Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 35 din 14 februarie 2024  privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, prevăzute în tabelele din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, prevăzută în Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2.013/2/2016, precum şi cele stabilite prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), pe de o parte, şi Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ (FPRC), Societatea Comercială Altex România - S.R.L. (ALTEX) şi Societatea Comercială OMV Petrom Marketing - S.R.L. (OMV), pe de altă parte    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 35 din 14 februarie 2024 privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, prevăzute în tabelele din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, prevăzută în Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2.013/2/2016, precum şi cele stabilite prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), pe de o parte, şi Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ (FPRC), Societatea Comercială Altex România - S.R.L. (ALTEX) şi Societatea Comercială OMV Petrom Marketing - S.R.L. (OMV), pe de altă parte

EMITENT: Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 159 din 27 februarie 2024
    În conformitate cu dispoziţiile art. 167 şi art. 181 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere:
    - Adresa emisă de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe - UPFR, înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cu nr. RGII/555 din 12.02.2024;
    – Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RGII/615 din 14.02.2024,

    în temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,
    directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.
    ART. 1
    Se modifică, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, remuneraţiile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, prevăzute în tabelele din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelorpublicate în scopcomercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, prevăzută în Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016, publicată prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 25 februarie 2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2.013/2/2016, precum şi cele stabilite prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), pe de o parte, şi Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ (FPRC), Societatea Comercială Altex România - S.R.L. (ALTEX) şi Societatea Comercială OMV Petrom Marketing - S.R.L. (OMV), pe de altă parte, conform anexei care face parte integrantă din prezenta decizie.

    ART. 2
    La data intrării în vigoare a prezentei decizii, Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 35/2023 privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, prevăzute în tabelele din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, prevăzută în Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2.013/2/2016, precum şi cele stabilite prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), pe de o parte, şi Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ (FPRC), Societatea Comercială Altex România - S.R.L. (ALTEX) şi Societatea Comercială OMV Petrom Marketing - S.R.L. (OMV), pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 16 februarie 2023, se abrogă.

    ART. 3
    Decizia poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contencios administrativ.

    ART. 4
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării.



                    Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
                    Andrei-Simion Ijac

    Bucureşti, 14 februarie 2024.
    Nr. 35.
    ANEXA 1

    TABELELE ACTUALIZATE
    cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi
    pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme,
    prin gestiune colectivă obligatorie

┌────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│I. Activităţi desfăşurate în regim ambiental │
├──┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Unităţi de alimentaţie publică - restaurante, baruri, │
│A │cafenele, ceainării, braserii, fast-fooduri, rotiserii, │
│ │pizzerii, şaormerii, crame, cofetării, săli de bal, săli │
│ │pentru nunţi şi asimilate*1), *2), *3) │
├──┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│A1│Spaţii închise sau deschise situate în oraşe sau staţiuni │
│ │turistice │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Suprafaţă între 0-50 │36 lei │36 lei │18 lei │
│ │mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Suprafaţă între 51-100│45 lei │45 lei │22 lei │
│ │mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │45 lei plus │45 lei plus │22 lei plus │
│ │ │7 lei pentru│7 lei pentru│3 lei pentru│
│ │Suprafaţă cuprinsă │fiecare │fiecare │fiecare │
│3 │între 101 şi 300 mp │suprafaţă │suprafaţă │suprafaţă │
│ │ │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │ │de până la │de până la │de până la │
│ │ │50 mp │50 mp │50 mp │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │79 lei plus │79 lei plus │38 lei plus │
│ │ │14 lei │14 lei │6 lei pentru│
│ │ │pentru │pentru │fiecare │
│4 │Suprafaţă peste 300 mp│fiecare │fiecare │suprafaţă │
│ │ │suprafaţă │suprafaţă │suplimentară│
│ │ │suplimentară│suplimentară│de până la │
│ │ │de până la │de până la │100 mp │
│ │ │100 mp │100 mp │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│A2│Spaţii închise sau deschise situate în comune şi sate │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Suprafaţă între 0-50 │18 lei │18 lei │10 lei │
│ │mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Suprafaţă între 51-100│26 lei │26 lei │13 lei │
│ │mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │26 lei plus │26 lei plus │13 lei plus │
│ │ │6 lei pentru│6 lei pentru│3 lei pentru│
│ │Suprafaţă între │fiecare │fiecare │fiecare │
│3 │101-300 mp │suprafaţă │suprafaţă │suprafaţă │
│ │ │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │ │de până la │de până la │de până la │
│ │ │50 mp │50 mp │50 mp │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │53 lei plus │53 lei plus │30 lei plus │
