Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 218 din 12 aprilie 2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 218 din 12 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 21 iunie 2016

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Mandachi în Dosarul nr. 200/84/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.282D/2015.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 29 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 200/84/2015, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Mandachi într-o cauză penală cu arestaţi preventiv.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că din modul de redactare a dispoziţiilor art. 223 şi art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală nu rezultă dacă în cazul unui inculpat faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, alta decât arestarea preventivă, cum ar fi arestul la domiciliu, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, deci o măsură mai uşoară, este posibil sau nu să se dispună în cadrul aceluiaşi proces penal, fie în aceeaşi fază procesuală, fie în alte faze procesuale, luarea unei măsuri preventive mai grele. O astfel de posibilitate a organelor judiciare de a interpreta dispoziţiile legale criticate în sensul că este posibilă luarea şi/înlocuirea măsurilor preventive mai uşoare cu cea a arestării preventive, fără ca inculpatul să fi încălcat vreo obligaţie instituită cu ocazia luării măsurii mai uşoare, fără să fi comis o nouă infracţiune şi fără să fi desfăşurat vreo acţiune care să facă incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, conduce la încălcarea interdicţiei constituţionale consacrate de art. 23 alin. (1) şi (2) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei şi la posibilitatea percheziţionării, reţinerii sau arestării unei persoane numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
    6. Totodată, prevederile legale criticate afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), deoarece modul de redactare lasă loc la o interpretare arbitrară, contrară atât caracterului de excepţie al măsurii arestării preventive, cât şi standardului de claritate şi previzibilitate a legii, necesară cu atât mai mult cu cât arestarea preventivă reprezintă cea mai gravă privare de un drept fundamental, prevăzută de legislaţia română, care nu presupune constatarea vinovăţiei unei persoane.
    7. De asemenea, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, Hotărârea din 6 noiembrie 1990, pronunţată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei, prin care s-a statuat că distincţia dintre libertatea de mişcare şi privarea de libertate este una de grad sau de intensitate, autorul excepţiei susţine că normele de procedură penală care reglementează arestarea preventivă trebuie să fie nu numai clare şi previzibile pentru a permite adaptarea conduitei oricărei persoane, ci şi de natură a permite inculpatului exercitarea tuturor drepturilor procesuale, cum sunt dreptul la apărare şi dreptul de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina. Or, noţiunea de "conduită procesuală" prevăzută de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală ca un criteriu de apreciere a necesităţii înlocuirii măsurii preventive mai uşoare cu o măsură mai grea este de natură a face posibilă înlocuirea măsurii iniţiale, a controlului judiciar, de exemplu, cu măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu, pe considerentul că inculpatul nu recunoaşte faptele imputate sau refuză să dea declaraţii în cauză, ceea ce, în mod evident, este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie, întrucât înlocuirea măsurii are loc în cursul procesului penal, deci anterior pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare.
    8. Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, în cauză, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa şi că sunt îndeplinite criteriile pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei stării de pericol pentru ordinea publică reglementate expres de prevederile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală: gravitatea faptei, modul şi circumstanţele de comitere, anturajul şi mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale, alte împrejurări referitoare la persoana inculpatului. Prin urmare, înlocuirea măsurii preventive cu alta mai grea şi-a găsit justificare în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal şi în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Chiar dacă de la momentul luării măsurii preventive a controlului judiciar inculpatul a dat dovadă de bună conduită, s-a apreciat că aceasta nu a putut înlătura necesitatea luării măsurii arestării preventive raportat la împrejurările concrete ale cauzei şi la amploarea activităţii infracţionale evidenţiate ulterior momentului luării măsurii preventive iniţiale, făcându-se referire la capacitatea sa de intimidare şi neputând fi trecută cu vederea atitudinea manifestată faţă de alţi inculpaţi care au arătat în faţa procurorului că se tem să dea anumite declaraţii şi că nu l-ar cunoaşte pe inculpat cu toate că există convorbiri telefonice care demonstrează contrariul.
    9. Prin conţinutul lor dispoziţiile legale criticate stabilesc cu precizie şi claritate situaţia în care, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se poate lua o măsură preventivă mai grea, şi anume evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului. Textele respectă cerinţa de previzibilitate a legii, întrucât acestea sunt clare, inteligibile, cei cărora li se adresează putând înţelege consecinţele legale ale acestora.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece revocarea măsurilor preventive implică o apreciere asupra persistenţei sau nu a temeiurilor de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere la momentul luării, prelungirii sau menţinerii lor ori asupra existenţei unor temeiuri noi care să impună menţinerea măsurilor preventive. Totodată, măsurile preventive au caracter temporar şi se iau în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii suspectului/inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Au fost stabilite astfel cinci măsuri preventive cu grade diferite de severitate, organul judiciar chemat să dispună luarea lor trebuind să analizeze care dintre ele răspunde cel mai bine principiilor proporţionalităţii şi necesităţii. De asemenea, legea permite ca măsurile preventive iniţial dispuse să poată fi adaptate evoluţiei cauzei penale, putând fi înlocuite cu măsuri preventive mai blânde sau mai aspre.
    12. Aşa fiind, potrivit art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală, măsura preventivă se înlocuieşte cu una mai grea dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru luarea noii măsuri preventive şi dacă în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    13. În concluzie, dispoziţiile art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală respectă cerinţa de accesibilitate şi previzibilitate a legii, fiind suficient de clare şi precise.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 242 alin. (3) cu denumirea marginală Revocarea măsurilor preventive şi înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă din Codul de procedură penală cu următorul conţinut:
    - Art. 242 alin. (3): "(3) Măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)."
    17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1), (2) şi (11) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, la posibilitatea percheziţionării, reţinerii sau arestării unei persoane numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege şi la prezumţia de nevinovăţie, precum şi dispoziţiile art. 5 paragraful 1 referitor la dreptul la libertate şi siguranţă şi art. 6 paragraful 2 referitor la prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la posibilitatea înlocuirii unei măsuri preventive cu alta grea dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia din urmă şi dacă, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    19. Prin urmare, aceste prevederi sunt suficient de clare şi previzibile, destinatarii normei putând anticipa cu uşurinţă această posibilitate, deoarece, aşa cum rezultă din norma contestată, evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei şi conduita inculpatului determină luarea măsurii preventive mai grele în vederea atingerii obiectivului consacrat de art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv cel al asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, în aşa fel încât măsura preventivă luată să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
    20. În acest sens, deşi inculpatul nu încalcă obligaţiile impuse iniţial prin măsura preventivă mai uşoară, se poate constata că, ulterior luării sale, împrejurările concrete, amploarea activităţii infracţionale ori atitudinea manifestată de inculpat justifică lipsa de proporţionalitate cu gravitatea acuzaţiei prin insuficienţa atingerii scopului urmărit de măsura preventivă mai uşoară. Prin urmare, în actul de înfăptuire a justiţiei, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în momentul în care, în urma analizării acestor împrejurări, ajunge la concluzia necesităţii înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, nu-şi manifestă în mod arbitrar competenţa. Dimpotrivă, o astfel de competenţă nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (2) potrivit cărora arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege.
    21. Totodată, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia este afectat dreptul la un proces echitabil, deoarece posibilitatea înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive se face, în cursul urmăririi penale, numai de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cadrul unei proceduri contradictorii cu citarea inculpatului şi, atunci când este prezent, cu ascultarea sa asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurii arestării preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, contestaţie care se soluţionează într-un termen rezonabil de 5 zile de la înregistrare în prezenţa inculpatului, în afară de faptul când acesta lipseşte nejustificat, şi cu acordarea asistenţei juridice obligatorii pentru acesta de către un avocat ales sau numit din oficiu.
    22. În plus, analiza condiţiilor care justifică înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive ţine, în limitele legale mai sus arătate, de fondul problematicii şi nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil, deoarece caracterul rezonabil al măsurii arestării preventive este apreciat prin raportare la gravitatea infracţiunii săvârşite, complexitatea şi specificul cauzei, astfel încât prin durata sa să permită realizarea scopului pentru care a fost instituită, respectiv garantarea bunei desfăşurări a procesului penal în toate fazele sale.
    23. De asemenea, prezumţia de nevinovăţie, consacrată de paragraful 2 al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 23 alin. (11) din Constituţie, cere ca niciun reprezentant al statului să nu declare că o persoană este vinovată de o infracţiune mai înainte ca vinovăţia sa să fie stabilită de o instanţă (a se vedea Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunţată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franţei, paragraful 36). Or, dimpotrivă, dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală la care fac trimitere prevederile art. 242 alin. (3) din acelaşi cod reglementează în mod clar şi previzibil numai cu privire la legitimitatea condiţionării privării de libertate de existenţa unor probe din care să rezulte atât suspiciunea săvârşirii unei anumite infracţiuni, cât şi necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică. Aşa fiind, acest fapt nu echivalează cu afectarea principiului constituţional referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece acele probe, aşa cum rezultă din textul contestat, fundamentează o suspiciune, şi nicidecum certitudinea cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte penale care nu poate fi stabilită decât prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare. De aceea, nu se poate susţine că dispoziţiile legale examinate ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie. Această concluzie este cu atât mai evidentă cu cât, pe baza dispoziţiilor contestate, suspectul/inculpatul nu este considerat vinovat de săvârşirea, ci se constată numai că există probe cu privire la suspiciunea săvârşirii unei infracţiuni de o anumită gravitate, temei suficient pentru a se putea lua măsura arestării preventive ori pentru înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă ca mijloc pentru desfăşurarea normală a procesului penal, astfel cum se prevede şi în art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferă suspectului/inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii arestării preventive atestă conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, care impun ca măsura arestării preventive să se ia numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. Astfel, încheierea prin care se dispune măsura privativă de libertate este supusă căilor de atac, punerea în libertate a celui arestat fiind obligatorie dacă au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. În plus, în faza de judecată, potrivit art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, instanţa este datoare să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive sau dacă au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea sa, sens în care, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, se va dispune revocarea acesteia şi punerea în libertate a celui afectat de măsură, dacă nu este arestat în altă cauză.
    24. Toate acestea nu reprezintă altceva decât o reflectare subsumată a unei garanţii procesuale de o deosebită însemnătate, destinată prevenirii arestărilor abuzive, şi anume aceea consacrată de art. 23 alin. (7) din Constituţie, potrivit căruia încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. Totodată, normele constituţionale de la art. 23 alin. (9) şi (10) arată că punerea în libertate a celui arestat este obligatorie, dacă motivele măsurii arestării au dispărut, persoanei arestate rezervându-i-se, pe de altă parte, chiar dreptul de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Aşa fiind, acest ansamblu de garanţii procesuale, expres reglementate în Constituţie, este de natură să asigure protejarea oricărei persoane faţă de orice arestare efectuată cu încălcarea legii.

    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petru Mandachi în Dosarul nr. 200/84/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 aprilie 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Afrodita Laura Tutunaru


                                     ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016