Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 332 din 12 iunie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 332 din 12 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 23 iulie 2014

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Costel Sălăgeanu, în Dosarul nr. 4.650/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 45D/2014.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 46D/2014 şi nr. 379-382D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ildiko Herţeg în Dosarul nr. 4.653/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, de Sindicatul Finanţelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013 şi nr. 4.936/83/2013 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Ioan Bartha în Dosarul nr. 4.939/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
    6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.
    7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 46D/2014 şi nr. 379-382D/2014 la Dosarul nr. 45D/2014, care a fost primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 383/2011, nr. 260/2014 şi nr. 308/2014.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    9. Prin Încheierea din 8 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.650/83/2013, şi prin Încheierea din 4 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.653/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Sindicatul Finanţelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Costel Sălăgeanu şi Ildiko Herţeg, în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect soluţionarea contestaţiilor la deciziile de concediere.
    10. Prin încheierile din 10 aprilie 2014, pronunţate în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013, nr. 4.936/83/2013 şi nr. 4.939/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Sindicatul Finanţelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, respectiv de reclamantul Ioan Bartha în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect soluţionarea contestaţiilor la deciziile de concediere.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, arată că dispoziţiile de lege criticate disting între cetăţenii României în funcţie de sectorul de activitate în care sunt angajaţi. Astfel, dacă pentru cetăţenii angajaţi în sistem privat se recunosc beneficiile prevederilor art. 68-73 din Codul muncii, aceste beneficii sunt excluse pentru cetăţenii angajaţi în instituţii şi autorităţi publice. De asemenea, autorii excepţiei susţin că sunt încălcate şi prevederile art. 20 alin. (1) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie raportate la art. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării.
    12. Cu privire la încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, autorii excepţiei arată că angajaţii în instituţii şi autorităţi publice sunt lipsiţi de măsurile de protecţie socială vizând atenuarea consecinţelor concedierii, care constau în acordarea sprijinului pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi şi în compensaţiile ce urmează a fi acordate salariaţilor concediaţi.
    13. Referitor la art. 53 din Constituţie, susţin că, în contextul menţionat, art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii realizează o restrângere a exerciţiului dreptului la măsuri de protecţie socială în caz de concediere, fără a fi dovedită nevoia apărării securităţii naţionale, a ordinii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. De asemenea, restrângerea beneficiilor prevăzute la art. 68-73 din Legea nr. 53/2003 pentru categoria de salariaţi din instituţiile şi autorităţile publice este dispusă fără să fie dovedită necesitatea acestei măsuri într-o societate democratică, fără ca măsura să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, fiind astfel o măsură aplicată în mod discriminatoriu, ce aduce atingere existenţei dreptului.
    14. Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă şi Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă argumentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 383/2011.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 45D/2014 şi nr. 46D/2014, consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 383/2011. În plus, cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (2) din Constituţie, apreciază că reglementarea măsurilor de protecţie socială este de competenţa exclusivă a legiuitorului şi că nicio dispoziţie din Constituţie nu consacră dreptul persoanelor concediate la plăţi compensatorii. Referitor la art. 53 din Constituţie, consideră că dispoziţiile de lege criticate nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial la României nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile de lege criticate au fost introduse în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prin art. I pct. 37 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011. Astfel, dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, au următorul cuprins: "Prevederile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice."
    20. Prevederile art. 68-73, la care fac referire dispoziţiile de lege criticate, fac parte din secţiunea 5 - "Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective" a capitolului V - "Încetarea contractului individual de muncă" din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevăd următoarele:
    - Art. 68: "(1) Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de:
    a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;
    b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;
    c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.
    (2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri.";
    - Art. 69: "(1) În cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la:
    a) metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;
    b) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.
    (2) În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate informaţiile relevante şi să le notifice, în scris, următoarele:
    a) numărul total şi categoriile de salariaţi;
    b) motivele care determină concedierea preconizată;
    c) numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere;
    d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
    e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;
    f) măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;
    g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;
    h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.
    (3) Criteriile prevăzute la alin. (2) lit. d) se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă.
    (4) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului.
    (5) În situaţia în care decizia care determină concedierile colective este luată de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, în nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat informaţiile necesare.";
    - Art. 70: "Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă la aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.";
    - Art. 71: "(1) Sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.
    (2) Angajatorul are obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.";
    - Art. 72: "(1) În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
    (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informaţiile relevante cu privire la intenţia de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum şi rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, prevăzute la art. 69 alin. (1) şi art. 71, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaţilor, numărul salariaţilor afectaţi de concediere şi data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.
    (3) Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la alin. (1) sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, la aceeaşi dată la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă.
    (4) Sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor pot transmite eventuale puncte de vedere inspectoratului teritorial de muncă.
    (5) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial de muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, poate dispune reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.
    (6) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a informa în termen de 3 zile lucrătoare angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz, asupra reducerii sau prelungirii perioadei prevăzute la alin. (1), precum şi cu privire la motivele care au stat la baza acestei decizii.";
    - Art. 73: "(1) În perioada prevăzută la art. 72 alin. (1), agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă trebuie să caute soluţii la problemele ridicate de concedierile colective preconizate şi să le comunice în timp util angajatorului şi sindicatului ori, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.
    (2) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial de muncă, cu consultarea agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, poate dispune amânarea momentului emiterii deciziilor de concediere cu maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care aspectele legate de concedierea colectivă avută în vedere nu pot fi soluţionate până la data stabilită în notificarea de concediere colectivă prevăzută la art. 72 alin. (1) ca fiind data emiterii deciziilor de concediere.
    (3) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a informa în scris angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz, asupra amânării momentului emiterii deciziilor de concediere, precum şi despre motivele care au stat la baza acestei decizii, înainte de expirarea perioadei iniţiale prevăzute la art. 72 alin. (1)."
    21. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, autorii excepţiei fac referire la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la egalitate.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, obligaţiile angajatorului cu privire la informare, consultare şi notificare nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice au fost introduse în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prin art. I pct. 37 din Legea nr. 40/2011. În expunerea de motive a Legii nr. 40/2011 se precizează că modificările propuse vizează "în principal flexibilizarea relaţiilor de muncă, dinamizarea pieţei muncii şi armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene". Astfel, Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 225 din 12 august 1998, prevede la art. 1-4 dispoziţii similare cu cele cuprinse în art. 68-73 din Legea nr. 53/2003, referitoare la informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective. La art. 1 alin. (2) lit. b), Directiva prevede următoarele: "Prezenta directivă nu se aplică în cazul: [...] (b) lucrătorilor din administraţia publică sau din instituţiile de drept public (sau, în statele membre în care acest concept nu este cunoscut, de organisme echivalente);"
    23. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea s-a pronunţat, pe calea controlului de constituţionalitate a priori asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, constatând că acestea nu contravin principiului egalităţii în drepturi. Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate creează, într-adevăr, un tratament juridic diferit pentru salariaţii din instituţiile publice şi autorităţile publice în raport cu ceilalţi salariaţi, în sensul în care acestora nu le sunt aplicabile dispoziţiile codului referitoare la concedierea colectivă şi garanţiile care însoţesc o asemenea măsură. Pentru a conchide, însă, că această diferenţă de tratament aduce atingere dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor este necesar a se analiza dacă cele două categorii de salariaţi se află în situaţii identice ori comparabile prin prisma normei legale avute în vedere.
    24. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că instituţia concedierii colective, cu tot ceea ce aceasta presupune în înţelesul Codului muncii, nu se poate aplica la nivelul personalului din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere situaţia specifică a acestuia. O atare viziune este justificată de faptul că, aşa cum Curtea arăta şi prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, "cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator". Cele reţinute mai sus nu au semnificaţia faptului că nu se vor putea lua măsuri de concediere colectivă la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice şi nici că eventualele măsuri de concediere colectivă pot fi dispuse de către angajatorul public numai în virtutea propriei voinţe şi a propriului act de decizie. Din contră, măsurile de concediere colectivă în privinţa personalului din instituţiile şi autorităţile publice al cărui raport de muncă izvorăşte în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariaţi faţă de salariaţii din mediul privat.
    25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    26. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit normei constituţionale invocate, salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială care privesc: securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, "precum şi în alte situaţii specifice, stabilite prin lege". Prin urmare, nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa măsuri de protecţie specială în caz de concediere colectivă a angajaţilor din instituţiile şi autorităţile publice. Astfel, legiuitorul poate să instituie - în ipoteza unor concedieri colective - măsuri de protecţie specială a angajaţilor şi să reglementeze şi condiţiile în care acestea se vor acorda.
    27. Cât priveşte susţinerea referitoare la compensaţiile ce urmează a fi acordate salariaţilor concediaţi, aceleaşi argumente conduc la concluzia că şi aceasta este neîntemeiată. De altfel, prin Decizia nr. 941 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, Curtea a reţinut că "dreptul la plăţi compensatorii nu este un drept constituţional, legiuitorul dispunând de o marjă de apreciere în stabilirea măsurilor de protecţie socială diferenţiate pe categorii de salariaţi." Pe de altă parte, nici Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective nu prevede posibilitatea aplicării măsurilor de protecţie specială în ipoteza concedierilor colective pentru angajaţii din instituţiile şi autorităţile publice şi nici obligaţia de a se acorda compensaţii băneşti.
    28. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, Curtea observă că aceste dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.
    29. Ţinând cont de toate aceste considerente, Curtea reţine că nici art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor nu este încălcat prin dispoziţiile de lege criticate.

    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Costel Sălăgeanu, în Dosarul nr. 4.650/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, de Sindicatul Finanţelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ildiko Herţeg, în Dosarul nr. 4.653/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, de Sindicatul Finanţelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013 şi nr. 4.936/83/2013 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi de Ioan Bartha în Dosarul nr. 4.939/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 iunie 2014.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Ioana Marilena Chiorean

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016