│ │ │11 lei │11 lei │5 lei pentru│
│ │ │pentru │pentru │fiecare │
│4 │Suprafaţă peste 300 mp│fiecare │fiecare │suprafaţă │
│ │ │suprafaţă │suprafaţă │suplimentară│
│ │ │suplimentară│suplimentară│de până la │
│ │ │de până la │de până la │100 mp │
│ │ │100 mp │100 mp │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│ │Unităţi comerciale sau prestatoare de servicii, showroomuri, │
│ │duty-free-uri, galerii comerciale, malluri, supermarketuri, │
│ │hipermarketuri, spitale, cabinete medicale, centre de │
│B │tratament, cazinouri, săli internet, săli de jocuri, săli de │
│ │biliard, popice, tenis de masă, saloane de înfrumuseţare şi │
│ │altele asimilate etc.*11), *12) - spaţii închise sau deschise│
│ │situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │ori │ori │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Suprafaţa până la 100 │37 lei │37 lei │20 lei │
│ │mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Suprafaţa cuprinsă │69 lei │69 lei │35 lei │
│ │între 101-200 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│3 │Suprafaţa cuprinsă │96 lei │96 lei │48 lei │
│ │între 201-300 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│4 │Suprafaţa cuprinsă │114 lei │114 lei │59 lei │
│ │între 301-400 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│5 │Suprafaţa cuprinsă │132 lei │132 lei │67 lei │
│ │între 401-500 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│6 │Suprafaţa cuprinsă │190 lei │190 lei │96 lei │
│ │între 501-1.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│7 │Suprafaţa cuprinsă │265 lei │265 lei │132 lei │
│ │între 1.001-2.500 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│8 │Suprafaţa cuprinsă │291 lei │291 lei │146 lei │
│ │între 2.501-5.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│9 │Suprafaţa cuprinsă │341 lei │341 lei │171 lei │
│ │între 5.001-7.500 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│10│Suprafaţa peste 7.500 │366 lei │366 lei │183 lei │
│ │mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│C │Târguri sau expoziţii, evenimente cu publicitate sau mijloace│
│ │prin care se face publicitate *1), *2), *10) │
├──┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│C1│Spaţii închise sau deschise situate în oraşe, staţiuni │
│ │turistice, comune şi sate │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie zilnică (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Târguri sau expoziţii │ │ │ │
│1 │urbane şi în staţiuni │69 lei │69 lei │35 lei │
│ │turistice până la │ │ │ │
│ │1.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Târguri sau expoziţii │ │ │ │
│2 │urbane şi în staţiuni │127 lei │127 lei │63 lei │
│ │turistice între │ │ │ │
│ │1.001-2.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │127 lei plus│128 lei plus│63 lei plus │
│ │ │35 lei │35 lei │14 lei │
│ │Târguri sau expoziţii │pentru │pentru │pentru │
│3 │urbane şi în staţiuni │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │turistice peste 2.000 │suprafaţă │suprafaţă │suprafaţă │
│ │mp │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │ │de până la │de până la │de până la │
│ │ │1.000 mp │1.000 mp │1.000 mp │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Târguri sau expoziţii │ │ │ │
│4 │rurale, iarmaroace, │43 lei │43 lei │21 lei │
│ │talciocuri până în │ │ │ │
│ │1.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Târguri sau expoziţii │ │ │ │
│5 │rurale, iarmaroace, │69 lei │69 lei │35 lei │
│ │talciocuri între │ │ │ │
│ │1.001-2.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │69 lei plus │69 lei plus │35 lei plus │
│ │ │21 lei │21 lei │10 lei │
│ │Târguri sau expoziţii │pentru │pentru │pentru │
│6 │rurale, iarmaroace, │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │talciocuri peste 2.000│suprafaţă │suprafaţă │suprafaţă │
│ │mp │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │ │de până la │de până la │de până la │
│ │ │1.000 mp │1.000 mp │1.000 mp │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Expoziţii de artă, │ │ │ │
│7 │ştiinţă, carte şi │35 lei │35 lei │14 lei │
│ │altele asimilate până │ │ │ │
│ │în 1.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Expoziţii de artă, │ │ │ │
│8 │ştiinţă, carte şi │55 lei │55 lei │29 lei │
│ │altele asimilate între│ │ │ │
│ │1.001-2.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │55 lei plus │55 lei plus │29 lei plus │
│ │ │14 lei │14 lei │6 lei pentru│
│ │Expoziţii de artă, │pentru │pentru │fiecare │
│9 │ştiinţă, carte şi │fiecare │fiecare │suprafaţă │
│ │altele asimilate peste│suprafaţă │suprafaţă │suplimentară│
│ │2.000 mp │suplimentară│suplimentară│de până la │
│ │ │de până la │de până la │1.000 mp │
│ │ │1.000 mp │1.000 mp │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│ │Publicitate cu vehicule, standuri, bannere, ecrane, machete │
│C2│fixe/gonflabile, remorci mobile etc. (dotate sau însoţite de │
│ │instalaţii de sonorizare) - Acţiuni desfăşurate în spaţii │
│ │deschise situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate│
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie zilnică (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │ori │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Vehicul auto/remorcă │29 lei │29 lei │14 lei │
│ │publicitară │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Stand publicitar*7), │ │ │ │
│2 │banner, ecran, machetă│6 lei │6 lei │3 lei │
│ │fixă/gonflabilă │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│ │Spectacole diverse (pentru muzica difuzată înainte, în timpul│
│C3│sau după spectacol) - spaţii închise sau deschise situate în │
│ │oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie per spectacol (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Filarmonică, operă, │ │ │ │
│1 │teatru, cinematograf, │7 lei │7 lei │3 lei │
│ │circ, delfinariu şi │ │ │ │
│ │altele asimilate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│D │Unităţi de cazare - situate în oraşe, staţiuni turistice, │
│ │comune şi sate*2), *4), *8), *9), │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Pensiune │ │ │ │
│1 │agroturistică, popas │22 lei │22 lei │18 lei │
│ │turistic │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Pensiune turistică, │ │ │ │
│ │vilă turistică până la│ │ │ │
│2 │3 stele/3 margarete │22 lei │22 lei │18 lei │
│ │inclusiv, situate în │ │ │ │
│ │comune şi sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Pensiune turistică, │ │ │ │
│ │vilă turistică până la│ │ │ │
│3 │3 stele/3 margarete │37 lei │37 lei │37 lei │
│ │inclusiv, situate în │ │ │ │
│ │oraşe şi staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Sat vacanţă, camping, │ │ │ │
│ │club vacanţă, │ │ │ │
│4 │bungalow, căsuţe tip │22 lei │22 lei │18 lei │
│ │camping, ponton │ │ │ │
│ │plutitor │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Motel, cabană, hostel,│ │ │ │
│5 │situate în comune şi │22 lei │22 lei │18 lei │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Motel şi hostel │ │ │ │
│6 │situate în oraşe şi │35 lei │35 lei │35 lei │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Pensiune turistică, │ │ │ │
│ │vilă turistică de 4-5 │ │ │ │
│7 │stele/4-5 margarete, │69 lei │69 lei │54 lei │
│ │situate în comune şi │ │ │ │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Pensiune turistică, │ │ │ │
│ │vilă turistică de 4-5 │ │ │ │
│8 │stele/4-5 margarete, │92 lei │92 lei │92 lei │
│ │situate în oraşe şi │ │ │ │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│9 │Tabere │70 lei │70 lei │57 lei │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│ │de închiriat până la 3│ │ │ │
│10│stele (inclusiv), până│55 lei │55 lei │21 lei │
│ │la 50 de spaţii de │ │ │ │
│ │cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în comune şi │ │ │ │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│ │de închiriat până la 3│ │ │ │
│11│stele (inclusiv), până│71 lei │71 lei │71 lei │
│ │la 50 de spaţii de │ │ │ │
│ │cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în oraşe şi │ │ │ │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│ │de închiriat până la 3│ │ │ │
│12│stele (inclusiv), │71 lei │71 lei │36 lei │
│ │între 51-100 de spaţii│ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în comune şi │ │ │ │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│ │de închiriat până la 3│ │ │ │
│13│stele (inclusiv), │90 lei │90 lei │90 lei │
│ │între 51-100 de spaţii│ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în oraşe şi │ │ │ │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│ │de închiriat până la 3│ │ │ │
│14│stele (inclusiv), │90 lei │90 lei │90 lei │
│ │între 101-200 de │ │ │ │
│ │spaţii de cazare │ │ │ │
│ │(camere), situate în │ │ │ │
│ │comune şi sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│ │de închiriat până la 3│ │ │ │
│15│stele (inclusiv), │120 lei │120 lei │120 lei │
│ │între 101-200 de │ │ │ │
│ │spaţii de cazare │ │ │ │
│ │(camere), situate în │ │ │ │
│ │oraşe şi staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │90 lei plus │90 lei plus │90 lei plus │
│ │hotel-apartament, │14 lei │14 lei │14 lei │
│ │apartamente şi camere │pentru │pentru │pentru │
│ │de închiriat până la 3│fiecare │fiecare │fiecare │
│16│stele (inclusiv), │tranşă │tranşă │tranşă │
│ │peste 200 de spaţii de│suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │cazare (camere), │de 50 de │de 50 de │de 50 de │
│ │situate în comune şi │camere │camere │camere │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │120 lei plus│120 lei plus│120 lei plus│
│ │hotel-apartament, │17 lei │17 lei │17 lei │
│ │apartamente şi camere │pentru │pentru │pentru │
│ │de închiriat până la 3│fiecare │fiecare │fiecare │
│17│stele (inclusiv), │tranşă │tranşă │tranşă │
│ │peste 200 de spaţii de│suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │cazare (camere), │de 50 de │de 50 de │de 50 de │
│ │situate în oraşe şi │camere │camere │camere │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│18│de închiriat 4 stele, │120 lei │120 lei │120 lei │
│ │până la 50 de spaţii │ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în comune şi │ │ │ │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│19│de închiriat 4 stele, │138 lei │138 lei │138 lei │
│ │până la 50 de spaţii │ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în oraşe şi │ │ │ │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│20│de închiriat 4 stele, │138 lei │138 lei │138 lei │
│ │între 51-100 de spaţii│ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în comune şi │ │ │ │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│21│de închiriat 4 stele, │154 lei │154 lei │154 lei │
│ │între 51-100 de spaţii│ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în oraşe şi │ │ │ │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│22│de închiriat 4 stele, │154 lei │154 lei │154 lei │
│ │între 101-200 de │ │ │ │
│ │spaţii de cazare │ │ │ │
│ │(camere), situate în │ │ │ │
│ │comune şi sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│23│de închiriat 4 stele, │171 lei │171 lei │171 lei │
│ │între 101-200 de │ │ │ │
│ │spaţii de cazare │ │ │ │
│ │(camere), situate în │ │ │ │
│ │oraşe şi staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │154 lei plus│154 lei plus│154 lei plus│
│ │hotel-apartament, │21 lei │21 lei │21 lei │
│ │apartamente şi camere │pentru │pentru │pentru │
│24│de închiriat 4 stele, │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │peste 200 de spaţii de│tranşă │tranşă │tranşă │
│ │cazare (camere), │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │situate în comune şi │de 50 de │de 50 de │de 50 de │
│ │sate │camere │camere │camere │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │171 lei plus│171 lei plus│171 lei plus│
│ │hotel-apartament, │26 lei │26 lei │26 lei │
│ │apartamente şi camere │pentru │pentru │pentru │
│25│de închiriat 4 stele, │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │peste 200 de spaţii de│tranşă │tranşă │tranşă │
│ │cazare (camere), │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │situate în oraşe şi │de 50 de │de 50 de │de 50 de │
│ │staţiuni │camere │camere │camere │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│26│de închiriat 5 stele, │171 lei │171 lei │171 lei │
│ │până la 50 de spaţii │ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în comune şi │ │ │ │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│27│de închiriat 5 stele, │188 lei │188 lei │188 lei │
│ │până la 50 de spaţii │ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în oraşe şi │ │ │ │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│28│de închiriat 5 stele, │188 lei │188 lei │188 lei │
│ │între 51-100 de spaţii│ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în comune şi │ │ │ │
│ │sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│29│de închiriat 5 stele, │206 lei │206 lei │206 lei │
│ │între 51-100 de spaţii│ │ │ │
│ │de cazare (camere), │ │ │ │
│ │situate în oraşe şi │ │ │ │
│ │staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│30│de închiriat 5 stele, │206 lei │206 lei │206 lei │
│ │între 101-200 de │ │ │ │
│ │spaţii de cazare │ │ │ │
│ │(camere), situate în │ │ │ │
│ │comune şi sate │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │ │ │ │
│ │hotel-apartament, │ │ │ │
│ │apartamente şi camere │ │ │ │
│31│de închiriat 5 stele, │222 lei │222 lei │222 lei │
│ │între 101-200 de │ │ │ │
│ │spaţii de cazare │ │ │ │
│ │(camere), situate în │ │ │ │
│ │oraşe şi staţiuni │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │206 lei plus│206 lei plus│206 lei plus│
│ │hotel-apartament, │43 lei │43 lei │43 lei │
│ │apartamente şi camere │pentru │pentru │pentru │
│32│de închiriat 5 stele, │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │peste 200 de spaţii de│tranşă │tranşă │tranşă │
│ │cazare (camere), │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │situate în comune şi │de 50 de │de 50 de │de 50 de │
│ │sate │camere │camere │camere │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Hotel, │222 lei plus│222 lei plus│222 lei plus│
│ │hotel-apartament, │50 lei │50 lei │50 lei │
│ │apartamente şi camere │pentru │pentru │pentru │
│33│de închiriat 5 stele, │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │peste 200 de spaţii de│tranşă │tranşă │tranşă │
│ │cazare (camere), │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │situate în oraşe şi │de 50 de │de 50 de │de 50 de │
│ │staţiuni │camere │camere │camere │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│E │Transporturi*2), *5), *13) │
├──┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Transporturi rutiere de pasageri - mijloc de transport │
│E1│echipat cu instalaţie de sonorizare, radio, TV, căşti pentru │
│ │ascultare individuală, indiferent dacă sunt în regim │
│ │rent-a-car*13) sau colaborare sau leasing etc. │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Vehicul de agrement │ │ │ │
│1 │(tractor, trenuleţ, │5 lei │5 lei │1 leu │
│ │remorcă, platformă) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Autobuz, troleibuz, │ │ │ │
│ │tramvai şi microbuz │ │ │ │
│ │utilizate în │ │ │ │
│2 │transportul regulat de│7 lei │7 lei │3 lei │
│ │persoane urban, │ │ │ │
│ │suburban şi interurban│ │ │ │
│ │pe trasee sub 35 km │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Autoturism până la 6 │ │ │ │
│3 │locuri utilizat în │17 lei │17 lei │5 lei │
│ │serviciul de taxi*6) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Autoturism până la 6 │ │ │ │
│ │locuri utilizat în │ │ │ │
│4 │serviciul de │17 lei │17 lei │5 lei │
│ │închiriere (rent a │ │ │ │
│ │car)*14) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Microbuz/Minibuz, │ │ │ │
│5 │indiferent de numărul │21 lei │21 lei │5 lei │
│ │de locuri │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Autobuz utilizat în │ │ │ │
│ │transportul naţional, │ │ │ │
│6 │interurban/ │26 lei │26 lei │6 lei │
│ │interjudeţean pe │ │ │ │
│ │trasee mai mari de 35 │ │ │ │
│ │km │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Autocar utilizat în │ │ │ │
│ │transport naţional, │ │ │ │
│7 │interurban/ │29 lei │29 lei │7 lei │
│ │interjudeţean pe │ │ │ │
│ │trasee mai mici de 35 │ │ │ │
│ │km │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Autocar utilizat în │ │ │ │
│ │transportul naţional, │ │ │ │
│8 │interurban/ │50 lei │50 lei │16 lei │
│ │interjudeţean pe │ │ │ │
│ │trasee mai mari de 35 │ │ │ │
│ │km │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Autocar utilizat în │ │ │ │
│9 │transportul │92 lei │92 lei │20 lei │
│ │internaţional │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│E2│Autogări, spaţii de aşteptare pentru pasageri*1), *2), *3) - │
│ │spaţiu dotat cu instalaţie de sonorizare │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Autogară-sală de │17 lei │17 lei │7 lei │
│ │aşteptare │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│E3│Transporturi feroviare de pasageri - garnitură feroviară │
│ │echipată cu instalaţie de sonorizare │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Tren de pasageri în │ │ │ │
│ │trafic intern (fără │ │ │ │
│1 │vagon-restaurant; dacă│43 lei │43 lei │21 lei │
│ │are vagon-restaurant │ │ │ │
│ │se va adăuga │ │ │ │
│ │suplimentar) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Tren de pasageri în │ │ │ │
│ │trafic internaţional │ │ │ │
│ │(fără │ │ │ │
│2 │vagon-restaurant; dacă│59 lei │59 lei │29 lei │
│ │are vagon-restaurant │ │ │ │
│ │se va adăuga │ │ │ │
│ │suplimentar) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│3 │Vagon-restaurant în │43 lei │43 lei │21 lei │
│ │trafic intern │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│4 │Vagon-restaurant în │59 lei │59 lei │29 lei │
│ │trafic internaţional │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│E4│Gări, staţii de metrou şi spaţii de aşteptare*1), *3) │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │ori │ori │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Gări şi peroane │29 lei │29 lei │29 lei │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Staţie de metrou │29 lei │29 lei │29 lei │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│3 │Sală de aşteptare în │13 lei │13 lei │13 lei │
│ │cadrul gării │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│ │Transport aerian de pasageri - aeronavă echipată cu │
