Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 338 din 14 aprilie 2025 privind aprobarea, la cerere, a retragerii autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj ASIPROF CONSULTANŢĂ ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L., precum şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea II din Registrul intermediarilor principali
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 398 din 5 mai 2025
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130 (denumită în continuare A.S.F.), cu respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare O.U.G. nr. 93/2012),
în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 6 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 93/2012,
în baza prevederilor art. 4 alin. (2) şi (38) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 30 alin. (1)-(3), art. 49 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) şi ale art. 52 alin. (8) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări (denumită în continuare Norma A.S.F. nr. 22/2021),
ca urmare a hotărârii Consiliului A.S.F., adoptată în şedinţa din data de 2.04.2025, în cadrul căreia a fost analizată Nota nr. SA-DG 137.3 din 11.03.2025 privind aprobarea, la cerere, a retragerii autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj ASIPROF CONSULTANŢĂ ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L. (denumită în continuare Compania de brokeraj), cu sediul social în bd. Costache Negri nr. 8A, municipiul Piteşti, judeţul Argeş, cod unic de înregistrare 14751440, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J03/492/11.07.2002, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare cu numărul RBK-120 din 23.08.2002, reprezentată de doamna Bobleagă Iuliana-Marcela, în calitate de asociat unic, precum şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea II din Registrul intermediarilor principali,
a constatat următoarele:
Prin Cererea Companiei de brokeraj, înregistrată la A.S.F. cu nr. RG/1.056 din 16.01.2025, însoţită de completările ulterioare, s-au solicitat încetarea activităţii de distribuţie de asigurări începând cu data de 1.01.2025 şi, ulterior, radierea înregistrării din Registrul intermediarilor principali. În vederea soluţionării cererii sus-menţionate, A.S.F. a purtat corespondenţă cu Compania de brokeraj, ultima adresă fiind transmisă în data de 18.02.2025 cu nr. RG-1.739 din 18.02.2025.
În susţinerea cererii transmise, Compania de brokeraj a transmis Decizia asociatului unic nr. 8 din data de 2.10.2025, prin care doamna Bobleagă Iuliana-Marcela, în calitate de asociat unic, a decis „Încetarea activităţii societăţii în sectorul de activitate reglementat (...) începând cu 1.01.2025“.
Faţă de cele mai sus menţionate, în vederea aprobării cererii de retragere a autorizaţiei de funcţionare, A.S.F. a solicitat Companiei de brokeraj transmiterea documentelor care atestă îndeplinirea prevederilor art. 30 alin. (1) lit. b) pct. (i)-(iv) din Norma A.S.F. nr. 22/2021, respectiv:
- situaţia notificării clienţilor cu privire la încetarea activităţii;
– situaţia decontărilor cu asigurătorii, inclusiv dovada că asigurătorii au luat cunoştinţă de intenţia Companiei de brokeraj;
– situaţia radierii persoanelor din conducerea executivă şi a angajaţilor implicaţi în activitatea de distribuţie, a asistenţilor auxiliari, din registrele proprii şi din registrul administrat de A.S.F., conform prevederilor legale;
– situaţia la zi a veniturilor din activitatea de distribuţie şi achitarea taxei de funcţionare, calculată conform reglementărilor în vigoare privind veniturile A.S.F.
În urma verificării documentelor transmise de compania de brokeraj, s-au constatat următoarele:
- în ceea ce priveşte situaţia notificării clienţilor cu privire la încetarea activităţii, potrivit Adresei nr. 2 din 17.02.2025, s-a menţionat faptul că: „În perioada 26.11.2024 când a încetat definitiv activitatea până în prezent nu s-a emis nicio poliţă, nu s-au mai încasat rate ale contractelor în derulare, ele fiind preluate în integralitate de Asigest Broker de Asigurare-Reasigurare - S.A.“
Ataşat adresei menţionate a fost depus un document denumit Situaţia notificării asiguraţilor, potrivit căruia compania de brokeraj a notificat toţi asiguraţii în intervalul 2.10.2024-10.10.2024, prin transmiterea e-mailurilor, cu privire la încetarea activităţii, cu precizarea că aceasta va continua prin Asigest Broker de Asigurare-Reasigurare - S.A.;
- a fost transmisă dovada notificării societăţilor de asigurare cu care Compania de brokeraj a avut încheiate contracte de intermediere/broker/mandat. Conform răspunsurilor primite de la societăţile de asigurare, Compania de brokeraj nu are debite către societăţi;
– potrivit evidenţelor din Registrul intermediarilor secundari (RIS), Compania de brokeraj nu are înregistraţi colaboratori (asistenţi în brokeraj persoane juridice şi/sau persoane fizice) şi nici angajaţi proprii;
– conform evidenţelor A.S.F., precum şi din balanţele de verificare analitice transmise la A.S.F. de către Compania de brokeraj rezultă că aceasta a constituit şi a virat corect taxa de funcţionare, pentru perioada 1.01.2020-31.12.2024;
– Compania de brokeraj nu figurează cu debite către A.S.F. în contul taxei de funcţionare.
În urma verificării documentelor transmise de către Compania de brokeraj, precum şi din evidenţele A.S.F. s-a constatat îndeplinirea de către aceasta a cerinţelor legale prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. (i)-(iv) din Norma A.S.F. nr. 22/2021, în vederea aprobării cererii de încetare a activităţii Companiei de brokeraj.
Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:
ART. 1
Se aprobă retragerea, la cerere, a autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj ASIPROF CONSULTANŢĂ ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în bd. Costache Negri nr. 8A, municipiul Piteşti, judeţul Argeş, cod unic de înregistrare 14751440, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J03/492/11.07.2002, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare cu numărul RBK-120 din 23.08.2002, reprezentată de doamna Bobleagă Iuliana-Marcela, în calitate de asociat unic, precum şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea II din Registrul intermediarilor principali.
ART. 2
(1) De la data încetării activităţii, companiei de brokeraj ASIPROF CONSULTANŢĂ ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L. i se interzice desfăşurarea activităţii de distribuţie de asigurări, aşa cum este definită în Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare, compania de brokeraj ASIPROF CONSULTANŢĂ ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L. are obligaţia de a elimina din denumire sintagma prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. a) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 22/2021 privind distribuţia de asigurări şi, din obiectul de activitate, activitatea de distribuţie, potrivit art. 30 alin. (3) din aceeaşi normă.
ART. 3
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi produce efecte începând cu data publicării.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Alexandru Petrescu
Bucureşti, 14 aprilie 2025.
Nr. 338.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: