Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 14 din 16 septembrie 2013  privind recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Targu Mures    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 14 din 16 septembrie 2013 privind recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Targu Mures

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 24 octombrie 2013

    Dosar nr. 11/2013
    Rodica Aida Popa - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
    Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
    Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
    Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
    Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale
    Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă
    Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă
    Raluca Moglan - judecător la Secţia I civilă
    Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă
    Alina Sorinela Macavei - judecător la Secţia I civilă
    Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă
    Mariana Cîrstocea - judecător la Secţia a II-a civilă
    Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă
    Paulina Lucia Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă
    Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secţia a II-a civilă
    Aurelia Motea - judecător la Secţia a II-a civilă
    Adriana Chioseaua - judecător la Secţia a II-a civilă
    Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Carmen Maria Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Gabriela Elena Bogasiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Gheorghiţa Luţac - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală
    Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală

    Completul competent să judece recursurile în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 11/2013 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă) şi ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.
    La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef al Secţiei I civile, doamna Mihaela Calabiciov, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 4 raportat la art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865 în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, referitor la admisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor, atunci când tribunalele şi curţile de apel, după casarea hotărârii atacate, au reţinut cauzele spre rejudecare în fond.
    Doamna judecător Rodica Aida Popa, preşedintele completului de judecată, constatând că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general, doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, pentru susţinerea recursurilor în interesul legii.
    Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a susţinut că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 4 raportat la art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865 în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, referitor la admisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor, atunci când tribunalele şi curţile de apel, după casarea hotărârii atacate, au reţinut cauzele spre rejudecare în fond, fiind identificate două orientări jurisprudenţiale.
    Într-o primă orientare a practicii, s-a reţinut că, în caz de admitere a recursului şi casare a hotărârii atacate, curţile de apel şi tribunalele, reţinând cauza spre rejudecare, pot administra orice probe prevăzute de lege, fără a fi limitate numai la administrarea înscrisurilor noi.
    Într-o a doua orientare a practicii, instanţele au trimis cauza spre rejudecare instanţei a cărei hotărâre a fost casată, ori de câte ori au apreciat că se impune administrarea unor probe noi, altele decât înscrisurile, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865, care interzic administrarea de probe noi în instanţa de recurs, cu excepţia înscrisurilor.
    Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin a menţionat că prima opinie este considerată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii şi a solicitat admiterea recursurilor în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

