Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1 din 8 februarie 1999 referitoare la aplicarea dispozitiilor art. 453 din Codul de procedura civila privind competenta materiala a instantelor de solutionare a cererilor de executare silita prin poprire
EMITENT: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 18 martie 1999
Sub preşedinţia vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedura civilã privind competenta materialã a instanţelor de soluţionare a cererilor de executare silitã prin poprire.
Ministerul Public a fost reprezentat de prim-adjunctul procurorului general, Ion Ionescu, care a susţinut recursul în interesul legii, cerând sa se decidã ca, potrivit dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedura civilã, competenta de a soluţiona în prima instanta cererile de poprire, indiferent de natura şi valoarea creanţei, aparţine judecãtoriei.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedura civilã, privind competenta materialã de soluţionare a cererilor de executare silitã prin poprire, instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instanţe au considerat ca soluţionarea în prima instanta a cererilor de executare silitã în materie comercialã, prin poprire, este de competenta tribunalului în cazul în care acestea se referã la creanţe cu o valoare mai mare de 10.000.000 lei.
În motivarea acestei soluţii s-a invederat ca din moment ce, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civilã, competenta de a judeca în prima instanta procesele şi cererile în materie comercialã al cãror obiect are o valoare mai mare de 10.000.000 lei revine tribunalului, apare firesc ca tot el sa soluţioneze şi cererile de poprire în asemenea cauze, mai ales ca, în raport cu prevederile art. 373 din acelaşi cod şi cu cele ale <>art. 138 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, este şi instanta de executare, având executori judecãtoreşti proprii.
Alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul ca, indiferent de natura şi de valoarea creanţelor, competenta de soluţionare a cererilor de poprire, formulate în cadrul procedurii de executare silitã, revine judecãtoriei, indiferent de natura şi valoarea creanţei.
Aceste din urma instanţe au procedat corect.
Potrivit art. 372 din Codul de procedura civilã, executarea silitã se realizeazã în baza unei hotãrâri judecãtoreşti sau a oricãrui alt titlu executoriu.
Pentru asigurarea realizãrii executãrii silite, în cadrul secţiunii a V-a din capitolul II al Cãrţii a V-a din Codul de procedura civilã este reglementatã "urmãrirea şi poprirea bunurilor mişcãtoare ale datornicului care sunt în mana celor de-al treilea", prevãzându-se prin art. 452 ca "orice creditor va putea, pe baza de titluri executorii, sa urmãreascã şi sa popreascã pentru sumele cuprinse în titlul sau sumele sau efectele datorate datornicului sau de cãtre un al treilea ...".
Referindu-se la competenta de soluţionare, art. 453 din Codul de procedura civilã prevede ca "aceasta poprire se va face dupã o cerere ce creditorul va adresa la judecãtoria domiciliului celui de-al treilea sau al datornicului", fãrã a face vreo distincţie cu privire la natura şi valoarea creanţei ori la calitatea pãrţilor.
Pe de alta parte, prin reglementãrile cuprinse în Cartea a IV-a titlul I din Codul comercial, care se referã la exerciţiul acţiunilor comerciale, cererile de poprire nu sunt indicate printre acţiunile de competenta tribunalului comercial. Tot astfel, este de observat ca, în materia executãrii silite, Codul comercial reglementeazã la art. 910-935 o singura procedura specialã, cu caracter de excepţie, prin care este prevãzutã competenta tribunalului în cazul urmãririi şi vânzãrii silite a navelor.
Conferirea de atribuţii de executare silitã tribunalului prin art. 373 din Codul de procedura civilã şi prin <>art. 138 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, nu poate justifica, prin ea însãşi, competenta acestei instanţe de a soluţiona şi cererile de poprire la care se referã art. 453 din Codul de procedura civilã atâta timp cat textul de lege prevede în mod expres ca poprirea se face numai în urma cererii pe care creditorul o adreseazã judecãtoriei.
De aceea, se impune a se considera ca şi în materie comercialã, indiferent de valoarea creanţei urmãrite, competenta de soluţionare a cererii creditorului de înfiinţare a popririi pentru sumele cuprinse în titlul sau executoriu, revine judecãtoriei.
În consecinta, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicatã, şi al art. 329 din Codul de procedura civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca, în cadrul procedurii de executare silitã, competenta materialã de a soluţiona cererile de poprire în prima instanta revine judecãtoriei, indiferent de natura şi valoarea creanţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii.
În aplicarea dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedura civilã, stabileşte ca judecãtoriei îi revine competenta de a soluţiona în prima instanta cererile de poprire, indiferent de natura şi de valoarea creanţei.
Pronunţatã la data de 8 februarie 1999.
Vicepreşedintele Curţii
Supreme de Justiţie,
Paul Florea
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Raileanu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
