Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 14 din 17 octombrie 2011 privind recursul in interesul legii, referitor la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedura penala raportat la art. 84 si art. 86^4 din Codul penal
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 21 noiembrie 2011
Dosar nr. 10/2011
Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile,
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele delegat al Secţiei penale
Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea - preşedintele Secţiei a II-a civile
Ştefan Pistol - judecãtor la Secţia penalã
Angela Dragne - judecãtor la Secţia penalã
Sofica Dumitraşcu - judecãtor la Secţia penalã
Geanina Cristina Arghir - judecãtor la Secţia penalã
Ioana Bogdan - judecãtor la Secţia penalã
Gheorghe Florea - judecãtor la Secţia penalã
Ana Hermina Iancu - judecãtor la Secţia penalã
Victor Cameniţã Paşca - judecãtor la Secţia penalã
Niculina Alexandru - judecãtor la Secţia penalã
Mirela Sorina Popescu - judecãtor la Secţia penalã
Cristina Rotaru - judecãtor la Secţia penalã
Sãndel Lucian Macavei - judecãtor la Secţia penalã
Ionuţ Matei - judecãtor la Secţia penalã
Livia Luminiţa Zglimbea - judecãtor raportor, Secţia penalã
Joiţa Preda - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gheorghiţa Luţac - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Georgeta Negrilã - judecãtor raportor, Secţia I civilã
Dãnuţ Cornoiu - judecãtor, Secţia I civilã
Iulia Manuela Cîrnu - judecãtor, Secţia a II-a civilã
Veronica Rãdulescu - judecãtor, Secţia a II-a civilã
Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 10/2011 este constituit conform art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Şedinţa completului este prezidatã de doamna judecãtor Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecatã participã magistratul-asistent din cadrul Secţiilor Unite, doamna Cristina Pascu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretãrii şi aplicãrii unitare a dispoziţiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedurã penalã raportat la art. 84 şi 86^4 din Codul penal, cu privire la momentul sesizãrii instanţei cu cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile.
Magistratul-asistent a menţionat cã au fost depuse completãrile referitoare la obiectul recursului în interesul legii cu privire la aspectele penale şi civile incidente în cauzã, astfel dupã cum s-a dispus prin încheierea de şedinţã de la termenul de judecatã din data de 12 septembrie 2011, şi cã au fost întocmite rapoartele de cãtre doamna judecãtor Livia Luminiţa Zglimbea din cadrul Secţiei penale şi de cãtre doamna judecãtor Carmen Georgeta Negrilã din cadrul Secţiei I civile.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, în sensul cã cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei poate fi introdusã în cursul termenului de încercare, pânã la împlinirea acestuia, cererea putând fi soluţionatã înainte sau dupã împlinirea termenului de încercare, punând concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care sã se asigure interpretarea şi aplicarea unitarã a legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitarã
Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arãtat cã în practica judiciarã naţionalã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedurã penalã raportat la art. 84 şi art. 86^4 din Codul penal, cu privire la momentul sesizãrii instanţei cu cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile.
2. Examenul jurisprudenţial
Prin recursul în interesul legii se aratã cã în urma verificãrii jurisprudenţei la nivel naţional, cu privire la momentul sesizãrii instanţei cu cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile, a fost relevatã o practicã neunitarã.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
3.1. Într-o primã ipotezã, instanţele, sesizate înãuntrul termenului de încercare cu cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile:
- au admis cererea dacã s-a dovedit reaua-credinţã a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile, indiferent dacã cererea a fost soluţionatã dupã împlinirea termenului de încercare; s-a reţinut, potrivit acestei orientãri, cã procurorul sau partea interesatã are posibilitatea de a cere oricând, pe parcursul termenului de încercare, revocarea suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile;
- au respins cererea, ca neîntemeiatã, dacã nu s-a dovedit reaua-credinţã a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile;
- au respins, ca prematur introdusã sau ca neîntemeiatã, cererea, cu motivarea cã aceasta poate fi formulatã numai dupã expirarea termenului de încercare, întrucât pânã la acel moment condamnatul are posibilitatea executãrii obligaţiilor civile;
- au respins cererea ca urmare a constatãrii intervenirii reabilitãrii de drept a condamnatului pe parcursul judecãrii cauzei.
3.2. Într-o a doua ipotezã, instanţele, sesizate dupã expirarea termenului de încercare cu cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile:
- au respins cererea de revocare, ca tardivã sau neîntemeiatã, cu motivarea cã, potrivit art. 84 din Codul penal, partea civilã are dreptul de a obţine recuperarea debitului stabilit prin hotãrârea de condamnare şi este îndreptãţitã sã solicite revocarea suspendãrii executãrii numai pe durata termenului de încercare, pânã la împlinirea acestuia, ulterior acestui moment intervenind reabilitarea de drept a condamnatului, astfel cã nu mai poate opera revocarea suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile;
- au admis cererea de revocare, reţinând ca o condiţie esenţialã a promovãrii cererii tocmai împlinirea termenului de încercare, moment pânã la care condamnatul are posibilitatea sã execute obligaţiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, partea civilã neavând dreptul sã cearã revocarea suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei pânã la acel moment.
4. Opinia procurorului general
Procurorul general a opinat în sensul cã cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile, trebuie introdusã anterior expirãrii termenului de încercare, indiferent dacã judecarea cauzei are loc ulterior expirãrii acestui termen.
Prin argumentele expuse s-a susţinut cã din interpretarea gramaticalã a dispoziţiilor art. 84 din Codul penal şi art. 447 alin. 2 din Codul de procedurã penalã rezultã cã cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile, trebuie introdusã anterior expirãrii termenului de încercare. S-a menţionat cã ar fi greşitã acceptarea opiniei în sensul cã cererea de revocare este prematurã în situaţia introducerii acesteia în cursul termenului de încercare, deoarece pânã la acest moment condamnatul îşi poate executa obligaţiile civile, aceasta echivalând cu a accepta cã pe durata termenului de încercare ar fi suspendatã executarea obligaţiilor civile, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 81 alin. 5 şi art. 86^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã.
Totodatã s-a motivat cã opinia potrivit cãreia cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile, se poate formula numai dupã expirarea termenului de încercare este în flagrantã contradicţie cu prevederile art. 86 şi art. 86^6 din Codul penal.
S-a concluzionat în sensul cã împlinirea termenului de încercare nu împiedicã soluţionarea cererii de revocare introduse înãuntrul acestui termen, deoarece aceeaşi soluţie este prevãzutã de lege şi în situaţia revocãrii obligatorii a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei în cazul sãvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, indiferent dacã judecarea noii infracţiuni are loc dupã expirarea acestui termen.
În ceea ce priveşte problema momentului de la care se poate dispune revocarea suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile, în ipoteza introducerii cererii de revocare înãuntrul termenului de încercare, s-a argumentat cã cererea de revocare trebuie introdusã la un moment care sã evidenţieze intenţia condamnatului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor civile, respectiv sã demonstreze reaua-credinţã a acestuia. S-a subliniat, de asemenea, cã cererea de revocare poate fi soluţionatã chiar şi dupã împlinirea termenului de încercare, cu consecinţa revocãrii suspendãrii executãrii pedepsei, concluzia decurgând din interpretarea dispoziţiilor art. 83 alin. 1, art. 86 şi art. 84 din Codul penal, legea penalã nestabilind un moment pânã la care se poate dispune revocarea.
5. Raportul asupra recursului în interesul legii
Punctul de vedere exprimat de judecãtorul raportor (în ceea ce priveşte aspectele de drept penal incidente în cauzã) a fost în sensul cã cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile, trebuie introdusã anterior expirãrii termenului de încercare, indiferent dacã judecarea cauzei are loc ulterior expirãrii acestui termen.
