Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 2.519 din 7 octombrie 2015  referitoare la pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul Georgescu Corneliu Cătălin, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primăria Fieni prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, Consiliul Local Fieni, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, şi unitatea administrativ-teritorială oraşul Fieni, reprezentată prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIE nr. 2.519 din 7 octombrie 2015 referitoare la pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul Georgescu Corneliu Cătălin, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primăria Fieni prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, Consiliul Local Fieni, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, şi unitatea administrativ-teritorială oraşul Fieni, reprezentată prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa

EMITENT: CURTEA DE APEL PLOIEŞTI - SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 928 din 15 decembrie 2015

    Dosar nr. 7.475/120/2012*

    Preşedinte - Firiceanu Maria-Geanina
    Judecător - Androne Liliana Felicia
    Judecător - Cioponea Irina Nicoleta Elisabeta
    Grefier - Gal Curelea Nicoleta


    Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul Georgescu Corneliu Cătălin, domiciliat în Bucureşti, bd. Drumul Taberei nr. 90, bl. C8, sc. 5, ap. 183, sectorul 6, împotriva Sentinţei nr. 293 din 24 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primăria Fieni prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, Consiliul Local Fieni, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, şi unitatea administrativ-teritorială oraşul Fieni, reprezentată prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa.
    Cursul dezbaterilor a fost consemnat în Încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a reţinut cauza spre soluţionare.
    Curtea, având nevoie de timp în vederea studierii actelor şi lucrărilor dosarului, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea la data de 30 septembrie 2015, iar ulterior la data de 7 octombrie 2015, când, după ce a deliberat conform art. 256 Cod procedură civilă, a pronunţat următoarea decizie.

                          CURTEA,

deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
    Prin Cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa cu nr. 7.475/120/2012, ca urmare a declinării competenţei de către Judecătoria Pucioasa prin Sentinţa nr. 916/24.09.2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.123/283/2012, reclamantul Georgescu Corneliu Cătălin a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Oraşului Fieni, primarul oraşului Fieni - Budoiu Adriean, secretarul general Zahariuc Mariana, inspectorul Bârlog Elena şi pe operatorul serviciului de salubritate - Cârstea Daniel, în contradictoriu cu care a solicitat:
    a) anularea H.C.L. nr. 23/24.02.2011 privind aprobarea cuantumului pentru anul 2011 al taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare şi scutire de la plata taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare a anumitor categorii de persoane, pentru anul 2011 (întocmită în baza Deciziei A.D.I. nr. 12/15.02.2011 şi a celei care operează pe anul 2012, care conţine modificarea tarifului de la 16 lei pe lună la 18 lei pe lună, plus 2 lei comision de administrare), în ceea ce îl priveşte pe reclamant;
    b) restituirea taxei de habitat încasate necuvenit pentru anii 2010, 2011 şi 2012, rezultată din rolul reclamantului, reprezentând taxa de habitat calculată pentru "străinaşi" ca 50% din valoarea lunară plătită de locuitorii cu domiciliul în oraşul Fieni, încasată de la reclamant pe întregul an, indiferent de perioada în care a locuit efectiv în oraş, şi reţinerea diferenţei reprezentând taxa de habitat, calculată ca tarif întreg numai două luni, adică 32 lei, pentru perioada în care familia a locuit efectiv în localitate, conform Cererii nr. 8.396/22.08.2011;
    c) anularea debitului de 28 lei, suma reprezentând taxa de habitat calculată pentru perioada 15.11.2011-13.02.2012 şi facturată de S.C. Electrica Furnizare - S.A. Târgovişte, odată cu consumul de energie electrică, cu factura nr. 01810449/ 13.02.2012;
    d) calcularea taxei de habitat pentru reclamant, ca şi pentru ceilalţi cetăţeni proprietari cu domiciliul în oraşul Fieni, numai pentru perioada locuită în oraş;
    e) suspendarea calculului şi facturării taxei de habitat până la soluţionarea cauzei;
    f) plata cheltuielilor de judecată.
    În motivarea acţiunii reclamantul a prezentat pe scurt metodologia de percepere şi încasare a taxei de habitat, conform informaţiilor furnizate de Agenţia de Furnizare a Energiei Electrice Târgovişte, după care a precizat că a achitat toate datoriile către bugetul local, însă, prin abuz de putere pentru proprietarii "străinaşi", autoritatea locală a perceput o taxă de habitat discriminatorie comparativ cu proprietarii care au domiciliul în oraşul Fieni.
    Reclamantul a susţinut că, deşi a furnizat documente şi a prezentat cereri şi reveniri către primărie, constând în declaraţie pe propria răspundere că nu locuieşte pe toată perioada anului în oraşul Fieni, cererea fără număr trimisă prin e-mail la 19 aprilie 2011, Cererea nr. 8.396/22.08.2011, adeverinţa f.n. de la Asociaţia de locatari bloc B5 din oraşul Fieni, cererea trimisă prin e-mail la A.D.I. din 13 mai 2011, totuşi, din răspunsul formulat de Primăria Fieni către Avocatul Poporului - nr. 1.470/14.02.2011, rezultă că taxarea şi facturarea taxei de habitat pentru "străinaşi" s-au făcut conform prevederilor legale în vigoare la data impunerii, respectiv a Deciziei A.D.I. nr. 12/15.02.2011 şi a H.C.L. Fieni nr. 23/24.02.2011.
    Reclamantul a susţinut că din niciunul dintre documentele invocate nu rezultă că taxa de habitat stabilită pentru "străinaşi" se plăteşte pe tot parcursul anului, indiferent de numărul de zile locuite efectiv în localitatea Fieni, aşa cum afirmă "în scris" Primăria Fieni în răspunsul către Avocatul Poporului nr. 1.470/14.02.2011.
    De asemenea, a arătat că se creează un tratament diferit între cetăţenii cu domiciliul în oraşul Fieni, care nu plătesc taxa de habitat dacă lipsesc de la domiciliu mai mult de 60 de zile, şi "străinaşii" ce locuiesc în judeţ şi care pot ajunge să plătească taxa de habitat în procent de 125 ori cei ce locuiesc în afara judeţului (cazul reclamantului), care pot să ajungă să plătească taxa de habitat în procent de 150, în anumite situaţii.
    Mai mult, atât art. 2 din Decizia nr. 12/15.02.2011 a A.D.I., cât şi art. 2.2 din H.C.L. nr. 23/24.02.2011 se referă la "proprietari", între care se încadrează şi reclamantul, fără distincţie între proprietarii cu domiciliul în oraşul Fieni şi cei cu reşedinţa secundară în acest oraş.
    Referitor la respectarea procedurii de adoptare a hotărârilor, reclamantul a precizat că nu au fost respectate etapele necesare premergătoare adoptării, nerespectându-se prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi în privinţa modului de tarifare, prevederile Ordinului nr. 112/2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice, care, la art. 12 alin. 4, stipulează că tariful este exprimat în lei/persoană şi, respectiv, în lei/kg.
    Ulterior declinării competenţei, reclamantul a solicitat a se conexa prezentei cauze şi dosarele nr. 8.309/120/2012 şi nr. 9.658/120/2012, cerere respinsă potrivit argumentelor expuse în Încheierea de amânare a pronunţării din 14.01.2013.
    La data de 29.11.2012 Consiliul Local Fieni a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ pentru anularea H.C.L. nr. 23/24.02.2011, precizând că înscrisurile anexate cererii introductive reprezintă sesizări adresate instituţiei cu privire la modul de implementare şi colectare a taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare, sesizări prin care nu se solicită în mod expres anularea H.C.L. nr. 23/2011.
    În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
    Prin Sentinţa nr. 117 din 21 ianuarie 2013 Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Primăria Oraşului Fieni să restituie reclamantului taxa de habitat aferentă anilor 2010-2012 şi să calculeze taxa de habitat în procent de 50% din taxa de habitat lunară, pentru două luni, respectiv februarie şi august 2011; a anulat debitul de 28 lei, taxă de habitat aferentă facturii nr. 018104492/13.02.2012. A respins în rest acţiunea în pretenţii pentru celelalte capete de cerere şi faţă de ceilalţi pârâţi şi ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea H.C.L. nr. 23/2011, emisă de pârâtul Consiliul Local Fieni. A obligat pârâta Primăria Oraşului Fieni la plata sumei de 43,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
    Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa au formulat recurs reclamantul Georgescu Corneliu şi pârâta Primăria Oraşului Fieni.
    Prin Decizia nr. 3.363/21.05.2014 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
    Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat restituirea taxei de habitat încasate necuvenit de Primăria Fieni pentru anii 2010, 2011 şi 2012 şi reţinerea diferenţei reprezentând taxa de habitat, calculată cu tarif integral pentru numai două luni, când reclamantul a locuit efectiv în oraş, aşa cum rezultă din Cererea nr. 8.396/22.08.2011, şi anularea debitului de 28 de lei, reprezentând taxa de habitat, facturat de S.C. Electrica Furnizare - S.A. Târgovişte prin factura nr. 0-1810449 din 13.02.2012. Curtea a mai constatat că la instanţa de recurs recurenta-pârâtă a afirmat că reclamantul nu a efectuat nicio plată pentru taxa de habitat în anii 2010 şi 2012, iar pentru lunile februarie şi august 2011 reclamantul a fost scutit de la plata acestei taxe, fiind făcută o compensaţie, conform Adresei nr. 6.273/21.06.2011.
    Or, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a procedat la lămurirea cadrului procesual, respectiv la obiectul primului capăt de cerere mai sus menţionat - cu privire la sumele efectiv pretinse a fi fost încasate necuvenit în perioada indicată, precum şi împrejurarea dacă reclamantul a beneficiat de scutiri de la plata acestei taxe, iar pentru al doilea capăt de cerere - cu privire la părţile în contradictoriu cu care a fost formulat, cât timp în acţiune reclamantul a menţionat că debitul de 28 de lei a fost facturat de S.C. Electrica Furnizare - S.A. Târgovişte, societate care nu a fost citată în proces, impunându-se a se stabili pârâtul care încasează taxa de habitat pentru perioada indicată de reclamant pentru a se putea analiza obligaţia de restituire a acestei taxe, în cazul încasării ei în mod necuvenit.
    În cauză, fiind învestită cu o cerere de chemare în judecată cu mai multe capete de cerere principale şi îndreptată împotriva mai multor pârâţi, în îndeplinirea obligaţiei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor şi apărărilor invocate de părţi, instanţa de judecată avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor şi de a lămuri cadrul procesual, respectiv persoanele ce au calitatea de parte raportat la fiecare capăt de cerere şi temeiul juridic pe care se întemeiază fiecare capăt.
    Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 7.475/120/2012*.
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 2.12.2014 instanţa a dispus, în temeiul art. 1551 alin. 1 din Codul de procedură civilă, suspendarea judecării cauzei, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin Încheierea pronunţată la data de 4.11.2014, respectiv a obligaţiei de a-şi preciza acţiunea, în sensul menţionării, pentru fiecare capăt de cerere, a obiectului, a părţilor, a temeiului de fapt şi de drept, deşi i s-a pus în vedere acest lucru, sub sancţiunea suspendării cauzei.
    La data de 23.12.2014 reclamantul a depus cerere de repunere pe rol, precizând pentru fiecare capăt de cerere obiectul, părţile, temeiul de fapt şi de drept, respectiv:
    - primul capăt de cerere (lit. a) îl constituie solicitarea de anulare a H.C.L. nr. 23/24.02.2011 privind aprobarea cuantumului pentru anul 2011 al taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare şi scutire de la plata taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare a anumitor categorii de persoane, pentru anul 2011 (întocmită în baza Deciziei A.D.I. nr. 12/15.02.2011 şi a celei care operează pe anul 2012, care conţine modificarea tarifului de la 16 lei pe lună la 18 lei pe lună, plus 2 lei comision de administrare), în ceea ce îl priveşte pe reclamant, în contradictoriu cu Consiliul Local al Oraşului Fieni. Consiliul Local Fieni nu a respectat prevederile legale care reglementează transparenţa decizională, nu a consultat şi nici nu a implicat cetăţenii, anunţându-i în prealabil, în vederea formulării actului de decizie privind taxa de habitat;
    - al doilea şi al treilea capăt de cerere (lit. b şi c) vizează restituirea taxei de habitat încasate necuvenit pentru anii 2010, 2011 şi 2012, rezultată din rolul reclamantului, reprezentând taxa de habitat calculată pentru "străinaşi" ca 50% din valoarea lunară plătită de locuitorii cu domiciliul în oraşul Fieni, încasată de la reclamant pe întregul an, indiferent de perioada în care a locuit efectiv în oraş, şi reţinerea diferenţei reprezentând taxa de habitat, calculată ca tarif întreg numai două luni, adică 32 lei, pentru perioada în care familia a locuit efectiv în localitate, conform Cererii nr. 8.396/22.08.2011, precum şi anularea debitului de 28 lei, suma reprezentând taxa de habitat calculată pentru perioada 15.11.2011-13.02.2012 şi facturată de S.C. Electrica Furnizare - S.A. Târgovişte, odată cu consumul de energie electrică, cu factura nr. 0-1810449/13.02.2012, în contradictoriu cu Primăria Oraşului Fieni. Reclamantul a mai arătat că se încadrează în situaţia prevăzută de art. 2.2 din H.C.L. nr. 23/24.02.2014, în sensul că, absentând din localitate mai mult de 60 de zile, nu datorează taxa de habitat, însă, contrar acestei dispoziţii legale, i-a fost aplicat 50% din valoarea taxei de habitat pe tot parcursul anului, indiferent de numărul de zile locuite în oraş, astfel cum rezultă din Adresa nr. 9.557/17.09.2011;
    - al patrulea capăt de cerere (lit. d) se referă la calcularea taxei de habitat pentru reclamant ca şi pentru ceilalţi cetăţeni proprietari cu domiciliul în oraşul Fieni, numai pentru perioada locuită în oraş, reclamantul chemând în judecată Primăria Oraşului Fieni. Reclamantul a mai apreciat că au fost încălcate cu rea-credinţă prevederile H.C.L. nr. 23/2011, solicitând calcularea taxei de habitat şi pentru ceilalţi cetăţeni cu domiciliul stabil în oraşul Fieni prin eliminarea discriminării dintre gospodăriile ai căror proprietari au şi alt domiciliu, în contextul în care prin H.C.L. nr. 23/2011 singura distincţie între aceste categorii de gospodării se referă la cuantumul taxei de habitat;
    - al cincilea capăt de cerere (lit. e) vizează suspendarea calculului şi facturării taxei de habitat până la soluţionarea cauzei, acesta fiind formulat în contradictoriu cu Primăria Oraşului Fieni.
    Reclamantul a motivat acest capăt de cerere prin aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, justificând prejudiciul iminent care se produce prin facturarea în continuare a taxei de habitat, pe tot parcursul anului, indiferent de perioada locuită efectiv în oraşul Fieni.
    De asemenea, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată constând în prejudiciile morale şi materiale provocate prin somaţiile, titlurile executorii şi deciziile de instituire majorări, popriri de pensie, penalizări şi alte ameninţări.
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 27.01.2015 instanţa a luat act că pârâţi în cauză sunt Consiliul Local Fieni, U.A.T. Fieni prin primar şi Primăria Fieni.
    La data de 23.02.2015 pârâta unitatea administrativ-teritorială oraşul Fieni a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, învederând că, prin mai multe sesizări scrise, adresate Primăriei Oraşului Fieni, reclamantul a solicitat anularea debitului de 64 lei, reprezentând taxă de habitat, solicitând şi recalcularea taxei de habitat în funcţie de perioadele neconsecutive în care a locuit în oraşul Fieni, respectiv luna februarie şi perioada 25 iulie-25 august 2011.
    Pârâta a arătat că i-a răspuns prin Adresa nr. 9.557/ 17.09.2011, precizând în răspunsul formulat că stabilirea taxei de habitat s-a făcut conform prevederilor legale în vigoare la data impunerii, respectiv Decizia nr. 12/15.02.2011, adoptată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Dâmboviţa şi Hotărârea nr. 23/24.02.2011, adoptată de Consiliul Local al Oraşului Fieni, iar pentru gospodăriile aparţinând rezidenţilor ("străinaşilor") cu domiciliul în afara judeţului taxa de habitat a fost stabilită în cuantum de 50% din valoarea taxei, respectiv 8 lei/lună, indiferent de numărul de zile locuite efectiv în localitatea Fieni.
    În continuare, pârâta a mai învederat că reclamantul primeşte la domiciliul din Bucureşti toate facturile aferente apartamentului pe care îl deţine în oraşul Fieni, că în luna august 2011 a dorit să achite la casieria Primăriei Oraşului Fieni taxa de habitat aferentă lunilor martie - mai 2011, însă instituţia nu i-a primit banii, deoarece la acel moment taxa de habitat se plătea la furnizorul local S.C. Electrica Furnizare - S.A.
    Prin Sentinţa nr. 293 din 24 martie 2015 Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea formulată de reclamant, astfel cum a fost modificată.
    Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, potrivit cererii de precizare a obiectului fiecărui capăt de cerere şi a cadrului procesual aferent acestora, reclamantul a solicitat prin primul capăt de cerere anularea Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Fieni nr. 23/24.02.2011, act administrativ cu caracter normativ prin care s-a aprobat, pentru anul 2011, cuantumul taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare, în sumă de 16 lei/lună/gospodărie (locuinţă), astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea, colectarea, transportul, depozitarea şi prelucrarea deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa" nr. 27/2010 şi prin Decizia nr. 12/15.02.2011, precum şi anularea hotărârii de stabilire a acestei taxe de habitat pentru anul 2012, hotărâre identificată de instanţă ca fiind reprezentată de Hotărârea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea, colectarea, transportul, depozitarea şi prelucrarea deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa" nr. 68/2011, act administrativ cu caracter normativ prin care s-a aprobat, pentru anul 2012, cuantumul taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare, în sumă de 18 lei/lună/gospodărie (locuinţă).
    În contestarea legalităţii acestor hotărâri reclamantul a criticat modalitatea, pretins discriminatorie, de stabilire a acestei taxe de habitat, pentru gospodăriile (locuinţele) aparţinând rezidenţilor (situaţie prevăzută de art. 2.3 din Hotărârea nr. 23/24.02.2011, în care se află şi reclamantul, care are domiciliul în municipiul Bucureşti şi rezidenţa în oraşul Fieni, unde deţine un apartament pentru care trebuie să achite 50% din cuantumul lunar al taxei), în raport cu modalitatea de stabilire a taxei pentru gospodăriile proprietarilor ce au domiciliul în oraşul Fieni şi care sunt absenţi din localitate mai mult de 60 de zile consecutiv (situaţie reglementată prin art. 2.2 din Hotărârea nr. 23/24.02.2011), perioadă pentru care nu datorează taxa specială de habitat până la revenirea la domiciliu.
    Totodată, reclamantul a arătat că aplicarea/stabilirea taxei de habitat în ceea ce priveşte locuinţa sa din oraşul Fieni trebuia să fie realizată de pârâta Primăria Fieni prin încadrare în prevederile art. 2.2 din hotărârea contestată, respectiv doar pentru perioada cât locuieşte efectiv la locuinţa unde îşi are rezidenţa.
    În al doilea rând, celelalte capete de cerere, lit. b-d, vizează, pe de o parte, solicitarea reclamantului de restituire a taxei de habitat pretinse ca fiind încasată necuvenit de pârâtă pentru anii 2010, 2011 şi 2012, în raport cu criticile formulate în solicitarea de anulare a hotărârilor de stabilire a taxei, inclusiv anularea unui debit de 28 lei, iar, pe de altă parte, solicitarea de obligare a pârâtei Primăria Fieni la calcularea taxei de habitat pentru viitor, în ceea ce îl priveşte, similar cu modul de calcul pentru ceilalţi cetăţeni proprietari cu domiciliul în oraşul Fieni, respectiv numai pentru perioada locuită efectiv în oraş, soluţionarea acestora depinzând în mod direct de soluţia dată primului capăt de cerere.
    Astfel, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, tribunalul l-a constatat ca nefondat, criticile reclamantului vizând pretinsa discriminare între situaţia sa şi situaţia proprietarului unei gospodării care are domiciliul în oraşul Fieni, care pentru o perioadă mai mare de 60 de zile consecutive lipseşte din domiciliu (modalitate de taxare stabilită doar pentru anul 2011), apărând ca neîntemeiate.
    În acest sens tribunalul a reţinut că existenţa unei discriminări presupune reglementarea unui tratament diferit, în cazul unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără o justificare rezonabilă, situaţie care însă nu este incidentă în cauză.
    Astfel, modalitatea de stabilire a taxei, astfel cum a fost reglementată prin art. 2.2 din Hotărârea nr. 23/24.02.2011, vizează o cu totul altă situaţie decât cea în care se regăseşte reclamantul, exonerarea de la plata taxei pentru perioada absenţei din localitate mai mult de 60 de zile consecutive aplicându-se exclusiv proprietarilor de gospodării care au domiciliul în oraşul Fieni, strict până la revenirea la domiciliu, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a acestora, depusă potrivit dispoziţiilor art. 4 din hotărârea a cărei anulare se solicită, revenind în sarcina autorităţii administrative sarcina de a verifica realitatea situaţiei declarate.
    O astfel de situaţie premisă, pentru care s-a acordat facilitatea reglementată prin art. 2.2 din Hotărârea nr. 23/24.02.2011, nu este comparabilă cu situaţia reclamantului care are doar rezidenţa în oraşul Fieni, domiciliul său fiind situat în afara judeţului Dâmboviţa, aceasta întrucât pentru persoanele cu domiciliul în oraşul Fieni se presupune în mod rezonabil faptul că acestea locuiesc permanent şi continuu la adresa de domiciliu, situaţiile de lipsă din domiciliu fiind situaţii de excepţie, ce pot fi verificate de autoritatea administrativă şi pentru care s-a apreciat necesar a se acorda scutire de la plata taxei, pe când pentru persoanele aflate în situaţia reclamantului, cu rezidenţa în oraşul Fieni şi cu domiciliul în alt judeţ, regula este dată de presupunerea că locuiesc doar temporar în locuinţa de rezidenţă, astfel că lipsa lor din locuinţa unde îşi au rezidenţa nu poate fi considerată o situaţie de excepţie, similară persoanelor cu domiciliul în localitate, pentru a se putea acorda facilitatea prevăzută de dispoziţiile art. 2.2.
    Tribunalul a reţinut că prezenţa sau lipsa din locuinţa de rezidenţă a reclamantului ar fi dificil de verificat de către organul administrativ însărcinat cu aplicarea taxei, fapt ce constituie un argument în plus în constatarea lipsei caracterului discriminatoriu al reglementării criticate de reclamant.
    Or, din această perspectivă, reglementarea şi aplicarea unui regim diferit de taxare cu privire la taxa de habitat nu apar ca fiind discriminatorii şi nici nelegale, astfel cum nefondat a susţinut reclamantul, tribunalul reţinând că acesta a fost corect taxat pentru anul 2011, după regulile stabilite prin dispoziţiile art. 2.3 din Hotărârea nr. 23/24.02.2011.
    Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că, pentru anul 2012, astfel cum rezultă din Hotărârea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea, colectarea, transportul, depozitarea şi prelucrarea deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa" nr. 68/2011, hotărâre obligatorie pentru U.A.T. Oraşul Fieni, s-a renunţat a se mai acorda astfel de facilităţi de natura celor reglementate prin art. 2.2 din Hotărârea nr. 23/24.02.2011, fiind stabilită prin art. 2 aprobarea unei taxe reduse în cuantum de 10 lei/lună/gospodărie, atât pentru persoanele care gospodăresc singure, cât şi pentru străinaşi, în sensul de persoane cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa ori în afara judeţului, care au gospodării (locuinţe) pe raza judeţului, categorie în care se încadrează şi reclamantul, astfel că o eventuală problemă de discriminare nu se mai ridică.
    Referitor la impunerea acestei taxe pentru anul 2012, tribunalul a constatat că în lipsa unei hotărâri a C.L. Fieni aceasta s-a făcut prin Hotărârea nr. 68/2011 a A.D.I., asociaţie care şi-a exercitat dreptul de a stabili, ajusta şi modifica taxe de habitat cu destinaţia specială de salubrizare, în modalitatea prevăzută de art. 43 alin. (1) lit. c), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 51/2006, hotărârile asociaţiei adoptate în limitele legii, ale actului constitutiv şi potrivit art. 9 alin. 3 şi 4 din statutul acesteia devenind obligatorii pentru toate unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei, prin urmare şi pentru U.A.T. Fieni.
    O astfel de modalitate de stabilire a cuantumului taxei apare ca fiind legală, întrucât, potrivit art. 8 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, "în exercitarea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilităţi publice, autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri în legătură cu asocierea intercomunitară în scopul înfiinţării, organizării, gestionării şi exploatării în interes comun a unor servicii de utilităţi publice, inclusiv pentru finanţarea şi realizarea obiectivelor de investiţii specifice sistemelor de utilităţi publice".
    De asemenea, conform art. 10 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, "unităţile administrativ-teritoriale pot mandata, în condiţiile legii, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, prin hotărâri ale autorităţilor lor deliberative, să exercite, pe seama şi în numele lor, dreptul de a delega gestiunea serviciilor de utilităţi publice transferate în responsabilitatea asociaţiilor, inclusiv dreptul de a concesiona sistemele de utilităţi publice aferente serviciilor de utilităţi publice transferate. În acest scop, hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale privind mandatarea şi actele juridice de constituire a oricărei asociaţii trebuie să conţină prevederi detaliate şi complete privind condiţiile de exercitare de către aceasta a mandatului special încredinţat. Unităţile administrativ-teritoriale pot mandata asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în condiţiile stabilite prin actul constitutiv şi statutul asociaţiei, să exercite, în numele şi pe seama lor, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile prevăzute la art. 8 alin. (3), la art. 9 şi la art. 32, cu excepţia celor prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. c), d), f), g) şi h), la art. 9 alin. (1) lit. d), respectiv alin. (4) lit. d) şi la art. 32 alin. (4). Exercitarea atribuţiilor, drepturilor şi obligaţiilor prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. a), i), j) şi k), la art. 9 alin. (1) lit. b), la art. 9 alin. (2) lit. a), d) şi g), la art. 9 alin. (3) şi la art. 32 alin. (2) şi (3) este condiţionată de primirea în prealabil a unui mandat special din partea autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei".
    Or, stabilirea taxei de habitat nu este exclusă de la posibilitatea mandatării acestei operaţiuni de către unitatea administrativ-teritorială către asociaţia de dezvoltare intercomunitară, această atribuţie fiind prevăzută de art. 8 alin. (3) lit. k) din Legea nr. 52/2003 (aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării preţurilor şi tarifelor pentru serviciile de utilităţi publice, după caz, pe baza avizului de specialitate emis de autorităţile de reglementare competente).
    În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a Hotărârii C.L. Fieni nr. 23/24.02.2011, din perspectiva nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, tribunalul a reţinut că, din cuprinsul art. 14, raportat la art. 7-13 din Legea nr. 52/2003, o condiţie pentru a considera întemeiată cererea reclamantului presupune invocarea şi dovedirea unei vătămări rezultate din nerespectarea acestor obligaţii ("orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de prezenta lege, poate face plângere potrivit Legii contenciosului administrativ"). Or, pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul nu a dovedit producerea unei astfel de vătămări, care să impună eventuala anulare a actului administrativ normativ contestat.
    Nici criticile legate de nelegalitatea hotărârilor contestate, din perspectiva nerespectării prevederilor Legii nr. 101/2006 ori a reglementărilor contractului-cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 112/2007 şi ale Regulamentului-cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 110/2007, nu sunt fondate.
    În acest sens tribunalul a constatat că stabilirea modalităţii de plată a serviciului de salubrizare sub forma unei taxe cu destinaţie specială, urmând ca locuitorii din cadrul comunităţilor asociate să beneficieze de acest serviciu în calitate de utilizatori indirecţi, în temeiul unui contract încheiat între operatorul desemnat şi asociaţia de dezvoltare intercomunitară înfiinţată tocmai în acest scop, s-a făcut în considerarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2006, drepturile şi obligaţiile reclamantului, în calitate de utilizator, rezultatul din prevederile art. 24 din Legea nr. 101/2006, care trimit la regulamentul serviciului, aprobat prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, prin hotărârea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborat de A.N.R.S.C. şi aprobat prin ordin al preşedintelui acesteia.
    Totodată s-a reţinut ca fiind nefondate şi criticile legate de cuantumul taxei speciale, astfel cum a fost stabilit prin hotărârea contestată, întrucât această taxă în cuantum de 16 lei/lună/ gospodărie pentru anul 2011, respectiv 18 lei/lună/gospodărie pentru anul 2012, cu o reducere de 50% pentru anul 2011, respectiv de 8 lei pentru anul 2012, pentru persoane aflate în situaţia reclamantului, pare a fi stabilită în raport cu cerinţele rezultate din prevederile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2006, potrivit cărora "structura şi nivelul tarifelor şi taxelor speciale vor fi stabilite astfel încât: a) să acopere costul efectiv al prestării serviciului de salubrizare; b) să acopere cel puţin sumele investite şi cheltuielile curente de întreţinere şi exploatare a serviciului de salubrizare; c) să încurajeze investiţiile de capital; d) să respecte şi să asigure autonomia financiară a operatorului".
    Pentru aceste considerente tribunalul a respins primul capăt din cererea formulată de reclamant, capăt de cerere vizând atât anularea hotărârilor de stabilire a taxei de habitat pentru anul 2011 şi pentru anul 2012, cât şi contestarea modului de aplicare a acestor hotărâri.
    Drept consecinţă a respingerii acestui capăt de cerere, reţinând legalitatea hotărârilor contestate din perspectiva criticilor formulate de reclamant, cât şi corecta aplicare a acestora în ceea ce îl priveşte pe reclamant, tribunalul a respins şi capetele de cerere b-d din cererea precizată, problema restituirii sumelor solicitate de către reclamant ori cea a aplicării faţă de reclamant a regimului de taxare solicitat de acesta putând fi analizată doar în măsura în care se constată fie nelegalitatea dispoziţiilor din hotărârile prin care a fost stabilită această taxă, fie greşita aplicare a acestor hotărâri în ceea ce îl privea pe reclamant.
    Or, o astfel de situaţie nu a fost constatată de instanţă, în plus tribunalul reţinând că reclamantul nu a contestat hotărârile de stabilire a taxei pentru anul 2010 şi nici nu a dovedit faptul că ar fi plătit sume în plus faţă de cele datorate potrivit art. 2.2 din Hotărârea C.I. Fieni nr. 23/24.02.2011, ori potrivit art. 2 din Hotărârea nr. 68/2011 a A.D.I.
    În final, în ceea ce priveşte capătul de cerere inserat la lit. e) din cererea reclamantului, vizând suspendarea calculului şi a facturării taxei de habitat, tribunalul l-a respins, de asemenea, ca nefondat, reţinând în acest sens, pentru motivele expuse în motivarea soluţiei de respingere a celorlalte capete de cerere, faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulativ a condiţiilor prescrise la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv aceea a dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a necesităţii evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Georgescu Corneliu Cătălin, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
