Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 222 din 12 aprilie 2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 222 din 12 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 5 iulie 2016

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) raportat la art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Mihai în Dosarul nr. 90.042/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.591D/2015.
    2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, lipsă fiind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al treilea termen de judecată.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care arată că, deşi Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 era cunoscută organelor judiciare din ţară, unii procurori au dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii împotriva ordonanţei de renunţare la urmărirea penală. Totodată, învederează Curţii că excepţia de neconstituţionalitate priveşte doar dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu şi pe cele ale art. 314 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ. Arată că decizia de admitere pronunţată de instanţa de contencios constituţional acoperă în ansamblu dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, astfel că aceasta are incidenţă, implicit, şi asupra alin. (1) al acestui articol. Susţine că instanţa de contencios constituţional a reţinut în decizia sa de admitere că, deşi a fost sesizată cu dispoziţiile alin. (1) al art. 318, din motivare reiese că autorul excepţiei se referă la întreg conţinutul normativ al acestui articol. Procedând în această manieră, Curtea Constituţională nu s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care permite instanţei de contencios constituţional ca în caz de admitere a excepţiei să se pronunţe şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. Arată că prin implementarea dispoziţiilor referitoare la renunţarea la urmărirea penală, legiuitorul a dorit implementarea Recomandării Comitetului Miniştrilor nr. (87)18 privind simplificarea justiţiei penale. Susţine că una dintre problemele puse în discuţie cu ocazia adoptării acestei recomandări a fost acea a acuzării discreţionare, acesta fiind punctul de pornire în reglementarea soluţiei legislative cuprinse de dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală. Arată că în recomandarea menţionată se precizează că este bine să se emită norme juridice numai atunci când dezvoltarea istorică şi constituţia statelor membre permit luarea unei asemenea măsuri precum renunţarea la urmărirea penală. Această recomandare precizează că acuzarea discreţionară, adică posibilitatea de a nu sesiza instanţa de judecată, de a întrerupe urmărirea penală sau de a nu o continua, este posibilă numai atunci când autorul faptei este cunoscut. Astfel, rezultă din această recomandare că este vorba despre situaţia în care autorul faptei penale este cunoscut. În ceea ce priveşte reglementarea internă, apreciază că dispoziţiile art. 318 alin. (2) au în vedere această situaţie având în vedere că textul foloseşte formula "când autorul este cunoscut urmează să". Cu toate acestea, alin. (1) al art. 318 se ocupă de situaţia când autorul faptei nu este cunoscut, situaţie care nu face obiectul recomandării menţionate. Apreciază că dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deşi apreciază criticabile unele dintre considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016. Astfel, arată că nu este de acord cu cele reţinute de Curtea Constituţională în ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5). De asemenea, apreciază criticabile şi cele reţinute de Curtea Constituţională referitor la forţa juridică dată considerentelor reţinute în deciziile sale. Arată că Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 nu are incidenţă asupra dispoziţiilor art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, aceste dispoziţii fiind constituţionale. Constatarea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală permite legiuitorului să reglementeze această instituţie într-o manieră constituţională şi ţinând seama de tendinţele în materie la nivel european. În concluzie, solicită Curţii respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca rămasă fără obiect, iar nu ca inadmisibilă.
    4. Reprezentantul Ministerului Public arată că Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, astfel că se impune, având în vedere data la care a fost sesizată instanţa de contencios constituţional în prezenta cauză, respingerea ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală apreciază că nu se impune constatarea neconstituţionalităţii acestora. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016, consideră că renunţarea la urmărirea penală este declarată neconstituţională în măsura în care acest demers nu este supus controlului şi încuviinţării instanţei de judecată. Din această decizie rezultă că până la momentul intervenţiei legiuitorului instanţele de judecată vor aplica direct prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 124 şi art. 126 alin. (1), astfel cum s-a procedat anterior în cazul declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedură penală din 1968, prin Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 9 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 90.042/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) raportat la art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Mihai, cu ocazia soluţionării unei plângeri împotriva ordonanţei de renunţare la urmărirea penală.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că locuţiunea "nu există interes public în urmărirea penală" nu constituie un enunţ care să asigure, pentru persoanele protejate de legea procesual penală, previzibilitatea asupra modului în care organele de urmărire penală şi organele judecătoreşti vor acţiona în privinţa aplicării legii penale materiale. Condiţiile esenţiale de calitate a "legii" prezintă relevanţă sporită în lumina prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (1) şi art. 131 alin. (1), deoarece justiţia nu se poate înfăptui în numele unei legi lipsite de claritate şi previzibilitate, iar "ordinea de drept" nu poate fi apărată eficient în asemenea situaţii.
    7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţia de lege criticată are caracter previzibil şi conferă organului de urmărire penală posibilitatea ca, în situaţii determinate, să renunţe la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea infracţiunii respective. O instituţie similară se regăsea şi în vechea reglementare, organul de urmărire penală având posibilitatea de a dispune o soluţie de netrimitere în judecată atunci când, din ansamblul circumstanţelor în care fapta a fost săvârşită şi prin raportare la atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, rezulta că fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni. Ca şi în precedenta reglementare, revine organului de urmărire penală rolul de a aprecia dacă într-o anumită cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, această analiză realizându-se în limite clar determinate, respectiv în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse ori care s-ar fi putut produce.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că pentru a garanta protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, legiuitorul a stabilit în art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală o serie de criterii pe care procurorul trebuie să le aibă în vedere atunci când decide renunţarea la urmărirea penală. Astfel, soluţia în discuţie poate fi dispusă numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este amenda sau închisoarea de cel mult 7 ani; de asemenea, coroborând art. 318 alin. (1) cu art. 321 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală rezultă ca soluţia renunţării la urmărirea penală nu se poate dispune decât la terminarea urmăririi penale după ce se vor fi administrat probe cu privire la conţinutul faptei, împrejurările acesteia, modul şi mijloacele de săvârşire, precum şi la scopul urmărit.
    10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Pe cale jurisprudenţială, Curtea Constituţională a detaliat prevederile constituţionale care reglementează rolul Ministerului Public, statutul procurorilor şi, implicit, principiul legalităţii pe care se întemeiază activitatea acestora. Astfel, principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia. Aşadar, aşa cum s-a reţinut în literatura de specialitate, principiul oportunităţii urmăririi penale ar trebui să acţioneze în sistemul nostru procesual doar în mod subsidiar, atunci când procurorul constată cu certitudine existenţa condiţiilor prevăzute de art. 318 din Codul de procedură penală pentru renunţarea la urmărirea penală.
    11. În continuare, arată că dispoziţiile criticate nu permit judecătorului identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi adaptarea acesteia la faptele juridice stabilite, trăsături menite să asigure înfăptuirea justiţiei în numele legii. Invocă Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2009 pronunţată în Cauza Voiculescu împotriva României, prin care s-a reamintit că art. 2 din Convenţie impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Curtea observă că a fost sesizată de instanţa de judecată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) raportat la art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, din motivarea excepţiei şi din susţinerile orale ale autorului acesteia, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acestea au următorul conţinut: "În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia."
    15. În opinia autorului excepţiei textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.
    17. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că sintagma "interes public" nu este determinată de legiuitor prin prevederile art. 318 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, iar elementele enumerate în cuprinsul acestora, drept criterii de determinare a "interesului public", nu sunt de natură a defini noţiunea anterior referită, acestea constituind criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanţa de judecată a săvârşirii unor infracţiuni. În consecinţă, Curtea a constatat că textul criticat nu îndeplineşte standardele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale, încălcând principiul legalităţii procesului penal, reglementat la art. 2 din Codul de procedură penală şi, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care prevăd obligativitatea respectării în România a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
    18. De asemenea, Curtea a constatat că, prin competenţa procurorului de a renunţa la urmărirea penală, conform art. 318 din Codul de procedură penală, anterior debutului acestei etape procedurale sau pe parcursul ei, cu consecinţa netrimiterii în judecată a suspectului sau a inculpatului şi a renunţării ab initio la aplicarea unei pedepse, îl plasează pe acesta în situaţia de a "spune" dreptul şi de a da o hotărâre susceptibilă de a fi executată, conferindu-i prerogativele de jurisdictio şi imperium specifice instanţelor de judecată. În acest fel, Curtea a reţinut că, prin aplicarea prevederilor art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul realizează, în mod direct, un act de justiţie, sustrăgând instanţelor judecătoreşti judecarea cauzelor. Or, se impune ca justiţia să fie realizată într-un mod transparent, prin soluţionarea cauzelor potrivit principiilor de drept procesual penal reglementate cu privire la desfăşurarea şedinţelor de judecată. Totodată, Curtea a constatat că, impunând obligaţiile prevăzute la art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală, procurorul se plasează pe poziţia de judecător al cauzelor, aplicând măsuri similare pedepselor, printr-un act care nu este nici administrativ, nici jurisdicţional.
    19. Prin urmare, Curtea a constatat că, prin reglementarea instituţiei renunţării la urmărirea penală, în maniera prevăzută la art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalităţii, specific sistemului de drept continental, existent în România, şi aplicarea principiului oportunităţii, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalenţă acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuţiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătoreşti. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul are posibilitatea de a renunţa la urmărirea penală şi, în consecinţă, de a se substitui instanţei de judecată, în realizarea actului de justiţie, în cazul unui număr de aproximativ trei pătrimi din totalul infracţiunilor prevăzute în Codul penal şi în legile speciale în vigoare.
    20. Astfel, Curtea a reţinut că renunţarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului şi încuviinţării instanţei de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuţii ce aparţin sferei competenţelor instanţelor judecătoreşti, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Pentru acest motiv, Curtea a constatat că renunţarea de către procuror la urmărirea penală, în condiţiile reglementate la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, contravine normei constituţionale anterior enunţate.
    21. În continuare, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Întrucât actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţat pe data de 22 octombrie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, după data actului de sesizare anterior referit, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).
    22. În legătură cu efectele prezentei decizii, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 26, a statuat că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.
    23. Astfel, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie coroborate cu cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi cu cele ale art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză are dreptul de a formula cerere de revizuire.

    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Mihai în Dosarul nr. 90.042/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 aprilie 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                             Daniela Ramona Mariţiu


                                   ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016