Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 249 din 5 mai 2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 249 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 29 iulie 2016

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Simina Popescu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de George Băeşu în Dosarul nr. 377/46/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.192D/2015 al Curţii Constituţionale.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise prin care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate.
    4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.212D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de George Băeşu în Dosarul nr. 773/88/2015 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    5. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    6. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise prin care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate.
    7. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.212D/2015 la Dosarul nr. 1.192D/2015, care a fost primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 898 din 17 decembrie 2015 şi pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma cuprinsă în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care consacră caracterul "definitiv" al încheierii şi, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii ale art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 25 din acelaşi act normativ.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    9. Prin Încheierea din 10 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.312/2/2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de George Băeşu într-o cauză având ca obiect obligarea la plata unor despăgubiri, precum şi obligarea conducătorului instituţiei la plata unei amenzi pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti.
    10. Prin Sentinţa civilă nr. 937 din 5 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 773/88/2015, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de George Băeşu într-o cauză având ca obiect "sancţiune pentru neexecutare hotărâre".
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că modificările aduse art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe sunt neconstituţionale, deoarece înlătură un grad de jurisdicţie la soluţionarea cererii de aplicare a amenzii prevăzute la art. 24, respectiv înlătură calea de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de amendare, consacră aplicarea unui tratament diferenţiat între persoana conducătorului unei instituţii, atunci când este afectat patrimoniul propriu prin aplicarea amenzii, şi instituţia publică (statul român) asupra căreia cade sarcina plăţii penalităţilor şi stabilesc obligativitatea punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti în termen de 30 de zile, în condiţiile în care, în anumite domenii (materia retrocedărilor), legislaţia prevede alte termene de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti.
    12. Astfel, prin înlăturarea unui grad de jurisdicţie la soluţionarea cererii de aplicare a amenzii sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 44 şi art. 53. Arată, în acest sens, că este chemat în judecată, în nume personal, în aproximativ 150 de litigii, ce se judecă de curţi de apel din ţară, situaţie generată de numeroasele procese finalizate înainte de a ocupa funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi, respectiv, al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Or, este practic imposibil pentru o persoană fizică să fie prezentă fizic în acelaşi timp, în toate aceste litigii. Anterior modificării, art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârii prin care se soluţiona o cerere de aplicare a amenzii, recurs care se soluţiona de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că exista posibilitatea părţii să se prezinte în faţa instanţei pentru a-şi apăra drepturile. Chiar dacă scopul avut în vedere de legiuitor prin eliminarea căii de atac a recursului ar fi asigurarea celerităţii procesului civil, modificarea legislativă operată în acest sens reprezintă o ingerinţă vădit disproporţionată în exercitarea unor drepturi fundamentale, ce încalcă prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Prin aplicarea unui tratament diferenţiat între persoana conducătorului unei instituţii, atunci când îi este aplicată amenda prevăzută la art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi instituţia publică (statul român), asupra căreia cade sarcina plăţii penalităţilor potrivit aceleiaşi norme juridice, este încălcat art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi. Astfel, penalităţile urmează a se acorda reclamantului "în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă", text care prevede expres posibilitatea înlăturării ori reducerii penalităţii, pe calea contestaţiei la executare, chiar după ce instanţa de executare s-a pronunţat definitiv cu privire la suma datorată cu titlu de penalitate. Din interpretarea sistematică a celor două texte legale aplicabile în cauză rezultă că, în condiţiile art. 905 alin. (5) din Codul de procedură civilă, statul român are posibilitatea să invoce buna-credinţă şi să ceară înlăturarea sau diminuarea unor penalităţi stabilite definitiv de instanţa de executare în favoarea reclamanţilor, dar conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în condiţiile art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, nu are dreptul la un tratament egal cu privire la amenzile stabilite în sarcina sa şi care se fac venit la bugetul de stat. Astfel, dacă dovedeşte lipsa culpei, statul poate obţine diminuarea sau chiar înlăturarea sumei pe care trebuie să o plătească unui reclamant, dar conducătorul unei instituţii nici măcar nu poate solicita, pentru aceleaşi considerente, reducerea cuantumului amenzii pe care o datorează statului. Aceasta demonstrează, în opinia autorului excepţiei, discriminarea evidentă pe care legiuitorul o face între o persoană fizică, în calitate de conducător al unei instituţii, şi instituţia publică, ca reprezentant al statului român, aplicând astfel un tratament diferit şi nejustificat privind drepturile şi interesele fundamentale, faţă de persoane aflate în situaţii similare.
    14. Autorul excepţiei mai susţine că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează un termen de 30 de zile pentru executarea hotărârii definitive, nu pot fi respectate în materia retrocedărilor, unde legiuitorul a stabilit alte termene ce trebuie respectate în procedura de soluţionare a unui dosar de despăgubire. Astfel, procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire, reglementată prin Legea nr. 165/2013, presupune exercitarea controlului de legalitate asupra actului emis de entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificărilor, prin verificarea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, evaluarea imobilelor conform grilei notariale şi emiterea deciziei de compensare în puncte. În privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care instituţia a fost obligată la soluţionarea unui dosar administrativ, tot legiuitorul, prin art. 41, a stabilit că punerea în executare a acestora se realizează prin parcurgerea procedurii prevăzute în art. 21 din aceeaşi lege. În concret, obligată fiind prin hotărâre judecătorească, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor trebuie să verifice existenţa şi întinderea dreptului la despăgubire, iar de cele mai multe ori este necesară completarea dosarului cu documentele doveditoare. Faţă de termenele prevăzute de lege în acest sens, rezultă că procedura de soluţionare a unui dosar de despăgubire se poate întinde pe o perioadă de cel puţin 180 de zile, timp în care Comisia nu ar avea posibilitatea să soluţioneze cererea, fără a-l vătăma în mod direct pe titularul acesteia. Este "imposibilă soluţionarea unui dosar de despăgubire în termenul de 30 de zile, astfel cum prevede art. 24 din Legea contenciosului administrativ, iar respectarea acestui termen ar avea ca efect încălcarea dreptului persoanelor la restituire, fiind în mod evident un abuz din partea conducerii instituţiei".
    15. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, precizând, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Cu privire la invocarea principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, reţine că acesta se referă la cetăţeni şi nu este înfrânt când legea impune o gamă diversă de sancţiuni pentru autorităţile publice, care nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile (în concret, conducătorul autorităţii publice răspunzând din perspectiva neîndeplinirii atribuţiilor proprii în entitatea pe care o conduce, iar aceasta din urmă pentru neîndeplinirea îndatoririlor faţă de creditor). Instanţa judecătorească mai reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009), termenul de executare a unei hotărâri judecătoreşti reprezintă o garanţie a protejării cetăţenilor în faţa eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice, procedura contenciosului administrativ, care are un caracter special, ce derogă de la regulile procedurii civile, dând expresie prevederilor art. 52 din Constituţie.
    16. Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază criticile de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiate în raport cu prevederile art. 16, art. 21, art. 44 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. (Deciziile nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, nr. 206 din 8 aprilie 2014 şi nr. 920 din 23 iunie 2009). Astfel, instanţa judecătorească consideră că nu există vreo discriminare sau tratament diferenţiat cu ocazia punerii în executare a sancţiunilor pecuniare stabilite prin art. 24 din Legea nr. 554/2004, în sarcina conducătorului autorităţii publice, între acesta şi instituţia publică, fiecare aflându-se în situaţii juridice diferite. De asemenea, înlăturarea dreptului la exercitarea căii de atac împotriva încheierii prin care se soluţionează cererea de aplicare a amenzii nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, referitor la principiul liberului acces la justiţie, care instituie posibilitatea oricărei persoane de a se adresa unei instanţe imparţiale şi de a-i fi examinată cauza în mod echitabil şi într-un termen rezonabil. Imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanţe de către persoana interesată poate constitui o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie, prin urmare înlăturarea unei căi de atac nu se încadrează în această situaţie. În ceea ce priveşte invocarea art. 44 din Constituţie, instanţa apreciază că textul art. 24 alin. (1) din lege, prin termenul prevăzut pentru executarea hotărârilor judecătoreşti nu poate afecta sau conduce la o încălcare a dreptului de proprietate privată. Totodată, instanţa reţine că dosarul de acordare a despăgubirilor din prezenta cauză a fost soluţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în baza Legii nr. 10/2001, cererea de faţă având ca obiect doar emiterea Titlului de despăgubire şi de plată, astfel încât nu se poate pune în discuţie neconstituţionalitatea art. 24 din Legea nr. 554/2004 în raport cu întreaga procedură a Legii nr. 165/2013.
    17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    18. Guvernul, în Dosarul nr. 1.192D/2015, a comunicat Curţii Constituţionale două puncte de vedere, primul înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 4.621 din 11 august 2015 şi cel de-al doilea înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 2.111 din 17 martie 2016. În punctul său de vedere nr. 4.621 din 11 august 2015, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 este întemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 53 din Constituţie. În punctul său de vedere nr. 2.111 din 17 martie 2016, Guvernul face referire la Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este "definitivă" este neconstituţională şi consideră criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu art. 16 din Constituţie ca fiind neîntemeiate. De asemenea, în ceea ce priveşte criticile referitoare la existenţa unei neconcordanţe între dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cele ale art. 41 şi art. 21 din Legea nr. 165/2013, incidente în materia procedurilor de soluţionare a dosarelor de despăgubire, Guvernul consideră că acestea sunt inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 1.566 din 19 noiembrie 2009 şi Decizia nr. 722 din 9 decembrie 2014.
    19. În Dosarul nr. 1.212D/2015, Guvernul a comunicat punctul său de vedere potrivit căruia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, deciziile nr. 549 din 15 mai 2008, nr. 1.079 din 14 iulie 2011, nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, nr. 914 din 23 iunie 2009 şi nr. 920 din 23 iunie 2009.
