia, pe de altă parte, este o creaţie juridică menită să dea naştere legăturii de filiaţie între adoptatori şi copil, în lipsa filiaţiei naturale dintre aceştia. Filiaţia adoptivă se deosebeşte de cea firească prin caracterul său artificial. Ea nu se bazează, la fel ca recunoaşterea, pe existenţa unui fapt real petrecut în trecut, de natură a avea consecinţe juridice. De aceea, adopţia are efecte ex nunc, doar pentru viitor, şi are, la fel ca recunoaşterea, rolul esenţial de protejare a interesului superior al copilului. Când, însă, la momentul adopţiei, se invocă statutul de tată firesc prin recunoaştere, se presupune în mod rezonabil că, recunoaşterea fiind conformă realităţii, acesta este şi tatăl natural al copilului, astfel că legea a reglementat, pentru această situaţie de excepţie, condiţii procedurale speciale, adică accelerate. Dacă recunoaşterea voluntară a paternităţii din afara căsătoriei are ca scop final adoptarea respectivului copil, este firesc ca legiuitorul să impună îndeplinirea unei condiţii speciale, constând în dovedirea legăturii de sânge existente între tatăl firesc şi copil, având în vedere că identificarea familiei naturale a copilului reprezintă dezideratul major în materie de protecţie a drepturilor copilului din afara căsătoriei. Confirmarea este necesară, în această ultimă etapă, finală şi cu efecte deosebite, a încuviinţării adopţiei, spre deosebire de starea anterioară adopţiei în care se aflau copilul şi solicitanţii adopţiei, deoarece demonstrarea legăturii de sânge cu pretinsul tată firesc confirmă acestuia drepturile părinteşti pe care le va exercita în continuare şi cu prilejul încuviinţării adopţiei de către soţia sa. Totodată, pentru a nu reprezenta o sarcină împovărătoare pentru adoptator, legiuitorul a prevăzut, la art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 273/2004, posibilitatea ca acele cheltuieli determinate de efectuarea expertizei să fie suportate din bugetul de stat, dacă adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare.
    40. Convenţiile internaţionale în materia protejării drepturilor copiilor, în materia adopţiei şi a drepturilor copiilor din afara căsătoriei, în special, acordă prioritate legăturilor de sânge, identificării părinţilor naturali şi cooptării acestora în procesul de creştere şi dezvoltare a copilului, copil care, de altfel, are dreptul la identitate personală şi socială, la a-şi cunoaşte originile şi a-şi păstra identitatea. Astfel, legătura de sânge dintre părinţi şi copil prevalează în asigurarea mediului familial propice creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a acestuia, deoarece părinţii naturali au drepturi originare în privinţa creşterii, educării şi ocrotirii copiilor, iar separarea acestora reprezentă doar excepţii justificate de ocrotirea interesului superior al copilului. Filiaţia biologică este singura în măsură să asigure dreptul copilului la nume şi identitate, precum şi unica modalitate de a deţine date certe despre ascendenţa sa, a căror cunoaştere cât mai exactă este esenţială prin raportare la întreaga viaţă a copilului, viaţa sa adultă, descendenţii săi etc. (de pildă, din punct de vedere medical, al drepturilor succesorale etc.). Totodată, este justificat a se considera că tatăl biologic va avea faţă de copilul său un comportament mai potrivit, grijă şi afecţiune sporite, mai aproape de ceea ce se urmăreşte prin încuviinţarea adopţiei, decât o persoană care doar şi-a recunoscut voluntar şi fără a proba paternitatea faţă de acesta, având în vedere că legătura de sânge dintre tatăl natural şi copil este în mod just apreciată ca fiind suficient de puternică pentru a oferi garanţia respectării interesului superior al copilului.
    41. Faţă de argumentele de mai sus, Curtea constată că cerinţa prevăzută de textele de lege criticate este justificată, scopul legitim urmărit fiind acela al ocrotirii interesului superior al copilului, concretizat în dreptul său la a-şi cunoaşte identitatea personală şi dreptul său la viaţa privată în cadrul familiei naturale. Totodată, starea civilă, prin multiplele sale implicaţii, depăşeşte sfera interesului privat al persoanei, constituind obiectiv de interes general al societăţii, astfel că elementele stării civile trebuie să reflecte adevărul, fiind necesar ca acesta să fie determinat cu certitudine inclusiv prin probe ştiinţifice (biologice, respectiv testul ADN). Cerinţa este în acelaşi timp adecvată, necesară şi proporţională cu scopul legitim pe care îl urmăreşte - asigurarea interesului superior al copilului. Din această perspectivă, Curtea reţine că, deşi textele de lege criticate determină o ingerinţă a autorităţii asupra dreptului la viaţă intimă, acest drept nu este încălcat, deoarece ingerinţa urmăreşte un scop legitim şi păstrează un just echilibru între interesul adoptatorului şi interesele copilului.
    42. În concluzie, Curtea constată că textele de lege criticate respectă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în motivarea excepţiei, referitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi la ocrotirea interesului superior al copilului.
    43. Faptul că presupusul tată este subiectul activ al obligaţiei testului ADN, în vreme ce nu el este persoana care solicită instanţei încuviinţarea adopţiei, ci soţia sa, nu este de natură a încălca, nici în acest mod, dreptul său la viaţă privată. Aşa cum s-a arătat mai sus, în caz de conflict între dreptul la viaţă intimă, familială şi privată a presupusului tată şi interesul superior al copilului de a-şi cunoaşte identitatea personală, trebuie să prevaleze acesta din urmă. În plus, în cadrul procedurii adopţiei, se presupune în mod rezonabil că soţii au acelaşi interes al adoptării respectivului copil, iar aceştia beneficiază de procedura accelerată a adopţiei tocmai în virtutea calităţii de tată firesc a soţului solicitantei adopţiei. Totodată, pentru încuviinţarea adopţiei, legea solicită confirmarea filiaţiei paterne, astfel că pertinentă nu poate fi decât proba ADN la care nu se poate supune nimeni altcineva decât persoana faţă de care a fost anterior stabilită filiaţia prin recunoaştere (administrativă sau pe cale judecătorească).