                             ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:
    1. Problema de drept ce a generat practica neunitară
    Prin recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş s-a arătat că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 4 raportat la art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865 în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, referitor la admisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor, atunci când tribunalele şi curţile de apel, după casarea hotărârii atacate, au reţinut cauzele spre rejudecare în fond.
    2. Examenul jurisprudenţial
    Prin Adresa nr. 1.610 din 9 iunie 2008, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa cu privire la chestiunea de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele în circumscripţia acestei curţi de apel în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 3-5 din Codul de procedură civilă de la 1865.
    Ca urmare a acestei sesizări, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a verificat jurisprudenţa la nivelul întregii ţări.
    Examenul jurisprudenţial a relevat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 4 raportat la art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865, în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, referitor la admisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor, atunci când tribunalele şi curţile de apel, după casarea hotărârii atacate, au reţinut cauzele spre rejudecare în fond, practica judiciară este neunitară, identificându-se două orientări jurisprudenţiale.
    3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti
    3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a considerat că, în cazul admiterii recursului şi casării hotărârii atacate cu reţinere spre rejudecare, curţile de apel şi tribunalele pot administra orice probe prevăzute de lege, fără a fi limitate numai la înscrisurile noi, considerându-se că dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865 au aplicabilitate doar în faza judecării cererii de recurs, iar nu în faza rejudecării cauzei după casarea cu reţinere.
    Aceste instanţe s-au raportat la prevederile art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865 (în vigoare la data soluţionării cauzelor) prin care se instituia regula potrivit căreia, în caz de casare, tribunalele şi curţile de apel vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
    3.2. Într-o altă orientare jurisprudenţială, s-a considerat, pornindu-se de la dispoziţiile imperative ale art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865, că, ori de câte ori se impune administrarea unor noi probe, altele decât înscrisurile, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
    4. Opinia procurorului general
    Procurorul general a apreciat primul punct de vedere ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii.
    Prin argumentele expuse, procurorul general a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865, în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, atunci când tribunalele şi curţile de apel, după casarea hotărârilor atacate, au reţinut cauzele spre rejudecare în fond, sunt admise orice probe noi, nu doar înscrisurile.
    În susţinerea acestui punct de vedere s-a pornit de la prevederile art. 312 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă de la 1865, în redactarea anterioară Legii nr. 202/2010, şi de la opiniile exprimate în doctrină potrivit cărora tribunalele şi curţile de apel exercită două funcţiuni distincte: pe aceea de instanţă de recurs, deci de control judiciar, şi pe aceea subsecventă, de instanţă de rejudecare a fondului, regula - în cazul acestor instanţe, atunci când sunt învestite cu soluţionarea recursurilor - fiind aceea a casării cu reţinere, iar excepţia constituind-o casarea cu trimitere spre rejudecare în cazurile strict determinate de art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă de la 1865.
    În acest context, s-a apreciat că dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865, potrivit cărora în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, se cuvin a fi interpretate în sensul că prin sintagma "în instanţa de recurs" trebuie să se înţeleagă activitatea procesuală pe care instanţa o desfăşoară strict în legătură cu soluţionarea recursului, până la pronunţarea hotărârii prin care se va exercita şi finaliza controlul judiciar şi, drept urmare, restricţia instituită de art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu are aplicabilitate în faza ulterioară a rejudecării după casare, fază în care pot fi administrate orice probe noi, nu doar înscrisuri.
    S-a făcut referire, totodată, şi la modificările aduse prin Legea nr. 202/2010, respectiv, prin art. 315 alin. 3^1 din Codul de procedură civilă de la 1865; în cazul rejudecării după casarea cu reţinere sau cu trimitere sunt admisibile orice probe prevăzute de legea enunţată.
    Deşi, potrivit art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, aceste prevederi sunt aplicabile numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii, s-a considerat că, atât timp cât modificările legislative evocate confirmă o orientare a practicii judiciare la care se achiesează, ele pot fi aplicabile şi cauzelor înregistrate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fără ca acestei soluţii să îi poată fi imputat un viciu de retroactivitate.
    De asemenea, s-a făcut referire şi la dispoziţiile art. 501 alin. (4) din actuala reglementare a Codului de procedură civilă, care au preluat aceeaşi soluţie legislativă conţinută de Legea nr. 202/2010 în ceea ce priveşte problematica supusă analizei prin prezentul recurs în interesul legii.
    5. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş
    Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş a constatat că, în instanţele din circumscripţia acestei curţi de apel, s-au conturat două orientări jurisprudenţiale în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 3-5 din Codul de procedură civilă de la 1865.
    Prin considerentele hotărârilor pronunţate în recurs de unele tribunale şi curtea de apel s-a reţinut că, ori de câte ori este necesară administrarea de noi probe, soluţia legală este casarea cu trimitere, deoarece, în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la încheierea dezbaterilor, potrivit art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865.
    Alte instanţe au considerat că regula instituită de art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865 este casarea cu reţinere, rejudecarea pe fond putând avea loc şi la un alt termen decât cel la care s-a admis recursul. Aceste instanţe au administrat orice probe prevăzute de lege ca instanţe de rejudecare (inclusiv probe testimoniale), pronunţând pe fondul cauzei o hotărâre irevocabilă. Casarea cu trimitere spre rejudecare s-a menţinut ca regulă, cu excepţia celor două situaţii prevăzute de art. 315 alin. 5 din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv necercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului.
    Dacă în privinţa casării cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi administrarea de probe în rejudecare practica secţiei civile a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost aproape unitară, în ceea ce priveşte casarea cu trimitere spre rejudecare, unele instanţe au decis în acest sens ori de câte ori au apreciat ca necesară administrarea de noi probe, cu toate că dispoziţiile procedurale privind motivele de recurs privitoare la probele administrate au fost abrogate (motivele prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 11 din Codul de procedură civilă de la 1865).
    S-a mai menţionat, în cuprinsul sesizării, că interpretarea dispoziţiilor art. 299 din Codul de procedură civilă de la 1865 exclude posibilitatea trimiterii cauzei la altă instanţă decât instanţa de apel (tribunalul), pentru că numai hotărârea dată în apel a format obiectul recursului dedus judecăţii curţii de apel, dar în anumite cazuri s-a dispus trimiterea pentru rejudecare la prima instanţă (judecătoria), şi nu la cea de apel (tribunalul), cu toate că pretinsele omisiuni erau deopotrivă imputate ambelor instanţe, iar instanţa de casare n-a argumentat deloc considerentele pentru care trimite cauza în rejudecare la prima instanţă de fond, şi nu la cea de apel.
    6. Raportul asupra recursurilor în interesul legii
    6.1. Sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 1.610 din 9 iunie 2008 a fost transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Adresa nr. 2/S.U./2008 din 13 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a verificat jurisprudenţa la nivelul întregii ţări în problema de drept enunţată anterior şi a constatat că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 4 raportat la art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865 în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, referitor la admisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor, atunci când tribunalele şi curţile de apel, după casarea hotărârii atacate, au reţinut cauzele spre rejudecare în fond.
    6.2. În ceea ce priveşte soluţia propusă prin raportul asupra recursurilor în interesul legii întocmit în cauză, s-a apreciat că se impune admiterea acestora şi stabilirea că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865, în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, în cazul rejudecării cauzei la un alt termen de judecată decât la cel la care s-a dispus admiterea recursului şi casarea cu reţinere a hotărârii atacate de către curţile de apel şi tribunale, prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu sunt aplicabile.
    7. Înalta Curte
    Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit în cauză şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
    Prin recursurile în interesul legii formulate s-a evidenţiat că instanţele de judecată, în concret, tribunalele şi curţile de apel, învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 cu soluţionarea recursurilor date în competenţa lor prin lege, au pronunţat soluţii contradictorii atunci când au admis recursul şi au dispus casarea hotărârii atacate în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865, în sensul că fie au reţinut cauza spre rejudecare şi au administrat probe (orice probe prevăzute de lege), fie au dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se completa probatoriul, considerând că, raportat la prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865, în recurs nu pot fi administrate probe noi, cu excepţia înscrisurilor.
    În lămurirea aspectelor divergente trebuie pornit de la interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 312 alin 4 şi 5 din Codul de procedură civilă de la 1865, din care rezultă că, în caz de casare a hotărârii atacate, tribunalele şi curţile de apel vor rejudeca pricina în fond.
    Astfel, dispoziţiile alin. 4 al articolului menţionat instituie principiul potrivit căruia casarea cu reţinere spre rejudecare a cauzei este regula în caz de admitere a recursului de către curţile de apel şi tribunale, casare ce poate interveni pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-5 din Codul de procedură civilă de la 1865 ori în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau atunci când modificarea hotărârii nu este posibilă, în ambele situaţii fiind necesară administrarea de noi probe.
    În sensul aceloraşi prevederi, rejudecarea poate avea loc fie la acelaşi termen la care s-a admis recursul şi la care părţile au pus concluzii inclusiv pe fond, nefiind necesară administrarea de probe noi, situaţie în care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop prin decizia de casare a hotărârii, atunci când părţile au pus concluzii numai cu privire la recurs şi este necesară administrarea de noi probe, situaţie în care se vor pronunţa două decizii.
    Dispoziţiile alin. 5 al aceluiaşi art. 312 reglementează excepţia de la regulă, aceea a casării cu trimitere pentru cazurile limitativ prevăzute în cuprinsul său.
    Soluţiile divergente au apărut în acele situaţii în care unele curţi de apel şi tribunale au admis recursul, au dispus casarea hotărârii atacate, apreciind că este necesară administrarea de probe noi, altele decât înscrisurile, şi au dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, iar nu reţinerea acesteia.
    În astfel de situaţii, tribunalele şi curţile de apel s-au raportat la dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865, care limitează posibilitatea administrării unor probe noi, altele decât înscrisurile, în faza procesuală a recursului.
Instanţele care au apreciat că dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865 au aplicabilitate şi în cazul casării cu reţinere spre rejudecare au omis a avea în vedere că, prin reglementarea expresă a casării cu reţinere spre rejudecare - în cazul judecării recursurilor de către tribunale şi curţile de apel - s-a stabilit, implicit, rolul acestora de a acţiona ca instanţe de fond, fiind evident că restricţia prevăzută de textul evocat nu are aplicabilitate decât în faza procesuală a recursului, iar nu şi în cea ulterioară, aceea a rejudecării cauzei în fond.
    În consecinţă, rejudecarea cauzei după casarea cu reţinere pronunţată de curţile de apel şi tribunale se face după aceleaşi reguli de la judecata în fond, inclusiv sub aspectul probelor, putând fi administrate oricare dintre probele prevăzute de lege.
    În ceea ce priveşte soluţiile legislative adoptate prin reglementările ulterioare, transpuse prin art. 315 alin. 3^1 din Codul de procedură civilă de la 1865, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 31 din Legea nr. 202/2010 şi art. 501 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se reţine că, raportat la dispoziţiile art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, ale Deciziei nr. 2/2010 pronunţate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi la cele ale art. 24-28 din Codul de procedură civilă, acestea nu au incidenţă în prezenta cauză, chiar dacă prin ele se confirmă o orientare a practicii judiciare, pentru că altfel s-ar aduce în discuţie o retroactivitate a legii, ceea ce nu este permis.
    În concluzie, atunci când se dispune casarea cu reţinere spre rejudecare de către curţile de apel şi tribunale ca urmare a admiterii recursului, în rejudecare - dacă aceasta are loc la un termen ulterior, stabilit în acest sens - aceste instanţe au posibilitatea legală de a administra orice probe prevăzute de lege, neavând incidenţă dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă de la 1865.

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

                  ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                          în numele legii
                             DECIDE:

    Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş şi, în consecinţă, stabileşte că:
    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 312 alin. 4 din Codul procedură civilă de la 1865, în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în cazul rejudecării cauzei la un alt termen de judecată decât la cel la care s-a dispus admiterea recursului şi casarea cu reţinere a hotărârii atacate de către curţile de apel şi tribunale, prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2013.


      VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                      RODICA AIDA POPA

                   Magistrat-asistent-şef,
                     Mihaela Calabiciov
                         ________
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice