Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 136 din 13 martie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 136 din 13 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 14 mai 2014


    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Justin Paul Gafiuc în Dosarul nr. 16.182/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 571D/2013.
    La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Victor Gafiuc, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 573D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Anghel Băloi în Dosarul nr. 17.923/225/2012 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 573D/2013.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 573D/2013 la Dosarul nr. 571D/2013.
    Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.
    Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 573D/2013 la Dosarul nr. 571D/2013, care este primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei din Dosarul nr. 571D/2013, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că imposibilitatea exercitării vreunei forme de control judiciar asupra sentinţelor pronunţate potrivit dispoziţiilor art. 277-278 din Codul de procedură penală din 1968, prin rămânerea lor definitivă, conform prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, ca urmare a modificării lor prin dispoziţiile Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, are drept consecinţă pronunţarea unor soluţii ce reprezintă grave erori judiciare şi supunerea părţilor la măsuri arbitrare. Se susţine că înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 un foarte mare număr de astfel de soluţii pronunţate în primă instanţă erau modificate de către instanţele de recurs.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi la Hotărârea din 15 iunie 2006 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Cârstea şi Grecu împotriva României. Se susţine că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu încalcă principiul egalităţii, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, şi nici accesul liber la justiţie, acesta nepresupunând accesul la toate gradele de jurisdicţie în toate categoriile de cauze. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauză, întrucât norma criticată nu vizează judecarea fondului cauzei penale, şi că dreptul la un recurs efectiv, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Convenţie, presupune accesul liber la justiţie, neconfundându-se cu dreptul de a promova calea de atac a recursului.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    Prin Sentinţa penală nr. 2.231 din 21 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 16.182/4/2013, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Justin Paul Gafiuc într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
    Prin Decizia penală nr. 1.422 din 25 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 17.923/225/2012, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Cristian Anghel Băloi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în primă instanţă cu privire la soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală, ca urmare a modificării art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 prin Legea nr. 202/2010, sunt încălcate prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, arătând că textele criticate creează discriminare între persoane aflate în situaţii juridice identice, respectiv cele interesate să promoveze recurs împotriva hotărârilor pronunţate, conform dispoziţiilor art. 277-278 din Codul de procedură penală din 1968, şi cele cărora le este asigurat dreptul de a promova această cale de atac. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012. De asemenea, se arată că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 încalcă dispoziţiile constituţionale şi cele convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, susţinându-se că, în lipsa unui astfel de control, instanţa absolutizează legalitatea şi temeinicia anumitor probe administrate şi nu îşi manifestă rolul activ în soluţionarea cauzelor, respingând plângeri fără a intra în cercetarea fondului cauzelor. Sunt invocate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 26 aprilie 2006 şi 31 martie 2008, pronunţate în cauzele Lungoci împotriva României şi Anghel împotriva României. Se arată, totodată, că inadmisibilitatea recursului încalcă principiul exercitării căilor de atac şi dispoziţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei reglementate la art. 124 şi art. 129 din Legea fundamentală, contravenind şi prevederilor art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare. Raportând textul criticat la prevederile art. 385^1 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 se susţine că imposibilitatea exercitării vreunei forme de control judiciar împotriva hotărârilor pronunţate, potrivit dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 din acelaşi cod, reprezintă o măsură nejustificată, fără o raţiune procesuală rezonabilă. Se arată că aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 poate duce la pronunţarea unor soluţii arbitrare, blocând pentru viitor posibilitatea urmăririi aceleiaşi persoane pentru aceleaşi fapte, cu excepţia cazurilor în care sunt descoperite fapte sau împrejurări noi, necunoscute de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la data pronunţării hotărârii rămase definitive, conform textului legal criticat. Se susţine că sunt încălcate, în acest fel, şi dispoziţiile art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 contravin şi dispoziţiilor art. 13 din Convenţie, prin neasigurarea dreptului la un recurs efectiv, precum şi prevederilor art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, prin neasigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală.
    Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi celor convenţionale invocate de autorul excepţiei. Se susţine că suprimarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate potrivit art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968 reprezintă voinţa legiuitorului şi că posibilitatea de a formula plângere împotriva actelor procurorului, potrivit dispoziţiilor art. 278^1, constituie garanţia verificării actelor întocmite în faza urmăririi penale de către o instanţă imparţială şi independentă. Se arată, totodată, că nu există obligaţia constituţională a asigurării mai multor grade de jurisdicţie pentru toate categoriile de cauze.
    Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin prevederilor constituţionale şi celor convenţionale invocate de autorul excepţiei, nu limitează şi nu înlătură drepturi fundamentale prevăzute în Constituţie. Se susţine că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se arată, totodată, că eliminarea căii de atac împotriva hotărârilor pronunţate potrivit alin. 8 al art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 se datorează caracterului special al acestei proceduri, având ca scop asigurarea celerităţii procesului penal. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 125 din 1 februarie 2011, nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, nr. 571 din 29 mai 2012, nr. 711 din 5 iulie 2012 şi nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, întrucât nu înlătură dreptul părţilor de a beneficia de garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, a cărei competenţă este stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Se susţine că eliminarea recursului împotriva sentinţei de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite prin art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 şi are ca scop asigurarea celerităţii procesului penal. Se arată, de asemenea, că atât competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, cât şi exercitarea căilor de atac sunt prevăzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se susţine, totodată, că dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitoare la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală nu sunt aplicabile, întrucât textele criticate reglementează procedura de judecată a plângerilor formulate împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nefiind vizat fondul cauzelor penale. Se mai arată că nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art. 13 din Convenţie, dreptul la un recurs efectiv neconfundându-se cu dreptul de exercitare a unei anumite căi de atac.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
    Prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, ele fiind preluate la art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, reţinem ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968.
    Se susţine că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv, precum şi dispoziţiile art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, respingând ca neîntemeiate excepţiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reţinute: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.
    Prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, Curtea Constituţională a statuat că între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968 este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie, întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai prin lege".
    Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale întrucât nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.
    Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.
    Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
    În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei, a art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.
    Referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
    Pentru motivele arătate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere nici prevederilor art. 124 din Legea fundamentală.
    Prin aceeaşi decizie, reţinând că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă existenţa unei contradicţii între dispoziţiile de lege criticate şi prevederile art. 385^1 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a statuat că o asemenea critică nu poate fi nici ea reţinută, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Justin Paul Gafiuc şi Cristian Anghel Băloi în Dosarul nr. 16.182/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi, respectiv, Dosarul nr. 17.923/225/2012 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014.


                  PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                           AUGUSTIN ZEGREAN

                          Magistrat-asistent,
                         Cristina Teodora Pop
                              _______
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016