│E5│instalaţie de sonorizare, radio, TV, căşti pentru ascultare │
│ │individuală │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Aeronavă de pasageri │43 lei │43 lei │14 lei │
│ │cursă internă │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Aeronavă de pasageri │82 lei │82 lei │30 lei │
│ │cursă continentală │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Aeronavă de pasageri │ │ │ │
│3 │cursă │160 lei │160 lei │70 lei │
│ │intercontinentală │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│E6│Aeroporturi, spaţii de aşteptare pentru pasageri*1), *3) - │
│ │spaţiu dotat cu instalaţie de sonorizare │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │ori │ori │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Aeroport intern, │ │ │ │
│1 │internaţional - sală │55 lei │55 lei │29 lei │
│ │de aşteptare │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│E7│Ambarcaţiuni navale pentru transportul de agrement - dotate │
│ │cu instalaţie de sonorizare │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Ambarcaţiune de │ │ │ │
│1 │agrement cu până la 2 │13 lei │13 lei │6 lei │
│ │locuri de dormit*14) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Ambarcaţiune de │ │ │ │
│2 │agrement între 3-6 │16 lei │16 lei │7 lei │
│ │locuri de dormit*14) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Ambarcaţiune de │ │ │ │
│3 │agrement între 7-12 │20 lei │20 lei │10 lei │
│ │locuri de dormit*14) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │29 lei plus │29 lei plus │14 lei plus │
│ │Ambarcaţiune de │3 lei pentru│3 lei pentru│1 leu pentru│
│4 │agrement peste 12 │fiecare loc │fiecare loc │fiecare loc │
│ │locuri de dormit*14) │de dormit │de dormit │de dormit │
│ │ │suplimentar │suplimentar │suplimentar │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Ambarcaţiuni de │ │ │ │
│ │transport pasageri │ │ │ │
│5 │capacitate până la 50 │14 lei │14 lei │6 lei │
│ │de pasageri (fără │ │ │ │
│ │posibilităţi de │ │ │ │
│ │cazare) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Ambarcaţiuni de │ │ │ │
│ │transport pasageri │ │ │ │
│6 │capacitate între │29 lei │29 lei │10 lei │
│ │51-100 de pasageri │ │ │ │
│ │(fără posibilităţi de │ │ │ │
│ │cazare) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Ambarcaţiuni de │ │ │ │
│ │transport pasageri │ │ │ │
│7 │capacitate peste 100 │50 lei │50 lei │11 lei │
│ │de pasageri (fără │ │ │ │
│ │posibilităţi de │ │ │ │
│ │cazare) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│E8│Transport pe cablu │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Telecabină-Telegondolă│17 lei │17 lei │0 lei │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Spaţii de aşteptare │ │ │ │
│2 │pentru telecabine, │29 lei │29 lei │0 lei │
│ │telegondole │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│3 │Lifturi şi ascensoare │44 lei │44 lei │0 lei │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│E9│Parcări auto - dotate cu instalaţii de sonorizare - spaţii │
│ │închise sau deschise*1), *2) │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │ori │ori │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Parcare până la 500 mp│21 lei │21 lei │0 lei │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Parcări între │35 lei │35 lei │0 lei │
│ │501-1.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │35 lei plus │35 lei plus │ │
│ │ │11 lei │11 lei │ │
│ │ │pentru │pentru │ │
│3 │Parcări peste 1.000 mp│fiecare │fiecare │0 lei │
│ │ │suprafaţă │suprafaţă │ │
│ │ │suplimentară│suplimentară│ │
│ │ │de până la │de până la │ │
│ │ │500 mp │500 mp │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│F │Sport şi agrement │
├──┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Stadioane, complexuri sportive, săli de sport dotate cu │
│F1│instalaţii de sonorizare - spaţii închise sau deschise │
│ │situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate*1), *2) │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie/manifestaţie (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Sub 1.000 de locuri │14 lei │14 lei │5 lei │
│ │(scaune) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Între 1.000-5.000 de │43 lei │43 lei │14 lei │
│ │locuri (scaune) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │142 lei plus│142 lei plus│69 lei plus │
│ │ │43 lei │43 lei │21 lei │
│ │ │pentru │pentru │pentru │
│ │ │fiecare │fiecare │fiecare │
│3 │Peste 5.000 de locuri │tranşă de │tranşă de │tranşă de │
│ │(scaune) │până la │până la │până la │
│ │ │5.000 de │5.000 de │5.000 de │
│ │ │locuri │locuri │locuri │
│ │ │(scaune) │(scaune) │(scaune) │
│ │ │suplimentare│suplimentare│suplimentare│
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│ │Piscine, ştranduri, litoral, parcuri de distracţii şi/sau │
│F2│agrement, pârtii de schi şi patinoare, locuri de joacă pentru│
│ │copii, săli fitness, culturism, masaj etc. - deschise │
│ │publicului - dotate cu instalaţii de sonorizare*1), *2) │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │ori │ori │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Piscină şi ştrand │69 lei │69 lei │35 lei │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Piscină hotel până la │69 lei │69 lei │35 lei │
│ │categoria 3 stele │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│3 │Piscină hotel │84 lei │84 lei │43 lei │
│ │categoria 4 stele │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│4 │Piscină hotel │113 lei │113 lei │55 lei │
│ │categoria 5 stele │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│5 │Plajă cu suprafaţă │63 lei │63 lei │29 lei │
│ │până la 200 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │63 lei plus │63 lei plus │29 lei plus │
│ │ │14 lei │14 lei │6 lei pentru│
│ │ │pentru │pentru │fiecare │
│6 │Plajă cu suprafaţă │fiecare │fiecare │suprafaţă │
│ │peste 200 mp │suprafaţă │suprafaţă │suplimentare│
│ │ │suplimentară│suplimentară│de până la │
│ │ │de până la │de până la │100 mp │
│ │ │100 mp │100 mp │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Parc de distracţii şi/│ │ │ │
│7 │sau agrement până în │701 lei │701 lei │280 lei │
