Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 29 şi al art. 34 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
prim-ministrul interimar emite prezenta decizie.
ART. 1
(1) Începând cu data intrării în vigoarea a prezentei decizii se constituie Comitetul interministerial „Praid“, organism cu rol consultativ fără personalitate juridică, denumit în continuare Comitetul, având ca mandat şi obiective evaluarea situaţiei create în urma inundaţiilor din localitatea Praid, judeţul Harghita, identificarea şi propunerea de soluţii pentru Guvern şi alte autorităţi publice în scopul reparării pagubelor şi salvării Minei Praid.
(2) Componenţa Comitetului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
(3) La reuniunile Comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, specialişti în domeniu sau reprezentanţi ai altor persoane juridice, cum ar fi instituţii şi/sau autorităţi publice sau private, mediul academic, organizaţii ale societăţii civile, precum şi altele asemenea.
ART. 2
(1) Lucrările Comitetului sunt coordonate de secretarul de stat desemnat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.
(2) Comitetul se întruneşte în reuniuni de lucru săptămânale şi ori de câte ori este necesar, până la realizarea mandatului prevăzut la art. 1 alin. (1), la solicitarea reprezentantului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului sau a oricărui membru.
(3) Secretariatul Comitetului este asigurat de Secretariatul General al Guvernului.
(4) Comitetul îşi desfăşoară activitatea potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat în prima şedinţă de lucru.
PRIM-MINISTRU INTERIMAR
MARIAN-CĂTĂLIN PREDOIU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Cristina Trăilă
Bucureşti, 30 mai 2025.
Nr. 287.
ANEXA 1
COMPONENŢA
Comitetului interministerial „Praid“
1. Flavius Constantin Nedelcea - secretar de stat, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului
2. Cristian Valer Beşeni - secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
3. Kövér Orsolya-Mária - secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
4. Adrian Petcu - subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne
5. Mihai Diaconu - secretar de stat, Ministerul Finanţelor
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: