Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 138 din 13 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) şi art. 257 alin. (22) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi cele ale art. 296^3 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Dimitrie Dan Ciurea în Dosarul nr. 1.399/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 686D/2013. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Lipsesc părţile Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Guvernul României, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că dreptul de a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală i-a fost acordat prin Legea nr. 189/2000, iar nerespectarea dispoziţiilor acestei legi este neconstituţională. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 21 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.399/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Excepţia a fost ridicată de Dimitrie Dan Ciurea cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile în care a solicitat emiterea unei decizii prin care să fie "reparată vătămarea ce i s-a produs prin reţinerea lunară din pensie a cotei de 5,5% pentru sănătate, începând din luna ianuarie 2011". În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prin dispoziţiile actelor normative criticate a fost înlăturat beneficiul asistenţei medicale gratuite de care se bucura în temeiul Legii nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat din Basarabia. Această măsură s-a dispus cu încălcarea art. 1 alin. (3), art. 11, art. 20, art. 47 şi art. 53 din Constituţie, precum şi a prevederilor art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 24 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, precum şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. În realitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică doar dispoziţiile acestor acte normative referitoare la obligaţia de contribuţie la asigurări sociale de sănătate, obligaţie ce revine pensionarilor cu o pensie ce depăşeşte suma de 740 de lei, precum şi condiţiile în care persoanele care au fost persecutate din motive etnice de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 beneficiază de scutiri de la plata acestei contribuţii. Dispoziţiile actelor normative invocate modifică şi completează dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, precum şi pe cele ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (1) lit. c) şi art. 257 alin. (22) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următoarea redactare: - Art. 213 alin. (1) lit. c): "Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei: [...] c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi;". - Art. 257 alin. (22): "Persoanele cu venituri din pensii care depăşesc 740 lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare." De asemenea, Curtea reţine ca fiind obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 296^3 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: "Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale sunt, după caz: [...] d) pensionarii cu venituri din pensii care depăşesc 740 lei." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste texte de lege aduc atingere următoarelor prevederi ale Legii fundamentale: art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 47 referitor la nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, invocă prevederile art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la nivelul de trai şi pe cele art. 24 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, adoptată la 28 iulie 1951 de Conferinţa plenipotenţiarilor Naţiunilor Unite asupra statutului refugiaţilor şi apatrizilor, convocată de Adunarea generală la 14 decembrie 1950. România a ratificat Convenţia la 4 iulie 1991 prin Legea nr. 46/1991 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul refugiaţilor, precum şi la Protocolul privind statutul refugiaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991. Aceste din urmă prevederi au în vedere obligaţia statelor de a acorda asistenţă socială refugiaţilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a beneficiat de dispoziţiile art. 5 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000. Aceste dispoziţii de lege prevedeau că persoanele care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice beneficiază de asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor. Acordarea acestei facilităţi a fost condiţionată, iniţial, de împrejurarea ca beneficiarul să nu realizeze alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de legile enumerate în art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 ori cele provenite din pensii. Prin modificările aduse acestui din urmă articol de lege, prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, pensiile au fost excluse dintre veniturile care permiteau titularului beneficiul asistenţei medicale gratuite. Autorul excepţiei este pensionar, iar pensia sa depăşeşte 740 de lei, astfel că i-a fost reţinută din pensie suma corespunzătoare contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, măsură pe care însă acesta o consideră neconstituţională. Faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu prevederile art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 771 din 25 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2012, "scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate nu este un drept constituţional, iar acordarea unei asemenea scutiri, în considerarea unor situaţii obiective sau subiective, este lăsată la opţiunea liberă a legiuitorului". Prin urmare, restrângerea acestei facilităţi nu se supune condiţiilor art. 53 din Constituţie, care au în vedere restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 47 din Constituţie, Curtea constată că, potrivit art. 296^9 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, obligaţia de contribuţie a pensionarilor la sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă 5,5% din veniturile ce depăşesc 740 de lei. Această reglementare a fost adoptată după ce, anterior, prin deciziile nr. 223 şi 224 din 13 martie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, dispoziţii care reglementau contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii, "sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei". Având în vedere cuantumul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate ce revine pensionarilor care au o pensie ce depăşeşte 740 de lei, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica vizând încălcarea dreptului la un nivel de trai decent ori a valorilor democratice prevăzute în art. 1 alin. (3) din Constituţie. De altfel, cu privire la acest din urmă aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 224/2012, a statuat că "art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor". În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 11 şi art. 20 raportate la prevederile art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 24 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, Curtea reţine că obligaţia ce revine statelor de a asigura un nivel de trai care să protejeze sănătatea individului, precum şi măsuri de securitate socială pentru refugiaţi nu presupune gratuitatea accesului la aceste drepturi. Astfel, în ceea ce priveşte refugiaţii, art. 24 din Convenţia privind statutul refugiaţilor prevede că aceştia beneficiază de asigurări sociale în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului în care se află refugiatul. Or, referindu-se la sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, prin Decizia nr. 334 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a reţinut că "garantarea constituţională a dreptului la ocrotirea sănătăţii nu înseamnă şi gratuitatea asistenţei medicale".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dimitrie Dan Ciurea în Dosarul nr. 1.399/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 213 alin. (1) lit. c) şi art. 257 alin. (22) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi cele ale art. 296^3 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014.