│ │1.000 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │701 lei plus│701 lei plus│ │
│ │ │69 lei │69 lei │ │
│ │Parc de distracţii şi/│pentru │pentru │ │
│8 │sau agrement peste │fiecare │fiecare │0 lei │
│ │1.000 mp │suprafaţă │suprafaţă │ │
│ │ │suplimentară│suplimentară│ │
│ │ │de până la │de până la │ │
│ │ │100 mp │100 mp │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│9 │Pârtie cu instalaţie │351 lei │351 lei │0 lei │
│ │de sonorizare │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│10│Patinoar cu suprafaţă │69 lei │69 lei │0 lei │
│ │până în 500 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │69 lei plus │69 lei plus │ │
│ │ │14 lei │14 lei │ │
│ │ │pentru │pentru │ │
│11│Patinoar cu suprafaţă │fiecare │fiecare │0 lei │
│ │mai mare de 500 mp │suprafaţă │suprafaţă │ │
│ │ │suplimentară│suplimentară│ │
│ │ │de până la │de până la │ │
│ │ │100 mp │100 mp │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Locuri de joacă pentru│ │ │ │
│12│copii cu suprafaţa │43 lei │43 lei │21 lei │
│ │până în 100 mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │43 lei plus │43 lei plus │21 lei plus │
│ │ │14 lei │14 lei │6 lei pentru│
│ │Locuri de joacă pentru│pentru │pentru │fiecare │
│13│copii cu suprafaţa │fiecare │fiecare │suprafaţă │
│ │peste 100 mp │suprafaţă │suprafaţă │suplimentară│
│ │ │suplimentară│suplimentară│de până la │
│ │ │de până la │de până la │100 mp │
│ │ │100 mp │100 mp │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Sală fitness şi/sau │ │ │ │
│14│culturism până în 100 │43 lei │43 lei │21 lei │
│ │mp │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │43 lei plus │43 lei plus │21 lei plus │
│ │ │14 lei │14 lei │6 lei pentru│
│ │ │pentru │pentru │fiecare │
│15│Sală fitness şi/sau │fiecare │fiecare │suprafaţă │
│ │culturism peste 100 mp│suprafaţă │suprafaţă │suplimentară│
│ │ │suplimentară│suplimentară│de până la │
│ │ │de până la │de până la │100 mp │
│ │ │100 mp │100 mp │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│16│Sală masaj*15) │78 lei │78 lei │35 lei │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Sală masaj (în hotel │ │ │ │
│17│până la categoria 3 │98 lei │98 lei │50 lei │
│ │stele inclusiv)*15) │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│18│Sală masaj (în hotel │113 lei │113 lei │55 lei │
│ │categoria 4 stele)*15)│ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│19│Sală masaj (în hotel │142 lei │142 lei │69 lei │
│ │categoria 5 stele)*15)│ │ │ │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│G │Birouri şi spaţii de producţie │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Până la 30 de persoane│70 lei │70 lei │35 lei │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │Până la 100 de │100 lei │100 lei │55 lei │
│ │persoane │ │ │ │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│3 │Peste 100 de persoane │145 lei │145 lei │69 lei │
├──┼──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│H │Telecomunicaţii │
├──┼──────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │ori │ori │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │Centrală telefonică cu│142 lei │142 lei │0 lei │
│ │apel în aşteptare │ │ │ │
└──┴──────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┘

    *1) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise) utile, inclusiv ringurile de dans. Utilizatorul trebuie să achite o remuneraţie distinctă pentru fiecare spaţiu deţinut în parte. În cazul în care într-un anumit spaţiu aceeaşi suprafaţă este utilizată pentru mai multe activităţi, remuneraţia cuvenită organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme şi ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual pentru comunicarea publică în regim ambiental şi/sau lucrativ se va achita pentru fiecare activitate desfăşurată în parte, corespunzătoare fiecărei utilizări, indiferent de numărul acestora.
    *2) Remuneraţiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice şi de numărul fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora şi/sau al prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ.
    *3) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise), excluzându-se spaţiile-anexă (depozite, magazii, spaţii sanitare). Utilizatorul trebuie să achite o remuneraţie distinctă pentru fiecare spaţiu deţinut în parte.
    *4) La încadrarea în tabel se va ţine cont de existenţa echipamentelor radio-TV în camere/spaţii.
    *5) Încadrarea în tabel, pentru toate tipurile de mijloace de transport, se face numai în cazul celor înregistrate în registrele române, după caz, auto, feroviar, naval sau aerian.
    *6) În cazul transporturilor rutiere de pasageri - autoturism până la 6 locuri (taxi), remuneraţia se achită pentru fiecare autoturism în parte, indiferent de forma de colaborare în cadrul căreia aceasta activează sub sigla unei companii de taximetrie.
    *7) Exceptând standurile publicitare amplasate în cadrul expoziţiilor de artă, ştiinţă şi carte.
    *8) Tarifele nu includ zona de recepţie, zonele de alimentaţie publică din incinta unităţii de cazare (bar şi restaurant, sală mic dejun etc.), sălile de evenimente, barurile cu program, night-cluburile sau cluburile. Acestea, precum şi alte activităţi gen piscină, sală de fitness, săli de masaj, coafor, apel în aşteptare etc. se vor achita separat, conform tabelelor din prezenta metodologie, atunci când zonele şi spaţiile menţionate sunt în folosinţa altei entităţi juridice decât cea care realizează activitatea de cazare. Când zonele şi spaţiile menţionate sau doar o parte din acestea sunt în folosinţa aceleiaşi entităţi juridice care realizează activitatea de cazare, remuneraţia datorată de această entitate juridică este cea corespunzătoare clasificării, numărului de camere şi locaţiei pentru activitatea de cazare, la care se adaugă 50% din remuneraţia datorată pentru fiecare dintre spaţiile şi zonele din incinta unităţii de cazare pe care le foloseşte. Pentru spaţiile folosite de alte entităţi juridice remuneraţia se datorează separat şi integral de aceste din urmă entităţi juridice, conform tabelelor din prezenta metodologie.
