Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 97 din 25 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 97 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 401 din 15 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Imola Kiss în Dosarul nr. 2.341/102/2017/a1.1 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 131D/2018.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a comunicat la dosar o adresă prin care renunţă la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că instanţa de contencios constituţional nu poate să ia act de această renunţare, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Deliberând, Curtea constată că nu poate să ia act de această renunţare, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale, iar soluţia asupra excepţiei este de interes general. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi ea nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea ei. De altfel, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la [...] stingerea procesului [...]“.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 20 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.341/102/2017/a1.1, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968. Excepţia a fost ridicată de Imola Kiss în procedura camerei preliminare, în cadrul căreia inculpata, autoare a excepţiei, a solicitat excluderea probelor obţinute prin măsurile de supraveghere tehnică autorizate.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate nu conţin suficiente garanţii contra unei aplicări arbitrare. Consideră că prevederile criticate nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a putea fi socotite „lege“, în sensul art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 53 din Constituţie, care permit limitarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la viaţă, la inviolabilitatea corespondenţei şi a domiciliului, doar dacă măsura este prevăzută de lege. În acest sens a exemplificat cu Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Totodată, invocă Hotărârea din 10 februarie 2009, pronunţată de către aceeaşi instanţă europeană în Cauza Iordachi şi alţii împotriva Moldovei, argumentând că legea din Moldova este oarecum similară legislaţiei din România în această materie, pentru a susţine lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor criticate, faptul că acestea nu impun în sarcina organului judiciar să facă vreo probă concretă în sensul că probele ar putea fi obţinute şi în alt mod, obţinerea lor ar presupune dificultăţi ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor. Face referire la paragrafele 44, 47 şi 51 ale hotărârii precitate, pe care le apreciază ca fiind relevante, în care instanţa de la Strasbourg a reţinut că „natura infracţiunilor pentru care poate fi autorizată măsura interceptării convorbirilor telefonice nu este suficient de clar definită în legislaţia în domeniu“, că „judecătorul de instrucţie joacă un rol foarte limitat“, iar numărul autorizărilor este „neobişnuit de mare“, astfel încât Curtea a considerat necesar să atragă atenţia asupra faptului că „înregistrarea convorbirilor telefonice este o ingerinţă foarte serioasă în drepturile individului şi numai nişte motive solide bazate pe o bănuială rezonabilă că persoana este implicată într-o activitate criminală gravă poate servi ca temei de autorizare.“ Din această perspectivă afirmă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în decurs de patru ani, în perioada 2011 - septembrie 2016, 4.522 din 4.523 de cereri de supraveghere tehnică, apreciind că numărul de solicitări este enorm raportat la categoria de persoane vizate, ţinând cont de competenţa instanţei supreme în această materie, respectiv parlamentari, miniştri, o parte dintre procurori şi judecători, alte persoane. De asemenea susţine că şi la nivelul curţilor de apel au fost emise mii de mandate de supraveghere tehnică, în condiţiile în care competenţa materială şi personală a curţilor de apel este destul de restrânsă în această materie. Arată că afirmaţiile anterioare urmează a fi dovedite prin depunerea la dosar, în şedinţa publică, a unor materiale solicitate de la instanţele de judecată din ţară.
    7. Tribunalul Mureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de parte, având în vedere statistica invocată nu poate echivala cu lipsa exercitării atribuţiilor jurisdicţionale ale judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru fiecare dintre cererile de autorizare formulate, acest aspect trebuind să fie analizat în mod individual şi de la caz la caz.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale. În acest sens arată că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi art. 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile să combată în mod eficace asemenea ameninţări şi să supravegheze elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni. Menţionează că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. [...]“. În plus, reţine că instanţa europeană, în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ, prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale şi Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, apreciază că dispoziţiile legale criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţa privată al persoanei, legea folosind termeni cu înţeles univoc. În sensul celor menţionate invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 252 din 17 februarie 2011, nr. 1.318 din 11 octombrie 2011, nr. 1.451 din 3 noiembrie 2011, nr. 355 din 24 aprilie 2012 şi nr. 1.017 din 29 noiembrie 2012.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968. Deşi au fost abrogate la 1 februarie 2014 prin art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, dispoziţiile de lege criticate produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deoarece, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, „Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege“. Ca atare, în acord cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea se va pronunţa asupra prevederilor criticate din Codul de procedură penală din 1968. Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, modificate prin art. I pct. 47 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006; alin. 3 al art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968 a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:
    "Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
    Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
    Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.
    Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
    Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.
    Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.
    Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.
    La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.
    Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea."

    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului şi ale art. 28 privind secretul corespondenţei raportat la art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin deciziile nr. 1.017 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, nr. 140 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 26 iunie 2018, şi nr. 155 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 26 iunie 2018, Curtea, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut că dispoziţiile din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“.
    15. Prin deciziile precitate, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile să combată în mod eficace asemenea ameninţări şi să supravegheze elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
    16. În acest sens, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, şi prin Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, paragraful 22, Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu, în secţiunea V^1 din Codul de procedură penală din 1968, procedura referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, Legea nr. 281/2003, Legea nr. 356/2006, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 şi Legea nr. 202/2010 contribuind, rând pe rând, la instituirea unor proceduri de natură să confere un plus de garanţii împotriva arbitrariului organelor de anchetă. Astfel, dacă în varianta codului existentă anterior apariţiei Legii nr. 281/2003 procedura era sumar prevăzută, înregistrările audio sau video putând fi efectuate cu autorizarea prealabilă a procurorului desemnat, cu condiţia existenţei unor indicii temeinice privind pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni, ulterior adoptării actelor normative mai sus menţionate, o astfel de interceptare sau înregistrare a convorbirilor ori a comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege.
    17. Totodată, prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, Curtea Constituţională a arătat că însăşi instanţa de contencios al drepturilor omului a validat prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, Curtea de la Strasbourg - după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că, la data comiterii faptelor, legislaţia în materie era alta - a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006) există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile de lege criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc (paragraful 42).
    18. De asemenea, prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, precitată, Curtea Constituţională a reţinut - referindu-se la vechea reglementare - că, potrivit dispoziţiilor art. 91^6 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau, din oficiu, de către instanţă, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor (paragraful 44).
    19. În continuare, prin aceeaşi decizie citată anterior, Curtea Constituţională a menţionat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei, în care reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condiţiile de legalitate şi proporţionalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale sarcina să aprecieze elementele care le sunt prezentate, Curtea de la Strasbourg a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de a contracara depoziţiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. Totodată, şi în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuşi că declaraţiile martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penală a cazului nu încalcă, în principiu, prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor (paragraful 45).
    20. Tot prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, Curtea Constituţională a reţinut că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor puteau fi dispuse, aşa cum se prevede în alin. 1 al art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Aşadar, administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, potrivit dispoziţiilor art. 221 şi 228 din Codul de procedură penală din 1968, atât in personam, cât şi in rem. În plus, textul stabileşte în termeni fără echivoc că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, prin această a doua alternativă înţelegându-se evident şi situaţiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, în acord cu prevederile art. 20 din Codul penal referitor la tentativă, iar nu în sfera unor simple acte de pregătire (paragraful 46). În plus, măsurile de supraveghere tehnică nu puteau fi dispuse în mod discreţionar de către procuror, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se puteau realiza numai dacă erau date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu şi dacă erau necesare în vederea stabilirii situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu putea fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi fost mult întârziată. De asemenea, astfel de măsuri puteau fi dispuse în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică (paragraful 50). În sfârşit, la fel ca în actuala reglementare, procurorul putea dispune, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pe o durată de cel mult 48 de ore în caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării de către judecător ar fi adus grave prejudicii activităţii de urmărire penală, iar măsura dispusă era supusă confirmării judecătorului (paragraful 51).
    21. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 182 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2010, Decizia nr. 1.649 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 9 februarie 2011, Decizia nr. 1.451 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 355 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 12 iunie 2012, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968.
    22. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Imola Kiss în Dosarul nr. 2.341/102/2017/a1.1 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016