S-a argumentat cã dispoziţiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, supus interpretãrii, nu se referã decât la titularii dreptului de a formula cererea de revocare şi la aspecte privind competenţa de soluţionare a cererii şi, de asemenea, cã norma amintitã face trimitere la prevederile art. 84, respectiv art. 86^4 alin. 1 din Codul penal, dispoziţiile art. 84 din Codul penal nebeneficiind de o redactare clarã, ceea ce face necesarã coroborarea normelor supuse interpretãrii cu alte texte din Codul penal şi Codul de procedurã penalã. S-a mai arãtat cã, în ipoteza în care s-ar considera cã cererea de revocare ar fi prematurã dacã ar fi formulatã anterior împlinirii termenului de încercare, ar deveni ineficiente dispoziţiile art. 81 alin. 5 şi art. 86^4 alin. 1 din Codul penal şi cu atât mai puţin ar putea fi susţinutã teza potrivit cãreia cererea de revocare trebuie formulatã dupã împlinirea termenului de încercare, deoarece ulterior acelui moment intervine reabilitarea de drept, potrivit dispoziţiilor art. 86 şi 86^6 din Codul penal, normele anterior indicate nefãcând referire la momentul pronunţãrii revocãrii, astfel cã aceasta poate interveni fie anterior, fie ulterior expirãrii termenului de încercare.
În raportul întocmit cu privire la aspectele de drept civil incidente în cauzã s-a arãtat cã, potrivit art. 415 alin. 1, art. 416 şi art. 417 din Codul de procedurã penalã, momentul rãmânerii definitive a hotãrârii este cel care marcheazã şi dobândirea caracterului executoriu al obligaţiilor civile (despãgubiri şi cheltuieli judiciare cuvenite pãrţilor) stabilite în sarcina condamnatului. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silitã s-a argumentat cã prevederile art. 405^1 - 405^3 din Codul de procedurã civilã, referitoare la suspendarea, întreruperea sau repunerea în termenul de prescripţie, sunt direct aplicabile şi în situaţia în care instanţa penalã este investitã cu soluţionarea unei cereri de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei în condiţiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, raportat la art. 84 şi art. 86^4 din Codul penal, dacã se invocã asemenea incidente legate de cursul prescripţiei, prescripţia dreptului de a cere executarea silitã nestingând însã dreptul subiectiv material, care poate fi realizat prin executarea de bunãvoie de cãtre debitor, ci doar dreptul de a obţine satisfacerea dreptului subiectiv prin constrângere.
Referitor la corelaţia dintre împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silitã şi termenul de încercare s-a argumentat cã noţiunile de îndeplinire a obligaţiilor civile şi prescrierea dreptului de a cere executarea silitã nu sunt echivalente în ceea ce priveşte efectele, termenele de prescripţie şi de încercare fiind diferite, iar în situaţia în care condamnatul executã obligaţiile civile dupã împlinirea termenului de prescripţie, dar anterior expirãrii termenului de încercare, nu poate fi dispusã revocarea suspendãrii executãrii pedepsei. În ceea ce priveşte situaţia în care condamnatul dovedeşte (cu orice mijloc de probã) cã nu a avut posibilitatea de a îndeplini obligaţiile civile, s-a menţionat cã aceasta este o situaţie de excepţie, care implicã o conduitã de bunã-credinţã a condamnatului, neputându-se dispune revocarea suspendãrii executãrii pedepsei.
6. Înalta Curte
Dupã cum rezultã din interpretarea dispoziţiilor art. 81 şi 86^1 din Codul penal, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de art. 81 alin. 1 şi 2, respectiv art. 86^1 alin. 1 şi 2 din Codul penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionatã sau sub supraveghere a executãrii pedepsei pe durata unui termen de încercare, suspendarea executãrii pedepsei neatrãgând, potrivit art. 81 alin. 5 din Codul penal, la care face referire şi art. 86^1 alin. 4 din Codul penal, suspendarea mãsurilor de siguranţã sau a obligaţiilor civile prevãzute în hotãrârea de condamnare.
Potrivit art. 447 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, dacã pânã la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile prevãzute de art. 84 din Codul penal sau cele prevãzute de art. 86^4 din Codul penal, partea interesatã sau procurorul sesizeazã instanţa care a pronunţat în prima instanţã suspendarea, în vederea revocãrii suspendãrii executãrii pedepsei.
Totodatã, conform dispoziţiilor art. 84 din Codul penal (la care face trimitere şi art. 86^4 alin. 1 din Codul penal), dacã pânã la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendãrii executãrii pedepsei, în afarã de cazul când cel condamnat dovedeşte cã nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
Se constatã, de asemenea, cã, potrivit art. 86 şi 86^6 din Codul penal, dacã în cursul termenului de încercare condamnatul nu a sãvârşit din nou o infracţiune şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendãrii executãrii pedepsei, el este reabilitat de drept. Se impune totodatã a se observa cã potrivit art. 83 alin. 1 şi 2 din Codul penal (la care face trimitere şi art. 86^4 din Codul penal), în situaţia în care în cursul termenului de încercare condamnatul a sãvârşit o nouã infracţiune, descoperitã înãuntrul acestui termen, se dispune revocarea suspendãrii executãrii chiar dacã pentru noua infracţiune comisã condamnarea definitivã se pronunţã ulterior împlinirii termenului de încercare.
Interpretând prin coroborare normele anterior menţionate se constatã cã cererea de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau a suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile, poate fi introdusã doar anterior împlinirii termenului de încercare, deoarece, ulterior acestui moment, intervine reabilitarea de drept a condamnatului, o concluzie contrarã echivalând cu nerespectarea dispoziţiilor art. 86 şi 86^6 din Codul penal, dar şi a art. 81 alin. 5 şi art. 86^1 alin. 4 din Codul penal.
Se reţine astfel cã cererea de revocare trebuie introdusã la un moment care poate sã evidenţieze intenţia condamnatului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor civile, respectiv sã demonstreze reaua-credinţã a acestuia, deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finalã din Codul penal reiese cã revocarea suspendãrii executãrii pedepsei nu se poate dispune dacã persoana condamnatã dovedeşte cã neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotãrârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credinţe.
Opinia potrivit cãreia cererea de revocare a suspendãrii formulatã în cursul termenului de încercare ar fi prematurã, întrucât pânã la acest moment condamnatul îşi poate executa obligaţiile, nu poate fi primitã deoarece ar însemna cã persoana condamnatã ar beneficia de un termen de graţie pentru executarea acestora egal cu termenul de încercare. Acest lucru ar echivala cu recunoaşterea unui drept neprevãzut de lege şi ar face ineficiente dispoziţiile cuprinse în art. 81 alin. 5 şi art. 86^1 alin. 4 din Codul penal, potrivit cãrora suspendarea executãrii pedepsei nu atrage suspendarea mãsurilor de siguranţã şi a obligaţiilor civile prevãzute în hotãrârea de condamnare.
În ceea ce priveşte momentul la care instanţa, sesizatã cu soluţionarea cererii de revocare anterior expirãrii termenului de încercare, poate dispune revocarea suspendãrii executãrii pedepsei, acesta se poate situa fie înainte de împlinirea termenului de încercare, fie dupã, câtã vreme legiuitorul nu prevede cã revocarea trebuie pronunţatã înãuntrul termenului.
Concluzia cã judecarea cauzei poate avea loc şi ulterior expirãrii termenului de încercare mai este susţinutã şi de împrejurarea cã legea penalã, în ceea ce priveşte un alt caz de revocare a suspendãrii executãrii pedepsei - pentru comiterea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, infracţiune descoperitã în acest termen - a prevãzut expres în cuprinsul art. 83 alin. 1 şi art. 86^4 alin. 1 din Codul penal cã revocarea suspendãrii executãrii pedepsei se dispune chiar dacã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare pentru noua infracţiune sãvârşitã este ulterioarã împlinirii termenului de încercare. Aceeaşi concluzie, în sensul cã soluţionarea cererii de revocare şi dispunerea revocãrii sunt posibile şi dupã expirarea termenului de încercare, reiese şi din interpretarea art. 86 şi 86^6 din Codul penal, care prevãd drept condiţie a reabilitãrii de drept absenţa unei revocãri dispuse potrivit art. 83, art. 84 sau 86^4 din Codul penal, fãrã a distinge cu privire la momentul când revocarea trebuie sã intervinã, o asemenea distincţie nefiind reglementatã nici de dispoziţiile art. 84 din Codul penal.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 414^4 şi 414^5 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţã:
În interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedurã penalã raportat la art. 84 şi art. 86^4 din Codul penal stabileşte cã:
Sesizarea instanţei în vederea revocãrii suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei sau a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de cãtre condamnat a obligaţiilor civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, trebuie fãcutã înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacã judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirãrii acestui termen.
Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 17 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIVIA DOINA STANCIU
Magistrat-asistent,
Cristina Pascu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
