Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.122 din 23 septembrie 2020  privind aprobarea, la cerere, a retragerii autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj  TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. şi radierea acesteia din secţiunea I  şi trecerea în secţiunea a II-a din Registrul intermediarilor principali    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 1.122 din 23 septembrie 2020 privind aprobarea, la cerere, a retragerii autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea a II-a din Registrul intermediarilor principali

EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 897 din 2 octombrie 2020
    Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, cu respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) şi d), art. 3 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 5 alin. (6), art. 37 alin. (3)-(5), art. 61 alin. (1) şi (2) şi art. 65 alin. (10) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare,
    ca urmare a hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară adoptate în şedinţa din data de 9.09.2020, în care a fost analizată Nota SA/DSCISG nr. 3.078.1 din 27.08.2020 de aprobare a cererii de retragere a autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. precum şi radierea acesteia din secţiunea I a Registrului intermediarilor principali, cu sediul social în municipiul Oradea, str. Iosif Vulcan nr. 2, ap. 8, judeţul Bihor, cod unic de înregistrare 14550772, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J05/340/01.04.2002, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare cu numărul RBK-173/21.07.2003, reprezentată legal de către domnul Cuc Ovidiu Romulus, în calitate de administrator/director executiv,
    a constatat următoarele:
    Prin Adresa înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. RG 5.475 din 18.02.2020, compania de brokeraj, prin reprezentantul său legal - domnul Cuc Ovidiu Romulus, în calitate de administrator/director executiv, a transmis Hotărârea asociatului unic nr. 505 din 11.02.2020 prin care s-a decis încetarea activităţii de broker de asigurare începând cu data de 31.03.2020.
    În vederea aprobării cererii de retragere a autorizaţiei de funcţionare, Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat companiei de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., prin Adresa SA-DSCISG nr. 2.950 din 6.08.2020, transmiterea documentelor care atestă îndeplinirea prevederilor art. 37 alin. (3) lit. b) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare.
    În urma verificării, prin sondaj, a documentelor solicitate şi transmise de către reprezentantul legal al companiei de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., s-a constatat îndeplinirea de către această companie de brokeraj a cerinţelor legale, în vederea aprobării cererii de retragere a autorizaţiei de funcţionare, respectiv:
    - Compania de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a procedat la notificarea clienţilor prin Adresa nr. 509 din 12.02.2020, prin care aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la intenţia acesteia de încetare a activităţii ca broker de asigurare începând cu data de 31.03.2020. Totodată, aceştia au fost informaţi şi cu privire la faptul că pentru administrarea contractelor de asigurare aflate în derulare să se adreseze direct asigurătorilor sau unei alte companii de brokeraj;
    – Compania de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a notificat asigurătorii cu care a avut încheiate contracte cu privire la rezilierea contractelor de colaborare, ca urmare a încetării activităţii, începând cu data de 31.03.2020, şi au fost solicitate informaţii cu privire la situaţia decontărilor (prime de asigurare, facturi restante, documente cu regim special), închiderea userilor de acces în aplicaţia informatică şi încetarea contractelor de colaborare începând cu data de 31.03.2020, precum şi situaţia litigiilor;
    – Compania de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. nu are înregistrate litigii pe rolul instanţelor de judecată din România cu societăţi de asigurare/intermediari în asigurări/clienţi sau foşti clienţi/angajaţi sau foşti angajaţi/asistenţi în brokeraj/alte persoane fizice/juridice;
    – Compania de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. nu are nicio persoană înregistrată în Registrul intermediarilor secundari, deschis la Autoritatea de Supraveghere Financiară;
    – Compania de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. nu înregistrează debite faţă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în contul taxei de funcţionare.

    Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate,
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:
    ART. 1
    Se aprobă, la cerere, retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj TREND AS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., denumită în continuare Compania de brokeraj, cu sediul social în municipiul Oradea, str. Iosif Vulcan nr. 2, ap. 8, judeţul Bihor, cod unic de înregistrare 14550772, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J05/340/01.04.2002, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare cu numărul RBK-173/21.07.2003, reprezentată legal de către domnul Cuc Ovidiu Romulus, în calitate de administrator/director executiv al societăţii, şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea a II-a din Registrul intermediarilor principali, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (6) şi ale art. 37 alin. (4) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare.

    ART. 2
    Compania de brokeraj are obligaţia să elimine din denumire sintagma „broker de asigurare“ şi din obiectul de activitate activitatea de distribuţie şi alte activităţi avizate, după caz.

    ART. 3
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi produce efecte începând cu data publicării.



                    Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
                    Nicu Marcu

    Bucureşti, 23 septembrie 2020.
    Nr. 1.122.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016