    44. Cât priveşte posibilitatea schimbării stării civile a copilului prin infirmarea filiaţiei anterior stabilite, aspect ce ar putea afecta principiul stabilităţii şi securităţii efectelor juridice specifice materiei stării civile a persoanei, Curtea arată că aceasta nu constituie un aspect care să contravină normelor constituţionale şi convenţionale invocate. Este adevărat că elementele de stare civilă trebuie să se caracterizeze prin stabilitate, însă nu se poate pretinde respectarea acestui principiu în mod absolut, chiar şi atunci când acestea nu corespund realităţii. Or, textele de lege criticate impun condiţia confirmării filiaţiei paterne doar pentru cazurile în care aceasta a fost prestabilită în condiţiile legii, pe cale administrativă sau judecătorească, însă fără cercetarea temeiniciei sale, adică fără expertizarea medico-legală prin testul ADN, probă ştiinţifică aptă să stabilească fără dubiu legătura de filiaţie naturală tată-copil.
    45. Curtea admite că Legea nr. 273/2004 nu prevede în mod expres consecinţele asupra copilului în ipoteza infirmării paternităţii tatălui său firesc, cu excepţia respingerii în instanţă a cererii de încuviinţare a adopţiei, nefiind clar dacă autorităţile competente vor lua măsuri pentru modificarea datelor de stare civilă ale copilului, dacă vor face demersuri legale împotriva pretinsului tată firesc sau dacă se vor limita la respectarea hotărârii judecătoreşti de respingere a încuviinţării adopţiei.
    46. Dincolo de aceste neajunsuri reale, care ţin şi de specificitatea fiecărui caz de adopţie şi a materiei adopţiei, în general, şi care ar putea constitui obiectul unor reglementări mai cuprinzătoare în viitor, Curtea reţine că textele de lege criticate, prin condiţia pe care o impun în momentul încuviinţării adopţiei de către soţia tatălui firesc al copilului, servesc, în cele din urmă, ocrotirii interesului superior al acestuia. În lipsa unei asemenea condiţionări s-ar crea o situaţie discriminatorie între persoana de bună-credinţă care, dorind să adopte un copil, urmează regulile comune ale procedurii obişnuite, cu toate etapele sale prealabile încuviinţării adopţiei, şi cea care, prin simplul act voluntar al recunoaşterii şi fără a face vreo dovadă în sensul filiaţiei naturale, devine, din punct de vedere legal, tatăl firesc al copilului - pe care, eventual, l-a ales odată cu recunoaşterea -, beneficiind (soţia sa), prin urmare, de avantajul procedurii accelerate.
    47. Pe lângă efectul discriminării, adevăratul pericol constă în aceea că, fără existenţa acestei condiţii, ar fi afectat în mod vădit interesul superior al copilului. Aceasta deoarece, având acces direct la instanţă pentru încuviinţarea adopţiei, soţia tatălui firesc nu parcurge etapele prealabile, administrative, în care adoptatorii sunt expertizaţi şi consiliaţi, fiind supuşi unor anchete psihologice, morale şi sociale, de natură a determina şi dezvolta aptitudinile lor de viitori părinţi, precum şi compatibilitatea (potrivirea) cu respectivul copil. Or, în lipsa tuturor acestor proceduri, cu rolul de garanţii ale atingerii scopului adopţiei constând în asigurarea interesului superior al copilului, este îndoielnic faptul că adopţia respectivă îşi poate atinge obiectivele. Este adevărat că prin soluţia instanţei judecătoreşti de respingere a încuviinţării adopţiei este mult amânată integrarea efectivă a copilului într-o familie adoptivă (aceeaşi familie a tatălui firesc sau alta). Această soluţie este, însă, preferabilă riscului unei adopţii "mascate", de către o familie în privinţa căreia autorităţile competente nu au efectuat niciun fel de examinare a condiţiilor propice adopţiei. Infirmarea filiaţiei, ca urmare a unui rezultat negativ a testului ADN, determină în mod evident justificat respingerea, de către instanţa de judecată, potrivit art. 7 alin. (5) din lege, criticat, a cererii de încuviinţare, întrucât astfel este răsturnată prezumţia de paternitate în numele căreia soţia sa a fost scutită de parcurgerea tuturor etapelor prealabile încuviinţării adopţiei. Infirmarea pretinsei filiaţii, recunoscute, dar nedovedite ştiinţific până atunci, reprezintă un motiv serios de îndoială a instanţei asupra bunelor intenţii a familiei adoptatoare, care, demers legal discutabil, urmăreşte adoptarea unui copil fără a se supune cerinţelor legale şi tuturor anchetelor prealabile, la fel ca toate celelalte persoane aflate în aceeaşi situaţie de a-şi dori adopţia unui copil. Totodată, Curtea observă că un rezultat pozitiv al expertizei medico-legale nu determină, prin sine însuşi, admiterea cererii de încuviinţare a adopţiei, acesta având doar rolul de a concura la întărirea convingerii instanţei judecătoreşti că acel copil va intra într-o familie compusă din tatăl său natural şi soţia acestuia, care şi-a manifestat dorinţa adoptării acestuia doar pentru a da efecte juridice depline legăturii de sânge cu copilul soţului său. În acest sens sunt prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, potrivit cărora "Instanţa judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai dacă, pe baza probelor administrate, şi-a format convingerea că adopţia este în interesul superior al copilului."

