Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 874 din 9 decembrie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind camerele pentru agricultură,  industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 874 din 9 decembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 44 din 14 ianuarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Cu Adresa nr. CP1/1.335 din 29 octombrie 2020, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.694 din 29 octombrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.915A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Preşedintele României formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.
    4. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, formulate prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că, potrivit art. 29 din legea criticată: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 7 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare“, lege adoptată în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie, ca lege organică, aşa cum rezultă din formula de atestare a legii publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 7 ianuarie 2011. Aşadar, din analiza fişei parcursului legislativ al legii deduse controlului de constituţionalitate, precum şi din conţinutul formulei de atestare a adoptării - „Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată“ - rezultă că printr-o lege ordinară a fost abrogată o lege organică.
    5. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice. Mai mult, legiuitorul constituant a stabilit, în mod indirect, în cuprinsul conţinutului normativ al art. 73 alin. (3) din Constituţie, că reglementările derogatorii sau speciale de la cea generală în materie trebuie şi ele adoptate, la rândul lor, tot printr-o lege din aceeaşi categorie. Altfel spus, Curtea a reţinut că dispoziţiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică (în acest sens a se vedea Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015 şi Decizia nr. 537 din 18 iulie 2018). Aşadar, dacă, potrivit jurisprudenţei instanţei constituţionale, dispoziţiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică, cu atât mai mult însăşi legea organică nu poate fi abrogată în integralitate printr-o lege cu caracter ordinar.
    6. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 111 alin. (1), art. 138 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, autorul sesizării arată că, potrivit art. 19 alin. (1) din legea criticată: „Finanţarea Camerei Agricole Naţionale se asigură din: a) surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în primii trei ani de funcţionare a camerelor agricole, prin finanţare degresivă; b) cotizaţii ale agricultorilor, membri ai camerelor agricole; c) cotă-parte din veniturile camerelor agricole judeţene; d) veniturile realizate din tarifele obţinute prin exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 18, precum şi din alte activităţi economice directe; e) donaţii şi/sau sponsorizări; f) resurse obţinute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru plata sistemului de consultanţă agricolă obligatorie acordat fermierilor, conform legii; g) comisioane; h) surse atrase prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Programul operaţional pentru pescuit şi prin alte instrumente şi măsuri adecvate pe specific de activitate; i) prestări de servicii de consultanţă sau asistenţă către fermieri, contra cost; j) finanţare publică naţională, europeană sau din alte surse; k) alte venituri prevăzute de lege.“
    7. În aplicarea acestor dispoziţii, la art. 23 din legea dedusă controlului de constituţionalitate se prevede că: „Resursele financiare necesare primelor alegeri se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale va stabili prin ordin, în termen de 10 zile de la data înfiinţării Comitetului National de Iniţiativă, sumele necesare organizării primelor alegeri, precum şi modalităţile de decontare a acestora.“
    8. Astfel, analizând fişa parcursului legislativ al legii criticate, rezultă că Parlamentul nu a consultat Guvernul cu privire la impactul financiar al intervenţiilor legislative preconizate la art. 19 alin. (1) lit. a) din legea dedusă controlului de constituţionalitate, contrar prevederilor art. 111 alin. (1) teza a doua şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie. Deşi soluţia legislativă ce prevede că finanţarea Camerei Agricole Naţionale se asigură şi din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în primii trei ani de funcţionare a camerelor agricole a rezultat în urma adoptării unui amendament la Camera decizională, Camera Deputaţilor, autorul sesizării consideră că se impunea respectarea prevederilor constituţionale invocate.
    9. Astfel, prin punctul 26 din anexa A la Raportul asupra proiectului de Lege privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PLX - nr. 183/2020) a fost aprobat amendamentul prin care se introduce o nouă sursă de finanţare a Camerei Agricole Naţionale, respectiv „surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în primii trei ani de funcţionare a camerelor agricole, prin finanţare degresivă“. Acest amendament nu este motivat din perspectiva impactului financiar şi a încadrării în ţinta de deficit.
    10. În situaţia în care intervenţiile legislative preconizate de Parlament au un impact direct asupra bugetului de stat, era necesar să existe o colaborare reală între Guvern (care să asigure adaptarea măsurilor prin raportare la situaţia economică a României în contextul eforturilor conjugate pentru combaterea epidemiei de COVID-19) şi Parlament. În cauza de faţă, comisia permanentă din cadrul Camerei Deputaţilor a omis să solicite Guvernului elaborarea fişei financiare.
    11. Autorul sesizării arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea acesteia, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire. Aşadar, orice cheltuială trebuie să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat, pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar. Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, Curtea Constituţională a reţinut că, întrucât „nu are competenţa să se pronunţe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, rezultă că aceasta are doar competenţa de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanţare“. Or, această verificare se poate realiza doar prin raportare la prevederile legale cuprinse în art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii, schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. În acest sens se menţionează Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996 şi Decizia nr. 591 din 14 iulie 2020.
    12. Aşadar, atunci când dispoziţiile legale preconizate, ce generează impact financiar asupra bugetului de stat, sunt rezultatul unor amendamente admise în cadrul procedurii legislative, prima Cameră sesizată sau Camera decizională, după caz, are obligaţia de a solicita fişa financiară. În consecinţă, atunci când o iniţiativă legislativă are implicaţii bugetare, Guvernul trebuie să prezinte atât punctul de vedere, cât şi fişa financiară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 764 din 14 decembrie 2016).
    13. În jurisprudenţa instanţei constituţionale, în ceea ce priveşte efectele omisiunii Parlamentului de a solicita fişa financiară, s-a reţinut că în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii (inclusiv cu amendamentul propus), conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament, se consideră că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 şi Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016).
    14. Gestionarea eficientă a finanţelor publice, pentru a servi interesul public pe termen lung, este unul dintre obiectivele Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010. În viziunea Legii nr. 69/2010, politica fiscal-bugetară trebuie să respecte şi principiul stabilităţii, astfel încât să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, dar şi principiul echităţii, ce are în vedere impactul financiar potenţial asupra generaţiilor viitoare, precum şi impactul asupra dezvoltării economice pe termen mediu şi lung.
    15. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 69/2010, Guvernul României va derula politica fiscal-bugetară pe baza principiului responsabilităţii fiscale, având „obligaţia de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent şi de a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung. Sustenabilitatea finanţelor publice presupune ca, pe termen mediu şi lung, Guvernul să aibă posibilitatea să gestioneze riscuri sau situaţii neprevăzute, fără a fi nevoit să opereze ajustări semnificative ale cheltuielilor, veniturilor sau deficitului bugetar cu efecte destabilizatoare din punct de vedere economic sau social“.
    16. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din Constituţie, „Formarea, administrarea, întrebuinţarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege“, iar în aplicarea dispoziţiilor constituţionale, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.
    17. Autorul sesizării conchide că, în ceea ce priveşte legea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se introduc norme cu impact direct asupra bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, implicit, asupra bugetului de stat, nu au fost îndeplinite cerinţele constituţionale şi legale referitoare la informarea Guvernului şi la solicitarea fişei financiare de către Camera decizională în care au fost propuse şi adoptate amendamente, astfel că la adoptarea acesteia s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi real, ceea ce contravine prevederilor art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la stabilirea sursei de finanţare.
    18. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se susţine că, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii, întrucât dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (5), ale art. 14, ale art. 19 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a) şi alin. (5), precum şi ale art. 20 au un conţinut neclar. Totodată, lipsa unor dispoziţii tranzitorii din conţinutul legii criticate contravine aceloraşi prevederi constituţionale, în dimensiunea referitoare la securitatea raporturilor juridice în curs de derulare.
    19. Astfel, autorul sesizării susţine că respectarea normelor de tehnică legislativă impunea în sarcina Parlamentului obligaţia de a se asigura că soluţiile legislative propuse respectă standardele minimale de calitate a legii, din perspectiva normelor de tehnică legislativă. Cu privire la considerarea legisticii formale, ca normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate, în decursul timpului, Curtea Constituţională a arătat că, deşi normele referitoare la tehnica legislativă „nu au valoare constituţională, [...] prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară“. De aceea, „nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii“. Se invocă în acest sens Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, Decizia nr. 681 din 27 iunie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 şi Decizia nr. 283 din 21 mai 2014. Aşadar, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei constituţionale, respectarea normelor de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative este obligatorie.
    20. Autorul sesizării arată că, potrivit art. 2 alin. (1) şi (5) din legea criticată, camerele agricole sunt organizaţii private de interes public, deschise, apolitice, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, şi reprezintă partenerul de dialog al autorităţilor publice cu competenţe în domeniile agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi conexe, precum şi al celorlalte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, pe domeniile de competenţă. Consultarea camerelor agricole este obligatorie pentru orice situaţie care priveşte domeniul de activitate al acestora.
    21. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 283/2010, act normativ ce urmează a fi abrogat, conform art. 29 din legea criticată, „Camerele agricole sunt organizaţii neguvernamentale deschise, apolitice, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, cu statut de utilitate publică dobândit în condiţiile prezentei legi, şi create în scopul: a) promovării intereselor fermierilor, persoane fizice/juridice din agricultură, cu toate ramurile ei, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, turism rural şi agroturism, denumite în continuare domenii ale agriculturii şi conexe, în funcţie de competenţele acestora; b) promovării în rândul fermierilor a politicii agricole comune, a programelor naţionale de dezvoltare rurală, a strategiei şi politicilor României de susţinere financiară a agriculturii, a cercetării fundamentale şi aplicate; c) intensificării absorbţiei fondurilor europene în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, pescuit şi acvacultură; d) formării profesionale şi consultanţei, care se acordă fermierilor persoane fizice şi/sau juridice din domenii ale agriculturii şi conexe“.