    *9) Dacă in cadrul unei unităţi de cazare sunt spaţii de cazare (camere) cu clasificări (stele/margarete) diferite, se va plăti remuneraţia corespunzătoare pentru fiecare categorie în parte, potrivit certificatului de clasificare al unităţii de cazare.
    *10) Târgurile sau expoziţiile datorează remuneraţia indiferent de specificul acestora - produse agroalimentare, industriale, navale, bunuri de larg consum, auto, moto, naval, sport, agrement etc.
    *11) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise) utile, excluzându-se spaţiile-anexă (depozite, magazii, spaţii sanitare). Utilizatorul trebuie să achite o remuneraţie distinctă pentru fiecare spaţiu deţinut în parte. În cazul în care într-un anumit spaţiu aceeaşi suprafaţă este utilizată pentru mai multe activităţi, remuneraţia cuvenită organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme şi remuneraţia cuvenită organismului de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru prestaţii artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental şi/sau lucrativ, se vor achita pentru fiecare activitate desfăşurată în parte, corespunzătoare fiecărei utilizări, indiferent de numărul acestora.
    *12) Remuneraţiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice şi de numărul fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora şi/sau al prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ.
    *13) În cazul oricărui tip de transport menţionat în tabel, dacă tariful practicat de transportator este impus de o autoritate publică centrală sau locală sau dacă transportatorul practică tariful minim acceptat de o autoritate publică, remuneraţia datorată reprezintă 50% din cuantumul înscris în tabel, cu excepţia cazului în care transportatorul primeşte subvenţii de la autoritatea respectivă pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţiile practicării tarifului impus.
    *14) Remuneraţia este datorată doar în măsura în care autovehiculul sau ambarcaţiunea este pusă la dispoziţia consumatorului împreună cu personal de deservire (şofer/personal navigant).
    *15) Remuneraţia nu este datorată când în cadrul salonului de masaj se efectuează doar masaj terapeutic sau de recuperare realizat pe baza prescripţiei medicale şi de către personal calificat pentru acest tip de masaj. Atunci când în cadrul salonului se realizează atât masaj terapeutic sau de recuperare, pe bază de prescripţie medicală, de personal calificat, cât şi masaj realizat la cererea clientului, fără prescripţie medicală, dacă timpul alocat masajului terapeutic reprezintă cel puţin 20% din programul de lucru al salonului, remuneraţia datorată reprezintă 50% din cuantumul înscris în tabel. Dovada realizării masajului terapeutic în cadrul salonului se face cu trimiterile medicale, care se păstrează de către utilizator timp de 3 ani şi 6 luni şi se trimit lunar, în copie, prin e-mail organismului de gestiune colectivă.
    Notele de la 1 la 7 şi de la 9 la 10 sunt reglementate de Decizia ORDA nr. 10/2016.
    Nota 8 şi notele de la 13 la 15 sunt reglementate de Decizia ORDA nr. 120/2016.
    Notele 11 şi 12 sunt reglementate de Decizia ORDA nr. 99/2015.
    Toate celelalte dispoziţii ale metodologiilor ce fac obiectul deciziilor ORDA nr. 10/2016, nr. 120/2016 şi nr. 99/2015 rămân neschimbate.

┌────────────────────────────────────────────────────────┐
│II. Activităţi desfăşurate în regim lucrativ │
├────────────────────────────────────────────────────────┤
│I1 Eveniment, spectacol, turneu, campanie etc. (coloană │
│sonoră) *), **) - spaţii închise sau deschise situate în│
│oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate │
├──┬──────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie/eveniment (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Spectacol/ │ │ │ │
│ │Eveniment │ │ │ │
│ │festiv, │ │ │ │
│ │paradă, │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│1 │istoric, sunet│mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │şi lumină, │225 lei │225 lei │ │
│ │sportiv, │ │ │ │
│ │nautic, aerian│ │ │ │
│ │etc. │ │ │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Paradă modă, │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│2 │concurs │mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │frumuseţe │2.807 lei │2.807 lei │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Salon auto, │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│3 │moto, velo, │mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │nautic, │4.209 lei │4.209 lei │ │
│ │asimilate │ │ │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Spectacol cu │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│4 │caracter │mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │publicitar │4.209 lei │4.209 lei │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Turneu │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│5 │publicitar (4 │mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │reprezentaţii)│6.315 lei │6.315 lei │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Turneu │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│6 │publicitar │mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │(5-8 │9.122 lei │9.122 lei │ │
│ │reprezentaţii)│ │ │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Turneu │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│7 │publicitar │mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │(peste 9 │10.525 lei │10.525 lei │ │
│ │reprezentaţii)│ │ │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Campanie │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│8 │electorală │mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │ │11.928 lei │11.928 lei │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Manifestaţii/ │ │ │ │
│ │Evenimente │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│ │
│9 │(altele decât │mai puţin de│mai puţin de│0 lei │
│ │cele precizate│561 lei │561 lei │ │
│ │mai sus) │ │ │ │
├──┼──────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│ │Club, bar cu program de varietăţi, bar cu program │
│ │night-club, discotecă, videotecă, restaurant (cu │
│I2│program de varietăţi), cabaret, spaţiu în care │
│ │funcţionează: tonomat, karaoke, multimedia etc.**), │
│ │****) - spaţii închise sau deschise situate în oraşe │
│ │sau staţiuni turistice │