    20. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale. În acest sens, arată că prevederile legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi nici accesului liber la justiţie, deoarece părţile pot beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale care caracterizează procesul echitabil. Persoanele interesate au posibilitatea de a contesta, pe calea contenciosului administrativ, legalitatea actelor administrative. În plus, stabilirea unor proceduri speciale sau a particularităţilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate din Legea nr. 554/2004, faţă de art. 44 din Constituţie, menţionează ca penalităţile prevăzute în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit prin întârziere, ci sunt concepute ca un veritabil mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii. Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din lege, problematica amenzii se circumscrie exclusiv ipotezelor legale care vizează obligarea autorităţii publice la o anume prestaţie, adică să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris (...). Drept urmare, situaţiile evocate în art. 24 alin. (1) din lege sunt asimilabile cu ipotezele avute în vedere de procedura civilă în materia executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, obligaţii cuprinse în titluri executorii care nu pot fi îndeplinite de altă persoană decât debitorul (art. 903-909 din Codul de procedură civilă). Aşadar, legea contenciosului administrativ nu face altceva decât să preia aceste reglementări de principiu, pe care le statuează într-o formă adecvată ipotezelor în cauză. În aceste condiţii nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale.
    21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 24: Obligaţia executării şi art. 25: Instanţa de executare din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:
    - Art. 24: "(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
    (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.
    (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.
    (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.
    (5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor."
    - Art. 25: "(1) Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc.
    (2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) şi (4) se judecă în camera de consiliu, de urgenţă şi sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
    (3) Hotărârea pronunţată în condiţiile art. 24 alin. (4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunţată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în acelaşi termen.
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative."
    24. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul securităţii raporturilor juridice, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 alin. (2) privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, totodată, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016, instanţa de contencios constituţional a constatat că soluţia legislativă, potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este "definitivă", este neconstituţională. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, prin consacrarea caracterului definitiv al încheierii de amendare a conducătorului autorităţii publice pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti şi eliminarea în acest mod a controlului judiciar al soluţiilor pronunţate în această materie, se aduce atingere accesului liber la justiţie în substanţa sa, încălcându-se astfel prevederile art. 21 din Constituţie.
    26. În aceste condiţii, Curtea constată că, în prezentele cauze, sunt incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Având în vedere că data sesizării Curţii, prin actele de sesizare, este anterioară Deciziei nr. 898 din 17 decembrie 2015, mai sus citată, excepţia de neconstituţionalitate a normei cuprinse în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul "definitiv" al încheierii, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
    27. În acelaşi timp, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi ale art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi a prevederilor art. 25 din acelaşi act normativ, reţinând, în esenţă, că procedura contenciosului administrativ dă expresie dispoziţiilor art. 52 din Legea fundamentală, fiind derogatorie de la regulile procedural civile şi având un caracter special. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au instituit obligaţii în sarcina autorităţilor publice trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia.
    28. Curtea a mai constatat că textele de lege ce formează obiect al excepţiei nu aduc atingere nici principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituţional. În acest sens, Curtea a reţinut că autorităţile publice pot fi întotdeauna reprezentate, în procesele în care sunt parte, fie de către un consilier juridic, care are obligaţia de serviciu de a depune toate diligenţele posibile pentru apărarea intereselor instituţiei, fie de un avocat angajat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare, fie chiar de un salariat al acestora, anume desemnat în baza unei procuri speciale de reprezentare în justiţie. Aşadar, prin intermediul unui astfel de reprezentant, autoritatea publică are posibilitatea de aşi exercita toate prerogativele dreptului la apărare. Cât priveşte conducătorul autorităţii, nimic nu îl împiedică pe acesta să facă demersurile necesare pentru a afla soluţia pronunţată de instanţă în recurs, astfel încât autoritatea publică să poată duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în respectul principiilor statului de drept, cărora li se subsumează şi conformarea la imperativele cuprinse în hotărârile judecătoreşti. Ca urmare, Curtea nu a reţinut nici susţinerea potrivit căreia conducătorului autorităţii publice i se nesocoteşte dreptul la apărare, întrucât nu a avut calitate procesuală în litigiul dedus judecăţii, interesele acestuia putând fi apărate cu succes de acelaşi reprezentant, consilier juridic sau avocat.
    29. De altfel, amenzile cominatorii stabilite la art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă în scopul asigurării executării hotărârii. Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere pentru a conferi eficacitate înseşi instituţiei contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absenţa unei sancţiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, Decizia nr. 1.083 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 29 august 2011, sau Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012).
    30. Această soluţie legislativă dă expresie garanţiilor dreptului la un proces echitabil astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat, în mod constant, că "administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Pe cale de consecinţă, dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi" (a se vedea Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 41, şi Hotărârea din 24 martie 2005, pronunţată în Cauza Şandor împotriva României, paragraful 24).

    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte soluţia legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este "definitivă", şi cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii ale art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 25 din acelaşi act normativ,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte soluţia legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este "definitivă", excepţie ridicată de George Băeşu în Dosarul nr. 377/46/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 773/88/2015 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi ale art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi a art. 25 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de acelaşi autor, în aceleaşi dosare, ale aceloraşi instanţe judecătoreşti.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                 Simina Popescu

                                  -----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016