Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 21 din 28 ianuarie 2003  privind publicitatea si teleshoppingul la produse medicamentoase, tratamente medicale si suplimente nutritive    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 21 din 28 ianuarie 2003 privind publicitatea si teleshoppingul la produse medicamentoase, tratamente medicale si suplimente nutritive

EMITENT: CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 4 martie 2003
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
ţinând cont de necesitatea reglementãrii publicitãţii şi a teleshoppingului la produse medicamentoase, tratamente medicale şi suplimente nutritive,
în vederea armonizarii legislaţiei româneşti cu reglementãrile şi normele Uniunii Europene,
ţinând cont de necesitatea respectãrii principiilor liberei concurente, protecţiei vieţii, sãnãtãţii, securitãţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului,
având în vedere ca publicitatea la produsele medicamentoase trebuie sa se supunã unor condiţii stricte şi unui control efectiv,
în temeiul <>art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 ,

membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adopta urmãtoarea decizie:

ART. 1
Prin publicitate audiovizuala pentru produse medicamentoase şi tratamente medicale se înţelege orice forma de promovare efectuatã în cadrul serviciilor de programe, destinatã sa stimuleze distribuirea, consumul sau vânzarea acestora.
ART. 2
Publicitatea şi teleshoppingul sunt permise numai în cazul produselor medicamentoase şi al tratamentelor medicale care nu necesita prescripţie medicalã.
ART. 3
Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul la produsele medicamentoase care conţin substanţe psihotrope sau narcotice, în sensul convenţiilor internaţionale.
ART. 4
Publicitatea pentru produsele medicamentoase trebuie sa incurajeze folosirea raţionalã a acestora, sa le prezinte în mod obiectiv, fãrã a le exagera calitãţile terapeutice.
ART. 5
Promovarea produselor medicamentoase şi a tratamentelor medicale în serviciile de programe audiovizuale va include în mod obligatoriu urmãtoarele:
a) numele produsului;
b) denumirea comuna, dacã produsul conţine un singur ingredient activ;
c) indicaţia (pentru ce se foloseşte produsul sau tratamentul medical respectiv);
d) avertizarea sonora şi scrisã, timp de minimum 6 secunde, prezentatã la sfârşitul clipului publicitar a cãrui durata depãşeşte 10 secunde: "Acest produs se poate elibera fãrã prescripţie medicalã. Se recomanda citirea cu atentie a prospectului. Dacã apar manifestãri neplacute, adresati-va medicului sau farmacistului."
ART. 6
(1) Este interzisã difuzarea de publicitate sau teleshopping pentru produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive şi tratamente medicale prezentate sau recomandate de personalitãţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane care, datoritã celebritatii lor, pot incuraja consumul acestor produse sau tratamente.
(2) Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping care înfãţişeazã medici, stomatologi, farmacisti sau asistente medicale care recomanda sau avizeazã medical produse de larg consum, cu excepţia produselor de igiena personalã, produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive sau tratamente medicale.
(3) Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping pentru produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive şi tratamente medicale, dacã prezentãrile conţin recomandãri sau avize ale asociaţiilor medicale.
ART. 7
(1) Nici un fel de mesaj publicitar pentru produse medicamentoase sau tratamente medicale nu poate fi adresat persoanelor care au varsta mai mica de 16 ani.
(2) Este interzisã difuzarea de publicitate la produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive şi tratamente medicale în emisiuni pentru copii ori în pauzele publicitare care preceda sau urmeazã unor astfel de emisiuni.
(3) Producãtorii şi distribuitorii de produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive şi tratamente medicale nu pot sponsoriza programele sau emisiunile destinate copiilor.
ART. 8
(1) Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping:
a) la produse pentru tratarea alcoolismului;
b) la tratamente clinice impotriva caderii parului;
c) pentru hipnoza, terapie prin hipnoza, psihologie, psihanaliza sau psihiatrie;
d) la acele produse medicamentoase al cãror cost este compensat.
(2) Este interzisã menţionarea în publicitate sau teleshopping a unor indicaţii terapeutice pentru:
a) tuberculoza;
b) boli cu transmisie sexualã;
c) alte boli infectioase grave;
d) cancer şi alte boli tumorale;
e) insomnie cronica;
f) diabet şi alte boli metabolice.
ART. 9
Publicitatea la produsele medicamentoase nu trebuie sa conţinã nici o menţiune care:
a) sa dea impresia ca o consultatie medicalã sau o intervenţie chirurgicala nu este necesarã, în special prin oferirea unor sugestii de diagnostic sau de tratament la distanta;
b) sa sugereze ca efectul tratamentului cu produsul medicamentos respectiv este garantat, nu este însoţit de efecte secundare sau este mai bun decât ori echivalent cu cel al altui tratament sau produs medicamentos;
c) sa sugereze ca starea de sãnãtate a publicului ar putea fi imbunatatita prin consumul respectivului produs;
d) sa sugereze ca starea de sãnãtate a publicului ar putea fi afectatã dacã nu consuma produsul respectiv; aceasta interdicţie nu se aplica la campaniile de vaccinare susţinute de industria farmaceutica şi aprobate de Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei;
e) sa sugereze ca respectivul produs medicamentos este un aliment, produs cosmetic sau alt bun de larg consum;
f) sa sugereze ca siguranta sau eficienta produsului medicamentos se datoreazã faptului ca este natural;
g) ar putea, prin descrierea sau reprezentarea detaliatã a unor simptome ori a unor cazuri clinice, sa ducã la un autodiagnostic eronat;
h) sa se refere, în termeni improprii sau incorecti, la vindecare;
i) foloseşte în termeni improprii, alarmanti sau incorecti imagini, scheme sau fotografii care arata modificãri ale organismului uman provocate de boli sau leziuni ori de acţiunea produselor medicamentoase asupra organismului uman sau a unor pãrţi ale acestuia;
j) evidenţiazã ca respectivul produs medicamentos este autorizat de Agenţia Nationala a Medicamentului.
ART. 10
(1) Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping la produse şi tratamente naturiste, care, dupã caz, nu sunt însoţite de avertizarea sonora şi scrisã:
a) "produs neatestat medical";
b) "metoda neatestata medical".
(2) În cazul în care produsele şi tratamentele naturiste au fost verificate din punct de vedere medical, acest lucru va fi atestat de cãtre Colegiul Medicilor din România.
(3) Avertizarea prevãzutã la alin. (1) se va face la finalul mesajului publicitar.
ART. 11
Publicitatea şi teleshoppingul pentru produse şi tratamente homeopate sunt permise numai pentru produsele şi tratamentele avizate de Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei sau de Colegiul Medicilor din România.
ART. 12
Este interzisã difuzarea de emisiuni sau teleshopping în care sunt prezentate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconventionale, dacã diagnosticul şi actele medicale care îl atesta nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România sau dacã în emisiune ori în teleshopping nu este prezent şi un reprezentant al Colegiului Medicilor din România care sa certifice din punct de vedere medical rezultatele obţinute.
ART. 13
Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping în care se sugereaza ca este necesar ca oricine sa îşi suplimenteze dieta cu vitamine şi minerale sau ca astfel de suplimente pot sa imbunatateasca funcţii fizice ori mentale care în mod normal sunt bune.
ART. 14
Emisiunile audiovizuale, publicitatea şi teleshoppingul, destinate produselor sau tratamentelor pentru slabit şi pentru menţinerea greutatii corporale, fãrã indicaţii terapeutice, vor respecta urmãtoarele condiţii:
a) sa existe dovezi medicale, de încredere, pentru fiecare afirmatie privind efectele benefice ale produselor sau tratamentelor;
b) sa indice, când se afirma ca greutatea unei persoane a scãzut cu o anumitã valoare, perioada în care s-a realizat aceasta scãdere;
c) greutatea pierdutã şi perioada în care s-a obţinut trebuie sa fie compatibile cu practicile medicale şi de dieta general acceptate şi sa nu semnifice calitãţi nereprezentative ale produsului sau serviciului medical oferit;
d) în cazul alimentelor şi bãuturilor cu cantitãţi calorice scãzute, dacã sunt prezentate ca o parte a regimului de slabire, se va indica faptul ca produsul respectiv poate conduce la pierderea de greutate numai ca parte a unei diete ce controleazã caloriile/energia;
e) în cazul produselor special elaborate pentru a fi utilizate în diete cu restrictii calorice, care, conform instrucţiunilor producãtorului, înlocuiesc în totalitate sau în parte aportul alimentar zilnic, acestea nu pot fi promovate sub alt nume decât "substitut alimentar complet pentru slabit" sau "substitut alimentar parţial pentru slabit";
f) în cazul produselor alimentare şi al bãuturilor cu cantitãţi calorice scãzute nu se vor face referiri la rata ori la mãrimea scaderii în greutate ca rezultat al utilizãrii respectivelor produse sau la reducerea senzatiei de foame ori la creşterea senzatiei de satietate.
ART. 15
(1) Promovarea sau prezentarea produselor şi tratamentelor pentru slabit ori pentru menţinerea greutatii corporale trebuie sa includã avertizarea sonora şi scrisã, cu o durata de minimum 5 secunde: "Consultaţi medicul înainte de a urma dieta"; dieta trebuie prezentatã sau promovata ca o mãsura pe termen scurt.
(2) Sunt interzise marturiile sau relatarea unor cazuri particulare care sa justifice urmarea dietei respective.
ART. 16
Publicitatea şi teleshoppingul pentru orice fel de produs sau tratament pentru slabit ori pentru menţinerea greutatii corporale vor respecta urmãtoarele condiţii:
a) nu se vor adresa persoanelor cu varsta sub 18 ani şi vor avertiza publicul asupra acestui aspect printr-un insert scris şi/sau sonor;
b) nu pot fi difuzate în emisiunile pentru copii sau în pauzele publicitare care preceda ori urmeazã unor astfel de emisiuni;
c) nu se vor adresa în mod direct persoanelor obeze, nu vor include exemple cu cazuri în care se vorbeşte despre sau apar persoane care ar fi fost obeze înainte de a utiliza produsele sau serviciul cãruia i se face publicitate;
d) nu vor sugera sau nu vor afirma ca a fi subponderal este adecvat sau de dorit.
ART. 17
(1) În cazul nerespectãrii prevederilor prezentei decizii Consiliul Naţional al Audiovizualului va emite o somaţie de intrare în legalitate cu termene precise.
(2) În cazul nerespectãrii somaţiei se aplica dispoziţiile <>art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 .
ART. 18
În cazul publicitãţii la vitamine, prevederile art. 6 alin. (1) intra în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicãrii prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele
Consiliului Naţional al Audiovizualului,
Ralu Filip

Bucureşti, 28 ianuarie 2003.
Nr. 21.
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016