    48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Todica Aniko în Dosarul nr. 4.074/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2014.


           PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                   AUGUSTIN ZEGREAN

                 Magistrat-asistent,
             Claudia-Margareta Krupenschi

                         *

                     OPINIE SEPARATĂ

    În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 359 din 25 iunie 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei trebuia admisă în totalitate pentru următoarele:
    Prin textul criticat se instituie obligaţia efectuării unui test ADN de către tatăl care a recunoscut pe cale administrativă sau printr-o procedură judiciară copilul născut în afara căsătoriei în situaţia în care soţia acestuia doreşte să adopte copilul astfel recunoscut.
    1. O asemenea manieră de reglementare contravine dreptului la viaţă intimă, familială şi privată consacrat de art. 26 din Constituţie şi nesocoteşte totodată dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece ingerinţa Statului asupra dreptului la viaţă intimă, familială şi privată nu îndeplineşte exigenţele acestei convenţii. Totodată, textul criticat aduce atingere principiului legalităţii şi al obligativităţii respectării legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României.
    Astfel, modalitatea de reglementare criticată în prezenta cauză instituie o prezumţie de rea-credinţă, în sensul că îl obligă pe tatăl firesc al copilului să facă dovada filiaţiei la momentul introducerii unei cereri de adopţie de către soţia acestuia. Prezumţia de bună-credinţă este cea care trebuie să constituie premisele unei reglementări în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 57 din Constituţie, "cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să îşi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă...". Aşadar, drepturile sunt prezumate a fi exercitate cu bună-credinţă, până la proba contrară. Or, potrivit textului de lege analizat în prezenta cauză tatăl firesc, care a recunoscut în mod legal copilul, este prezumat a fi de rea-credinţă, că ar fi comis o ilegalitate (un fals, sancţionat potrivit legii penale), fiind obligat să facă dovada bunei sale credinţe prin expertiză ADN.
    Recunoaşterea administrativă creează o prezumţie de legalitate, cea judiciară intră în puterea lucrului judecat, prezumţii răsturnate de legiuitor prin textul criticat.
    Mai mult, este paradoxală şi aproape ridicolă soluţia identificată de legiuitor pentru rezolvarea situaţiei în cazul rezultatului negativ la expertiza ADN, care conduce doar la oprirea adopţiei de către soţia tatălui copilului, fără alte consecinţe juridice. Astfel, pe lângă faptul că se afectează în mod grav dreptul la viaţă privată se aduce atingere interesului minorului deoarece este greu de imaginat că tatăl aceluiaşi copil îşi va da consimţământul pentru o altă adopţie, în aceste condiţii copilul rămânând cu o situaţie juridică incertă. Astfel, sunt încălcate inclusiv dispoziţiile art. 3 din Convenţia internaţională privind drepturile copilului care statuează că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate procedurile legale.
    Nu în ultimul rând, condiţia expertizei ADN instituită prin actul normativ criticat este discutabilă sub aspectul obligaţiei impuse soţiei adoptatoare care afectează dreptul la viaţă intimă şi privată a soţului acesteia în calitate de tată firesc al copilului, prin recunoaştere. Astfel, deşi autoarea cererii de încuviinţare a adopţiei este soţia tatălui copilului, obligaţia legală nu îi incumbă acesteia, ci unei alte persoane, soţul său.