├──┼──────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Suprafaţă până│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│1 │la 100 mp │mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │ │142 lei │142 lei │142 lei │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Suprafaţă │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│2 │cuprinsă între│mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │101-200 mp │211 lei │211 lei │211 lei │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│ │ │mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │ │211 lei plus│211 lei plus│211 lei plus│
│ │ │55 lei │55 lei │55 lei │
│3 │Suprafaţă │pentru │pentru │pentru │
│ │peste 200 mp │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │ │suprafaţă │suprafaţă │suprafaţă │
│ │ │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │ │de până la │de până la │de până la │
│ │ │100 mp │100 mp │100 mp │
├──┼──────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│ │Club, bar cu program de varietăţi, bar cu program │
│ │night-club, discotecă, videotecă, restaurant (cu │
│I3│program de varietăţi), cabaret, spaţiu în care │
│ │funcţionează: tonomat, karaoke, multimedia etc.**), │
│ │****) - spaţii închise sau deschise situate în comune│
│ │şi sate │
├──┼──────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Suprafaţă până│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│1 │la 100 mp │mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │ │69 lei │69 lei │69 lei │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Suprafaţă │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│2 │cuprinsă între│mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │101-200 mp │104 lei │104 lei │104 lei │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│ │ │mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │ │104 lei plus│104 lei plus│104 lei plus│
│ │ │29 lei │29 lei │29 lei │
│3 │Suprafaţă │pentru │pentru │pentru │
│ │peste 200 mp │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │ │suprafaţă │suprafaţă │suprafaţă │
│ │ │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │ │de până la │de până la │de până la │
│ │ │100 mp │100 mp │100 mp │
├──┼──────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│ │Activitate de DJ, şcoli de dans, balet ş.a., sală │
│I4│gimnastică ritmică, aerobic, zumba aerobic, kangoo │
│ │jump ş.a. - deschise publicului - dotate cu │
│ │instalaţii de sonorizare*), **), ****) │
├──┼──────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │ │Remuneraţie lunară (fără TVA) │
│ │ ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │ │Artişti │Artişti │
│ │Tip încadrare │ │interpreţi │interpreţi │
│ │ │Producători │sau │sau │
│ │ │de fonograme│executanţi │executanţi │
│ │ │ │pentru │pentru │
│ │ │ │fonograme │audiovizual │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Activitate de │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│1 │DJ ***) │mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │ │35 lei │35 lei │35 lei │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Şcoală de │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│2 │dans, balet │mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │ş.a. până la │69 lei │69 lei │69 lei │
│ │100 mp │ │ │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│ │ │mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │ │69 lei plus │69 lei plus │69 lei plus │
│ │Şcoală de │43 lei │43 lei │43 lei │
│3 │dans, balet │pentru │pentru │pentru │
│ │ş.a. peste 100│fiecare │fiecare │fiecare │
│ │mp │suprafaţă │suprafaţă │suprafaţă │
│ │ │suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │ │de până la │de până la │de până la │
│ │ │100 mp │100 mp │100 mp │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │Sală │ │ │ │
│ │gimnastică │ │ │ │
│ │ritmică, │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│4 │aerobic, zumba│mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │aerobic, │142 lei │142 lei │142 lei │
│ │kangoo jump │ │ │ │
│ │ş.a. până la │ │ │ │
│ │100 mp │ │ │ │
├──┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│1,5%, dar nu│
│ │Sală │mai puţin de│mai puţin de│mai puţin de│
│ │gimnastică │142 lei plus│142 lei plus│142 lei plus│
│ │ritmică, │69 lei │69 lei │69 lei │
│5 │aerobic, zumba│pentru │pentru │pentru │
│ │aerobic, │fiecare │fiecare │fiecare │
│ │kangoo jump │suprafaţă │suprafaţă │suprafaţă │
│ │ş.a. peste 100│suplimentară│suplimentară│suplimentară│
│ │mp │de până la │de până la │de până la │
│ │ │100 mp │100 mp │100 mp │
└──┴──────────────┴────────────┴────────────┴────────────┘

    *) Utilizatorii au obligaţia să precizeze tipul activităţii/manifestaţiei pe care o desfăşoară/organizează, prin completarea declaraţiei pe propria răspundere sau contract în vederea obţinerii autorizaţiei.
    **) Procentele prevăzute la punctele I1, I2, I3 şi I4 se aplică la totalitatea veniturilor brute obţinute din consumaţii şi vânzarea de bilete, abonamente, programe, valoarea materialelor promoţionale etc., iar în lipsa acestora, la bugetul de cheltuieli al manifestării, bugetul de cheltuieli pentru campanii de publicitate, promoţionale sau electorale, după caz. În cazul în care remuneraţia lunară rezultată din aplicarea procentului este mai mică decât remuneraţia minimă, atunci se va achita remuneraţia minimă lunară/eveniment.
    ***) Autorizaţia pentru DJ se acordă individual fiecărei persoane care prestează o astfel de activitate, indiferent de forma de colaborare cu societatea (angajat, angajat part-time, colaborare etc.).
    ****) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise) utile, inclusiv ringurile de dans. Utilizatorul trebuie să achite o remuneraţie distinctă pentru fiecare spaţiu deţinut în parte. În cazul în care într-un anumit spaţiu aceeaşi suprafaţă este utilizată pentru mai multe activităţi, remuneraţia cuvenită organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme şi ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual pentru comunicarea publică în regim ambiental şi/sau lucrativ se va achita pentru fiecare activitate desfăşurată în parte, corespunzătoare fiecărei utilizări, indiferent de numărul acestora. Remuneraţiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice şi de numărul fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora şi/sau al prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ.
    Notele de la activităţile desfăşurate în regim lucrativ sunt reglementate de Decizia ORDA nr. 10/2016.
    Toate celelalte dispoziţii ale metodologiilor ce fac obiectul deciziilor ORDA nr. 10/2016, nr. 120/2016 şi nr. 99/2015 rămân neschimbate.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016