    22. Se afirmă că această calificare juridică a camerelor agricole a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013, tocmai pentru că atribuţiile camerelor agricole prevăzute de legislaţie nu erau corelate cu atribuţiile ce decurg din statutul de utilitate publică al camerelor agricole, care sunt reţele naţionale de structuri autonome private ce promovează interesul public general, prin acţiune la nivel local şi prin integrarea specificului local în procesul de elaborare a politicilor diferenţiate pe sectoare de agricultură. Se precizează că, în forma iniţială a Legii nr. 283/2010, art. 2 alin. (1) avea următorul conţinut: „Camerele agricole sunt instituţii private de interes public, nonprofit, cu personalitate juridică, create în scopul: (...)“.
    23. Totodată, la art. 6 alin. (4) din legea criticată se prevede că aceste camere agricole se vor înscrie „ca organizaţii private de interes public, nonprofit, în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi au sediul, până la data desfăşurării alegerilor“. Or, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii se înscriu în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor organizaţiile neguvernamentale, inclusiv cele care au dobândit statutul de utilitate publică. Ca atare, prin utilizarea sintagmei „organizaţii private de interes public“, iar nu a celei de „organizaţii neguvernamentale cu statut de utilitate publică“, corelativ cu obligaţia înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, nu se poate stabili cu claritate care va fi natura juridică a camerelor agricole ce urmează a fi înfiinţate.
    24. Dintr-o altă perspectivă, se afirmă că soluţia legislativă preconizată nu se justifică prin raportare la o nevoie socială reală şi nici nu pare a porni de la un deziderat social prezent şi de perspectivă sau de la insuficienţele legislaţiei în vigoare, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000.
    25. Totodată, norma potrivit căreia „consultarea camerelor agricole este obligatorie pentru orice situaţie care priveşte domeniul de activitate al acestora“, inclusiv de către autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale, are un grad nepermis de generalitate, ceea ce creează impredictibilitate în aplicare. În plus, norma nu prevede care ar fi sancţiunea juridică în ipoteza nerespectării obligaţiei de consultare.
    26. Se susţine că aceeaşi critică poate fi adusă şi cu privire la art. 20 din legea supusă controlului de constituţionalitate, ce prevede că „Este obligatorie consultarea camerelor agricole judeţene şi, după caz, a Camerei Agricole Naţionale de către toate autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, înaintea luării deciziilor cu privire la programele de dezvoltare locală, la implementarea unor industrii cu impact asupra exploataţiilor agricole şi spaţiului rural, precum şi pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol“.
    27. Se arată că art. 14 din legea criticată prevede că „(1) Serviciul operaţional administrativ, denumit în continuare SOA al Camerei Agricole Naţionale şi al camerelor agricole judeţene este constituit din personal contractual angajat potrivit legislaţiei în vigoare şi din personal preluat de la camerele agricole judeţene existente şi de la instituţiile publice ale căror atribuţii au fost preluate de camerele agricole nou înfiinţate, în limita posturilor aprobate. (2) Camerele agricole se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile instituţiilor publice a căror atribuţii au fost preluate“. Astfel, se apreciază că neclaritatea art. 14 din legea criticată este strâns legată de neclaritatea referitoare la natura juridică a camerelor agricole ce urmează a fi înfiinţate. Din această perspectivă, se consideră că este inadmisibil ca o entitate privată să preia atribuţii şi personal de la unele instituţii publice şi să se subroge în drepturile şi obligaţiile acestora. Mai mult, legea criticată nu prevede în concret care sunt acele instituţii publice de la care se vor prelua de către camerele agricole unele atribuţii şi nici nu intervine asupra actelor normative ce reglementează activitatea acelor instituţii.
    28. Se consideră că sintagma „finanţare degresivă“, prevăzută în cuprinsul art. 19 alin. (1) lit. a) din legea criticată ca sursă alternativă de finanţare atât pentru Camera Agricolă Naţională, cât şi pentru camerele agricole judeţene, are un conţinut neclar, aceasta nefiind definită în conţinutul legii criticate sau în alte acte normative.
    29. Totodată, se apreciază că formularea „Camera Agricolă Naţională negociază cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale preluarea sistemului de consultanţă agricolă obligatoriu de a fi prestat de acesta“, prevăzută de art. 19 alin. (5) din legea criticată, este de natură să genereze impredictibilitate, întrucât este neclar obiectul asupra căruia ar purta negocierea.
