Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.780/1/2015
Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie - preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal
Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă
Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă
Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă
Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia I civilă-
judecător-raportor
Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă
Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă-
judecător-raportor
Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă
Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă
Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă
Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal - judecător-raportor
Emilia Claudia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.780/1/2015 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 33.499/212/2013*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, privind posibilitatea actualizării în cadrul executării silite a cheltuielilor de judecată stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii de către apelanta-intimată O.F.N. Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele completului de judecată, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Încheierea din 4 iunie 2015, dată în Dosarul nr. 33.499/212/2013*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă relativ la cheltuielile de judecată. II. Expunerea succintă a procesului 2. Instanţa de fond, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a fost învestită cu judecarea unei contestaţii la executarea unor titluri, constând în hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în procese civile vizând plângeri contravenţionale şi contestaţii la executare, în cadrul cărora au fost acordate cheltuieli de judecată. 3. În temeiul acestor titluri executorii, Cabinetul de avocat O.F.N. s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc B.I. pentru executarea cheltuielilor de judecată împotriva Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Constanţa, iar în cadrul dosarelor de executare, executorul judecătoresc a procedat la actualizarea cheltuielilor de judecată acordate de instanţă prin hotărârile pronunţate. 4. Prin cererea introductivă de instanţă, contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, a solicitat anularea actelor de executare efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc B.I. în dosarele de executare silită nr. 842/2013 şi 843/2013, cu motivarea că executarea silită priveşte exclusiv cheltuielile de judecată acordate prin mai multe sentinţe civile irevocabile. Aceste cheltuieli nu pot fi actualizate de către executorul judecătoresc, prin prisma dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, deoarece au caracter accesoriu şi nu pot constitui obligaţii principale în cadrul procesului. 5. Prin Sentinţa civilă nr. 3.544 din 31 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 33.499/212/2013, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a respins ca fiind tardiv promovată contestaţia la executare formulată împotriva Somaţiei mobiliare nr. 5 din 17 octombrie 2013 şi a încheierilor nr. 3 din 17 octombrie 2013 şi 4 din 17 octombrie 2013 emise de Biroul Executorului Judecătoresc B.I. în Dosarul de executare silită nr. 842/2013, precum şi contestaţia la executare formulată împotriva încheierilor nr. 7 din 10 ianuarie 2014 şi 8 din 10 ianuarie 2014 emise de Biroul Executorului Judecătoresc B.I. în Dosarul de executare silită nr. 843/2013. A fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în contradictoriu cu Cabinetul de avocat O.F.N. şi O.F.N., împotriva încheierilor nr. 4 din 12 noiembrie 2013 şi 5 din 12 noiembrie 2013, a somaţiei mobiliare nr. 6 din 12 noiembrie 2013, a Adresei de înfiinţare a popririi nr. 9 din 10 ianuarie 2014 emise de Biroul Executorului Judecătoresc B.I. în Dosarul de executare silită nr. 843/2013. S-a dispus anularea Încheierii nr. 4 din 12 noiembrie 2013 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B.I. în Dosarul de executare silită nr. 843/2013 şi anularea în parte a Încheierii nr. 5 din 12 noiembrie 2013, a Somaţiei imobiliare nr. 6 din 12 noiembrie 2013 şi a Adresei de înfiinţare a popririi nr. 9 din 10 ianuarie 2014, respectiv pentru suma executată cu titlu de onorariu executor ce depăşeşte suma de 112,66 lei. 6. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, stabilită printr-o hotărâre judecătorească în cadrul unor litigii anterioare, nu constituie o obligaţie principală şi nu poate fi actualizată potrivit dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 7. În faza procesuală a apelului, apelanţii-intimaţi Cabinet de avocat O.F.N. şi O.F.N au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv dacă cheltuielile de judecată stabilite printr-o hotărâre judecătorească pot fi actualizate de către organul de executare. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă a reţinut că cerinţele acestui text de lege sunt îndeplinite, deoarece: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată în faţa unui complet legal învestit; tribunalul învestit cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă; soluţia ce se va pronunţa pe fondul cauzei depinde în mod direct de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, în sensul că soluţionarea apelului şi, implicit, a contestaţiei la executare este indisolubil legată de interpretarea noţiunii de obligaţie principală, în accepţiunea art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv, în raport cu lămurirea acestui aspect, se poate stabili dacă executorul judecătoresc poate actualiza cheltuielile de judecată în funcţie de rata inflaţiei. 9. De asemenea, instanţa de trimitere a reţinut că aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă la creanţele reprezentând cheltuieli de judecată nu a fost analizat în doctrină şi decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare relativ recent, prin raportare la momentul sesizării. Totodată, problema de drept poate fi considerată nouă şi din perspectiva faptului că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior, cât timp Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept respective, fie printr-o decizie de speţă, fie printr-o decizie în interesul legii. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 10. Aşa cum s-a reţinut prin încheierea de sesizare, apelanţii-intimaţi Cabinet de avocat O.F.N. şi O.F.N au avut un punct de vedere comun, apreciind că sesizarea este admisibilă. Pe fondul cauzei au învederat că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată într-un proces civil, chiar dacă are din punct de vedere procesual un caracter accesoriu, totuşi obligaţia de plată este principală, decurgând din răspunderea civilă delictuală. Aceasta, deoarece textul din art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă stabileşte caracterul principal al obligaţiei de plată raportat la dobânzi şi penalităţi, nu raportat la alte obligaţii existente în titlul executoriu. 11. Apelanta-contestatoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept. 12. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către apelanta-intimată O.F.N., potrivit căruia, indiferent de maniera în care au fost acordate, pe calea unei cereri accesorii formulate în procesul civil sau pe cale separată principală, cheltuielile de judecată reprezintă întotdeauna o obligaţie principală de plată în accepţiunea art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, iar creditorul acesteia este îndreptăţit să obţină, la cererea sa, actualizarea lor în funcţie de indicele de inflaţie. V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 13. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată de la nivel naţional nu au identificat hotărâri judecătoreşti care să vizeze problema de drept în discuţie, însă, din răspunsurile comunicate, se prefigurează apariţia unei practici neunitare, având în vedere părerile divergente exprimate. 14. Prin Adresa nr. 1.889/C/3669/III-5/2015 din 10 august 2015 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei Judiciare - Serviciul Judiciar Civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept. VI. Raportul asupra chestiunii de drept 15. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. 16. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată se circumscriu noţiunii de obligaţie principală în titlul executoriu şi pot fi supuse actualizării în cadrul executării silite. VII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 17. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 18. Prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ. 19. Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilităţii sesizării, se constată că sunt îndeplinite cerinţele legale, având în vedere că Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, litigiul având ca obiect o contestaţie la executare, în apel. Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, hotărârile pronunţate de instanţa de executare sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel, ceea ce înseamnă că există două grade de jurisdicţie, fond la judecătorie şi apel la tribunal. 20. Prezenta sesizare pune în discuţie o chestiune de drept constând în necesitatea de a se stabili în ce măsură obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se circumscrie noţiunii de obligaţie principală, în accepţiunea art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu consecinţa actualizării acestora în cursul executării silite de către executorul judecătoresc. Aşadar, de lămurirea acestui aspect depinde soluţionarea pe fond a cauzei, adică a contestaţiei la executare, prin care se solicită instanţei a statua asupra posibilităţii executorului de a actualiza cheltuielile de judecată. 21. Chestiunea de drept este nouă, în sensul că nu s-a mai cerut interpretarea art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, iar instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra aplicării sau interpretării acestui text de lege şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii. 22. Dispoziţia legală vizată de sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile este următoarea: - art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, conform căruia: "Art. 628. - (...) (3) De asemenea, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri." 23. Pentru a rezolva problema de drept asupra căreia instanţa supremă este chemată să se pronunţe, trebuie mai întâi lămurită natura juridică de drept procesual a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în sensul de a se stabili dacă aceasta are un caracter principal sau accesoriu, precum şi a naturii juridice a obligaţiei pe care o conţine. 24. Potrivit dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură civilă, în funcţie de calea procedurală aleasă de parte, cererile în justiţie se împart în: cereri principale, cereri accesorii, cereri adiţionale şi cereri incidentale, textul instituind un criteriu procedural de clasificare a cererilor. 25. Cererea principală este aceea prin care se declanşează procedura judiciară, iar cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal. 26. În doctrină sunt enumerate, în mod constant, printre cererile accesorii, solicitarea cheltuielilor de judecată. Astfel, pentru a califica o cerere drept accesorie, este necesar ca partea să o formuleze în cadrul aceluiaşi litigiu cu cererea principală de a cărei soluţionare depinde. 27. Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (1) din Codul de procedură civilă "cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), (...), precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului". 28. Cu alte cuvinte, cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului principal, aflat pe rolul instanţei. Aşa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Acest aspect este consacrat în art. 453 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală Acordarea cheltuielilor de judecată. Conform acestui text: "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată". 29. Şi în reglementarea anterioară, în Codul de procedură civilă de la 1865, potrivit art. 17 care reglementa cererile accesorii şi incidentale, raportat la art. 274 din acelaşi act normativ, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată era o cerere accesorie, atunci când se formula în cadrul procesului care rezolva litigiul dintre părţi. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999, nu sunt supuse timbrajului cererile accesorii privind cheltuielile de judecată. 30. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie din punct de vedere procesual, care, însă, atunci când hotărârea judecătorească este definitivă, va conţine o obligaţie de plată, în sarcina celui care a pierdut procesul. 31. Aşadar, trebuie efectuată distincţia conceptuală dintre cererea accesorie şi obligaţia accesorie, prima având o natură procesuală, iar cea de-a doua cuprinzând un aspect de drept material. 32. Natura juridică a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, atunci când acestea sunt solicitate în cadrul procesului principal, nu este contestată nici în jurisprudenţă, nici în doctrină, aceasta având caracterul unei cereri accesorii. 33. Totuşi, în situaţia în care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin Decizia nr. 19/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, că aceste cereri sunt principale şi sunt supuse taxei judiciare de timbru. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi calificată drept principală, numai dacă este formulată pe cale separată şi constituie singura obligaţie din cuprinsul titlului executoriu, nu şi dacă se formulează în cadrul unui proces ce vizează tranşarea unui litigiu dintre părţi. 34. Pentru a stabili dacă obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată poate fi actualizată, problema ce trebuie lămurită este aceea a naturii obligaţiei conţinute în cererea accesorie. 35. Or, hotărârea judecătorească definitivă, prin care una dintre părţi este obligată la plata cheltuielilor de judecată, conţine o creanţă de sine-stătătoare care poate fi supusă executării silite, la fel ca orice altă creanţă confirmată prin titlul executoriu. Acest raţionament este confirmat, în primul rând, printr-un argument de text, respectiv art. 628 din Codul de procedură civilă, a cărui denumire marginală se referă la obligaţiile susceptibile de executare silită. 36. Potrivit alin. (1) al art. 628 din Codul de procedură civilă: "Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani (...)", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol: "De asemenea, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. (...)". 37. În acest context, nu are relevanţă calea procesuală prin care cheltuielile sunt solicitate şi nici izvorul acestora, obligaţia de plată fiind certă, lichidă şi exigibilă, confirmată în sarcina uneia dintre părţi prin hotărâre judecătorească definitivă. 38. Obligaţia accesorie constă în obligaţia dependentă, pe toată durata existenţei sale, de o altă obligaţie, care este principală. De regulă, obligaţia accesorie se naşte concomitent cu obligaţia principală, de care este legată juridic. De pildă, în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile, la care art. 628 din Codul de procedură civilă face referire în mod direct. De altfel, dacă s-ar aprecia că obligaţia de plată ar fi o obligaţie accesorie, atunci s-ar pune problema identificării obligaţiei principale, lucru dificil de stabilit, în raport cu cauza juridică a naşterii obligaţiei la plata cheltuielilor de judecată de către una dintre părţi. 39. Interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 628 din Codul de procedură civilă demonstrează că norma de drept urmăreşte să asigure o reparaţie corectă, având în vedere funcţia juridică a dobânzilor şi penalităţilor, precum şi pe cea a actualizării, în raport cu rata inflaţiei. 40. Aşadar, textul de lege nu vizează înlăturarea de la executare a unei obligaţii, în funcţie de izvorul său juridic, ci practic urmăreşte asigurarea unei corecte executări a dispoziţiei din titlul executoriu, cu alte cuvinte, îndeplinirea exactă a obligaţiei stabilite în sarcina uneia dintre părţi. 41. Aşa cum s-a arătat, chestiunea de drept sesizată de Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă necesită a se stabili în ce măsură obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se circumscrie noţiunii de obligaţie principală, în accepţiunea art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 42. Se constată că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată cuprinsă într-un titlu executoriu în care s-a pronunţat o hotărâre prin care s-a soluţionat litigiul poate fi supusă actualizării, în raport cu dispoziţiile legale menţionate. 43. Deşi în cursul soluţionării litigiului calea procesuală a stabilirii obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată este dată de o cerere accesorie, atunci când hotărârea judecătorească este definitivă, obligaţia respectivă devine o creanţă de sine-stătătoare şi poate fi executată ca atare. Cu atât mai mult, acest argument se impune pentru obţinerea cheltuielilor pe cale separată, atunci când cererea are caracter principal şi va constitui singura obligaţie stabilită în titlul executoriu. Diferenţa de regim juridic dintre cele două căi procesuale de obţinere a cheltuielilor de judecată impune un moment diferit de la care începe să se calculeze rata inflaţiei, în funcţie de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti (art. 706 din Codul de procedură civilă). Astfel, când cheltuielile se obţin în cadrul procesului principal, termenul curge de la rămânerea definitivă a hotărârii care tranşează litigiul, fie pe excepţie, fie pe fond, iar pentru obţinerea pe cale separată, termenul curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de obligare la plata cheltuielilor de judecată. 44. În consecinţă, dispoziţiile art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă trebuie interpretate în sensul că acestea sunt aplicabile cheltuielilor de judecată din titlul executoriu şi pot fi supuse actualizării în cadrul executării silite. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 33499/212/2013*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată se circumscriu noţiunii de obligaţie principală în titlul executoriu şi pot fi supuse actualizării în cadrul executării silite. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2015. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Iulia Cristina Tarcea Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
