Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.011/1/2016
Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Raluca Moglan - judecător la Secţia I civilă
Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă
Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă
Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă
Nicoleta Ţăndăranu - judecător la Secţia I civilă
Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă
Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă
Eugenia Voicheci - judecător la Secţia a II-a civilă
Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.011/1/2016, la care s-a conexat Dosarul nr. 1.012/1/2016, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept constând în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "De la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate." După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizărilor 1. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 42.131/299/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 1 martie 2016, cu nr. 1.011/1/2016. 2. La aceeaşi dată a fost înregistrată, cu nr. 1.012/1/2016, sesizarea prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Încheierea din 26 noiembrie 2016, dată în Dosarul nr. 42.168/299/2014, pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea aceleiaşi probleme de drept. 3. Constatând că încheierile Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, pronunţate în dosarele nr. 42.131/299/2014 şi 42.168/299/2014, au acelaşi obiect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus conexarea Dosarului nr. 1.012/1/2016 la Dosarul nr. 1.011/1/2016. II. Temeiul juridic al sesizărilor 4. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." III. Norma de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 5. Art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă: "De la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate." IV. Expunerea succintă a proceselor 6. Prin Sentinţa civilă nr. 10.586/2015 din 2 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 42.131/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins plângerea formulată de petenta S.C. Arc Management One - S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca inadmisibilă, cu motivarea că petenta trebuia mai întâi să urmeze procedura prevăzută de art. 30 alin. (2) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 7/1996, respectiv să formuleze cerere de reexaminare împotriva încheierii de carte funciară şi, numai în ipoteza respingerii acesteia, se putea adresa instanţei cu plângere împotriva încheierii pronunţate de registratorul-şef. Or, sesizarea instanţei cu plângere împotriva Încheierii nr. 51.239 din 22 august 2014 reprezintă, de fapt, plângere împotriva încheierii de respingere a radierii sechestrului asigurător, care, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, trebuia reexaminată de către registratorul-şef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. Într-o astfel de situaţie, introducerea plângerii împotriva încheierii de respingere a radierii sechestrului asigurător la instanţa de judecată, cu eludarea parcurgerii etapei de reexaminare, etapă obligatorie pentru soluţionarea cererii şi valorificării drepturilor petentului, atrage inadmisibilitatea acţiunii. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenta S.C. Arc Management One - S.R.L., înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. 7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 3.593 din 25 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 42.168/299/2014, a respins excepţia inadmisibilităţii, precum şi plângerea formulată de petenta S.C. Arc Management One - S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca neîntemeiată. Pe fond s-a reţinut că, prin Actul de adjudecare nr. 140 din 23 mai 2014, petenta S.C. Arc Management One - S.R.L. a dobândit în proprietate un imobil asupra căruia, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a notat, la data de 31 octombrie 2012, sechestru asigurător. Prin plângerea dedusă judecăţii petenta a solicitat radierea acestei notări, pentru motivul că, odată cu intabularea actului de adjudecare, toate sarcinile existente în cartea funciară sunt radiate, imobilul rămânând liber de orice ipoteci sau alte sarcini. Sub aspectul susţinerilor petentei, instanţa a reţinut că, potrivit art. 902 alin. (1) din Codul civil, drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) din actul normativ anterior menţionat devin opozabile terţelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedeşte că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care, din lege, rezultă că simpla cunoaştere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. De asemenea, art. 902 alin. (2) din Codul civil enumeră, cu caracter exemplificativ, ce categorii de acte pot face obiectul notării în cartea funciară, lit. k) menţionând şi posibilitatea notării sechestrului, urmăririi imobilului, a fructelor ori veniturilor sale. Potrivit art. 907 din Codul civil, când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. Astfel, rectificarea este operaţiunea tehnico-materială prin care se asigură corespondenţa dintre evidenţa cărţii funciare şi situaţia juridică reală a imobilelor. Dacă această corespondenţă dispare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor inexacte în cartea funciară. Refacerea acestei corespondenţe între evidenţa de cartea funciară şi situaţia juridică reală a imobilelor poate avea loc, atunci când este cazul, pe baza recunoaşterii de către titularul înscrierii, a cărei rectificare se solicită, a neconcordanţei apărute sau, în caz contrar, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive. În speţă, prin Ordonanţa nr. 1.319 din 19 octombrie 2012 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului. Potrivit art. 166 alin. 3 din Codul de procedură penală, pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru. Sechestrul instituit de organele de urmărire penală nu poate fi ridicat decât prin contestarea măsurii asigurătorii în procesul penal, în conformitate cu dispoziţiile art. 168 alin. 1 din Codul de procedură penală, contestaţia putând fi formulată în orice fază a procesului penal. Numai după soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile (art. 168 alin. 3 din Codul de procedură penală). În aceste condiţii, cât timp cauza penală nu a fost soluţionată definitiv, iar prin Sentinţa penală nr. 1.830 din 24 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 27.155/3/2013*, a fost menţinut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor S.C. Green Development - S.R.L., potrivit soluţiei disponibile pe portalul instanţelor, nu se poate dispune radierea sechestrului asigurător de către instanţa civilă, art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă neputând fi interpretat în sensul că măsurile luate în procesul penal pot fi ridicate de instanţa civilă înainte ca instanţa penală să fi pronunţat o hotărâre definitivă. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenta S.C. Arc Management One - S.R.L., înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a apreciat că solicitarea apelantei, în sensul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept supuse dezbaterii, este admisibilă, având în vedere că din hotărârile judecătoreşti depuse de apelanta pârâtă la dosar rezultă împrejurarea că, asupra aceluiaşi obiect al plângerii de carte funciară, instanţele au opinii diferite, cu interpretări contradictorii ale dispoziţiilor art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 9. Instanţele de sesizare nu au exprimat niciun punct de vedere cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii. VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 10. Susţinerea petentei S.C. Arc Management One - S.R.L. este în sensul că, odată cu intabularea actului de adjudecare, se impune radierea tuturor sarcinilor înscrise anterior asupra imobilului adjudecat, în conformitate cu dispoziţiile art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data formulării cererii de intabulare. 11. Intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie şi punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 12. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 357/C2/901/III-5/2016 din 15 martie 2016, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizărilor Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. 13. Curţile de apel Braşov, Constanţa, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Timişoara, Bacău, Alba Iulia şi Craiova au învederat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la această chestiune de drept şi nu au exprimat niciun punct de vedere în sensul celor solicitate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 14. Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Adresa nr. 570 din 21 martie 2016, a arătat că magistraţii din cadrul Judecătoriei Topliţa şi-au exprimat opinia conform căreia, în cazul în care imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, executorul judecătoresc va hotărî, prin aceeaşi încheiere, şi înscrierea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare şi de grevare a imobilului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare. Prin art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a păstrat obligativitatea întocmirii unei încheieri în ceea ce priveşte dispoziţia executorului judecătoresc de intabulare a dreptului de proprietate. 15. Prin Adresa nr. 1.355/I/A/22 din 21 martie 2016, Curtea de Apel Galaţi a învederat că punctul de vedere majoritar al judecătorilor Secţiei civile a Judecătoriei Galaţi şi al celor din cadrul Judecătoriei Însurăţei este în sensul că dispoziţiile art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă se interpretează în coroborare cu cele ale art. 853 din Codul de procedură civilă, ceea ce înseamnă că, atunci când executorul judecătoresc emite încheierea de vânzare a bunului cu plata preţului în rate, acesta este obligat să înscrie în cartea funciară interdicţia de înstrăinare sau de grevare a bunului până la plata integrală a preţului. Magistraţii Judecătoriei Tecuci apreciază că, în condiţiile articolului menţionat, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea dreptului de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate. 16. Curtea de Apel Bucureşti, prin Adresa nr. 9/3.462/C din 22 martie 2016, a învederat că opinia majoritară a judecătorilor din cadrul tribunalelor Ilfov, Teleorman, Ialomiţa şi Giurgiu este în sensul că, la momentul intabulării dreptului de proprietate dobândit prin actul de adjudecare, dobânditorul devine titularul unui drept neafectat de orice obligaţii anterioare, iar, ca efect al subrogaţiei reale, toate creanţele garantate cu imobilul vândut sau care puteau fi executate asupra imobilului vândut vor fi executate numai asupra preţului plătit în procedura de executare silită. Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti şi instanţelor arondate acestuia este în sensul că problema referitoare la ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în timpul procesului penal nu poate fi soluţionată în cadrul procedurii înscrierii în cartea funciară, respectiv al plângerii împotriva încheierii de carte funciară, ci în cadrul procesului penal sau, ulterior, în condiţiile Codului de procedură penală. În consecinţă, măsurile dispuse nu încetează ca urmare a adjudecării imobilului, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 856 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. Dat fiind obiectul cererii formulate, precum şi condiţiile pe care le verifică oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, respectiv instanţele de judecată, atunci când sunt învestite cu cereri de radiere a sarcinilor înscrise, s-a apreciat că atât timp cât măsura asigurătorie dispusă în procesul penal asupra imobilului adjudecat nu a fost ridicată, nu a încetat de drept şi nici nu s-a constatat că a încetat, radierea notării acesteia în cartea funciară nu poate fi dispusă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 28 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Tribunalul Călăraşi a învederat că nu deţine jurisprudenţă în materia de drept invocată şi nu este în măsură să comunice un punct de vedere. 17. Prin Adresa nr. 1.042 din 23 martie 2016, Curtea de Apel Cluj a învederat că opinia unanimă a judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Cluj este în sensul interpretării literale a dispoziţiilor legale incidente, textul legal al art. 857 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevăzând că, la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipotecă sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, astfel că nicio sarcină care priveşte garantarea unui drept de creanţă nu supravieţuieşte intabulării dreptului de proprietate al adjudecatarului. Secţia I civilă a Curţii de Apel Cluj a observat că dispoziţiile art. 856 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 853 din Codul de procedură civilă sunt clare, în sensul că executorul judecătoresc este obligat ca, prin încheiere, să dispună înscrierea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare şi grevare a imobilului până la plata de către adjudecatar a preţului şi a dobânzii corespunzătoare; înscrierea este necesară atât pentru informarea terţilor interesaţi să cunoască situaţia juridică reală a imobilului, cât şi pentru a exista posibilitatea valorificării lui, în ipoteza în care nu achită ratele. 18. Curtea de Apel Iaşi, prin Adresa nr. 136/C.P./2016 din 23 martie 2016, a arătat că din verificările efectuate pe raza teritorială a Curţii de Apel Iaşi nu au fost înregistrate, soluţionate, suspendate cauze în care să fie dezbătută problema de drept enunţată, iar punctul de vedere al judecătorilor din raza teritorială a Curţii de Apel Iaşi este cel potrivit căruia dacă imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, vânzătorul nu îl va putea înstrăina sau greva fără încuviinţarea în acest sens a creditorilor, înainte de plata integrală a preţului, iar actul de adjudecare constituie titlu executoriu al creditorului urmăritor împotriva cumpărătorului, dacă acesta nu plăteşte diferenţa de preţ, pentru situaţiile în care imobilul a fost cumpărat cu plata preţului în rate. 19. Curtea de Apel Suceava, prin Adresa nr. 1.197/A/2016 din 29 martie 2016, a arătat că opinia de principiu a magistraţilor Secţiei I civile a Curţii de Apel Suceava este în sensul că, atunci când imobilul a fost vândut cu plata în rate, executorul judecătoresc trebuie să înainteze un exemplar al actului de adjudecare biroului de cadastru şi publicitate imobiliară pentru a se înscrie interdicţia înstrăinării până la plata integrală a preţului. Cumpărătorul îl va putea înstrăina anterior acestui moment doar cu încuviinţarea creditorilor urmăritori. Dacă acesta nu plăteşte diferenţa de preţ, actul de adjudecare constituie titlul executoriu al creditorului urmăritor împotriva cumpărătorului (art. 855 din Codul de procedură civilă). IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 20. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Curţii Constituţionale au fost identificate decizii privind condiţiile de admisibilitate a sesizărilor privind pronunţarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi decizii privind condiţiile de admisibilitate sesizărilor de neconstituţionalitate, respectiv Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.188/1/2015 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, şi Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.408/1/2015 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 1.159 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.563 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2011, şi Decizia nr. 640 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, ale Curţii Constituţionale. X. Raportul asupra chestiunilor de drept 21. Prin raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizările conexe ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu întrunesc cerinţele legale din perspectiva regularităţii acestora şi nu sunt îndeplinite nici condiţiile de admisibilitate a mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reglementată de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 22. Cu privire la neregularitatea actului de sesizare s-a reţinut că, potrivit art. 520 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor." 23. Astfel, din perspectiva regularităţii sesizărilor, art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă impune ca actul de sesizare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să îndeplinească anumite exigenţe de ordin structural, respectiv să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului, prin care să se argumenteze în concret necesitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi punctul de vedere al părţilor. 