    30. În ceea ce priveşte relaţia dintre Camera Agricolă Naţională şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se afirmă că în forma iniţiatorului, adoptată tacit de către Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, art. 19 alin. (2) prevedea că „Negocierile Camerei Agricole Naţionale cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind sistemul de consultanţă agricolă obligatoriu de a fi prestat de acesta, prevăzut în legislaţia europeană, precum şi nivelul tarifelor pentru plata acestor servicii de consiliere obligatoriu a fi acordate fermierilor se fac anterior aprobării bugetului de stat pentru anul următor“. Aşadar, preluarea sistemului de consultanţă agricolă obligatoriu a fi prestat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Camera Naţională Agricolă se îndepărtează de la scopul avut în vedere de către iniţiator, iar prin modul în care a fost redactată norma se creează impredictibilitate în aplicare.
    31. În plus, în ceea ce priveşte aplicarea în timp a legii, se arată că, potrivit art. 29 din legea criticată, la data intrării în vigoare a acesteia se abrogă Legea nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 283/2010 ce se propune a fi abrogată a produs efecte timp de 10 ani, fiind deja înfiinţate camere agricole. Mai mult, potrivit art. 28 din Legea nr. 283/2010, în forma în vigoare „Mandatul persoanelor alese în cadrul camerelor agricole este de 4 ani, cu excepţia mandatului primelor organe de conducere a cărui durată este de un an“.
    32. În acest sens se consideră că absenţa unor dispoziţii exprese tranzitorii cu privire la situaţiile juridice născute sub imperiul legii vechi, dar care nu şi-au produs în întregime efectele, lipseşte norma de claritate şi previzibilitate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea legii. Totodată, se subliniază că, potrivit art. 26 din Legea nr. 24/2000, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, „Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări. (...)“. De asemenea, conform art. 54 din Legea nr. 24/2000, „(1) Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. (2) Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive“. Ca atare, pe de o parte, dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta referitoare la calitatea legii, iar, pe de altă parte, lipsa unor dispoziţii tranzitorii contravine aceloraşi prevederi constituţionale, în dimensiunea referitoare la securitatea raporturilor juridice în curs de derulare.
    33. În considerarea argumentelor expuse, se solicită admiterea sesizării şi constatarea neconstituţionalităţii Legii privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.
    34. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    35. Guvernul a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/5.729/2020 din 25 noiembrie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.624 din 25 noiembrie 2020, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la legea criticată este întemeiată.
    36. Cu privire la criticile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la domeniul legii organice (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015), susţine că, din informaţiile de pe site-ul Camerei Deputaţilor rezultă că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată de către Parlament ca lege ordinară, potrivit prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală, iar Legea nr. 283/2010, a cărei abrogare se propune, prin art. 29 din legea supusă controlului, a fost adoptată ca lege organică, potrivit art. 77 alin. (2) şi art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, se propune abrogarea unei legi organice printr-o lege ordinară, ceea ce contravine principiului ierarhiei actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care are caracter obligatoriu pentru toate subiectele de drept, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie. Ca atare, prin raportare la jurisprudenţa Curţii, se apreciază că abrogarea Legii nr. 283/2010, adoptată ca o lege organică, ar fi trebuit să se realizeze prin lege organică, nu prin lege ordinară, cum s-a întâmplat în speţă. Orice derogări de la o lege organică, inclusiv abrogarea în întregime a legii organice, ar trebui să se realizeze tot printr-o lege organică.
    37. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5), art. 111, art. 138 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, din perspectiva neîndeplinirii cerinţelor constituţionale şi legale referitoare la informarea Guvernului şi la solicitarea fişei financiare de către Camera decizională în care au fost propuse şi adoptate amendamente, se apreciază că legea supusă controlului de constituţionalitate introduce norme cu impact direct asupra bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, implicit, asupra bugetului de stat. Având în vedere că informările şi documentele ce pot fi solicitate conform art. 111 alin. (1) din Constituţie sunt esenţiale, pentru ca parlamentarii să îşi exercite în cunoştinţă de cauză atribuţiile ce le revin în exercitarea funcţiei legislative, textul constituţional a prevăzut că, în cazul iniţiativelor legislative care implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea de informaţii este obligatorie. Acest principiu este în strânsă legătură cu prevederile art. 138 din Constituţie referitoare la bugetul public naţional. Solicitarea obligatorie de informaţii Guvernului în asemenea cazuri îşi găseşte argumentarea în coroborarea prevederilor alin. (2) şi (5) ale art. 138. Astfel, potrivit prevederilor alin. (2) al art. 138, iniţiativa în elaborarea proiectelor bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat aparţine exclusiv Guvernului, care este singura instituţie care le înaintează spre aprobare Parlamentului, în timp ce alin. (5) din cadrul aceluiaşi articol prevede că „nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“. Prin urmare, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale dezvoltată cu privire la interpretarea art. 111 alin. (1) şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, Decizia nr. 764 din 14 decembrie 2016, Decizia nr. 331 din 21 mai 2019, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020), se apreciază că legea criticată poate aduce atingere dispoziţiilor cuprinse în art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, în situaţia în care a lipsit fişa financiară la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 sau dacă nu a fost solicitată informarea Guvernului. În acest context, Guvernul afirmă că verificarea în concret a îndeplinirii acestor condiţii revine Curţii Constituţionale în cadrul realizării controlului de constituţionalitate.
    38. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii, se arată că relevante sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014 cu privire la reorganizarea camerelor agricole prin legea descentralizării şi apreciază că sunt întemeiate susţinerile autorului sesizării în ceea ce priveşte incertitudinea juridică referitoare la natura juridică a camerelor agricole. Mai mult, incertitudinea privind natura juridică a camerelor agricole este generată şi de statutul juridic al personalului care funcţionează în cadrul acestor camere, având în vedere că nu se stabileşte cu precizie care este statutul personalului preluat de la instituţiile şi autorităţile publice, nici care sunt aceste autorităţi şi instituţii publice de la care se preia personalul. De asemenea, nu rezultă care este statutul personalului astfel preluat, prin raportare la statutul personalului contractual prevăzut de Codul muncii şi statutul funcţionarului public prevăzut de Codul administrativ. Totodată, se apreciază că norma privind finanţarea de la bugetul de stat prevăzută la art. 19 este neclară, având în vedere că legea criticată nu defineşte „finanţarea degresivă“ la care se face referire în text, iar în art. 20 din lege nu este clar care sunt situaţiile în care camerele agricole trebuie consultate în mod obligatoriu şi nici care este sancţiunea nerespectării acestei obligaţii. Aşadar, norma juridică generează incertitudine în aplicare. Prin urmare, Guvernul apreciază ca fiind întemeiate criticile de neconstituţionalitate intrinsecă.
    39. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    40. În conformitate cu dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională, prin Adresa nr. 7.503 din 23 noiembrie 2020, a solicitat preşedintelui Senatului, respectiv preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor să comunice dacă în procedura legislativă referitoare la legea supusă controlului de constituţionalitate, în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, s-a solicitat informarea din partea Guvernului şi, în caz afirmativ, dovada acestei solicitări. De asemenea, prin Adresa nr. 7.703 din 27 noiembrie 2020, Curtea Constituţională a solicitat secretarului general al Camerei Deputaţilor şi secretarului general al Senatului să comunice dacă în privinţa legii criticate a fost solicitată distinct fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    41. Preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, prin Adresa nr. 4c-5/577 din 25 noiembrie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.579 din 25 noiembrie 2020, a comunicat Curţii că (i) „a fost sesizată în fond cu proiectul de lege sus menţionat pe 20 aprilie 2020, având termen de depunere a raportului 17 mai 2020“, (ii) „şi-a desfăşurat şedinţa pe 29 septembrie 2020, conform ordinii de zi anexată, la care a fost invitat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a transmis în acelaşi timp materialele de lucru şi amendamentele propuse la proiectul de lege“ şi (iii) anexează „dovezile respectării procedurii legislative: dovada solicitării punctului de vedere, ordinea de zi şi înregistrarea şedinţei Comisiei cu acceptul secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, redat începând cu minutul 13“.
    42. Secretarul general al Camerei Deputaţilor, prin Adresa nr. 2/2.732CP din 25 noiembrie 2020, înregistrată la Curte cu nr. 7.646 din 26 noiembrie 2020, a comunicat că „proiectul de lege a fost dezbătut şi adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională la data de 6 octombrie 2020. În cadrul procedurii parlamentare la Camera Deputaţilor, nu a fost solicitată informarea Guvernului, întrucât Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată pentru această iniţiativă legislativă, a solicitat informarea şi punctul de vedere al Guvernului la data de 4 februarie 2020, aşa cum rezultă din fişa legislativă - anexată. În legătură cu dovada solicitării, ea poate fi făcută numai de către Senat, care a purtat corespondenţa cu Guvernul României cu privire la iniţiativa legislativă menţionată“. De asemenea, prin Adresa nr. 2/7.498 din 3 decembrie 2020, înregistrată la Curte cu nr. 7.797 din 3 decembrie 2020, a comunicat că „în cadrul procedurii parlamentare la Camera Deputaţilor, pentru proiectul de lege menţionat nu a fost solicitată distinct fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare“.
    43. Secretarul general al Senatului, prin Adresa nr. xxxv4723 din 2 decembrie 2020, înregistrată la Curte cu nr. 7.725 din 2 decembrie 2020, a comunicat că a fost solicitată informarea prevăzută de art. 111 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, prin Adresa nr. xxxv4782 din 4 decembrie 2020, înregistrată la Curte cu nr. 7.813 din 4 decembrie 2020, a comunicat că nu a fost solicitată distinct fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dispoziţiile legii criticate, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
    44. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, lege adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 6 octombrie 2020.
    45. Legea criticată are ca obiect de reglementare înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi a Camerei Agricole Naţionale, precum şi abrogarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 7 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare. Actul criticat este structurat pe capitole: capitolul I - Dispoziţii generale care se referă la obiectul de reglementare, natura juridică şi scopul camerelor agricole, capitolul II - Organizarea alegerilor pentru camerele agricole, capitolul III - Sistemul electiv, capitolul IV - Serviciul operaţional administrativ, capitolul V - Atribuţiile camerelor agricole, capitolul VI - Finanţarea atât a Camerei Agricole Naţionale, cât şi a camerelor agricole judeţene, capitolul VII - Răspunderile, contravenţiile şi sancţiunile şi capitolul VIII - Dispoziţii finale. De asemenea, legea are cinci anexe: anexa nr. 1 în cuprinsul căreia se definesc termeni şi expresii din cuprinsul legii; anexa nr. 2 se referă la modul de funcţionare a comitetelor de iniţiativă; anexa nr. 3 stabileşte formularul listei de susţinători ai candidaţilor, precum şi formularul de declaraţie ce trebuie completată de cel care atestă lista; anexa nr. 4 cuprinde Statutul-cadru al camerelor agricole judeţene şi al Camerei Agricole Naţionale; anexa nr. 5 Buletin de vot - formular.
    46. Autorul sesizării susţine că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, ale art. 138 alin. (5) referitoare la obligativitatea stabilirii surselor de finanţare pentru cheltuielile bugetare şi ale art. 147 alin. (4) referitor la deciziile Curţii Constituţionale, precum şi principiului securităţii raporturilor juridice.
    47. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în această ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    48. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    49. Sub aspectul termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect se constată că Legea privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 6 octombrie 2020 şi a fost depusă, la aceeaşi dată, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 12 octombrie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 29 octombrie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    50. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea reţine că acesta vizează Legea privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, lege adoptată în procedură ordinară de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 6 octombrie 2020, nepromulgată.
    51. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    52. Examinând procesul legislativ de adoptare a legii criticate, Curtea reţine că Propunerea legislativă privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, iniţiată de un deputat, a fost depusă la data de 18 decembrie 2019 la Camera Deputaţilor şi înaintată, la aceeaşi dată, Senatului, fiind înregistrată cu nr. L119/2020, solicitându-se de către iniţiator procedură de urgenţă. În expunerea de motive se precizează că „Legea nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin implementare s-a demonstrat că nu răspunde cerinţelor de descentralizare, profesionalizare şi autonomie a activităţilor din domeniu, neproducând până în acest moment efecte juridice. S-au constatat disfuncţionalităţi privind organizarea şi desfăşurarea efectivă a proceselor şi etapelor premergătoare înfiinţării camerelor agricole la nivel judeţean. De asemenea, prin legislaţia existentă nu s-au putut asigura sursele financiare necesare primelor alegeri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În prezent, prin legea menţionată, atribuţiile camerelor agricole nu sunt corelate cu atribuţiile ce decurg din statutul de instituţie privată de interes public şi cu prevederile din legislaţia Uniunii Europene în domeniu. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală au la bază următoarele principii: descentralizarea, autonomia, profesionalizarea activităţii, incompatibilitatea, reprezentativitatea şi egalitatea de şanse, asigurarea resurselor, parteneriatul, transparenţa, responsabilitatea autorităţilor publice. Propunerea legislativă asigură cadrul necesar şi suficient organizării şi desfăşurării alegerilor pentru colegiile camerelor agricole şi constituirii camerelor agricole la nivel judeţean şi naţional.“
    53. Aşa cum rezultă din fişa actului normativ de pe pagina de internet a Senatului, la data de 4 februarie 2020, s-au solicitat avizele Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social şi punctul de vedere al Guvernului. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, conform Avizului nr. 163 din 5 martie 2020, reţinând că face parte din categoria legilor ordinare şi că majoritatea normelor reiterează dispoziţii din Legea nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Ca urmare, proiectul ar fi putut face obiectul unui act de modificare şi completare a legii menţionate. De asemenea, din forma propusă nu reiese cu claritate care este natura juridică a camerelor agricole ce urmează a fi înfiinţate, în sensul că în cuprinsul proiectului nu este utilizată aceeaşi terminologie. Totodată, referitor la camerele agricole constituite, în prezent, potrivit Legii nr. 283/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce urmează a fi abrogată, se apreciază că este de analizat dacă proiectul nu ar trebui să cuprindă şi dispoziţii tranzitorii prin care să fie reglementată situaţia acestora după abrogarea legii respective. După primirea avizelor favorabile de la Consiliul Economic şi Social, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială şi a avizului negativ de la Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic, a fost depus, la data de 14 aprilie 2020, raportul de respingere, cu un amendament, al comisiei sesizate în fond - Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală.
    54. La data de 22 aprilie 2020, propunerea legislativă privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală a fost adoptată de Senat, în forma iniţială, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a treia din Constituţie, potrivit căruia „În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate“.
    55. Ulterior, forma adoptată de Senat a fost transmisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor şi înregistrată la data de 29 aprilie 2020, cu P1-x nr. 183/2020.
    56. La data de 30 septembrie 2020, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a depus raportul de adoptare, cu amendamente admise şi respinse, şi la data de 6 octombrie 2020 legea a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor şi adoptată.
    57. Aşadar, din derularea procedurii legislative rezultă că în Camera decizională, după parcurgerea procedurii de avizare şi informarea referitoare la propunerea legislativă, prin intermediul unor amendamente propuse de membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, sesizate în fond, şi însuşite de plenul Camerei Deputaţilor cu ocazia dezbaterii propunerii legislative, au fost introduse dispoziţii noi, printre care şi cele potrivit cărora finanţarea Camerei Agricole Naţionale se asigură din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în primii trei ani de funcţionare a camerelor agricole, prin finanţare degresivă.
    58. Analizând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea art. 111 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragrafele 46-52), a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, „în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie“. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) prima teză din Constituţie, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora“. Textul constituţional stabileşte, pe de o parte, obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice de a prezenta informaţiile şi documentele necesare actului legiferării şi, pe de altă parte, modalitatea de obţinere a acestor informaţii, respectiv la cererea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a comisiilor parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. Din aceste dispoziţii rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice (a se vedea şi Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2), care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007). Aşa cum a precizat Curtea, prin Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 28 ianuarie 2019, art. 111 alin. (1) din Constituţie „prevede expres şi limitativ că relaţia dintre autorităţile menţionate se realizează prin intermediul preşedinţilor Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor parlamentare“. În acest sens sunt, de altfel, şi normele regulamentare care detaliază procedura legislativă.
    59. În cauză, Curtea reţine că iniţiativa legislativă a fost însoţită de dovada solicitării informării Parlamentului de către Guvern, solicitare care a fost formulată la data de 5 februarie 2020 de preşedintele Senatului, aşa cum rezultă din Adresa nr. xxxv4723 din 2 decembrie 2020, înregistrată la Curte cu nr. 7.725 din 2 decembrie 2020, trimisă la solicitarea acesteia, şi din fişa legislativă a propunerii legislative de pe site-ul Senatului. Aşadar, Senatul şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita o informare din partea Guvernului, prin intermediul preşedintelui Camerei, cu respectarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 111 teza întâi care stabilesc expres că informaţiile şi documentele sunt cerute de Senat, prin intermediul preşedintelui Camerei.
    60. În schimb, analizând art. 19 alin. (1) lit. a) din legea supusă controlului, text introdus în Camera decizională, Curtea constată că acesta are, în mod evident, implicaţii bugetare, vizând finanţarea Camerei Agricole Naţionale din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în primii trei ani de funcţionare a camerelor agricole, prin finanţare degresivă.
    61. Pentru ca legea analizată să se coreleze cu prevederile bugetului de stat, în virtutea art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, dacă în cursul dezbaterilor din cadrul comisiei sesizate în fond la una dintre Camere au apărut amendamente care impuneau modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele acestei comisii avea obligaţia să solicite o nouă informare, reactualizată, din partea Guvernului (a se vedea Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, paragraful 49).
    62. Prin urmare, întrucât în această etapă a procedurii parlamentare de adoptare a legii nu s-a solicitat informarea din partea Guvernului, Curtea constată că nu au fost îndeplinite exigenţele art. 111 alin. (1) din Constituţie.
    63. Examinând critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (5), Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, obligativitatea indicării sursei de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de norma constituţională, constituie un aspect distinct de cel al lipsei fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea acesteia, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Aşadar, norma constituţională nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar. Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, precitată, paragraful 58, Curtea a reţinut că, întrucât „nu are competenţa să se pronunţe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, rezultă că aceasta are doar competenţa de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanţare“. Or, această verificare se poate realiza doar prin raportare la prevederile legale cuprinse în art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii, schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar.
    64. Prin Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, paragrafele 54-56, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor care impun solicitarea fişei financiare, este necesară lămurirea mai multor aspecte. Un prim aspect vizează faptul că, atâta vreme cât dispoziţiile legale generează impact financiar asupra bugetului de stat, obligaţia solicitării fişei financiare incumbă iniţiatorilor, în temeiul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, potrivit cărora, „În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii au obligaţia să prezinte: a) fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 [...]“, iar dacă acestea sunt rezultatul unor amendamente admise în cadrul procedurii legislative, prima Cameră sesizată sau Camera decizională, după caz, are obligaţia de a solicita fişa financiară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 764 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017). Totodată, Curtea a reamintit faptul că nu deputatul sau senatorul trebuie să întocmească fişa financiară, ci Guvernul, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 stabilind expres că, „În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării“. Prin urmare, pentru a respecta procedura constituţională de adoptare a unui act normativ care implică o cheltuială bugetară, respectiv art. 138 alin. (5) din Constituţie, este suficient ca iniţiatorii actului normativ să facă dovada că, în temeiul dispoziţiilor legale, anterior menţionate, au solicitat Guvernului fişa financiară. Netransmiterea fişei financiare în termenul legal de către autoritatea publică căreia îi incumbă obligaţia de a întocmi acest document nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 59, Curtea a stabilit că „a ridica această competenţă a Guvernului la nivel de regulă constituţională implicit admisă de art. 138 alin. (5) din Constituţie ar echivala cu o condiţie potestativă pură în sensul că orice lege ce are implicaţii bugetare ar putea fi adoptată numai dacă Guvernul a întocmit şi a transmis Parlamentului fişa financiară. Or, dacă Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă/nu este de acord cu ea şi, prin urmare, nu transmite fişa financiară, nu poate bloca procesul legislativ printr-o atitudine omisivă“.
    65. Curtea a reţinut că un alt aspect vizează faptul că „fişa financiară prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 nu trebuie confundată cu punctul de vedere emis de Guvern conform art. 11 lit. b^1) din Legea nr. 90/2001 [punct de vedere emis ca urmare a solicitării formulate în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, n.r.], cele două documente generate de Guvern având un regim juridic şi, implicit, finalităţi diferite. Prin urmare, atunci când o propunere legislativă are implicaţii bugetare, Guvernul trebuie să prezinte ambele documente menţionate, aşadar atât punctul de vedere, cât şi fişa financiară“ (a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, precitată, paragraful 60).
    66. Totodată, cu privire la efectele pe care le produce lipsa fişei financiare, Curtea a stabilit, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 59, sau Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie 2016, paragraful 30, că, „în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, [...] şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament [...], nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală“.
    67. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte legea supusă prezentului control de constituţionalitate, în procedura de legiferare nu a fost solicitată fişa financiară nici de către iniţiatorul propunerii legislative şi nici de către Camera Parlamentului în care au fost propuse şi adoptate amendamente, astfel cum rezultă din adresele nr. 2/7.498 din 3 decembrie 2020 şi nr. xxxv4782 din 4 decembrie 2020, trimise Curţii Constituţionale, la solicitarea acesteia. Neîndeplinirea obligaţiei solicitării fişei financiare conduce, în mod firesc, la concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi real, astfel că au fost încălcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (5) referitoare la stabilirea sursei de finanţare.
    68. Prin urmare, întrucât cheltuielile preconizate prin textele de lege criticate grevează asupra bugetului de stat, adoptarea lor ar fi fost posibilă doar după stabilirea sursei de finanţare în condiţiile Legii fundamentale şi după solicitarea fişei financiare de la Guvern. Neîndeplinirea obligaţiei iniţiatorului legii şi a Camerei Parlamentului în care au fost propuse şi adoptate amendamente de a solicita Guvernului fişa financiară, conform art. 138 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, conduce la concluzia că între Parlament şi Guvern nu a existat un dialog real cu prilejul adoptării legii supuse controlului, iar Parlamentul a decis asupra majorării unor cheltuieli bugetare întemeindu-se pe o sursă de finanţare lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv. Prin urmare, Curtea constată că şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie este întemeiată.
    69. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie, care afectează Legea privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 84, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, paragraful 62, Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78, sau Decizia nr. 591 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 28 septembrie 2020, paragraful 93).
    70. Cât priveşte efectele unei decizii prin care Curtea, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea legii examinate, în integralitatea sa, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, în temeiul art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că „situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său [...] are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări“. De asemenea, aşa cum a constatat în jurisprudenţa sa, Curtea reţine că, în cazul iniţierii unui nou proces legislativ, trebuie să fie respectate statuările cuprinse în decizia de admitere a Curţii Constituţionale cu referire la viciile de neconstituţionalitate constatate (în acest sens fiind Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 50, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragrafele 88 şi 89, sau Decizia nr. 591 din 14 iulie 2020, precitată, paragraful 94).
    71. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală este neconstituţională în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016