    Deşi este evident că principiul ocrotirii şi prevalenţei interesului superior al copilului este consacrat prin convenţii internaţionale şi acte normative interne, atunci când se face aplicabilitatea acestui principiu trebuie apreciat întotdeauna de la caz la caz. Astfel, este imposibil de determinat in abstracto interesul superior al copilului deoarece există circumstanţe specifice fiecărui caz în parte. În aceste condiţii, impunerea prin lege a unei cerinţe sine qua non care porneşte de la o prezumţie de vinovăţie nu îşi are justificare deoarece chiar dacă judecătorul, în urma administrării probelor în judecarea cauzei de adopţie, cu care a fost investit, îşi formează convingerea că soluţia de admitere a cererii de adopţie ar fi în interesul superior al copilului este obligat de legiuitor pe baza administrării unei singure probe să respingă cererea de adopţie contrar propriei convingeri că prin admiterea cererii ar fi mult mai bine protejat interesul copilului. Prin urmare, condiţia legală artificial impusă de legiuitor nu este rezonabilă, de vreme ce judecătorului nu i se permite să analizeze proporţionalitatea ingerinţei în dreptul la viaţa privată astfel creată. În aceste condiţii, se încalcă însuşi principiul separaţiei puterilor în stat, dar şi cel al independenţei şi imparţialităţii justiţiei, întrucât legiuitorul suprimă aproape în totalitate dreptul suveran al judecătorului de a pronunţa o soluţie pe baza tuturor probelor într-o cauză dedusă judecăţii.
    2. În al doilea rând, soluţia legislativă criticată este de natură a crea discriminări între taţii care dobândesc această calitate în timpul căsătoriei şi cei care o dobândesc în afara căsătoriei, pe de o parte, dar şi între copiii născuţi în timpul căsătoriei şi cei născuţi în afara căsătoriei, pe de altă parte, fiind încălcat în acest fel art. 16 din Constituţie.
    Astfel, dacă un bărbat devine tată în timpul căsătoriei, divorţează şi ulterior se recăsătoreşte, soţia acestuia poate adopta copilul rezultat din prima căsătorie fără nicio altă formalitate de îndeplinit, în timp ce dacă un bărbat devine tată în afara căsătoriei şi ulterior se căsătoreşte, soţia acestuia nu îi poate adopta copilul decât după efectuarea expertizei ADN.
    Acelaşi principiu al egalităţii în drepturi astfel cum acesta este consacrat de art. 16 din Constituţie este încălcat şi în privinţa discriminării între copiii născuţi în timpul/în afara căsătoriei. Astfel, dacă un bărbat are un copil în timpul căsătoriei şi un altul în afara căsătoriei, pentru ca aceştia să poată fi adoptaţi de cea de-a doua soţie a sa vor beneficia de un regim juridic diferenţiat: pentru cel din timpul căsătoriei nu trebuie îndeplinită nicio formalitate suplimentară, în timp ce pentru cel de-al doilea, născut din afara căsătoriei, tatăl trebuie să se supună unei formalităţi excesive, deşi este posibil ca nici cel din timpul căsătoriei să nu fie copilul natural al tatălui sau, mai mult decât atât, să fie copilul său natural doar cel din afara căsătoriei. Astfel, dacă prin ipoteză niciunul dintre aceştia nu este copilul natural al tatălui lor, copilul din afara căsătoriei este discriminat în raport cu cel din timpul căsătoriei deoarece el nu va putea fi adoptat de soţia tatălui său, deşi se află în situaţie absolut identică cu cel din timpul căsătoriei (nu sunt copii naturali ai tatălui lor).
    Pentru aceste considerente, apreciem că excepţia este întemeiată şi trebuia admisă în totalitate.


                       Judecător,
         prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

                       Judecător,
            prof. univ. dr. Valer Dorneanu

                         __________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016