    Prin cererea de recurs reclamantul solicită admiterea recursului şi, rejudecând cauza, anularea Sentinţei nr. 293/24.03.2015 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
    În motivarea cererii recurentul arată că instanţa de fond interpretează greşit decizia de casare pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care se referă la o casare parţială, respectiv la restituirea taxei de habitat încasată necuvenit şi la o încadrare corectă în dispoziţiile art. 2.2 al H.C.L. nr. 23/24.02.2011 a U.A.T. a Oraşului Fieni.
    În continuare precizează că soluţia casării parţiale este logică, având în vedere că, în cadrul raţionamentului jurisdicţional (art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă) norma de drept se aplică la o situaţie de fapt concretă şi, practic, se pune problema dacă la rejudecarea fondului după casare se aplică sau nu principiul non reformatio in peius. Această problemă s-a pus şi în legătură cu judecarea recursului, deoarece, în reglementarea anterioară, instanţa de recurs, admiţând recursul, ar fi putut să pronunţe nu numai soluţia casării, ci şi pe aceea a modificării hotărârii recurate.
    În prezent însă, instanţa de recurs, apreciind că recursul este fondat, a dispus doar casarea hotărârii atacate, astfel încât să poată avea loc o rejudecare parţială a fondului (art. 34 din Legea nr. 56/1993), aşa cum a solicitat recurentul.
    Principiul "non reformatio in peius" este consacrat prin dispoziţiile art. 296 partea finală din Codul de procedură civilă.
    De asemenea, recurentul consideră inadmisibil ca două instanţe de acelaşi grad (prima instanţă, respectiv a doua instanţă de rejudecare), din aceeaşi secţie a aceluiaşi tribunal, să se contrazică, pretextându-se aşa-zisa casare cu trimitere şi astfel să fie anulate capetele de cerere b, c şi d, aprobate ca valabile de Curtea de Apel Ploieşti.
    Instanţa de fond nu demonstrează şi nici nu argumentează riguros prin conţinutul unor legi, deoarece situaţia recurentului, care locuieşte câteva zile pe an, este diferită şi nu este similară cu a celorlalţi cetăţeni având proprietatea în oraşul Fieni şi care locuiesc mai puţin de 60 de zile pe an.
    Este evident că aceste două tipologii de locatari au în comun faptul că sunt proprietari în acelaşi oraş şi că locuiesc numai câteva zile pe an în Fieni şi, prin urmare, este nerelevant că reclamantul are reşedinţa de domiciliu, iar celălalt are reşedinţa stabilă (în acelaşi oraş), aşa cum argumentează, netemeinic, instanţa de rejudecare.
    Diferenţa dintre cele două tipuri de domicilii, respectiv domiciliul de reşedinţă şi domiciliul stabil, este ilară, deşi constituie argumentul judecătorului de la fond.
    De asemenea, recurentul arată că instanţa de fond omite să observe că nu a solicitat anularea Hotărârii nr. 23/24.02.2011, aceasta fiind utilă în alte situaţii, dar a solicitat încadrarea corectă a sa în art. 2.2. a acestei H.C.L. (în sentinţa rejudecării invocându-se calitatea de act administrativ cu caracter normativ, situaţie înţeleasă şi acceptată) şi, prin urmare, de aceea a solicitat numai încadrarea corectă la plata taxei, pe care instanţa de rejudecare o respinge netemeinic.
    Pe fondul cauzei recurentul mai arată că în mod greşit a fost încadrat ca "străinaş" prin H.C.L. nr. 23/24.02.2011, întrucât, într-un stat civilizat, taxa ca habitat este utilă şi trebuie să existe în mod corect, echitabil şi corespunzător cu serviciul de salubritate prestat (art. 46, 47, 48 din codul fiscal actualizat în anul 2013, Legea nr. 571/2003, art. 282 - taxe speciale).
    Pe de altă parte, nici primăria şi nici instanţa nu îl pot obliga să aibă domiciliul în Bucureşti, întrucât are stabilită reşedinţa şi în oraşul Fieni; rezultă că în situaţia alegerii domiciliului în oraşul Fieni nu mai poate fi încadrat ca "străinaş" (Legea nr. 105/1996) şi, prin urmare, acest paradox juridic demonstrează evident că încadrarea după domiciliul din România este greşită şi nu poate fi impusă de primăria sau A.D.I., ca organ legislativ local, prin exces de putere.
    În conformitate cu Legea nr. 105/25.09.1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate - art. 24 - cetăţenii români cu domiciliul în România au dreptul să-şi stabilească sau să-şi schimbe domiciliul ori reşedinţa în orice localitate din ţară, în condiţiile legii. În cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe îşi pot stabili domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele.
    Prin urmare, recurentul consideră că, fiind proprietar şi cu domiciliul de reşedinţă în Fieni, nu se mai poate obiecta şi motiva că nu mai poate avea aceleaşi "drepturi" ca şi ceilalţi localnici încadraţi la art. 2 din Decizia A.D.I. nr. 12/15.02.2011, cu încadrare la art. 2.2 din H.C.L. nr. 23/24.02.2011.
    Astfel, rezultă că nu mai are nici relevanţă încadrarea la plata taxei de habitat după apartenenţa la domiciliu; ea trebuie făcută în mod obligatoriu printr-o hotărâre a instanţei de judecată, numai după câte zile recurentul a beneficiat de serviciul de salubritate.
    În concluzie, încadrarea la art. 2.3 din H.C.L. nr. 23/24.02.2011 este neîntemeiată; prin reducere la absurd, ar rezulta că încadrarea cetăţenilor români (cu o proprietate în Fieni) în străinaşi = rezidenţi, pe de o parte, şi localnici, pe de alta, este nelegală şi nu poate departaja discreţionar şi discriminatoriu orice persoană aflată într-o situaţie identică.
    Recurentul invocă, în acest sens, dispoziţiile art. 282 din Codul fiscal, taxa percepută chiar dacă este absent din oraş şi nu a beneficiat de serviciul de salubritate fiind nelegală. Mai arată că motivarea sentinţei recurate este contradictorie, reieşind din considerentele sentinţei.
    Intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Fieni a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
    Examinând sentinţa recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor formulate de către recurentul-reclamant, Curtea reţine următoarele:
    Potrivit art. 1 din Hotărârea nr. 23/24.02.2011 a Consiliului Local al Oraşului Fieni privind aprobarea cuantumului pentru anul 2011 a taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare şi scutirea de la plata taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare a anumitor categorii de persoane, pentru anul 2011, Consiliul Local al Oraşului Fieni, având în vedere prevederile Deciziei nr. 12/2011 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară privind modul de încasare a taxei de habitat, a aprobat cuantumul taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare în sumă de 16 lei/lunar/gospodărie (locuinţă) pentru anul 2011.
    La art. 2 din hotărâre au fost aprobate scutirile de la plata taxei de habitat, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 12/15.02.2011.
    Astfel, potrivit art. 2.2 din aceeaşi hotărâre, gospodăriile ai căror proprietari sunt absenţi din localitate mai mult de 60 de zile consecutiv nu datorează taxa de habitat. În momentul revenirii la domiciliu vor fi înregistraţi în vederea impunerii la plata taxei de habitat.
    Conform art. 2.3 gospodăriile aparţinând rezidenţilor (străinaşilor) cu domiciliul în afara judeţului vor datora 50% din cuantumul taxei de habitat. Diferenţa de 50% nu va fi suportată din bugetul consiliului local.
    Criticile aduse sentinţei instanţei de fond, deşi recurentul nu a indicat în mod explicit cazul de modificare sau casare al hotărârii, vor fi încadrate de Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă, în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă - când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, având în vedere dezvoltarea lor, expusă în cererea de recurs.
    Astfel, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
    Potrivit cererii de precizare a obiectului fiecărui capăt de cerere şi a cadrului procesual aferent acestora, recurentul-reclamant a solicitat, prin primul capăt de cerere, anularea Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Fieni nr. 23/24.02.2011, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, iar nu anularea în totalitate a hotărârii menţionate, solicitând încadrarea sa, din punctul de vedere al taxei de habitat, la art. 2.2 din H.C.L. nr. 23/2011.
    Sub acest aspect, Curtea nu va reţine apărarea intimatei-pârâte privind neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cât timp aceasta nu a atacat sentinţa dată de instanţa de fond cu privire la modul de soluţionare a excepţiei.
    Recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond prin prisma încălcării prevederilor reglementării în materie de discriminare şi ale Legii nr. 101/2006 - Legea serviciului de salubrizare a localităţilor, tribunalul considerând aceste critici ca neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, existenţa unei discriminări presupune reglementarea unui tratament diferit, în cazul unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără o justificare rezonabilă, situaţie care însă nu este incidentă în cauză, iar, pe de altă parte, cuantumul taxei speciale, astfel cum a fost stabilit prin hotărârea contestată, în cuantum de 16 lei/lună/gospodărie pentru anul 2011, cu o reducere de 50% pentru anul 2011, pentru persoane aflate în situaţia reclamantului, pare a fi stabilit în raport cu cerinţele rezultate din prevederile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2006.
    Or, raportat la dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată că instanţa de fond a înlăturat în mod greşit aceste motive de nelegalitate, prin art. 2.3 din Hotărârea nr. 23/2011 fiind încălcate principiile prevăzute de art. 3 lit. f) şi g) din Legea nr. 101/2006 a serviciilor de salubrizare a localităţilor, care impun o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea şi calitatea serviciului prestat, nediscriminarea şi egalitatea de tratament a utilizatorilor.
    Astfel, conform dispoziţiilor art. 3 literele f) şi g) din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, serviciul de salubrizare se organizează şi funcţionează pe două principii de bază, respectiv tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea şi cantitatea serviciului prestat, nediscriminarea şi egalitatea de tratament al utilizatorilor.
    Curtea reţine, în interpretarea acestor principii, că normele juridice stabilesc faptul că în cazul colectării deşeurilor menajere preţul se stabileşte în funcţie de cantitatea serviciului prestat, care în mod evident este determinat de numărul de zile în care beneficiarul serviciului locuieşte în localitate, numai prin această modalitate de contractare putând fi respectate principiile mai sus amintite.
    Taxa de habitat constituie o taxă specială, adoptată în baza dispoziţiilor art. 248 lit. h) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi art. 282 din acelaşi cod.
    Potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (3) Cod fiscal taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituţia/serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia/acestuia, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestaţii ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
    De asemenea, art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale defineşte taxa drept suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public, iar art. 30 alin. (6) prevede că taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
    Or, taxarea rezidenţilor (străinaşilor) cu domiciliul în afara judeţului cu 50% din cuantumul taxei de habitat pe întreaga durată a anului, indiferent de numărul zilelor locuite în oraşul Fieni şi de perioada de absenţă din localitate, faţă de gospodăriile ai căror proprietari sunt absenţi din localitate mai mult de 60 zile consecutiv şi care nu datorează taxa de habitat până în momentul revenirii la domiciliu, reprezintă o încălcare a principiilor amintite, neavând o justificare legală, stabilind o situaţie discriminatorie între proprietarii cu domiciliul în oraşul Fieni şi "rezidenţii (străinaşii)" cu domiciliul în afara judeţului care sunt absenţi din localitate mai mult de 60 zile consecutiv, în contextul în care singura distincţie dintre aceste categorii de persoane o constituie domiciliul/reşedinţa.
    Pentru aceste considerente pct. 2.3 din H.C.L. nr. 23/24.02.2011 privind aprobarea cuantumului pentru anul 2011 a taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare şi scutirea de la plata taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare a anumitor categorii de persoane, pentru anul 2011, apare ca nelegal şi va fi, în consecinţă, anulat de Curte, fiind încălcate dispoziţii legale imperative care reglementează serviciul de salubrizare a localităţilor.
    Aşadar, în lipsa dovezii din care să rezulte că reclamantul a locuit în oraşul Fieni o perioadă de timp care să impună taxarea prin excluderea de la prevederile art. 2.2 din H.C.L. nr. 23/2011, taxarea sa în anul 2011 este neconformă legii, implicit urmând a fi efectuată calcularea taxei de habitat pentru reclamant ca pentru ceilalţi proprietari cu domiciliul în oraşul Fieni.
    În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege, prin prisma celui de-al doilea şi al treilea capăt de cerere, astfel cum au fost precizate de reclamant, Curtea constată că este întemeiată cererea de restituire a sumei de 9 lei, plătită cu titlu de habitat pentru perioada 15.11-31.12.2011 către recurentul-reclamant, numai în această măsură fiind dovedită paguba, cu înscrisurile depuse la dosar (fila 44 dosar de fond).
    În ceea ce priveşte restituirea taxei de habitat încasate pentru anii 2010 şi 2012 şi anularea debitului de 20 lei, reprezentând taxa de habitat calculată pentru perioada 1.01-13.02.2012, facturată, Curtea constată că este neîntemeiată cât timp recurentul-reclamant nu a administrat dovezi din care să reiasă sumele plătite cu acest titlu, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu a indicat hotărârile intimatului-pârât Consiliul Local al Oraşului Fieni privind taxa de habitat pentru anii 2010 şi 2012, considerate nelegale şi în baza cărora a fost încasată această taxă, neînvestind instanţa de fond cu examinarea legalităţii unor asemenea hotărâri ale intimatului.
    Susţinerile recurentului privind încălcarea principiului non reformatio in peius vor fi înlăturate ca neîntemeiate, sub acest aspect Curtea reţinând că prin Decizia nr. 3.363/21.058.2014 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile atât ale reclamantului, cât şi al pârâtului, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru lămurirea cadrului procesual, respectiv a persoanelor care au calitate de parte raportat la fiecare capăt de cerere şi temeiul juridic pe care se întemeiază fiecare capăt, soluţie care implică o casare în tot a hotărârii recurate şi, de asemenea, o rejudecare în totalitate a cauzei, după determinarea acestui cadru procesual.
    Pentru considerentele şi în limitele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) Cod de procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va modifica în parte sentinţa, în sensul că va admite în parte acţiunea precizată, va anula pct. 2.3 din H.C.L. nr. 23 din 24.02.2011 şi va dispune restituirea sumei de 9 lei, plătită cu titlu de taxă de habitat pentru perioada 15.11-31.12.2011, către reclamant. Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

