Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 241 din 24 martie 2008  privind procedura de acordare a unei licente de utilizare a frecventelor radio in vederea furnizarii de retele si servicii de comunicatii electronice mobile in benzile de frecvente 410-415/420-425 MHz    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 241 din 24 martie 2008 privind procedura de acordare a unei licente de utilizare a frecventelor radio in vederea furnizarii de retele si servicii de comunicatii electronice mobile in benzile de frecvente 410-415/420-425 MHz

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU REGLEMENTARE IN COMUNICATII SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 28 martie 2008

În temeiul prevederilor <>art. 7 alin. (1), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2006 privind înfiinţarea Autoritãţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, ale art. 5 alin. (1) şi ale <>art. 30 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor mãsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale <>art. 15 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în temeiul prevederilor <>art. 5 din Hotãrârea Guvernului nr. 61/2008 privind procedura de selecţie pentru acordarea unei licenţe naţionale de utilizare a frecvenţelor radio în vederea furnizãrii de reţele de date şi servicii de comunicaţii electronice mobile în benzile de frecvenţe 410-415/420-425 MHz,
având în vedere <>Ordinul ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 397/2006 pentru aprobarea Documentului de politicã şi strategie privind exploatarea benzii de frecvenţe 410-415 MHz/420-425 MHz, în scopul furnizãrii de servicii de comunicaţii mobile în bandã largã,

preşedintele Autoritãţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei emite prezenta decizie.

ART. 1
Licenţa de utilizare a frecvenţelor radio în vederea furnizãrii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice mobile în benzile de frecvenţe 410-415/420-425 MHz, denumitã în continuare licenţã, se acordã prin licitaţie organizatã de Autoritatea Naţionalã pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, denumitã în continuare ANRCTI.
ART. 2
(1) Spectrul de frecvenţe radio pentru care se acordã dreptul de utilizare prin licenţã este reprezentat de benzile de frecvenţe radio pereche 410-415 MHz/420-425 MHz.
(2) Modul de utilizare a spectrului de frecvenţe radio este:
a) banda de frecvenţe radio 410-415 MHz pentru recepţia staţiei de bazã;
b) banda de frecvenţe radio 420-425 MHz pentru emisia staţiei de bazã.
(3) Dreptul de utilizare a spectrului de frecvenţe radio acordat prin licenţã va fi limitat temporar, în condiţiile prevãzute de <>art. 1 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 61/2008 privind procedura de selecţie pentru acordarea unei licenţe naţionale de utilizare a frecvenţelor radio în vederea furnizãrii de reţele de date şi servicii de comunicaţii electronice mobile în benzile de frecvenţe 410-415/420-425 MHz.
ART. 3
În conformitate cu prevederile <>art. 3 din Hotãrârea Guvernului nr. 61/2008 privind procedura de selecţie pentru acordarea unei licenţe naţionale de utilizare a frecvenţelor radio în vederea furnizãrii de reţele de date şi servicii de comunicaţii electronice mobile în benzile de frecvenţe 410-415/420-425 MHz, la licitaţie nu pot participa operatorii care deţin cel puţin o licenţã naţionalã de utilizare a frecvenţelor radio în vederea furnizãrii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice mobile în benzile de frecvenţe 880-915 MHz/925-960 MHz (GSM 900), 1710-785 MHz/1805-1880 MHz (GSM 1800), 453-457,5/463-467,5 MHz (CDMA 450) sau 1920-1980 / 2110-2170 MHz (IMT 2000/UMTS-FDD) şi, respectiv, 1900-1920 MHz (IMT 2000/UMTS-TDD).
ART. 4
(1) Etapele premergãtoare licitaţiei sunt urmãtoarele:
a) elaborarea proiectului caietului de sarcini;
b) publicarea proiectului caietului de sarcini în vederea consultãrii;
c) transmiterea observaţiilor privind conţinutul caietului de sarcini;
d) elaborarea formei finale a caietului de sarcini şi publicarea anunţului de participare la licitaţie.
(2) Etapele licitaţiei sunt urmãtoarele:
a) obţinerea caietului de sarcini de cãtre persoanele interesate;
b) transmiterea solicitãrilor de clarificãri şi rãspunsul la acestea;
c) depunerea ofertelor şi a garanţiei de participare de cãtre persoanele care au obţinut caietul de sarcini;
d) evaluarea ofertelor;
e) transmiterea comunicãrilor privind rezultatul evaluãrii tuturor ofertelor depuse;
f) primirea şi soluţionarea contestaţiilor.
(3) Calendarul detaliat al etapelor licitaţiei se va stabili prin caietul de sarcini.
ART. 5
(1) Pentru organizarea şi conducerea procedurii de licitaţie, ANRCTI va desemna o comisie de licitaţie formatã din 7 membri, care nu pot fi acţionari, asociaţi, administratori, cenzori sau angajaţi, cu carnet de muncã ori în alt mod, ai vreuneia dintre persoanele juridice care participã la licitaţie sau ai vreunei persoane juridice care are control asupra vreunui ofertant, în acest sens membrii comisiei depunând o declaraţie pe propria rãspundere.
(2) În cadrul comisiei de licitaţie se vor desemna un preşedinte care va conduce procedura de licitaţie şi un secretar care va întocmi procesele-verbale de şedinţã.
(3) O persoanã juridicã are control asupra ofertantului, conform alin. (1), dacã exercitã direct cel puţin 25% din valoarea/numãrul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deţinute la acesta.
ART. 6
(1) Comisia de licitaţie are urmãtoarele atribuţii:
a) elaborarea proiectului caietului de sarcini;
b) elaborarea formei finale a caietului de sarcini;
c) formularea rãspunsurilor la solicitãrile de clarificãri;
d) evaluarea ofertelor;
e) prezentarea rezultatului evaluãrii ofertelor preşedintelui ANRCTI în scopul aprobãrii acestuia.
(2) În vederea soluţionãrii eventualelor contestaţii, ANRCTI va constitui o comisie formatã din alte persoane decât cele care au fãcut parte din comisia de licitaţie. Procesul-verbal de soluţionare a contestaţiilor va fi aprobat de preşedintele ANRCTI.
ART. 7
(1) ANRCTI va publica pe pagina de internet www.anrcti.ro, în vederea consultãrii publice, proiectul caietului de sarcini şi data limitã pânã la care se pot primi observaţii la acesta.
(2) Forma finalã a caietului de sarcini va fi elaboratã dupã centralizarea şi analizarea observaţiilor primite.
(3) ANRCTI va publica cel puţin într-un cotidian de circulaţie naţionalã, precum şi pe pagina de internet www.anrcti.ro, un anunţ de participare la licitaţie, prin care va invita persoanele interesate sã procure caietul de sarcini, arãtând care este data limitã pentru aceasta, precum şi data limitã pentru depunerea ofertelor.
ART. 8
(1) Caietul de sarcini va conţine în mod obligatoriu condiţiile tehnice de utilizare a benzilor de frecvenţe scoase la licitaţie, cerinţele minimale pe care ofertantul trebuie sã le îndeplineascã pentru a fi eligibil, obligaţiile minime pe care acesta va trebui sã şi le asume în cazul în care va fi declarat câştigãtor al licitaţiei, grila de punctaj, precum şi orice alte aspecte considerate relevante de cãtre comisia de licitaţie.
(2) ANRCTI va asigura obţinerea unui exemplar al caietului de sarcini de cãtre orice persoanã care îşi manifestã intenţia în acest sens.
ART. 9
(1) Licitaţia se desfãşoarã pe bazã de oferte ferme, definitive, irevocabile şi necondiţionate, primite în conformitate cu caietul de sarcini pentru elaborarea şi prezentarea ofertei.
(2) Ofertanţii vor constitui o garanţie de participare în cuantum de 50.000 euro prin scrisoare de garanţie bancarã emisã de o bancã românã sau de o bancã strãinã cu care o bancã românã are relaţii de corespondent, din care sã rezulte fãrã echivoc angajamentul irevocabil al acesteia de a plãti imediat, la solicitarea ANRCTI, fãrã a invoca vreo excepţie legatã de procedura de licitaţie, o sumã în cuantum egal cu garanţia de participare, în cazul în care:
a) ofertantul declarat câştigãtor al licitaţiei renunţã la dreptul de a i se acorda licenţa;
b) ofertantul declarat câştigãtor al licitaţiei nu achitã taxa de licenţã în condiţiile prevãzute la <>art. 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 61/2008 ;
c) ofertantul îşi retrage oferta dupã data limitã stabilitã pentru primirea ofertelor;
d) ofertantul influenţeazã sau încearcã sã influenţeze comisia de licitaţie în procesul de examinare şi evaluare a ofertelor.
(3) Scrisoarea de garanţie bancarã trebuie sã aibã o perioadã de valabilitate de cel puţin 180 de zile de la data limitã pânã la care se pot primi ofertele.
(4) Garanţia de participare se restituie integral, la cerere, tuturor participanţilor, cu excepţia câştigãtorului licenţei, cãruia îi va fi restituitã, la cerere, dupã momentul eliberãrii licenţei.
ART. 10
Comisia de licitaţie va analiza doar acele oferte care au fost primite în termenul menţionat în caietul de sarcini şi care sunt însoţite de garanţia de participare în cuantumul şi în forma prevãzute în prezenta decizie.
ART. 11
(1) Comisia de licitaţie va comunica persoanelor care au depus oferte rezultatele evaluãrii acestora, prin afişarea pe pagina de internet www.anrcti.ro.
(2) Persoana a cãrei ofertã a fost declaratã câştigãtoare va fi invitatã de cãtre ANRCTI pentru eliberarea licenţei, dupã achitarea de cãtre aceasta a taxei de licenţã.
ART. 12
Prezenta decizie se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Autoritãţii Naţionale
pentru Reglementare în Comunicaţii
şi Tehnologia Informaţiei,
Dan Cristian Georgescu

Bucureşti, 24 martie 2008.
Nr. 241.
________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016