Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

$Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 3 din 16 februarie 2015 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Iaşi - Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal$

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 3 din 16 februarie 2015 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Iaşi - Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal

EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 2 iunie 2015

Comenteaza legea

Dosar nr. 31/1/2014/HP/P


 Mirela Sorina Popescu      - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
                              Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
 Francisca Vasile           - judecător la Secţia penală - judecător-raportor
 Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală
 Ilie Iulian Dragomir       - judecător la Secţia penală
 Simona Daniela Encean      - judecător la Secţia penală
 Silvia Cerbu               - judecător la Secţia penală
 Luminiţa Zglimbea          - judecător la Secţia penală
 Ana Maria Dascălu          - judecător la Secţia penală
 Rodica Aida Popa           - judecător la Secţia penală
 Mădălin Marian Puşcă       - magistrat-asistent

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi - Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.
    La şedinţa de judecată a participat domnul Mădălin Marian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Iuliana Nedelcu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curţi de apel, tribunale şi judecătorii. În acest context, a arătat că la nivelul instanţelor naţionale s-au conturat trei opinii, dintre care două majoritare:
    1. În prima opinie majoritară exprimată s-a susţinut că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie şi revocarea suspendării condiţionate a pedepsei anterioare, iar, potrivit Codului penal actual condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite sub aspectul primului termen al recidivei, se ia în considerare pedeapsa stabilită conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv cumulul aritmetic.
    2. În cea de-a doua opinie majoritară exprimată s-a susţinut că în ipoteza în discuţie sunt incidente dispoziţiile art. 44 raportat la art. 39 din noul Cod penal, regimul sancţionator fiind cel prevăzut pentru pluralitatea intermediară.
    3. În cea de-a treia opinie s-a susţinut că la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit legii noi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, deoarece starea de recidivă postcondamnatorie intrată în puterea lucrului judecat şi reflectată în pedeapsa definitiv aplicată nu poate fi înlăturată, ea nemaiputând fi pusă în discuţie.
    În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul raportor care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    A mai referat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise prin care a solicitat pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare: "în aplicarea art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei potrivit legii noi în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969 presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal actual, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal".
    Doamna judecător-raportor Francisca Vasile a precizat că ceea ce trebuie stabilit în prezenta cauză este dacă sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a acordat cuvântul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile şi, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat procurorului să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.
    Reprezentantul Ministerului Public a arătat că obiectul prezentei sesizări îl reprezintă aplicarea art. 6 din Codul penal în ipoteza unei recidive postcondamnatorii sancţionate definitiv pe legea veche şi configurată prin aplicarea unei pedepse de şapte ani închisoare pentru o infracţiune de tâlhărie în formă calificată, care, fiind săvârşită în termenul suspendării condiţionate a executării unei pedepse de nouă luni, a impus revocarea suspendării şi executarea pedepsei alături de pedeapsa a cărei executare a fost suspendată, astfel încât pedeapsa rezultantă de executat este aceea de şapte ani şi nouă luni.
    A susţinut că, potrivit legii noi, art. 41 alin. (1) din Codul penal, acestei forme de pluralitate pe legea veche nu îi mai corespunde aceeaşi formă de pluralitate, ci aceea a pluralităţii intermediare.
    S-a mai precizat că aplicarea art. 6 din Codul penal în cazul pedepselor definitive are drept raţiune asigurarea principiului legalităţii în cazul acestor pedepse, respectiv oferirea unui suport legal, nefiind permisă executarea unor pedepse care nu îşi mai au corespondent în legea nouă.
    A făcut trimitere la Decizia nr. 1/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în care s-a detaliat mecanismul de aplicare a art. 6 din Codul penal în cazul formelor de pluralitate intermediară. S-a arătat că, în cazul concursului de infracţiuni, acest mecanism se va realiza în două etape, verificându-se, în prima etapă, pedepsele componente ale acestei forme de pluralitate şi compararea lor cu maximul pedepsei prevăzut de legea nouă, fiind posibilă reducerea acestora în măsura în care depăşesc maximul special prevăzut de noua lege.
    A arătat că, în a doua etapă, se verifică pedeapsa rezultantă.
    De asemenea, doamna procuror a precizat că mecanismul expus este valabil şi în cazul formei de pluralitate a recidivei postcondamnatorii conform legii vechi, însă este necesar a fi avute în vedere eventualele consecinţe ale unei modificări ale limitelor de pedeapsă ce nu mai permit configurarea unei stări de recidivă.
    Doamna procuror a făcut precizări referitoare la cauza în care s-a configurat prezenta chestiune de drept ce face obiectul dezlegării arătând că aplicarea, în două etape, a mecanismului anterior evocat presupune verificarea pedepselor componente ale pluralităţii de infracţiuni. Acestea, nedepăşind maximul special prevăzut de legea nouă, nu impun reducerea pedepsei aplicate. Ulterior, se va proceda la compararea pedepselor cu aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii intermediare ajungându-se la o pedeapsă de şapte ani şi trei luni închisoare.
    S-a mai arătat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu sunt incidente, întrucât acestea s-ar aplica numai revocărilor sau anulărilor de suspendare condiţionată a executării pedepsei ce urmează a fi dispuse după intrarea în vigoare a Codului penal.
    În susţinerea punctului de vedere, doamna procuror a precizat că în alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se face referire la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării ce se menţine şi ulterior intrării în vigoare a noului Cod penal. Alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se referă la pedeapsa prevăzută la alin. 1, respectiv o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării ce a fost menţinută după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Or, în speţa de faţă, ipoteza nu este aceeaşi fiind în prezenţa unei suspendări condiţionate a executării pedepsei care a fost în mod definitiv revocată sub legea nouă.
    Procurorul a mai arătat că opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se mai întemeiază şi pe doctrina ce a fost relevată în concluziile scrise depuse de către Ministerul Public.
    De asemenea, s-a mai invocat şi Decizia nr. 648/2014 a Curţii Constituţionale în care s-a verificat constituţionalitatea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
    În concluzie, a solicitat admiterea sesizării şi aplicarea pedepsei din perspectiva tratamentului sancţionator la care se poate ajunge prin incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (1) raportat la art. 39 din Codul penal.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra sesizării formulate.
    După care,

                                 ÎNALTA CURTE,
asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 10 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.624/245/2014, Tribunalul Iaşi - Secţia penală NCPP Fond - Contestaţii - Cameră preliminară, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 Cod penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal."

    II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8.624/245/2014 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală:
    Tribunalul Iaşi - Secţia penală NCPP Fond - Contestaţii - Cameră preliminară a fost sesizat cu judecarea unei contestaţii îndreptate împotriva Sentinţei penale nr. 780/10.04.2014 a Judecătoriei Iaşi, prin care s-a respins cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată L.N.I.
    Prin Sentinţa penală nr. 780 NCPP din 10.04.2014 a Judecătoriei Iaşi s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2013 privind măsurile necesare pentru funcţionarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare şi din centrele de reţinere şi arestare preventivă, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcţionări a instanţelor pe durata desfăşurării activităţii acestor comisii respingerea contestaţiei formulate de contestatorul L.N.I, aflat în prezent în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi.
    Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că, prin cererea adresată acestei instanţe, persoana condamnată, L.N.I., aflată în prezent în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, respectiv dispoziţiile prevăzute de art. 6 din noul Cod penal ce arată că atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
    Totodată, s-a precizat că situaţia persoanei condamnate se prezintă astfel: prin Sentinţa penală nr. 3.665/07.12.2012 a Judecătoriei Iaşi (Dosar nr. 26.552/245/2012), definitivă prin Decizia penală nr. 491/30.04.2013 a Curţii de Apel Iaşi, inculpatul L.N.I. a fost condamnat la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c) şi alin. 2^1 lit. a), b) şi e) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal.
    În temeiul dispoziţiilor art. 83 din Codul penal s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2.001/03.07.2012 a Judecătoriei Iaşi (definitivă la 17.07.2012) şi s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 7 (şapte) ani şi 9 (nouă) luni închisoare.
    Faţă de conţinutul acestei situaţii juridice instanţa a arătat că, pentru aplicarea legii penale mai favorabile, trebuie analizate comparativ cu dispoziţiile din legea penală veche, dacă modalitatea de stabilire a pedepsei pe noul Cod penal este mai favorabilă faţă de cea stabilită pe vechiul Cod penal.
    Astfel, în baza noului Cod penal, conform art. 6 alin. (1), când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim. Conform art. 39 alin. (1) lit. b) ce prevede pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni se arată aceea că, în caz de concurs de infracţiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar pedeapsa în caz de recidivă se stabileşte diferit în funcţie de data realizării celui de-al doilea act infracţional, şi anume: conform art. 43 alin. (1), dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta, iar, conform art. 43 alin. (5), dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
    Faţă de aceste considerente instanţa a respins contestaţia formulată de persoana condamnată L.N.I.
    Împotriva Sentinţei penale nr. 780 NCPP din 10.04.2014 a Judecătoriei Iaşi a formulat contestaţie persoana condamnată L.N.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi.
    La termenul din 10.12.2014, Tribunalul Iaşi, Secţia penală, a pus în discuţia părţilor aplicabilitatea art. 475 din Codul de procedură penală privind chestiunile de drept vizând care dispoziţii de drept material pot fi aplicate de către instanţă în procedura de analiză a maximului pedepsei prevăzut de legea nouă conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că numitul L.N.I. a fost condamnat ca şi recidivist, recidivă care pe noul Cod penal nu mai întruneşte condiţiile de existenţă, ci ale unei pluralităţi intermediare, existând o diferenţă de tratament juridic între recidiva postcondamnatorie pe noul cod şi pluralitatea intermediară.
    Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept, astfel cum au fost exprimate oral în faţa Tribunalului Iaşi, Secţia penală, cu ocazia dezbaterilor desfăşurate pe acest aspect la termenul de judecată din 10 decembrie 2014:
    Contestatorul condamnat a susţinut, prin apărătorii aleşi, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod penal şi ale noului Cod de procedură penală. În conformitate cu noile dispoziţii a arătat că primul termen al recidivei nu mai există, fiind considerat cel mult o pluralitate intermediară.
    De asemenea a apreciat că ar trebui aplicate dispoziţiile art. 44 din Codul penal referitoare la pluralitatea intermediară, întrucât nu mai există concurs de infracţiuni şi nici recidivă în cauză, precum şi dispoziţiile art. 40 din Codul penal cu privire la contopirea pedepselor şi nu cumularea celor două pedepse.
    Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ridicată de către instanţă, arătând că pedeapsa de 9 luni ce a fost adăugată la pedeapsa de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie nu este un spor de pedeapsă şi nu are caracterul unui spor de pedeapsă, ci este doar efectul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare. De altfel, prin derogare de la dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Codul penal anterior care prevedea pedeapsa în cazul recidivei postcondamnatorii, alineatul ultim al art. 83 din Codul penal anterior prevede că "la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă".
    Având în vedere dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal care menţionează faptul că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal anterior se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal şi că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, a considerat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având în vedere dispoziţia tranzitorie prevăzută la art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
    Cu privire la îndeplinirea condiţiilor art. 475 din Codul procedură penală, Tribunalul Iaşi a apreciat că a fost sesizat cu judecarea unei contestaţii îndreptate împotriva Sentinţei penale nr. 780/10.04.2014 a Judecătoriei Iaşi, prin care s-a respins cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată L.N.I., soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză fiind definitivă.
    În acelaşi timp, chestiunea de drept invocată de instanţă din oficiu nu a mai făcut obiectul vreunei proceduri similare, iar din verificările efectuate nu există pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vreo cauză care să aibă acelaşi obiect sau instanţa supremă să fi fost sesizată cu vreun recurs în interesul legii vizând aceeaşi problemă juridică.
    Totodată, prin prisma situaţiei juridice a persoanei condamnate L.N.I., soluţionarea problemei de drept ridicate de instanţă urmează a influenţa hotărâtor soluţionarea cererii deduse judecăţii, soluţionarea în fond a cauzei depinzând de problema dacă sunt aplicabile prevederile art. 43 alin. (1) din Codul penal sau cele ale art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal la determinarea maximului de pedeapsă aplicabil conform legii noi faptelor comise de condamnat.
    Instanţa nu a fost de acord cu opinia reprezentantului Ministerului Public că nu se impune sesizarea instanţei supreme, întrucât dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu sunt aplicabile cauzei şi, prin urmare, nu pot oferi soluţii la problema de drept invocată. S-a apreciat că din analiza dispoziţiilor art. 15 rezultă că legiuitorul a avut în vedere situaţia condamnării la executarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării în baza legii vechi, prevăzând că regimul de revocare a acestei măsuri este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Or, analiza principiului legii penale mai favorabile presupune ca situaţia juridică a persoanei condamnate să fie transpusă ipotetic sub imperiul legii noi, nefiind temeiuri pentru o atare analiză din perspectiva unei infracţiuni comise sub legea veche (cea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 9 luni închisoare) şi a alteia săvârşite sub legea nouă (tâlhăria).
    Pe de altă parte, nici instanţa şi nici părţile nu au susţinut că pedeapsa de 9 luni închisoare ar fi un "spor" şi nu o pedeapsă de sine stătătoare, pedeapsă însă ce trebuie verificată din perspectiva caracterului său de prim termen al unei recidive postcondamnatorii reţinute sub Codul penal din 1969 şi care nu ar mai avea o atare natură dacă ar trebui analizate în procedura de faţă şi condiţiile art. 41 din Codul penal în vigoare.
    Tribunalul Iaşi a mai arătat că, potrivit datelor furnizate de probatoriile administrate, contestatorul L.N.I. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2.001/03.07.2012 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin nerecurare la 17.07.2012, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
    În termenul de încercare stabilit prin această sentinţă, contestatorul a comis la data de 28.07.2012 infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. 2 lit. c) şi alin. 21 lit. a), b) şi e) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, infracţiune pentru care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii de 7 ani prin Sentinţa penală nr. 3.665/07.12.2012, definitivă la 30.04.2013. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 83 din Codul penal din 1969, a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată anterior, stabilindu-se în sarcina persoanei condamnate o pedeapsă de executat de 7 ani şi 9 luni închisoare.
    S-a apreciat că, dacă s-ar considera cele două infracţiuni ca fiind comise de persoana condamnată sub imperiul noului Cod penal, ar trebui verificate mai întâi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune şi apoi modul de sancţionare a pluralităţii de infracţiuni reţinute în sarcina persoanei condamnate, potrivit principiilor desprinse din motivarea Deciziei nr. 1/14.04.2014 a instanţei supreme.
    Numai că pedeapsa de 9 luni închisoare iniţial aplicată, potrivit art. 41 din actualul Cod penal, nu mai poate constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii reţinute în sarcina contestatorului sub imperiul legii vechi, putând fi luată în considerare doar ca primul termen al unei pluralităţi intermediare de infracţiuni. Acest aspect ar contraveni însă autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale de condamnare în care s-a reţinut starea de recidivă în mod legal în raport cu legea în vigoare.
    Or, dacă s-ar considera că recidiva postcondamnatorie produce efecte indiferent de întrunirea sau nu a condiţiilor art. 41 din Codul penal în vigoare, din moment ce a fost legal reţinută sub imperiul legii vechi, ar rezulta o pedeapsă de 7 ani şi 9 luni închisoare pentru pluralitatea de infracţiuni comisă de contestatorul condamnat, prin aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Codul penal.
    În situaţia contrară, în care s-ar considera că faptele comise de persoana condamnată constituie, conform exigenţelor legii noi, doar o pluralitate de infracţiuni, ar fi aplicabile la determinarea pedepsei aplicabile prevăzute de art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 3 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea + 1/3 din 9 luni).

    III. Dispoziţii legale incidente:
    Art. 6 din Codul penal - Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
    (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de lege nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim. [...]
    Art. 41 din Codul penal - Recidiva
    (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. [...]
    Art. 43 din Codul penal - Pedeapsa în caz de recidivă
    (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. [...]
    Art. 44 din Codul penal - Pluralitatea intermediară
    (1) Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
    (2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni.
    Art. 39 din Codul penal - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
    (1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; c) când s-au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amenda, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amenda se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c). [...]
    Art. 37 din Codul penal anterior - Recidiva în cazul persoanei fizice
    Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri:
    a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an. [...]
    Art. 4 şi 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
    Art. 4. - Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
    Art. 15 alin. (2) - Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

    IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    Persoana condamnată L.N.I. a depus punctul de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, arătând că trebuie luate în considerare dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal cu referire la art. 6 din noul Cod penal.

    V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate:
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la nivelul curţilor de apel şi al instanţelor de judecată arondate s-au conturat următoarele trei opinii, dintre care două majoritare:
    1. În prima opinie majoritară exprimată s-a susţinut că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie şi revocarea suspendării condiţionate a pedepsei anterioare, iar potrivit Codului penal actual, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite sub aspectul primului termen al recidivei, se ia în considerare pedeapsa stabilită conform art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv cumulul aritmetic.
    2. În cea de a doua opinie majoritară exprimată s-a susţinut că în ipoteza în discuţie sunt incidente dispoziţiile art. 44 raportat la art. 39 din noul Cod penal, regimul sancţionator fiind cel prevăzut pentru pluralitatea intermediară.
    3. În cea de a treia opinie s-a susţinut că la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit legii noi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care potrivit Codului penal din 1969 presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, deoarece starea de recidivă postcondamnatorie intrată în puterea lucrului judecat şi reflectată în pedeapsa definitiv aplicată nu poate fi înlăturată, ea nemaiputând fi pusă în discuţie.

    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
    Dintre specialişti, colectivul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a comunicat următorul punct de vedere:
    În ipoteza unei pluralităţi de infracţiuni, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal trebuie verificată chiar dacă niciuna dintre pedepsele aplicate sub legea veche pentru infracţiunile din structura pluralităţii nu întruneşte condiţiile pentru a fi redusă prin efectul intrării în vigoare a legii noi. În acest caz, ceea ce se verifică este încadrarea pedepsei rezultante (calculată pornind de la pedepsele individuale astfel cum au fost aplicate sub legea veche) în limitele prevăzute de legea nouă.
    Problema de drept a cărei dezlegare se cere priveşte însă modul în care trebuie realizată această verificare. Mai exact, urmează a se decide dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.
    În rezolvarea acestei probleme trebuie pornit de la raţiunea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal. Această raţiune este aceea de a asigura respectarea principiului legalităţii pedepsei, principiu care presupune ca pedeapsa să aibă o bază legală nu doar în momentul pronunţării ei, ci şi pe durata executării. Cu alte cuvinte, în urma aplicării dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, condamnatul nu trebuie să rămână în executarea unei pedepse mai mari decât maximul care i s-ar putea aplica dacă ar comite faptele sau dacă pedepsele ar fi fost aplicate sub legea nouă. Pentru a ajunge la această finalitate nu se poate face abstracţie de forma de pluralitate în care se găsesc infracţiunile reţinute în speţă. Astfel, dacă sub legea veche faptele întruneau condiţiile unei recidive, iar sub legea nouă aceleaşi fapte întrunesc doar condiţiile pluralităţii intermediare, urmează să avem în vedere maximul pedepsei care se poate aplica potrivit legii noi în situaţia unei pluralităţi intermediare în structura căreia se regăsesc cele două pedepse. În consecinţă, maximul aplicabil nu va fi dat în speţă de totalul aritmetic al celor două pedepse (cum s-ar fi întâmplat dacă faptele ar fi fost în stare de recidivă şi sub legea nouă), ci de pedeapsa mai grea la care se adaugă 1/3 din cealaltă, potrivit dispoziţiilor art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal. În consecinţă, pedeapsa aplicată urmează a fi redusă la această limită.
    A menţine în executare pedeapsa aplicată sub legea veche în baza cumulului aritmetic ar însemna executarea în continuare, sub legea nouă, a unei pedepse ce conţine o parte care nu ar mai fi putut fi pronunţată sub imperiul acestei legi, ceea ce contravine principiului legalităţii.
    În practica judiciară, unele instanţe, în mod eronat, au refuzat aplicarea art. 6 din Codul penal în ipoteze de genul celei analizate mai sus, cu motivarea că o pedeapsă rezultantă obţinută prin cumul aritmetic rămâne aplicabilă în continuare şi sub imperiul legii noi, indiferent de forma de pluralitate (recidivă sau pluralitate intermediară), în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
    Această soluţie are la bază o eroare în interpretarea dispoziţiilor legale menţionate. Într-adevăr, prevederea din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal are un domeniu de aplicabilitate clar stabilit şi limitat la ipoteza în care, la data intrării în vigoare a noului Cod penal, suspendarea condiţionată aplicată sub legea veche era încă în fiinţă. Această concluzie se desprinde fără echivoc din simpla lectură a textelor. Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. Evident, nu se poate menţine decât ceea ce există la momentul respectiv. La rândul său, alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevede că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Prin urmare, doar în cazul suspendărilor condiţionate ce erau în fiinţă la momentul intrării în vigoare a noului Cod penal tratamentul prevăzut în caz de revocare a suspendării va fi cumulul aritmetic.
    Aşadar, trebuie admis că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu îşi regăsesc în niciun fel aplicare în cazul suspendărilor condiţionate care au fost revocate prin hotărâre definitivă sub legea veche.
    Nu poate fi primit nici argumentul bazat pe o inegalitate de tratament între cel căruia i s-a revocat suspendarea condiţionată sub legea veche şi care poate beneficia de dispoziţiile art. 6 din Codul penal, aşa cum s-a arătat mai sus, şi cel căruia i s-ar revoca suspendarea în condiţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, căruia i s-ar aplica cumulul aritmetic. În realitate, în acest din urmă caz legiuitorul a ales să menţină beneficiul unei modalităţi de individualizare care nu mai există în legea nouă şi care este mai favorabilă în conţinut decât oricare din modalităţile prevăzute în aceasta (nu presupune măsuri de supraveghere şi nici obligaţii, cu excepţia celor civile). În schimb, în măsura în care condamnatul nesocoteşte beneficiul acordat, ajungându-se la revocare, legiuitorul a decis să supună această revocare regimului mai sever prevăzut de legea veche. Este dincolo de orice îndoială nu doar că alegerea este justificată, dar şi că raţiunea ei nu are nimic de a face cu suspendările condiţionate care au existat cândva şi au fost revocate anterior intrării în vigoare a legii noi.

    VII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului raportor a fost în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal actual, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa stabilită conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv cumulul aritmetic.

    VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    A. Cu privire la admisibilitatea sesizării:
    Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi, a curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    Astfel, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.
    În ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii, se constată că ne aflăm în prezenţa unui complet sesizat cu soluţionarea în ultimă instanţă a cauzei, respectiv este vorba despre învestirea Tribunalului Iaşi cu soluţionarea unei pricini în ultimă instanţă, respectiv contestaţia formulată de persoana condamnată L.N.I. împotriva Sentinţei penale nr. 780/10.04.2014, pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 8.624/245/2014.
    De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.
    În ceea ce priveşte cea de-a treia cerinţă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, soluţionarea problemei de drept supuse analizei urmează a influenţa soluţionarea cererii deduse judecăţii, soluţionarea în fond a cauzei fiind influenţată de aplicabilitatea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Codul penal sau celor ale art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal şi determinarea maximului de pedeapsă aplicabil conform legii noi faptelor săvârşite de persoana condamnată.
    În concluzie, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îndeplineşte cumulativ cerinţele legale pentru admisibilitatea acesteia.
    B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită:
    Pe fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită, Înalta Curte statuează că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară, având în vedere următoarele argumente:
    Modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei este reglementată de dispoziţiile art. 6 din Codul penal, potrivit cărora "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".
    Raţiunea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal este aceea de a asigura respectarea principiului legalităţii pedepsei, principiu care presupune ca pedeapsa să aibă o bază legală nu doar în momentul pronunţării ei, ci şi pe durata executării. Cu alte cuvinte, în urma aplicării dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, condamnatul nu trebuie să rămână în executarea unei pedepse mai mari decât maximul care i s-ar putea aplica dacă ar comite faptele sau dacă pedepsele ar fi fost aplicate sub legea nouă.
    De asemenea, scopul reglementării art. 6 din Codul penal a fost relevat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 1/2014 în Dosarul nr. 1/1/2014/HP/P: "de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege şi până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare", iar în considerentele Deciziei nr. 15/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că: "principiul legalităţii pedepselor impunând ca pedeapsa să aibă susţinere legală şi după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută de legea nouă mai favorabilă".
    Reglementarea art. 6 din Codul penal oferă suportul legal pentru reducerea pedepsei definitive la maximul prevăzut în noua lege mai favorabilă, excluzând posibilitatea reindividualizării judiciare ori a schimbării încadrării juridice.
    Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive este întărit şi de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit cărora "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi".
    Acelaşi mecanism de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive este elucidat şi prin Decizia nr. 1/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, C9, în Dosarul nr. 1/1/2014/HP/P, prin care s-a statuat în sensul că: "În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi."
    Plecând de la aceste temeiuri şi reguli de drept, mecanismul stabilirii legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a unei cauze în care s-a reţinut recidiva postcondamnatorie presupune două etape:
    1. Compararea limitelor de pedeapsă pentru fiecare dintre cei doi termeni ai recidivei cu pedepsele din noua lege, în cazul depăşirii pedeapsa fiind redusă la maximul prevăzut de legea nouă, prin aplicarea art. 6 din Codul penal. În situaţia analizată cuantumurile pedepselor nu depăşesc maximul special din normele de incriminare prevăzute în legea subsecventă.
    2. Stabilirea pedepsei pentru pluralitatea de infracţiuni. În situaţia în care pedeapsa aplicată pentru primul termen al recidivei (conform vechii legi) nu mai corespunde condiţiilor de existenţă a recidivei din actuala reglementare, prevăzute de art. 41 alin. (1) din Codul penal, care impune o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an, pluralitatea de infracţiuni configurează o pluralitate intermediară, conform art. 44 alin. (1) din Codul penal.
    Această opinie a fost deja exprimată în doctrină, arătându-se că, în aplicarea art. 6 din Codul penal, în cazul în care pedeapsa care a format primul termen al recidivei postcondamnatorii nu mai satisface condiţiile de existenţă ale recidivei postcondamnatorii prevăzute de art. 41 din Codul penal, pluralitatea de infracţiuni îmbrăcând, potrivit legii noi, forma pluralităţii intermediare, limita de pedeapsă pentru rezultantă va fi maximul ce poate fi aplicat în condiţiile pluralităţii intermediare*1). Nu se poate face abstracţie de forma de pluralitate în care se regăsesc infracţiunile reţinute în actuala reglementare, aspect ce nu echivalează însă cu o schimbare de încadrare juridică. Astfel, dacă sub legea veche faptele întruneau condiţiile recidivei, iar sub legea nouă aceleaşi fapte întrunesc condiţiile pluralităţii intermediare, trebuie avut în vedere maximul pedepsei care se poate aplica potrivit noii legi în situaţia unei pluralităţi intermediare. În acest sens, maximul aplicabil va fi dat de pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă 1/3 din pedeapsa aplicabilă pentru cealaltă pedeapsă, potrivit dispoziţiilor art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.
──────────
    *1) Florin Streteanu, Aspecte privind aplicarea în timp a legii penale în condiţiile intrării în vigoare a noului Cod penal, Caiete de drept penal, nr. 3/2013, p. 39. http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=lxf%2bAQ1LMwU%3d&tabid=2604, p. 31, 32.
──────────

    În concret, menţinerea în executare a pedepsei aplicate sub legea veche, în considerarea tratamentului sancţionator specific revocării suspendării condiţionate, ar însemna executarea în continuare, sub legea nouă, a unei pedepse ce depăşeşte maximul aplicabil ce exclude cumulul aritmetic şi prevede aplicarea unui spor, ceea ce contravine principiului legalităţii.
    În ceea ce priveşte menţinerea regimului suspendării condiţionate, respectiv aplicabilitatea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se reţine că acestea sunt dispoziţii tranzitorii ce se referă la efecte deja produse ale suspendării condiţionate, la momentul intrării în vigoare a noului Cod penal, când suspendarea condiţionată era în fiinţă.
    Astfel, alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevede că: "Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal", pentru ca alin. (2) să prevadă că "regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969".
    Din analiza textelor de lege evocate rezultă faptul că dispoziţiile art. 15 alin. (2) vizează revocările sau anulările de suspendare condiţionată a executării pedepsei susceptibile de a fi dispuse după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi nu acele revocări sau suspendări dispuse cu caracter definitiv sub imperiul legii vechi.
    În cauza ce a determinat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost dispusă în mod definitiv sub imperiul vechii legi, făcând astfel inaplicabile dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
    Pentru considerentele expuse, se va admite sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi - Secţia penală, în Dosarul nr. 8.624/245/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal".
    Va statua că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară.
    Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

                      ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi - Secţia penală în Dosarul nr. 8.624/245/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal".
    Statuează în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2015.

       PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                             MIRELA SORINA POPESCU

                              Magistrat-asistent,
                              Mădălin Marian Puşcă

                                   ---------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 3 din 16 februarie 2015

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"