Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 272 din 10 mai 2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 272 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 1 august 2016

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 6.419/2/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.161 D/2015.
    2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prezentă personal. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a excepţiei. Se arată, în acest sens, că sintagma "evidenţele debitorului" din cuprinsul textelor criticate nu este definită în legislaţia în vigoare, motiv pentru care textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 din Constituţie şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine că, întrucât sintagma "evidenţele debitorului" este un element al ipotezei normei de incriminare a infracţiunii de bancrută frauduloasă, lipsa unei definiţii legale a acesteia face imposibilă determinarea conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni, dar şi a conduitei pe care justiţiabilul trebuie să o adopte pentru a evita incidenţa acestei norme de incriminare. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalităţii incriminării şi la standardele de calitate a legii. Se susţine, totodată, că textele criticate nu respectă nici cerinţa accesibilităţii legii, făcându-se trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 363 din 30 aprilie 2015, nr. 603 din 6 octombrie 2015 şi nr. 51 din 16 februarie 2016, despre care se susţine că sunt aplicabile şi în prezenta cauză. Se arată că infracţiunea de bancrută frauduloasă este sancţionată cu pedeapsa închisorii, ceea ce presupune o restrângere a libertăţii individuale, care ar trebui făcută doar într-un cadru clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana care săvârşeşte faptele incriminate, cât şi pentru organele judiciare. Se susţine că, în caz contrar, instanţele pot interpreta, cu o marjă foarte largă de apreciere, sfera obiectului material al infracţiunii de bancrută frauduloasă. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 553 din 16 iunie 2015.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la care autoarea excepţiei face trimitere arată, în egală măsură, că legile nu pot avea un grad de precizie absolută şi că acestea prezintă caracter de generalitate, pentru a fi evitată rigiditatea lor în aplicare sau imposibilitatea adaptării normelor pe care le cuprind la situaţii nou-apărute. Se arată că, prin aceeaşi jurisprudenţă, instanţa europeană a statuat că pentru clarificarea sensului normelor juridice contribuie inclusiv interpretarea dată acestora de către instanţele de judecată şi că, nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi destinatarul normei, iar în ipoteza în care acesta este un profesionist care trebuie să dea dovadă de prudenţă în desfăşurarea activităţii, cu atât mai puţin se poate invoca lipsa preciziei, clarităţii şi previzibilităţii normei. Se mai arată că noţiunea de "debitor" este definită în art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006, care, deşi a fost abrogată, continuă să îşi producă efectele în cauză, având în vedere că autoarea excepţiei, în baza acestui act normativ, a fost condamnată pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă. În ceea ce priveşte noţiunea de "evidenţe", se arată că nu pot exista liste exhaustive cu actele şi documentele care intră în sfera acestei noţiuni, dar că este rolul instanţelor de judecată de a aprecia, nu în ultimul rând, în spiritul Legii nr. 85/2006 care sunt documentele care fac parte din această categorie.
    5. Având cuvântul în replică, autoarea excepţiei face trimitere la situaţia de fapt care a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că, în speţă, s-a constatat că lista de evidenţă a creditorilor, prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, este un act ce face parte din evidenţele debitorilor. Se arată, totodată, că potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, această lege se completează doar cu prevederilor Codului civil şi ale Codului de procedură civilă şi cu Regulamentul european (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, fără ca legea specială anterior referită să facă trimitere la alte acte normative care să conţină vreo definiţie a termenului de "evidenţă".

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Încheierea din 2 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.419/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată de Elena Radu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri de apel declarate de inculpaţi, printre care şi autoarea excepţiei, împotriva unei sentinţe penale prin care aceasta a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma "evidenţele debitorului" din cuprinsul art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal nu este definită în legislaţia penală, motiv pentru care textele criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Se susţine că, în lipsa unei reglementări legale a sintagmei criticate, dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal sunt susceptibile de aplicări diferite. Pentru acest motiv, se arată că textele criticate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că noţiunea de "debitor" este definită prin prevederile art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006 ca fiind persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1 din aceeaşi lege şi care este în stare de insolvenţă. Se arată, de asemenea, că termenul "evidenţe" se referă la orice înscris ce reflectă realitatea patrimonială a debitorului, fie că este vorba de documente contabile oficiale, reglementate prin Legea contabilităţii nr. 82/1991, fie că este vorba de alte documente prevăzute în legi speciale. Pentru aceste motive, se conchide că textele criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că noţiunile invocate de autoarea excepţiei, chiar dacă nu sunt expres definite de legiuitor, fac ca textele criticate să fie suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate. Se face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55) şi la cea a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012). Se mai arată că noţiunea de "evidenţe" este folosită în legislaţie în diferite forme, precum "evidenţe ale societăţii", "evidenţă fiscală", "evidenţă contabilă", "includere sau scoatere din evidenţe", ceea ce presupune o cunoaştere largă, în mediul de afaceri, a semnificaţiei acestei expresii, situaţie ce exclude susţinerea că folosirea acestora într-un context normativ ar induce normei un caracter de lipsă de previzibilitate.
    11. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textele criticate sunt suficient de precise şi clare pentru a observa cu uşurinţă că sancţiunea penală se aplică doar în cazul în care organele competente constată săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, sub forma acţiunilor de falsificare, sustragere sau distrugere a evidenţelor debitorului ori ascundere a unei părţi din activul averii acestuia. Se arată că noţiunea de "debitor" este definită la art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006, iar cea de "evidenţe" reiese din interpretarea coroborată a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 şi ale Legii nr. 82/1991.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente la dezbateri, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal, care au următorul cuprins:
    - Art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006: "(2) Constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; [...]";
    - Art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal: "(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
    a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia [...]".
    15. Prevederile art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au fost abrogate prin dispoziţiile art. 175 pct. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, fiind preluate la art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal.
    16. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la cerinţele de calitate a legii.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la noţiunea de "debitor", Curtea constată că aceasta este definită de legiuitor, în mod expres, la art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006, ca fiind "persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1 şi care este în stare de insolvenţă", definiţie care, cu toate că nu mai este în vigoare, fiind abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, produce efecte în cauza dedusă judecăţii. De altfel, Curtea reţine că noţiunea de debitor este definită şi la art. 5 pct. 26 din Legea nr. 85/2014, ca fiind "persoana fizică sau juridică care poate fi subiect al unei proceduri prevăzute de prezenta lege".
    18. Din ansamblul reglementării rezultă, în mod evident, sensul noţiunii de "debitor", acela de titular al unei obligaţii. În acelaşi sens este folosită aceasta şi în cuprinsul sintagmei "evidenţele debitorului", criticată de autoarea excepţiei.
    19. La rândul său, noţiunea de "evidenţă" este folosită de către legiuitor în sensul ei uzual, de document sau înscris ce reflectă situaţia patrimonială a unei persoane fizice sau juridice la un moment dat. În acest ultim sens, Curtea, făcând aplicarea principiului est modus in rebus, reţine că legiuitorul nu poate să detalieze noţiuni obişnuite, care nu dobândesc înţeles autonom, distinct de cel uzual, aceasta fiind o activitate ce ţine de exegeza normei juridice penale.
    20. Aşa fiind, în ipoteza normei ce incriminează infracţiunea de bancrută frauduloasă legiuitorul a indicat, în mod clar şi neechivoc, obiectul material al acestei infracţiuni, aşa încât acesta să poată fi identificat cu uşurinţă, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015 (paragrafele 24 şi 25)].
    21. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal, ce reglementează infracţiunea de bancrută frauduloasă, îndeplinesc standardele de claritate, precizie şi previzibilitate ale calităţii legii, nefiind de natură a contraveni normei constituţionale de la art. 1 alin. (5) din Constituţie.

    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 6.419/2/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.


                 PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                           AUGUSTIN ZEGREAN

                          Magistrat-asistent,
                         Cristina Teodora Pop

                                 ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016