Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 280 din 31 august 2006 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 29.A/07.03.2006 si a Deciziei civile nr. 116 A/15.06.2006 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala
EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 12 octombrie 2006
Având în vedere Referatul nr. SG/4.662 din 31 august 2006 al Direcţiei registre, gestiune colectivã şi relaţii publice,
în temeiul <>art. 131^2 alin. (9) teza a 2-a din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale <>art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite urmãtoarea decizie:
ART. 1
Se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, <>Decizia civilã nr. 29.A/07.03.2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã, reprezentând forma definitivã şi irevocabilã a <>Hotãrârii arbitrale nr. 2 din 18 decembrie 2004 privind Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale pe internet şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, prevãzutã în anexa nr. 2 care face parte integrantã din prezenta decizie.
ART. 2
Se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, <>Decizia civilã nr. 116 A/15.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã, reprezentând forma definitivã şi irevocabilã a <>Hotãrârii arbitrale nr. 1 din 18 decembrie 2004 privind Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, prevãzutã în anexa nr. 1 care face parte integrantã din prezenta decizie.
Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
Rodica Pârvu
Bucureşti, 31 august 2006.
Nr. 280.
ANEXA 1
DOSAR NR. 4390/2/2005 (Nr. Vechi 289/2005)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA a IX-a CIVILĂ ŞI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILA NR. 29. A
Şedinţa publicã de la 07.03.2006
Curtea compusã din:
PREŞEDINTE - LILIANA- ZOLETA KOROŞI
JUDECĂTOR - SILVIA PANĂ
GREFIER - NOEMI GRAŢIELA STANCIU
Pe rol judecarea cererii de apel formulatã de apelanţii - reclamanţii ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (ANISP) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) împotriva <>Hotãrârii Arbitrale nr. 2 din 18.12.2004 pronunţatã de Comisia de Arbitrii de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimata-pârâta UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIATIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR.
Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în şedinţa publicã din data de 28.02.2006, când pãrţile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, încheiere ce face parte integrantã din prezenta decizie şi când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate pãrţilor sã depunã concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 07.03.2006 - data pronunţãrii prezentei decizii civile.
CURTEA
DELIBERÂND:
Constatã cã prin <>Hotãrârea Arbitralã nr. 2 din data de 18.12.2004 , publicatã în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţatã de Comisia Arbitralã de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu privire la medierea Metodologiei pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-a hotãrât cã:
- pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet, utilizatorii vor plãti organismului de gestiune colectivã o remuneraţie, pentru utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descãrcarea acestora de cãtre public, contra cost, în cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementatã de metodologie, dar nu mai puţin de 3.000 lei pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opera muzicale (art. 8 al. 1 lit. c).
- utilizatorii operelor musicale, conform art. 5 alin. 1 lit. b, sunt obligaţi ca, pânã la data de 20 ale fiecãrei luni, pentru luna precedentã, sã comunice organismului de gestiune colectivã, un raport cuprinzând operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet (art. 8 al. 1 lit. c).
Hotãrârea a fost pronunţatã pe baza cererilor de mediere formulate de cãtre asociaţiile utilizatorilor, respectiv A.N.I.S.P. şi A.R.O.N.S.A.
Examinând în fond obiectul medierii. Comisia Arbitralã a reţinut şi s-a pronunţat asupra urmãtoarelor aspecte rãmase în divergenţã:
1. Luând în considerare limitele procentuale prevãzute de <>Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în art. 131^1 alin. 2, precum şi procentele practicate pe plan european, s-a stabilit, ca remuneraţie lunarã pentru utilizarea operei muzicale, cu cuantum cuvenit autorilor de 10%, aplicat la baza de calcul menţionatã la punctul 3 din Hotãrâre, dar nu mai puţin de 3.000 lei pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale, efectuatã cu titlu oneros.
La punctul 3 al Hotãrârii, se aratã cã baza de calcul este formatã din totalitatea încasãrilor brute lunare, fãrã TVA, obţinute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Prin stabilirea acestei modalitãţi de calcul se evitã limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale, precum şi posibilitatea diminuãrii artificiale a bazei de calcul.
2. Termenul de comunicare a raportului informativ a fost stabilit pânã la data de 20 a fiecãrei luni pentru luna precedentã, urând sã cuprindã: numãrul de comunicãri publice pentru fiecare operã muzicalã oferitã contra cost; încasãrile indirecte obţinute de utilizator din comunicarea publicã cu titlu gratuit a operelor muzicale pe Internet; operele muzicale utilizate în scop ambiental.
Împotriva acestei hotãrâri a declarat apel ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), solicitând schimbarea în parte a Hotãrârii, în sensul:
1. eliminãrii remuneraţiei fixe în cuantum de 3000 lei prevãzutã de art. 5 al. 1 lit. b din Metodologie.
2. reducerea procentului de 10% prevãzut de art. 5 lit. b din Metodologie.
3. eliminarea lit. c a art. 8 al. 1 din Metodologie.
În motivarea apelului, apelantele invocã urmãtoarele:
1. Trimiterile la practica europeanã, folosite de cãtre intimatã şi preluate în motivarea hotãrârii, nu se justificã, deoarece, pe de o parte, practica europeana în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul naţional trebuie sã fie aplicatã legea românã. Trimiterile la practica europeanã nu se justificã nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România şi aceste ţãri şi faptul cã aplicarea acestui criteriu poate avea consecinţe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, întrucât astfel vor creşte în mod necesar tarifele percepute de cãtre furnizori, serviciul devenind greu accesibil, cu consecinţa diminuãrii veniturilor autorilor.
2. Stabilirea atât a unei remuneraţii forfetare cât şi a uneia procentuale, pentru aceeaşi utilizare a operei muzicale, respectiv "10% dar nu mai puţin de 3000 lei", reprezintã o încãlcare a prevederilor <>Legii nr. 8/1996 , modificatã şi completatã, care se referã la "tarife forfetare sau procentuale".
3. Legiuitorul a stabilit cã remuneraţiile pentru drepturile de autor se determinã prin aplicarea unui procent între 1% şi 10%, raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul protejat, plafonul minimal fiind determinat pe baza unor calcule economice, ştiinţifice, aplicându-se principiul proporţionalitãţii, considerând cã în stabilirea remuneraţiilor datorate autorilor nu se poate lucra doar cu procente unice, maximale.
Apelantele exemplificã cu Metodologia privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale în scop ambiental, potrivit cãreia, o unitate hotelierã cu capacitate mare datoreazã lunar o remuneraţie forfetarã de 600.000 lei; dacã s-ar difuza opere muzicale timp de 10 ore pe zi, cca. 6000 de opere muzicale, retribuţia aferentã utilizãrii unei opere ar fi de 100 lei.
Se argumenteazã în sensul cã, deşi nivelul remuneraţiei nu se ridicã la limita superioarã, autorii strãini nu şi-au retras repertoriul de la utilizare pe motiv cã nu primesc din România aceeaşi remuneraţie ca în alt stat.
Stabilirea procentului remuneraţiei trebuie sã ţinã seama nu numai de echitabila indemnizaţie a autorului, ci şi de gradul de suportabilitate economicã a pieţei şi al utilizatorului, care trebuie sã şi poatã sã plãteascã procentul pretins organismului de gestiune colectivã.
Pretenţia intimatei de a stabili nivelul remuneraţiei al maximului prevãzut de lege nu este justificatã din punct de vedere economic, fiind de 30 de ori mai mare decât cea mai scumpã remuneraţie perceputã pentru muzica ambientalã.
Se argumenteazã în sensul cã este greu de crezut cã se vor gãsi utilizatori care sã plãteascã 30.000 lei pentru o melodie ascultatã în reţeaua Internet, în condiţiile în care un CD, care cca. 10 melodii, se comercializeazã cu sume cuprinse între 80.000 şi 110.000 lei. Nu ar fi echitabil ca pentru muzica ascultatã prin reţeaua Internet sã se perceapã o remuneraţie de 30 de ori mai mare decât pentru muzica utilizatã în scop ambiental.
4. În ceea ce priveşte eliminarea literei c a art. 8 al. 1, aceasta este justificatã de necorelarea prevederilor art. 5 al. 1 lit. a cu art. 6 al. 1 şi art. 8 al. 1 lit. c. Deoarece plata remuneraţiei este anualã şi se achitã anticipat, nu se mai justificã depunerea lunarã a raportãrilor pe baza cãrora se efectueazã plata.
Prin întâmpinare scrisã, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând faptul ca societãţile comerciale reprezentate de cãtre apelante au ignorat dispoziţiile legii, utilizând şi comercializând public, pe Internet, opere muzicale, fãrã ca acest drept sã îi fi fost recunoscut de cãtre titularii drepturilor de autor şi fãrã a plãti remuneraţiile cuvenite.
Negocierile în vederea stabilirii unor metodologii au fost demarate în 2004; pe toata perioada derulãrii negocierilor, societãţile membre ale apelantelor au continuat sã utilizeze operele muzicale fãrã autorizaţie. În plus au fost invocate diverse motive şi aspecte de naturã a conduce la prelungirea negocierilor. Intimata reprezintã şi interesele autorilor strãini, fapt adus la cunoştinţa apelantelor. Cu toate cã autorii strãini au negociat în celelalte state europene remuneraţii de peste 10%, apelantele au fãcut tot posibilul sã plãteascã o remuneraţie de 4 %.
Intimata apreciazã ca toate criticile referitoare la stabilirea remuneraţiei forfetare reflectã doar dorinţa utilizatorilor de a comercializa opere muzicale cu un profit cât mai mare, în detrimentul titularilor drepturilor de autor. Apelantele ignorã cu bunã ştiinţã faptul cã elementul esenţial al activitãţii de comercializare a operelor muzicale, de comunicare publicã pe Internet, este tocmai muzica. Prin urmare, valoarea comunicãrii ce o realizeazã este datã de valoarea operei muzicale.
Ideea pe care apelantele încearcã sã o acrediteze, aceea potrivit cãreia titularii drepturilor de autor ar trebui sã accepte orice remuneraţie ar fi propusã utilizatorilor, indiferent de condiţiile de utilizare şi de importanţa operelor muzicale, pe motiv cã altfel ar constitui o ingerinţã brutalã a acestora în activitatea utilizatorilor. O astfel de apreciere este lipsita de temei legal şi reprezintã o încãlcare a dreptului privat recunoscut şi garantat de <>art. 3 din Legea nr. 8/1996 .
Remuneraţia forfetarã este una fixã şi invariabilã, astfel cã raportarea acesteia la cursul de schimb valutar ar transforma-o într-o remuneraţie procentualã. Remuneraţia forfetarã nu poate fi condiţionatã ori corelatã cu veniturile utilizatorului.
În ceea ce priveşte exemplul din argumentarea apelantelor, referitor la preţul comparativ al CD-urilor, majoritatea acestora din urmã, cu excepţia reducerilor şi a celor de calitate slabã, au preţuri ce depãşesc 400.000 lei.
Hotãrârea apelata nu stabileşte pentru aceeaşi situaţie atât o remuneraţie forfetarã, cât şi a uneia procentuale. Art. 5 al. 2-3 stabileşte expres situaţiile în care remuneraţia este una forfetarã.
Exemplificarea comparativã a remuneraţiei datorate pentru muzica ambientalã nu prezintã nici o relevanţã, cât timp în speţã se pune problema comercializãrii operelor muzicale, în timp ce în prima situaţie este vorba despre crearea unui ambient în spaţiul comercial.
În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia procentul de 10% nu ţine seama de decalajul dintre veniturile cetãţenilor români şi cele ale cetãţenilor celorlalte state europene, apelantele solicitã practic renunţarea titularilor la drepturile lor pentru a asigura o protecţie socialã prin suportarea unei pãrţi din cheltuielile voluptorii ale unor cetãţeni români.
În ceea ce priveşte art. 8 al. 1 lit. c, utilizatorii au obligaţia de a raporta întocmai organismului de gestiune colectivã atât informaţiile necesare determinãrii remuneraţiei datorate, cât şi informaţiile necesare repartizãrii corecte cãtre titularii drepturilor.
Analizând actele şi lucrãrile dosarului prin prisma motivelor de apel invocate. Curtea reţine caracterul nefondat al apelului.
1. Prin stabilirea unei remuneraţii lunare de 10%, dar nu mai puţin de 3000 lei, pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale. Hotãrârea apelatã respectã întocmai prevederile <>art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , interpretate gramatical, dar şi teleologic.
Se impune precizarea faptului cã vor fi avute în vedere prevederile textului legal menţionat în conţinutul în vigoare la momentul pronunţãrii hotãrârii apelate, avute în vedere la pronunţarea acesteia, în virtutea regulii tempus regit actum (conţinutul actual al textului legal, în urma modificãrilor aduse prin art. I pct. 46 din O.U.G. nr. 123/2005, nu mai stabileşte limite pentru tarifele supuse negocierii în vederea calculãrii remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor).
Simpla interpretare gramaticalã a textului legal, din perspectiva valorii conjuncţiei "sau" ("tarife forfetare sau procentuale între 1% şi 10%"), denotã caracterul alternativ al celor douã tipuri de tarife, unul excluzându-1 pe celãlalt, cu posibilitatea stabilirii unuia singur ori chiar stabilirea alternativã a ambelor, pentru acelaşi tip de remuneraţie.
Numai dacã textul legal ar fi conţinut locuţiunea conjuncţionalã "fie...fie" ("ori tarife forfetare, ori procentuale între 1% şi 10%"), sau "ori... ori" ("ori tarife forfetare ori tarife procentuale între 1% şi 10%"), stabilirea celor douã tipuri de tarife alternativ, pentru determinarea aceleiaşi remuneraţii, ar fi fost exclusã.
În interpretarea teleologicã a aceluiaşi text legal, stabilirea alternativã a ambelor tipuri de tarife pentru determinarea remuneraţiei este posibilã, dacã se urmãreşte garantarea unui minim sau a unui maxim al remuneraţiei, între limitele legale (1% şi 10%).
În speţã, prin stabilirea ambelor tarife, alternativ, s-a urmãrit garantarea unui minim al remuneraţiei, raportat la veniturile obţinute de cãtre utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul, cu consecinţa aplicãrii tarifului forfetar ori de câte ori, prin aplicarea tarifului procentual la baza de calcul (determinatã potrivit art. 5 al. 2 din Metodologie, respectiv "totalitatea încasãrilor brute lunare, fãrã TVA, obţinute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare"), s-ar ajunge la o remuneraţie ce ar implica un cost sub 3000 lei pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale (este avutã în vedere partea din costul fiecãrei descãrcãri sau ascultãri ce se constituie ca parte a remuneraţiei cuvenite titularului dreptului de autor).
Prin urmare, hotãrârea pãstreazã caracterul alternativ al celor douã tipuri de tarife, stabilit de prevederile <>art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , nefiind stabilitã perceperea concomitentã atât a tarifului procentual de 10%, cât şi a celui forfetar de 3000 lei pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.
2. În ceea ce priveşte critica referitoare la trimiterile la practica europeanã, folosite de cãtre intimatã şi preluate în motivarea hotãrârii, apelantele nu au arãtat în ce constã încãlcarea legislaţiei naţionale prin stabilirea tarifului procentual alternativ de 10% (maximul legal, prevãzut de <>art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 ), raportat la practicile europene în materie.
Apelantele se aflã într-o evidentã eroare cu privire la consecinţele în plan juridic ale unei astfel de referiri. Evident, în sistemul nostru de drept, nici jurisprudenţa naţionalã, şi cu atât mai puţin cea strãinã ori simplele practici în materie, nu constituie izvor de drept.
Referirea din hotãrâre priveşte practicile europene în materia stabilirii cuantumului remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, sub aspectul tendinţei de a stabili un maxim procentual ridicat, raportat la veniturile utilizatorilor.
Or, în procedura de negociere şi arbitralã în materie nu exclude considerarea ca punct de reper a practicilor europene, cât timp rezultatul luãrii în considerare a acestora este în deplinã concordanţã cu legea internã.
Reţinând un cuantum procentual de peste 10% în stabilirea remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale în practicile europene ale organismelor de gestiune colectivã, hotãrârea justificã stabilirea procentului în cuantumul maximului legal (10%). Doar dacã luând ca punct de reper practicile europene în materia stabilirii remuneraţiei, hotãrârea ar fi stabilit un procent peste maximul legal, s-ar fi pus problema încãlcãrii prevederilor legale.
3. În ceea ce priveşte nejustificarea din punct de vedere economic, a stabilirii procentului maxim legal de 10%, pe considerentul decalajului dintre România şi statele europene ale cãror practici au fost avute în vedere şi al faptului cã aplicarea acestui criteriu poate avea consecinţe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, apelantele ignorã în mod nejustificat prevederile legii speciale, care nu instituie drept criteriu pentru stabilirea remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale protejarea intereselor utilizatorilor acestora şi implicit a consumatorilor, sub aspectul preţului pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.
Scopul prevederilor <>art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , este acela de a proteja şi de a garanta drepturile de autor asupra operelor muzicale, iar nu acela de a-i proteja pe utilizatorii acestor opere, respectiv pe consumatori.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantelor în sensul cã stabilirea procentului remuneraţiei trebuie sã tinã seama nu numai de echitabila indemnizaţie a autorului, ci şi de gradul de suportabilitate economicã a pieţei şi a utilizatorului, cãtre trebuie sã şi poatã sã plãteascã procentul pretins organismului de gestiune colectivã, apelantele nu precizeazã temeiul legal al unui astfel de criteriu.
Un astfel de criteriu pare a nu fi reglementat de legea specialã privind protecţia drepturilor de autor, dat fiind conflictul aparent cu interesul utilizatorilor. Prin stabilirea limitelor legale ale cuantumului remuneraţiei prin <>Legea nr. 285/2004 , are în vedere inclusiv acest aspect, cât timp stabileşte o limitã maximã a tarifului, raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul.
Prin stabilirea acestei limite maxime, legiuitorul a apreciat implicit şi limita superioarã a gradului de suportabilitate a remuneraţiei de cãtre utilizatori. Prin urmare, nu se poate susţine cã prin stabilirea tarifului procentual alternativ la nivelul limitei legale maxime, hotãrârea apelatã nu ar fi avut în vedere gradul de suportabilitate de cãtre utilizator a remuneraţiei, cât timp acest criteriu este unul legal şi intrinsec limitei maxime legale a tarifului alternativ.
În ceea ce priveşte gradul de suportabilitate de cãtre piaţã a remuneraţiei, determinarea costului final al ascultãrii sau descãrcãrii unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului este lãsat la latitudinea utilizatorului, care ia în calcul şi partea din acest cost, care, ulterior, va constitui element al remuneraţiei datorate titularului dreptului de autor asupra operei muzicale respective.
Apelantele nu au invocat şi nici nu au dovedit în ce ar consta consecinţele negative deosebite şi nici sub ce aspect s-ar produce acestea, prin aplicarea unui procent de 10%, apelul împotriva hotãrârii arbitrale având caracter devolutiv, iar mijloacele de probã se aflau la latitudinea apelantelor, cãrora le incumba sarcina probei în temeiul art. 1169 Cod Civil şi art. 129 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedurã civilã.
Astfel de susţineri sunt susceptibile de dovadã prin studii de marketing (cât timp privesc situaţii de fapt viitoare, în sensul plãţii în viitor a remuneraţiei astfel calculate, apelantele neinvocând faptul ca deja au plãtit remuneraţia astfel calculatã, pentru a se raporta la o situaţie actualã, pe bazã de înscrisuri aflate în posesia şi sub autoritatea sa), neefectuate şi nedepuse de cãtre apelante în dovedirea criticilor formulate.
Chiar dacã aplicarea unui procent de 10% asigurã (cu excluderea oricãror alţi factori) ar duce la diminuarea drasticã nu numai a veniturilor utilizatorilor, ci implicit şi a remuneraţiei susceptibilã a fi distribuitã titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, în lipsa unor elemente de probatoriu pertinent sub acest aspect, diminuarea procentului nu se justificã.
Pe de altã parte, chiar şi în aceastã ipotezã, prevaleazã principiul protecţiei drepturilor de autor (ce se desprinde din interpretarea sistematica şi teleologicã a prevederilor <>Legii nr. 8/1996 ), ce nu exclude diminuarea cuantumului remuneraţiei cuvenite, determinatã de jocul concurenţial de piaţã, al cererii şi ofertei.
Prin urmare, nu se poate stabili un raport de proporţionalitate indirectã între stabilirea unui procent maxim de 10% şi eventuala diminuare a remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor.
Şi argumentul bazat pe exemplul comparativ privind CD-urile trebuia susţinut de un studiu de piaţã privind preţul unui CD, în funcţie de diverse criterii, cu consecinţa stabilirii unui preţ mediu, dar şi de un sondaj de piaţã cu privire la existenţa aceluiaşi segment de public vizat de ambele mijloace de comercializare a operelor muzicale, pentru a întemeia susţinerea potrivit cãreia procentul de 10% este unul nejustificat, ce ar duce singur (cu excluderea oricãror factori) la diminuarea veniturilor utilizatorilor şi implicit, a remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, datã fiind opţiune aceloraşi consumatori pentru varianta mai ieftinã. Date fiind însã, mijloacele şi reţelele totalmente diferite de comercializare a operelor muzicale (imprimate pe CD-uri vândute în magazine, respective prin descãrcare sau ascultare a operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului), segmentele de public vizate sunt diferite.
Şi aceste mijloace de probã se aflau la îndemâna apelantelor.
Principiul rolului activ, consacrat de prevederile art. 129 al. 4-5 Cod procedurã civilã, raportat la prevederile art. 292 al. 1 Cod procedurã civilã, este limitat de principiul disponibilitãţii raportat la obligaţia procesualã a pãrţii ce formuleazã pretenţia înaintea judecãţii de a o dovedi.
Principiul rolului activ nu exonereazã apelantele de obligaţia procesualã de a propune probele necesare dovedirii susţinerilor din motivele de apel.
Principiul rolului activ devine aplicabil în momentul în care sunt necesare lãmuriri suplimentare ale aspectelor deja probate de cãtre pãrţi în îndeplinirea sarcinii de a-şi proba susţinerile.
Argumentul exemplului comparativ cu remuneraţia stabilitã pentru muzica ambientalã este de asemenea, lipsit de orice relevanţã sub aspectul susţinerii necesitãţii diminuãrii procentului de 10% stabilit în speţã, cel puţin pentru faptul cã este vorba despre douã situaţii totalmente diferite, ce implicã şi costuri diferite. Dacã în prima situaţie se pune doar problema folosirii operei muzicale pentru crearea unui mediu ambiental într-un spaţiu comercial, aşa cum susţine în mod temeinic intimata, în speţã se pune problema comercializãrii operelor muzicale difuzate on-line, aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului, prin ascultarea sau descãrcarea acestora de cãtre public, contra cost.
4. În ceea ce priveşte critica referitoare la eliminarea literei c a art. 8 al. 1, datoritã necorelarii cu prevederile art. 5 al. 1 lit. 1 şi art. 6 al. 1, în sensul nejustificãrii depunerii lunare a raportãrilor pe baza cãrora se efectueazã plata, deoarece plata remuneraţiei este anualã şi se achitã anticipat, apelantele ignorã în mod nejustificat conţinutul textelor invocate.
Astfel, potrivit art. 8 din Metodologie, "utilizatorii operelor muzicale, conform art. 5 al. 1 lit. b, sunt obligaţi ca, pânã la data de 20 ale fiecãrei luni, pentru luna precedentã, sã comunice organismului de gestiune colectivã, un raport cuprinzând: a) numãrul de comunicãri publice pentru fiecare operã muzicalã oferitã contra cost; b) încasãrile obţinute de utilizator din comunicarea publicã a operelor muzicale pe Internet; c) operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet".
Textul se referã aşadar, la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. b, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descãrcarea acestora de cãtre public, contra cost, iar nu la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. a, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa pagini de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea acestora de cãtre public cu titlu gratuit sau utilizate ca muzicã ambientalã, aşa cum susţin nejustificat apelantele, nefiind vorba despre nici o necorelare.
Prevederile art. 5 al. 1 lit. a sunt pe deplin corelate cu cele din art. 6 al. 1, nefiind necesarã o corelare a acestora cu art. 8 lit. c, care nu priveşte tipul de utilizare reglementat de art. 5 al. 1 lit. a raportat la art. 6 al. 1.
Obligaţia utilizatorilor de opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descãrcarea acestora de cãtre public, contra cost, ca pânã la data de 20 ale fiecãrei luni, pentru luna precedentã, sã comunice organismului de gestiune colectivã, un raport cuprinzând şi operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet, este menitã a asigura verificarea delimitãrii fãcutã de cãtre utilizator între modalitãţile de utilizare a operelor muzicale aflate în repertoriul organismului de gestiune colectivã.
Faţã de cele reţinute. Curtea, în temeiul art. 296 Cod de procedurã civilã, va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedurã civilã. Curtea va obliga apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecatã, reprezentând onorariul avocaţial, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A., apelantele fiind în culpã procesualã.
Prezenta va fi comunicatã Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantele ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.), cu sediul în Bucureşti, bd. Naţiunilor Unite, nr. 1, bl 108A, et. 1, sector 5, şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), cu sediul în Bucureşti, str. Gh. Lazãr, nr. 2, sector 1, împotriva <>Hotãrârii Arbitrale nr. 2 din data de 18.12.2004 , publicatã în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţatã de Comisia de Arbitri de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.), cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 141, sector 1, ca nefondat.
Obligã apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A.
Definitivã şi irevocabilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, azi, 07.03.2006.
Preşedinte,
Liliana- Zoleta Koroşi
Judecãtor,
Silvia Panã
Grefier,
Noemi Gratiela Stanciu
Red.L.Y.K./2 ex./07.04.2006
ANEXA 2
DOSAR NR. 4389/2/2005 Nr. vechi 288/2005
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA a IX-a CIVILĂ ŞI
PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR 116 A
Şedinţa publicã de la 15.06.2006
Curtea compusã din:
PREŞEDINTE - CARMEN-GEORGETA NEGRILĂ
JUDECĂTOR- ANDREIA LIANA CONSTANDA
GREFIER- DANIELA ŞTEFAN
Pe rol judecarea cererii de apel formulatã de apelanţii ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR, ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT împotriva Hotãrârii Arbitrale nr. 1 pronunţatã de Comisia de Arbitrii de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã de la 01.06.2006, fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, încheiere ce face parte integrantã din prezenta şi întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate pãrţilor sã depunã la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 08.06.2006 şi 15.06.2006 când în aceeaşi compunere a dat urmãtoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de faţã, constatã urmãtoarele:
Prin <>Hotãrârea Arbitralã nr. 1/18.12.2004 , publicatã în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţatã de Comisia Arbitralã de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor având ca obiect medierea în vederea elaborãrii unei Metodologii unitare privind utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-au hotãrât în esenţã, conform art. 5 din Hotãrâre, cele ce urmeazã:
- pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoane mobile, utilizatorii vor plãti organismului de gestiune colectivã o remuneraţie lunarã;
- pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile, utilizatorii vor plãti un cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementatã prin prezenta metodologie, dar nu mai puţin de 3000 lei pentru fiecare descãrcare de ton de apel;
- baza de calcul a remuneraţiei pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile este formatã din totalitatea încasãrilor brute lunare, fãrã TVA, obţinute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 131^1 alin. 4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- pentru tonurile de apel comunicate public cu titlu gratuit, utilizatorii vor plãti o remuneraţie de 3000 lei pentru fiecare descãrcare de ton de apel;
- utilizatorii care stocheazã şi oferã spre ascultare tonuri de apel pentru telefoane mobile cu posibilitatea de a fi descãrcate de pe un mediu de stocare cu acces public şi ascultare gratuitã în scop promoţional, vor achita o remuneraţie lunarã de 6.000.000 lei (ROL).
Procedura de mediere a fost iniţiatã pe baza cererii formulate UCMR-ADA la 17.09.2004 în conformitate cu <>art. 131^2 alin. 3 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 (fila 38 dosar).
Prin <>Hotãrârea nr. 1/18.12.2004 Comisia Arbitralã s-a pronunţat asupra urmãtoarelor aspecte rãmase în divergenţã.
1. Întrucât cuprinsul metodologiei îl formeazã activitatea de comunicare publicã precum şi aceea de reproducere a operei muzicale, se va folosi în tot cuprinsul metodologiei termenul "utilizare", ce include ambele noţiuni.
2. Având în vedere cã <>Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare acordã protecţie operei muzicale, fãrã sã facã distincţie între utilizarea ei - integralã sau parţialã (art. 1 alin. 2, art. 13, <>art. 33 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare), se exclude din cuprinsul prezentei metodologii termenul de "fragmente din opere muzicale".
3. Ţinând seama de principiul libertãţii contractuale, al nediscriminãrii între diferitele categorii de utilizatori, durata autorizãrii se fixeazã la 3 ani, cu posibilitatea pãrţilor contractante, la cererea expresã a utilizatorului, de a stabili un termen mai scurt.
4. Privitor la baza de calcul, aceasta este formatã din totalitatea încasãrilor brute lunare, fãrã TVA, obţinute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu <>art. 131^1 alin. 4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
5. Luând în considerare limitele procentuale prevãzute de <>Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în art. 131^1 alin. 2 precum şi procentele practicate pe plan european se stabileşte ca remuneraţie lunarã pentru utilizarea operelor muzicale, un cuantum cuvenit autorilor de 10% aplicat la baza de calcul menţionat anterior, dar nu mai puţin de 3000 lei, pentru fiecare descãrcare de ton de apel, efectuatã cu titlu oneros. Prin stabilirea acestei modalitãţi de calcul se evitã limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale, precum şi posibilitatea diminuãrii artificiale a bazei de calcul.
În ce priveşte tonurile de apel comunicate cu titlu gratuit, fiecare utilizator va plãti o remuneraţie fixã de 3000 lei pentru fiecare descãrcare de ton de apel.
Utilizatorii care stocheazã şi oferã spre ascultare tonuri de apel cu posibilitatea de a fi ascultate de pe un mediu de stocare cu acces public şi ascultare gratuitã în scop promoţional, vor achita o remuneraţie fixã lunarã de 6.000.000 lei (ROL).
Aceastã soluţie s-a apreciat cã are drept consecinţã eliminarea oricãror referiri la "durata standard a tonurilor de apel".
6. Referitor la nivelul penalitãţilor datorate în caz de întârziere la platã se stabileşte un procent de 0,10% pe zi de întârziere, în considerarea dublului caracter reparator şi sancţionator al acestora.
7. Nu se impune fixarea unui termen de pãstrare a documentelor şi informaţiilor transmise lunar organului de gestiune colectivã, întrucât regimul de pãstrare a documentelor şi actelor este diferit de la caz la caz, iar termenele sunt stabilite prin legi speciale.
De altfel, comunicãrile lunare cãtre organismul de gestiune colectivã nu sunt limitate de lege doar la rapoartele lunare şi statisticile de trafic ci şi la alte informaţii şi documente (<>art. 130 alin. 1 lit. h din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare).
8. Întrucât legea stabileşte explicit modalitatea de calcul a prejudiciilor datorate pentru utilizãrile neautorizate (art. 139 alin. 2 din lege) aceasta nu poate face obiectul prezentei metodologii.
9. În ceea ce priveşte contractul standard, ca anexã la prezenta metodologie, el nu face obiectul acesteia, deoarece, potrivit <>art. 130 alin. 1 lit. b din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, metodologia trebuie sã cuprindã numai drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plãţii acestor drepturi.
10. Instituirea în sarcina O.R.D.A. a obligaţiei de a întocmi şi ţine un registru naţional al utilizatorilor de opere muzicale, folosite la realizarea de tonuri de apel, contravine <>art. 137 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
11. Intrarea în vigoare a metodologiei de faţã este prevãzutã de <>art. 131^2 alin. 8 şi 9 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, coroborat cu <>art. 10^1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Împotriva acestei hotãrâri au declarat apel ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ a INTERNET SERVICES PROVIDER-ilor (ANISP) şi ASOCIAŢIA ROMANĂ a OPERATORILOR NAŢIONALI de SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) solicitând schimbarea în parte a hotãrârii, în sensul:
1. eliminãrii remuneraţiei fixe în cuantum de 3000 lei prevãzutã de art. 5 alin. 2 din Metodologie.
2. reducerii procentului de 10% prevãzut de art. 5 alin. 2 din Metodologie.
3. înlocuirii sintagmei "efectueazã comunicarea publicã" cu vocabula "utilizeazã", din definiţia formulatã la art. 2 alin. 2 din Metodologie.
4. eliminãrii art. 5 alin. 4 din Metodologie.
5. înlocuirii prevederii conţinute de art. 8 lit. c din Metodologie cu obligarea utilizatorului de a preciza în raportarea lunarã doar dacã a permis sau efectuat cu titlu gratuit ascultarea sau descãrcarea de tonuri de apel.
1. În dezvoltarea motivelor de apel apelantele au arãtat cã prin stabilirea modalitãţii de calcul conform art. 5 din Metodologie, Comisia arbitralã a arãtat cã se evitã limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale, precum şi posibilitatea diminuãrii artificiale a bazei de calcul la care se aplicã procentul de 10%.
Trimiterile la practica europeanã din cuprinsul Hotãrârii nu se justificã, deoarece practica europeanã în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul naţional este aplicabilã exclusiv legea românã.
Stabilirea atât a unei remuneraţii fixe forfetare cât şi a uneia procentuale reprezintã nu doar o ingerinţã brutalã în activitatea comercialã a utilizatorului, cãruia i se impune astfel o anumitã politicã de preţ, dar poate constitui în acelaşi timp şi o premisã periculoasã a transformãrii raportului juridic civil specific materiei drepturilor de proprietate intelectualã, într-un raport juridic de drept comercial, situaţie în care apelantele susţin cã ar fi nevoite sã facã aplicarea prevederilor legale ce sancţioneazã practicile anticoncurenţiale - <>art. 6 alin. 1 lit. a din Legea concurenţei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Din punct de vedere al legii, stabilirea atât a unei remuneraţii fixe forfetare cât şi a uneia procentuale pentru una şi aceeaşi utilizare a operei muzicale, respectiv "10% dar nu mai puţin de 3000 lei" reprezintã o încãlcare a <>Legii nr. 8/1996 , respectiv a dispoziţiei art. 131^1 alin. 2.
2. A doua criticã din apel vizeazã procentul acordat autorilor pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoane mobile, iar <>Legea nr. 8/1996 , republicatã prevede în art. 131^1 alin. 2 cã "organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori tarife forfetare sau procentuale între 1% şi 10 % pentru drepturile de autor".
Apelantele susţin cã este evident cã legiuitorul a stabilit cã remuneraţiile pentru drepturile de autor se determinã prin aplicarea unui procent de între 1% şi 10% raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul protejat, plafonul nominal fiind determinat pe baza unor calcule economice, ştiinţifice, aplicându-se principiul proporţionalitãţii şi considerând cã în stabilirea remuneraţiilor datorate autorilor nu se pot folosi doar procente unice maximale.
Pe de altã parte, sunt netemeinice argumentele invocate de intimatã în justificarea pretenţiei reţinute ca atare de completul de arbitri, în sensul cã "prin stabilirea acestei modalitãţi de calcul se evitã limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale".
De asemenea, utilizarea aceluiaşi argument de practicã europeanã nu se justificã nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România şi ţãrile Uniunii Europene, aplicarea acestui criteriu de raportare putând avea consecinţe negative deosebite în acest sector de activitate, deoarece prin aplicarea unui procent maximal în calculul remuneraţiei cuvenite autorilor, vor creşte în mod necesar tarifele percepute de utilizatori şi, în consecinţã, serviciul oferit de aceştia (furnizarea de tonuri de apel pentru telefoanele mobile) va deveni greu accesibil, iar veniturile autorilor se vor diminua, în loc sã creascã.
3. Hotãrârea arbitralã este netemeinicã şi în perspectiva celui de al treilea motiv de apel, mai aratã apelantele, astfel încât se impune înlocuirea sintagmei "efectueazã comunicare publica" cu vocabula "utilizeazã", în definiţia utilizatoriului formulatã la art. 2 lin. 2 din Metodologie.
Conform art. 1 din expunerea de motive a Hotãrârii, Comisia Arbitralã a reţinut şi s-a pronunţat cu privire la faptul cã în tot cuprinsul Metodologiei se va folosi termenul "utilizare", care include atât noţiunea de "reproducere" cât şi pe aceea de "comunicare publicã".
Mai aratã reclamantele ca din acest punct de vedere, este evident cã prezenţa în dispozitivul Metodologiei a expresiei "efectueazã comunicarea publicã" nu poate avea drept cauzã decât o eroare de redactare a textului Metodologiei.
4. Eliminarea art. 5 alin. 4 din Metodologie este argumentatã de apelante astfel:
Pentru tonurile de apel care pot fi ascultate sau descãrcate (transmise) cu titlu gratuit, utilizatorul trebuie sã plãteascã organismului de gestiune colectivã o remuneraţie forfetarã lunarã de 6.000.000 lei (art. 5 alin. 5 din Metodologie), dar totodatã va mai trebui sã plãteascã şi o remuneraţie forfetarã lunarã de 3.000 lei pentru fiecare ton de apel transmis cu titlu gratuit, în baza acestui text - art. 5 alin. 4 - a cãrui eliminare se solicitã.
Or cum se poate lesne constata, situaţia reglementatã prin art. 5 alin. 4 - "transmiterea cu titlu gratuit a unui ton de apel" este în totalitate acoperitã de prevederile art. 5 alin. 5 care stabilesc plata unei remuneraţii forfetare lunare pentru utilizatorii care "oferã spre ascultare tonuri de aple pentru telefoanele mobile, cu posibilitatea de a fi descãrcate".
Pãstrarea alin. 4 alãturi de prevederile alin. 5 în cadrul art. 5 din Metodologie conduce la posibilitatea efectuãrii de cãtre utilizator a unei duble plãţi a remuneraţiei pentru una şi aceeaşi transmitere (descãrcare) a tonului de apel.
5. Ultima criticã din motivele de appel susţine caracterul neîntemeiat al prevederii art. 8 lit. c din Metodologie în sensul obligãrii utilizatorului de a preciza în raportarea lunarã doar dacã a permis sau efectuat cu titlu gratuit ascultare sau descãrcare (transmitere) de tonuri de apel.
Apelantele opineazã cã cerinţa depunerii unei raportãri lunare detaliate a tonurilor de apel transmise cu titlu gratuit nu se justificã în situaţia în care utilizatorul plãteşte o remuneraţie forfetarã fixã lunarã pentru întreaga activitate pe care o desfãşoarã în respectivul interval calendaristic şi prin care se permite consumatorului final sã asculte sau sã descarce (ori chiar sã îi transmitã acestuia) tonuri de apel cu titlu gratuit.
Din acest punct de vedere o simplã precizare în raportarea lunarã din care sã rezulte dacã utilizatorul a efectuat sau nu ascultare sau descãrcare (transmitere) de tonuri de apel cu titlu gratuit este mai mult decât suficientã pentru colectorul unic al remuneraţiei forfetare, deoarece suma colectatã nu este funcţie de numãrul sau denumirea tonurilor de apel oferite lunar cu titlu gratuit.
Mai mult decât atât, raportarea lunarã depusã de cãtre utilizator, nu riscã sã devinã un document stufos care prin amploare poate genera confuzii sau sã conducã la un risc sporit de erori, ori sã implice alocarea de resurse umane sau materiale suplimentare pentru utilizator pentru a-l redacta.
Eventualul argument al intimatei conform cãruia indicarea titlului operei muzicale şi a autorului este obligatorie pentru repartizarea în mod proporţional cãtre autori a remuneraţiei colectate, nu ar putea fi primit câtã vreme existã precedentul pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental, unde nu se prezintã de cãtre utilizator lista cu operele şi autorii difuzaţi şi totuşi, remuneraţiile se împart cãtre autori pe baza unor coeficienţi stabiliţi de cãtre organismul de gestiune colectiva.
Intimata U.C.M.R.- A.D.A. a formulat întâmpinare la motivele apel solicitând respingerea acestuia şi pãstrarea în totalitate a Hotãrârii Arbitrale ca legale şi temeinice, întâmpinare în cuprinsul cãreia a rãspuns fiecãrei critici a apelantelor.
Apelul formulat este nefondat.
Examinând înscrisurile cauzei din perspectiva motivelor de apel invocate. Curtea apreciazã Hotãrârea Arbitralã criticatã drept legalã şi temeinicã.
1. Prin art. 5 alin. 2 din Metodologie, Comisia Arbitralã a hotãrât: "pentu utilizarea operelor musicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile utilizatorii vor plãti un cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementatã de prezenta Metodologie, dar nu mai puţin de 3000 lei pentru fiecare descãrcare de ton de apel".
O atare reglementare nu contravine prevederilor <>art. 131^1 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , text care dispunea: "Organismele de gestiune colectivã pot solicita, de la aceeaşi categorie de utilizatori, cu excepţia distribuitorilor prin cablu, tarife procentuale sau forfetare între 1% şi 10% pentru drepturile de autor..., raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul, iar, în lipsa acestor venituri, la cheltuieli ocazionate de utilizare".
Comisia arbitralã a optat pentru stabilirea ambelor tarife dintre cele premise de text de o manierã alternativã, urmãrind garantarea unui minim al remuneraţiei, din interpretarea textului art. 5 alin. 2 din Metodologie rezultând cã niciodatã nu ar fi posibilã atât colectarea remuneraţiei la nivel procentual dar şi a celei stabilite în forma forfetarã; suma forfetarã minimã ar urma sã fie perceputã ori de câte ori cea rezultatã din aplicarea procentului de 10% la baza de calcul, ar fi una inferioarã sumei de 3000 lei; or, o astfel de soluţie este în deplinã concordanţã cu textul <>art. 131^1 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 modificatã prin <>Legea nr. 285/2004 , câtã vreme legiuitorul agreeazã ambele tipuri de remuneraţii, dar nu permite cumularea lor.
Curtea apreciazã de asemenea, nefondatã obiecţia apelantelor relativã la fundamentarea Hotãrârii Arbitrale pe argumente ţinând de practica europeanã în materie.
În primul rând, Comisia Arbitralã la pronunţarea Hotãrârii apelate, a fãcut aplicarea legii române (în forma în vigoare pânã la modificarea ei ulterioarã prin <>Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 123/2005 ), iar enunţarea practicii europene în materie nu ţine decât de justificarea unei soluţii naţionale care trebuie sã-şi gãseascã o conexitate necesarã cu contextul legislativ european, ca şi cu cel al aplicãrii legislaţiei europene, câtã vreme şi legislaţia naţionalã este parte a celei europene, prin alãturare, pânã la momentul aderãrii când regulile comunitare vor avea aplicare directã.
Concluzia apelantelor este una greşitã în sensul cã prin textul criticat s-ar fi stabilit atât o remuneraţie procentualã cât şi una forfetarã în condiţiile în care adiţionarea acestora nu va fi posibilã niciodatã, dupã cum nejustificatã este şi temerea privind transformarea unui raport juridic civil specific materiei dreptului de proprietate intelectualã într-un raport juridic de drept comercial şi în care caz ar fi ţinute sã facã aplicarea prevederilor legale ce sancţioneazã practicile anticoncurenţiale - <>art. 6 alin. 1 lit. a din Legea nr. 21/1996 .
Curtea constatã cã nu se vãdeşte vreun pericol posibil din presupusa transformare a raporturilor juridice civile specifice materiei drepturilor de proprietate intelectualã într-un raport juridic de drept comercial, deoarece cele douã tipuri de raporturi juridice nu se exclud ci, mai mult, între acestea este un raport de la gen la specie; cum exploatarea drepturilor de proprietate intelectualã este o activitate lucrativã şi în mãsura în care cel ce o exercitã este un comerciant, se creeazã în mod frecvent premisa ca un raport juridic de proprietate intelectualã sã fie un raport comercial.
Textul invocat din <>Legea concurenţei nr. 21/1996 nu are nicio incidenţã la situaţia în discuţie, deoarece sursa aplicãrii lui constã într-o practicã abuzivã a unui comerciant de a impune, direct sau indirect, preţuri de vânzare, tarife sau clauze contractuale inechitabile.
În plus, o asemenea atitudine leoninã de "folosire în mod abuziv unei poziţii dominante deţinute de unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa româneascã ori pe o parte substanţialã a acesteia", în mod esenţial are în geneza sa liberul arbitru al respectivului agent economic, iar necesitatea ca pentru tipul de utilizare a operelor muzicale în modul reglementat de prezenta Metodologie, apelanta trebuie sã porneascã în stabilirea tarifelor de la remuneraţia minimalã (3000 lei) pentru fiecare descãrcare de ton de apel, nu va putea fi niciodatã calificatã drept o practicã anticoncurenţialã câtã vreme dispoziţiile art. 131^2 alin. 8 prevãd cã "Metodologiile astfel publicate sunt aplicabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat" şi nu numai apelantelor, acestea fiind selecţionate pe criterii de reprezentativitate, potrivit dispoziţiilor legale; or, câtã vreme toţi utilizatorii sunt ţinuţi de Metodologia astfel negociatã, este evident cã fiecare dintre aceştia trebuie sã respecte acelaşi mecanism de stabilire a tarifelor iar nu numai apelantele; în plus, nu poate fi de conceputã ideea cã o practicã anticoncurenţialã ar putea fi generatã de o normã legalã sau de o Metodologie elaboratã de asemenea, în baza legii.
2. A doua criticã a apelantelor vizeazã solicitarea reducerii procentului de 10% prevãzut în acelaşi art. 5 alin. 2 din Metodologie.
Curtea apreciazã cã de vreme ce textul legii <>art. 131^1 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 modificatã prin <>Legea nr. 285/2004 permite stabilirea unui tarif procentual între 1% şi 10% pentru utilizarea repertoriului muzical protejat pentru tonuri de apel în zona telefoniei mobile, nu poate fi calificatã drept o soluţie netemeinicã.
Argumentul apelantelor cã prin aceasta, respectivul serviciu oferit de ele (furnizarea de tonuri de apel pentru telefonie mobilã) va deveni unul greu accesibil pentru public, nu este unul convingãtor, câtã vreme o astfel de opţiune a utilizatorilor telefoniei mobile este una voluptoarie, necesitându-se în spaţiul nevoilor vitale, iar a se apela la diversificarea tonurilor de apel, este o chestiune de opţiune personalã, fiecare aparat de telefonie mobilã având un meniu propriu cu tonuri de apel standard, dobândit de posesor odatã cu achiziţionarea aparatului în sine.
Şi de aceastã datã, referirea Comisiei Arbitrale la practica europeanã în materie, nu este una neavenitã pe lângã argumentele arãtate la motivul de apel anterior, adãugându-se şi acelea cã pentru astfel de tonuri de apel, în mod frecvent se folosesc şi opere muzicale din repertoriul internaţional (implicit, şi european), astfel cã practica europeanã a furnizat Comisiei un bun criteriu orientativ pentru stabilirea drepturilor patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, titulari care ar trebui sã se bucure de o protecţie uniformã a drepturilor lor în spaţiul european sau, în tot cazul, una în care diferenţele nu sunt semnificative, funcţie de o zonã naţionalã sau alta a utilizãrii operelor lor.
3. Prin cel de al treilea motiv de apel apelantele pretind înlocuirea sintagmei "efectueazã comunicarea publicã" cu vocabula "utilizeazã" în cuprinsul art. 2 alin. 2 din Metodologie.
Art. 2 alin. 2 are urmãtoarea formulare: "Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoanã fizicã autorizatã sau persoanã juridicã ce efectueazã comunicarea publicã a operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile".
Prin validarea motivului de apel, acest text ar dobândi aceastã nouã formã: "este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoanã fizicã autorizatã sau persoanã juridicã ce utilizeazã operele muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile".
Pe lângã faptul cã o atare formulare ar fi una supãrãtoare prin verbalizarea sa datoritã conţinutului repetitiv, s-ar ajunge într-un mod neîngãduit de rigorile unei definiţii, de se a se explicita o noţiune prin ea însãşi, chiar dacã apelându-se la diversele sale valenţe morfologice.
Pe de altã parte, câtã vreme însãşi Comisia Arbitralã în expunerea de motive şi argumentarea cuprinsã în Hotãrâre îşi stabileşte un fond propriu de noţiuni pentru delimitarea domeniului de reglementare, şi în acest context dispune "Întrucât cuprinsul metodologiei îl formeazã activitatea de comunicare publicã, precum şi aceea de reproducere a operei muzicale, se va folosi în tot cuprinsul Metodologiei termenul de "utilizare", ce include ambele noţiuni" şi prin acesta, stabilindu-a nivel conceptual identitatea dintre noţiunea de utilizare şi expresia "activitate de comunicare publicã", critica formulatã se vãdeşte cu atât mai inutilã.
4. Art. 5 alin. 4 din Metodologie şi a cãrei eliminare din Metodologie o solicitã apelanta prevede: "Pentru tonurile de apel comunicate cu titlu gratuit, utilizatorii vor plãti o remuneraţie de 3000 lei pentru fiecare descãrcare de ton de apel", susţinându-se cã pentru tonurile apel ce pot fi ascultate sau descãrcate cu titlu gratuit utilizatorul ar trebui sã plãteascã atât suma prevãzutã de acest text cât şi o remuneraţie forfetarã lunarã de 6000000 lei (ROL) în baza art. 5 alin 5 din Metodologie caz în care organismul de gestiune colectivã ar percepe o dublã platã. Curtea apreciazã cã eliminarea textului pentru considerentul cã reglementarea ce o dispune ar fi conţinutã în art. 5 alin. 5, nu se impune pentru aceea cã situaţiile avute în vedere prin cele douã ipoteze, sunt diferite.
În timp ce art. 5 alin. 4 vizeazã cazul în care utilizatorii comunicã prin tonuri de apel cu titlu gratuit în scopuri promoţionale exemplificative, de reclamã sau pentru atragerea consumatorului final şi este o situaţie cuantificabilã, art. 5 alin. 5 se referã la ipoteza în care aceiaşi utilizatori stocheazã şi oferã spre ascultare tonuri de apel pentru telefoane mobile cu posibilitatea de a fi descãrcate de pe un mediu de stocare cu acces public şi ascultare gratuitã în scop promoţional, or în acest din urmã caz, existând posibilitatea descãrcãrii acestor tonuri de apel de pe un mediu de stocare (internet) şi cum consumatorii finali utilizatori ai internetului nu pot fi contorizati, astfel încât sã se poatã stabili câte descãrcãri de tonuri de apel cu titlu gratuit taxabile din punctul de vedere al utilizatorilor în sensul prezentei metodologii, au avut loc, rezultã cã este preferabilã o remuneraţie forfetarã fixã lunarã pentru protejarea drepturilor patrimoniale ale autorilor operelor muzicale.
În prima situaţie, cei care efectueazã comunicarea operelor muzicale cu titlu gratuit ca tonuri de apel îşi stabilesc la nivelul politicii promoţionale pe care o aleg câte astfel de descãrcãri de tonuri de apel oferã pe când în celãlalt caz, dând posibilitatea consumatorului final de a şi descãrca asemenea tonuri de apel de pe mediul de stocare, creazã premisa unui şir secundar de ascultãri cu titlu gratuit, ceea ce este necuantificabil.
6. Înlocuirea prevederii conţinute de art. 8 lit. c din Metodologie cu obligarea utilizatorului de a preciza în raportarea lunarã doar dacã a permis sau utilizat cu titlu gratuit ascultarea sau descãrcarea de tonuri de apel, este ultimul motiv de apel formulat de apelantã.
Textul art. 8 lit. c în forma sa din Metodologie prevede obligaţia utilizatorului de a comunica organismului de gestiune colectivã "tonurile de apel comunicate public, lunar, cu titlu gratuit, precum şi cele oferite spre ascultare gratuitã în scop promoţional".
Cum cele douã tipuri de utilizãri sunt distincte, aşa cum s-a arãtat la motivul de apel anterior, Curtea apreciazã cã se justificã a se evidenţia în cele douã comunicãri diferite cele douã modalitãţi de utilizare cãtre organismul de gestiune colectivã pentru ca aceasta sã poatã determina remuneraţiile datorate de fiecare utilizator, potrivit criteriilor prevãzute la art. 5 alin. 4 şi art. 5 alin. 5 din Metodologie.
Faţã de cele ce preced, Curtea urmeazã a respinge ca nefondat apelul, în baza art. 296 Cod procedurã civilã.
În baza <>art. 131^2 alin. 9 din Legea nr. 8/1996 modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , prezenta decizie se va comunica la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în vederea publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala sa, în 5 zile de la data comunicãrii, prin decizie a directorului general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanţii ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.) împotriva <>Hotãrârii Arbitrale nr. 1/18.12.2004 pronunţatã de Comisia de Arbitri de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.).
Obligã apelantele la 2000 lei (RON) cheltuieli de judecatã cãtre intimata U.C.M.R.-A.D.A.
Definitivã şi irevocabilã.
Prezenta decizie se va comunica Oficiului pentru Drepturile de Autor în vederea îndeplinirii obligaţiei prevãzute de <>art. 131^2 alin. 9 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 .
Pronunţatã în şedinţã publicã, azi, 15.06.2006.
PREŞEDINTE,
CARMEN-GEORGETA NEGRILĂ
JUDECĂTOR,
ANDREIA LIANA CONSTANDA
GREFIER,
DANIELA ŞTEFAN
Red./28.07.2006/3 exemplare/CN Teh. Red. U.M.D.
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