    În baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă Curtea va obliga intimaţii pârâţi la plata sumei de 95,2 lei cheltuieli de judecată la fond şi în recurs către recurentul-reclamant, constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar dovedite cu chitanţele din dosar.

                     PENTRU ACESTE MOTIVE
                        În numele legii
                            DECIDE:

    Admite recursul declarat de reclamantul Georgescu Corneliu Cătălin, domiciliat în Bucureşti, bd. Drumul Taberei nr. 90, bl. C8, sc. 5, ap. 183, sectorul 6, împotriva Sentinţei nr. 293 din 24 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primăria Fieni prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, Consiliul Local Fieni, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa şi Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Fieni reprezentată prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa.
    Modifică în parte sentinţa, în sensul că admite în parte acţiunea precizată şi anulează pct. 2.3 din H.C.L. nr. 23 din 24.02.2011 şi dispune restituirea sumei de 9 lei, plătită cu titlu de taxă de habitat pentru perioada 15.11-31.12.2011, către reclamant.
    Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
    Obligă intimaţii pârâţi la plata sumei de 95,2 lei cheltuieli de judecată la fond şi în recurs către recurentul reclamant.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 7 octombrie 2015.

                       PREŞEDINTE
                 FIRICEANU MARIA-GEANINA

                       Judecători,
                 Androne Liliana Felicia
             Cioponea Irina Nicoleta Elisabeta

                        Grefier,
                  Gal Curelea Nicoleta

    CURTEA DE APEL PLOIEŞTI
    SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

                          ÎNCHEIERE
          Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2015

    Dosar nr. 7.475/120/2012*

    Preşedinte - Firiceanu Maria-Geanina
    Judecător - Androne Liliana Felicia
    Judecător - Cioponea Irina Nicoleta Elisabeta
    Grefier - Gal Curelea Nicoleta


    Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul Georgescu Corneliu Cătălin, domiciliat în Bucureşti, bd. Drumul Taberei nr. 90, bl. C8, sc. 5, ap. 183, sectorul 6, împotriva Sentinţei nr. 293 din 24 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primăria Fieni prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, Consiliul Local Fieni, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, şi Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Fieni reprezentată prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa.
    Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 23,5 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei, ce s-au depus la dosar şi s-au anulat de instanţă.
    La apelul nominal făcut în şedinţă, la ultima strigare, au lipsit părţile.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recursul este la al doilea termen de judecată, este motivat, iar prin Serviciul registratură al instanţei s-a primit prin fax cerere din partea recurentului Georgescu Corneliu Cătălin, la care este ataşată declaraţia numitului Vlăducă Claudiu, după care,
    Curtea faţă de cererea formulată de recursul Georgescu Corneliu Claudiu, prin care solicită admiterea probei cu declaraţia unui martor, o respinge, motivat de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 306 din vechiul Cod de procedură civilă, este admisibilă doar proba cu înscrisuri, nu şi proba cu declaraţiile martorilor, probă inadmisibilă având în vedere că nu a fost luată în faţa instanţei de judecată.
    De asemenea, constatând că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare.

                          CURTEA,

    având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, urmează a amâna pronunţarea, sens în care,

                         DISPUNE:

    Amână pronunţarea cauzei la data de 30 septembrie 2015.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2015.

                         PREŞEDINTE
                   FIRICEANU MARIA-GEANINA

                        Judecători,
                 Androne Liliana Felicia
           Cioponea Irina Nicoleta Elisabeta

                         Grefier,
                  Gal Curelea Nicoleta

    CURTEA DE APEL PLOIEŞTI
    SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

                         ÎNCHEIERE
         Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2015

    Dosarul nr. 7.475/120/2012*

    Preşedinte - Firiceanu Maria-Geanina
    Judecător - Androne Liliana Felicia
    Judecător - Cioponea Irina Nicoleta Elisabeta
    Grefier - Gal Curelea Nicoleta


    Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul Georgescu Corneliu Cătălin, domiciliat în Bucureşti, bd. Drumul Taberei nr. 90, bl. C8, sc. 5, ap. 183, sectorul 6, împotriva Sentinţei nr. 293 din 24 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primăria Fieni prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, Consiliul Local Fieni, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa, şi Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Fieni reprezentată prin primar, cu sediul în Fieni, judeţul Dâmboviţa.

                         CURTEA,

    având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, urmează a reamâna pronunţarea, sens în care,

                         DISPUNE:

    Amână pronunţarea cauzei la data de 7 octombrie 2015.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2015.

                        PREŞEDINTE
                  FIRICEANU MARIA-GEANINA

                       Judecători,
                  Androne Liliana Felicia
             Cioponea Irina Nicoleta Elisabeta

                        Grefier,
                   Gal Curelea Nicoleta

                         -----
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice