Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.188 din 6 noiembrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea   Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a   Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a   Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.188 din 6 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a <>Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicatã de Uniunea Democratã Tãtarã şi Naim Belgin în Dosarul unic nr. 12/C/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã, cauzã ce face obiectul Dosarului nr. 2.069D/2008 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal rãspunde, pentru Uniunea Democratã Tãtarã, avocat Eugen Ţintã-Vass, cu împuternicire avocaţialã depusã la dosar, lipsind celãlalt autor al excepţiei, domnul Naim Belgin, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.082D/2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 alin. (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a <>Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicatã de Asociaţia Etnicilor Turci şi Denis Sabit în Dosarul nr. 11/C/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorul excepţiei Asociaţia Etnicilor Turci, acelaşi avocat prezent şi în cauza mai sus strigatã, lipsind celãlalt autor al excepţiei, domnul Denis Sabit, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Vãzând identitatea parţialã de obiect al celor douã cauze, Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexãrii.
Atât reprezentantul convenţional al autorilor excepţiilor, cât şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 2.082D/2008 la Dosarul nr. 2.069D/2008, care a fost primul înregistrat la Curtea Constituţionalã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul pãrţii prezente, în vederea susţinerii excepţiei de neconstituţionalitate invocate. În esenţã, acesta a afirmat cã dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 35/2008 creeazã un cadru discriminatoriu între organizaţiile minoritãţilor naţionale, datoritã tratamentului favorabil de care se bucurã organizaţiile minoritãţilor naţionale reprezentate în Parlament în legislatura 2004-2008, care nu au de îndeplinit nicio o altã condiţie pentru depunerea candidaturii la viitoarele alegeri, în detrimentul acelor organizaţii ale minoritãţilor naţionale care nu au avut o astfel de reprezentare în aceeaşi legislaturã şi care, pentru a-şi depune candidatura pentru un mandat de parlamentar, trebuie sã îndeplineascã cele douã condiţii prevãzute de textele criticate, referitoare la caracterul de utilitate publicã al respectivei organizaţii şi la depunerea în termen de 30 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor a unei liste de membri care sã conţinã un numãr de cel puţin 15% din numãrul total al cetãţenilor declaraţi ca aparţinând acelei minoritãţi dupã ultimul recensãmânt. În opinia autorilor excepţiei, prima condiţie menţionatã este, practic, imposibil de realizat, având în vedere cã, la data adoptãrii <>Legii nr. 35/2008 , nicio organizaţie aparţinând minoritãţilor naţionale nu era declaratã ca atare. În concluzie, textele de lege criticate contravin prevederilor art. 4, art. 37, art. 6 alin. (1) şi art. 62 alin. (2) din Constituţie, motiv pentru care se solicitã admiterea excepţiei. Avocatul autorilor excepţiei depune în fiecare dintre cele douã dosare note scrise având un conţinut identic.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textele de lege criticate nu încalcã normele fundamentale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 20 octombrie 2008, pronunţate în Dosarul unic nr. 12/C/2008, respectiv în Dosarul nr. 11/C/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã, respectiv Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a <>Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, respectiv a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din aceeaşi lege.
Excepţiile au fost ridicate de Uniunea Democratã Tãtarã şi Naim Belgin, pe de o parte, şi de Asociaţia Etnicilor Turci şi Denis Sabit, pe de altã parte, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva unor decizii ale Biroului Electoral Central prin care au fost respinse candidaturile la alegerile parlamentare din anul 2008 ale celor douã organizaţii ale minoritãţilor naţionale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut asemãnãtor, autorii acesteia aratã cã dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 35/2008 , modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2008 , încalcã dreptul minoritãţilor de a fi reprezentate în Parlamentul României de cãtre organizaţia doritã. Astfel, în timp ce pentru organizaţiile reprezentate în Parlament nu existã nicio condiţie de fond necesarã depunerii candidaturilor, în cazul organizaţiilor nereprezentate în Parlament sunt impuse douã condiţii: utilitatea publicã şi depunerea în termen de 30 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor a unei liste de membri care sã conţinã un numãr de cel puţin 15% din numãrul total al cetãţenilor declaraţi ca aparţinând acelei minoritãţi dupã ultimul recensãmânt. Prin urmare, se creeazã o situaţie discriminatorie în favoarea organizaţiilor minoritãţilor reprezentate în Parlament la ultimele alegeri, chiar dacã este posibil ca acestea sã nu mai reflecte, în prezent, voinţa majoritarã a cetãţenilor aparţinând acelei minoritãţi, în timp ce acele organizaţii care au capacitatea realã de a reprezenta interesul general al membrilor sãi sunt împiedicate, datoritã celor douã condiţii prevãzute de art. 9 alin. (2) şi (3) din lege, sã candideze pentru alegerile parlamentare.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã, ca şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã, apreciazã cã textele de lege criticate nu pot fi considerate discriminatorii, excepţia de neconstituţionalitate fiind, prin urmare, neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile <>art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 35/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu încalcã dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. (1), art. 16, art. 37 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (2) din Legea fundamentalã, textele criticate fiind, aşadar, constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a <>Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008. Alin.(3) al art. 9 din lege a fost modificat prin <>art. I pct. 8 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2008 privind modificarea şi completarea titlului I al <>Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a <>Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 29 august 2008. Prin urmare, în prezent, textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 9 alin. (2) şi (3): "(2) Pot depune candidaturi organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale reprezentate în Parlament.
(3) Pot depune candidaturi şi alte organizaţii ale cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale definite potrivit art. 2 pct. 29, legal constituite, care sunt de utilitate publicã şi care prezintã Biroului Electoral Central, în termen de 30 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor, o listã de membri cuprinzând un numãr de cel puţin 15% din numãrul total al cetãţenilor care, la ultimul recensãmânt, s-au declarat ca aparţinând minoritãţii respective."
- Art. 2 pct. 29, la care se face trimitere în alin. (3), are urmãtoarea redactare: "minoritate naţionalã - acea etnie care este reprezentatã în Consiliul Minoritãţilor Naţionale;".
Autorii excepţiei considerã cã textele de lege menţionate încalcã, în ordinea invocãrii lor, prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), raportat la art. 4, referitoare la interzicerea discriminãrii pe criterii de origine etnicã, art. 37 alin. (1) privind dreptul de a fi ales, art. 6 alin. (1) privind dreptul la identitate şi ale art. 62 alin. (2) referitoare la dreptul organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale de a fi reprezentate în Parlament.
Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, pentru cele ce se vor arãta în continuare.
În esenţã, autorii excepţiei considerã cã cerinţele prevãzute de <>art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a <>Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali împiedicã participarea în cursa alegerilor parlamentare a acelor organizaţii ale cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care la alegerile anterioare nu au fost reprezentate în Parlament. Textele de lege criticate impun în sarcina acestora îndeplinirea a douã condiţii: caracterul de utilitate publicã al acelei organizaţii şi depunerea în termen de 30 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor a unei liste de membri care sã conţinã un numãr de cel puţin 15% din numãrul total al cetãţenilor declaraţi ca aparţinând acelei minoritãţi dupã ultimul recensãmânt, condiţii ce nu sunt prevãzute, în schimb, şi pentru organizaţiile minoritãţilor reprezentate în Parlament la ultimele alegeri, acestea având dreptul neîngrãdit de a participa la scrutinul electoral.
Curtea constatã cã întreaga argumentaţie a excepţiei de neconstituţionalitate, întemeiatã pe dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 37 alin. (1) şi art. 62 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi reţinutã.
Dispoziţiile de lege criticate conţin norme care sunt în spiritul, şi nu împotriva, atât al prevederilor constituţionale ale art. 6 alin. (1), care recunosc şi garanteazã dreptul la identitate al minoritãţilor naţionale, cât şi ale art. 62 alin. (2), care legitimeazã participarea organizaţiilor cetãţenilor care aparţin minoritãţilor naţionale la alegerile parlamentare, în condiţiile legii electorale. Or, atât condiţia recunoaşterii caracterului de utilitate publicã al organizaţiei respective, cât şi cea a depunerii unor liste de membri însumând un numãr de cel puţin 15 % din numãrul total al cetãţenilor declaraţi ca aparţinând acelei minoritãţi dupã ultimul recensãmânt sunt astfel de cerinţe, reglementate prin legea organicã în materie electoralã. Stabilirea, prin lege, a condiţiilor menţionate nu contravine textelor constituţionale invocate ca fiind încãlcate, legiuitorul având competenţa exclusivã de a institui modalitãţile şi condiţiile de funcţionare a sistemului electoral, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie.
Textele criticate creeazã un regim special pentru organizaţiile minoritãţilor naţionale, în mãsurã sã justifice, prin condiţiile impuse, reprezentarea realã a membrilor acestora în Parlament. Fixarea unui termen de 30 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor în vederea prezentãrii la Biroul Electoral Central a unei liste de membri se justificã prin necesitatea ocrotirii interesului general al societãţii, referitor la organizarea şi desfãşurarea cu celeritate a procedurilor electorale.
Totodatã, Curtea constatã cã textele legale supuse controlului de constituţionalitate nu încalcã prevederile art. 16 alin. (1), raportat la art. 4 din Legea fundamentalã, şi, ca atare, nu pot fi considerate discriminatorii, câtã vreme legiuitorul a urmãrit prin aceste reglementãri sã acorde şi organizaţiilor minoritãţilor nereprezentate în Parlament posibilitatea sã participe la alegeri, nu numai celor care, în baza voturilor obţinute în alegeri, sunt deja reprezentate în Parlament.
Cât priveşte afirmaţiile autorilor excepţiei, potrivit cãrora este inechitabil ca organizaţiile minoritãţilor naţionale reprezentate în Parlament sã poatã candida şi pe viitor fãrã îndeplinirea niciunei alte condiţii, deoarece acestea, în realitate, şi-ar fi putut pierde, între timp, reprezentativitatea în rândul minoritãţii respective, Curtea considerã cã nici aceste susţineri nu pot fi reţinute ca fiind întemeiate. Astfel, cum a statuat în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu prin <>Decizia nr. 146 din 15 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 11 aprilie 2005, "organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale reprezentate în Parlament nu sunt privilegiate (...), întrucât acestea au îndeplinit condiţii mult mai severe pentru a accede în Parlament". Totodatã, dacã criteriile pe baza cãrora acele organizaţii au obţinut la ultimele alegeri un loc în Parlament nu sunt îndeplinite şi la actualele alegeri, acest lucru va rezulta din votul alegãtorilor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a <>Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicatã de Uniunea Democratã Tãtarã şi Naim Belgin în Dosarul unic nr. 12/C/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de Asociaţia Etnicilor Turci şi Denis Sabit în Dosarul nr. 11/C/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 noiembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi


-------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016