24. Raţiunea instituirii acestor condiţii formale ale sesizării constă în asigurarea scopului pentru care a fost instituit acest nou mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca prin acest mecanism procedural să se determine suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării sale de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii duratei procedurii judiciare şi afectării art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care instituie şi protejează dreptul la un proces echitabil, cu garanţia sa esenţială constând în soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 25. În acest sens, doctrina în materie a considerat procedura sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile ca fiind o procedură sui-generis care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie o chestiune (problemă) de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 26. Mecanism de unificare jurisprudenţială de inspiraţie franceză, procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esenţială, apărută într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă. 27. În acest context rămâne de apreciat care este consecinţa absenţei din încheierea de sesizare a acestor elemente esenţiale pentru soluţionarea chestiunii prealabile, câtă vreme legiuitorul nu a reglementat, printr-o normă expresă, soluţiile posibile într-o asemenea ipoteză. 28. Astfel, s-a apreciat că instanţa de trimitere a unei întrebări prealabile ar trebui să fie preocupată nu doar de a primi un răspuns îndoielilor sale cu privire la un text legal, ci chiar de a realiza, prealabil acestei trimiteri, un examen riguros al îndeplinirii condiţiilor impuse de textul art. 519 din Codul de procedură civilă şi o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum este acesta reglementat în dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă. 29. Numai în această manieră şi cu respectarea strictă a dispoziţiilor procedurale în materie, instanţa de judecată, care impune în mod uzual o anumită disciplină procesuală părţilor, ar putea demonstra că respectă ea însăşi, atunci când legea impune în mod expres, o asemenea disciplină procesuală necesară. 30. Or, examinând sesizările cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită de către Tribunalul Bucureşti, s-a constatat că în cuprinsul acestora nu se regăsesc motivele care susţin admisibilitatea sesizărilor şi punctul de vedere al completelor de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor deduse judecăţii, asupra îndeplinirii condiţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, condiţie impusă, în mod expres, de dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod. 31. Din încheierile de sesizare lipsesc atât descrierea situaţiei litigioase, pentru a se putea argumenta necesitatea formulării unei astfel de întrebări, precum şi justificarea admisibilităţii sesizării instanţei supreme, sub toate aspectele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, Tribunalul Bucureşti limitându-se la enumerarea formală a condiţiilor impuse de aceste dispoziţii legale şi la expunerea punctului de vedere al apelantei. 32. În acest context s-a apreciat că este oportună, cel puţin pentru raţiuni de analogie, menţionarea jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional cu privire la nemotivarea sesizărilor de neconstituţionalitate. Astfel, în mod constant, aceasta a stabilit că sesizările de neconstituţionalitate adresate Curţii Constituţionale fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", Curtea Constituţională neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional, şi neputând formula critici la care, ulterior, să şi răspundă. 33. Tot astfel, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a sancţionat, prin Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.188/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, şi Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.408/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015, sub aspectul admisibilităţii, neregăsirea în încheierea de sesizare a punctului de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei asupra condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cerinţă impusă prin dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă. 34. În virtutea acestor argumente şi urmând aceeaşi linie jurisprudenţială, s-a constatat că încheierea care nu cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării şi punctul de vedere al completului asupra chestiunii de drept nu îndeplineşte condiţiile unui act de sesizare legal întocmit şi, deci, nu ar putea declanşa o examinare pe fond a problemei de drept supuse dezbaterii în cadrul mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. 35. Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a constatat că legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: 1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; 2. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 3. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; 4. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel aflat în curs de judecată, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 36. S-a apreciat însă că, din modul general în care este formulată întrebarea prealabilă de către Tribunalul Bucureşti, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care se citesc după cum urmează: "De la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.", fără a se stabili limitele obiective în care interpretarea instanţei supreme să fie posibilă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 37. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de "chestiune de drept". În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 38. În acelaşi sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. 39. Astfel, există o deosebire esenţială între procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. 40. Referitor la acest aspect, în doctrină s-a arătat că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. 41. În acelaşi timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 42. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii. 43. Tot astfel, se poate constata că, în apelul formulat în cauză, nu se critică conţinutul normativ al art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ci modalitatea în care instanţa de judecată - Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - a procedat la interpretarea şi aplicarea concretă a acestor prevederi legale în cauza dedusă judecăţii. Or, asemenea operaţiuni de interpretare şi aplicare a textului de lege la diferite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. 44. Prin interpretarea normelor de drept civil se înţelege operaţiunea logico-juridică de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme. Scopul interpretării unei norme juridice civile constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete la care norma juridică respectivă se referă şi a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme. Deci, interpretarea legii civile reprezintă o etapă necesară în procesul aplicării legii civile, conţinutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinţei legiuitorului, exprimată într-o anumită normă. 45. Necesitatea interpretării normei juridice rezidă în împrejurarea că, în procesul aplicării legii, judecătorul trebuie să stabilească conţinutul exact al normei puse în faţa sa, prin clarificarea şi lămurirea sensului acesteia, pentru a fi adecvată situaţiei de fapt prezentată, întrucât normele legale au întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care trebuie să se extragă esenţa aplicabilă la cazul concret. Or, rolul instanţelor de judecată este acela de a realiza o interpretare cazuală sau judiciară, care presupune ca, anterior soluţionării cauzei, să se studieze circumstanţele particulare ale speţei deduse judecaţii, să se realizeze calificarea juridică a cererii şi, ulterior, interpretarea normei de drept şi aplicarea acesteia, pentru emiterea actului jurisdicţional final. 46. Din această perspectivă se poate observa că sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 42.168/299/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească interpretarea şi aplicarea art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă, reprezintă însuşi obiectul cererii de chemare în judecată, aşadar însăşi problema de fond asupra căreia apelanta reclamantă a solicitat instanţei de judecată să se pronunţe, iar nu doar o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea acesteia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 47. Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziţii legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, se apreciază că instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată. 48. Astfel cum s-a enunţat anterior, prin încheierea de sesizare a Tribunalului Bucureşti, care trebuia să cuprindă şi argumentarea admisibilităţii acestei sesizări, nu se regăseşte niciun raţionament judiciar care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate şi care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie. 49. În consecinţă, în cazul întrebării prealabile cu care a fost sesizată, în absenţa oricărei circumstanţieri particulare realizate de instanţa de trimitere, instanţa supremă nu ar putea să identifice toate sarcinile şi ipotecile ce ar putea exista asupra unor bunuri imobile, în sensul art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă, şi să decidă, în abstract, care dintre acestea ar trebui radiate în momentul intabulării actului de adjudecare a unui imobil. 50. Cum sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, în condiţiile unei sesizări lacunare, prin care se solicită o interpretare abstractă a unui text legal, cu un grad de generalitate ridicat, cum este în cazul pendinte, se impune, potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, respingerea ca inadmisibilă a sesizării. 51. Trebuie subliniat că, pronunţând o decizie interpretativă, instanţa supremă îşi îndeplineşte rolul său constituţional, pronunţând însă o decizie aditivă (prin care adaugă conţinut nou textului supus interpretării) sau substitutivă (prin care înlocuieşte regula enunţată de legiuitor cu o altă regulă), în absenţa îndeplinirii condiţiilor expuse, instanţa supremă devine legiuitor pozitiv sau înlocuieşte instanţa competentă să "spună dreptul" în cauza dedusă judecăţii, ceea ce nu este permis. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexe, formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în dosarele nr. 42.131/299/2014 şi 42.168/299/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 856 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2016. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Iulia Cristina Tarcea Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
