Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 869 din 26 noiembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 869 din 26 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 202 din 1 martie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Societatea „APOFIS AGRO“ - S.R.L. din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 1.075/259/2016 al Judecătoriei Mizil. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 624D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.314D/2018 şi nr. 623D/2019, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Robert Coconea în Dosarul nr. 26.489/281/2011 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi de către Societatea „Berfilval“ - S.R.L., cu sediul social în comuna Ciumeghiu, judeţul Bihor, în Dosarul nr. 72/35/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 623D/2019 a fost depusă o cerere din partea domnului Valer Michele, administrator al Societăţii „Berfilval“ - S.R.L., prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, partea Ministerul Apărării Naţionale a depus la dosar un înscris intitulat „punct de vedere“ prin care solicită instanţei de contencios constituţional respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 624D/2018, nr. 1.314D/2018 şi nr. 623D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.314D/2018 şi nr. 623D/2019 la Dosarul nr. 624D/2018, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în această materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    8. Prin Încheierea din 18 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.075/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea „APOFIS AGRO“ - S.R.L. din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, cu ocazia judecării unei cauze civile prin care s-a solicitat instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
    9. Prin Încheierea din 3 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 26.489/281/2011, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 prin raportare la art. 3, art. 4 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Robert Coconea cu ocazia judecării unei cauze civile prin care s-a solicitat instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
    10. Prin Încheierea din 14 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 72/35/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea „Berfilval“ - S.R.L., cu sediul social în comuna Ciumeghiu, judeţul Bihor, într-o cauză având ca obiect Legea nr. 17/2014, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 şi în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ duce la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a principiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii civile şi accesul liber la justiţie, precum şi a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi protecţia proprietăţii. În acest sens arată că aplicarea prevederilor art. 5 din actul normativ criticat şi antecontractelor încheiate înainte de intrarea acestuia în vigoare creează posibilitatea exercitării dreptului de preempţiune cu privire la acelaşi teren, în detrimentul promitentului-cumpărător, ceea ce duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare şi la lipsirea de eficienţă juridică a dreptului de creanţă născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Astfel, nu se mai poate obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei asumate de promitentul-vânzător, nefiind posibilă nici executarea silită prin echivalent sau rezoluţiunea antecontractului. În acest mod, promitentul-cumpărător suferă o sancţiune pentru nerespectarea unor obligaţii care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. Se mai susţine că promitentul-cumpărător nu poate cere în numele său înscrierea terenului în cartea funciară, în condiţiile în care acesta nu este înscris, întrucât aceste operaţiuni sunt condiţionate de dovada dreptului de proprietate. Astfel, neputând fi înscris imobilul în cartea funciară şi la rolul fiscal, acţiunea promovată în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credinţă să fie culpabil în vreun fel pentru această situaţie, întrucât condiţiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului.
    12. Se invocă, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale referitoare la noţiunile de „bun“, „speranţă legitimă“, „drept de creanţă“, „ingerinţă în dreptul de proprietate“, iar în acest context se arată că la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziţie legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preempţiune. Autorii excepţiei arată că în virtutea dreptului de creanţă pe care îl au, drept de creanţă care, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014, paragraful 24, este considerat un „bun“ căruia îi sunt aplicabile pe deplin dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, pot pretinde că au cel puţin o speranţă legitimă de a obţine exerciţiul efectiv al dreptului de proprietate. Astfel, prevederile Legii nr. 17/2014 şi aplicarea acestora antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător. Or, această ingerinţă nu era prevăzută de lege, nefiind accesibilă şi previzibilă.
    13. Aşa fiind, apreciază că adoptarea Legii nr. 17/2014 şi aplicarea ei antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempţiune de către oricare dintre titulari duce inevitabil la privarea promitentului-cumpărător de bunul său, dreptul de creanţă - „speranţa legitimă“, care intră sub protecţia art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Arată că, deşi antecontractul de vânzare-cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate între părţi, condiţiile de fapt şi de drept s-au stabilit la momentul naşterii dreptului reclamantului asupra bunului său, în sensul art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Numai la acest moment reclamantul putea să întreprindă acţiuni de informare şi documentare legislativă în vederea adaptării conduitei sale, în acord cu dispoziţiile legale de la acel moment. Astfel, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare şi intrării promitentului-cumpărător în stăpânirea bunului, Legea nr. 17/2014 nu era în vigoare şi nu era publicată în Monitorul Oficial a României, nefiind în niciun mod accesibilă şi, în mod evident, nici previzibilă.
    14. Autorii excepţiei susţin că se încalcă şi accesul liber la justiţie, dat fiind faptul că instanţele judecătoreşti resping ca inadmisibile acţiunile având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 17/2014. Apreciază, astfel, că verificarea de către instanţe a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 17/2014, la momentul pronunţării hotărârii care ţine loc de act de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan şi în cazul promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanţei, nu face decât să golească de conţinut dispoziţiile art. 1.669 din Codul civil, referitoare la promisiunea de vânzare şi promisiunea de cumpărare, îngrădind în acest mod liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială pentru persoanele care au încheiat anterior apariţiei Legii nr. 17/2014 antecontracte de vânzare-cumpărare a terenurilor în extravilan. În acest sens arată că impunerea prin lege a unor exigenţe sau condiţii pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă acestea constituie îngrădiri ale accesului liber la justiţie, trebuie să aibă o justificare, prin prisma finalităţii urmărite, dar exigenţele astfel instituite să fie rezonabile, astfel încât să nu antreneze o restrângere excesivă a dreptului, de natură a pune sub semnul întrebării însăşi existenţa acestuia. Prin urmare, apreciază că aplicarea Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor încheiate anterior apariţiei acestui act normativ îngrădeşte accesul titularilor unor astfel de antecontracte la o instanţă independentă şi imparţială, contrar principiului accesului liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie.
    15. De asemenea, raportat la situaţia din speţă, se susţine că prevederile art. 3 din Legea nr. 17/2014 sunt neconstituţionale deoarece nu condiţionează în mod expres emiterea avizelor negative de existenţa unui interes public al Ministerului Apărării Naţionale (M.Ap.N.), privind achiziţionarea terenurilor proprietate privată, oferite spre vânzare. Arată că legiuitorul a prevăzut în art. 3 din lege poziţia procedurală logică, prin care - în lipsa unui interes public - M.Ap.N. fie să nu răspundă ofertanţilor privind vânzarea de terenuri, fie să emită aviz favorabil. Or, în contextul în care M.Ap.N. nu are intenţia şi interesul de a dobândi terenuri proprietate privată, solicitarea unor acte despre identitatea ofertanţilor şi despre terenuri apare inutilă, iar avizele negative privind înstrăinarea terenurilor apar abuzive şi neconstituţionale. Aşa fiind, apreciază că avizele negative care nu au justificarea interesului public al M.Ap.N. privind achiziţionarea de terenuri extravilane reprezintă acte administrative abuzive şi neconstituţionale, atât datorită lipsei unei juste cauze, cât şi sub aspectul efectelor pe care le produc în privinţa exercitării prerogativelor dreptului de proprietate de către proprietari, întrucât astfel de acte administrative conduc la o interzicere perpetuă în ceea ce priveşte vânzarea terenurilor în cauză.
    16. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 624D/2018, Judecătoria Mizil apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, instanţa de judecată arată că, neputând fi efectuate formalităţile referitoare la dreptul de preempţiune, acţiunea promovată în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credinţă să fie culpabil în vreun fel pentru această situaţie, întrucât condiţiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Se mai arată că prin aplicarea art. 5 din Legea nr. 17/2014 la situaţia în care promitentul-cumpărător care şi-a respectat întocmai toate obligaţiile sale contractuale este silit să sufere o sancţiune pentru nerespectarea unor obligaţii care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului şi care, potrivit legii, oricum nu sunt în sarcina sa, ci a proprietarului, promitent-vânzător de rea-credinţă, se încalcă principiul tempus regit actum, prin aplicarea retroactivă a prevederilor art. 5 din lege. Se apreciază că aplicarea condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate sub semnătură privată, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, poate conduce în definitiv la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, şi la desfiinţarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate consecinţele păgubitoare pentru părţi şi pentru stabilitatea circuitului civil, dar în mod special pentru promitentul-cumpărător, care foarte adesea se află şi în posesia terenului extravilan.
    17. În esenţă, instanţa de judecată consideră că aplicarea prevederilor art. 3, 4, 5 şi 9 ale Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate final al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempţiune de către titulari duce inevitabil la privarea promitentului-cumpărător de bunul său - dreptul de creanţă - „speranţa legitimă“, care intră sub protecţia art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, deci, la privarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului extravilan, asupra căruia deseori exercită o posesie efectivă şi îndelungată. De asemenea, aplicarea dispoziţiilor art. 3, 4, 5 şi 9 ale Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi va conduce la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aşa fiind, instanţa consideră că prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 17/2014 şi antecontractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare a fost compromis justul echilibru care trebuie să fie menţinut de către stat între interesele generale şi individuale (dar numai pentru aceste antecontracte, nu şi pentru cele încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014.)
    18. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.314D/2018, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că legea ce se aplică contractului de vânzare-cumpărare este legea în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, prin urmare aceasta fiind şi legea ce se aplică la data pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unor terenuri agricole extravilane, respectiv Legea nr. 17/2014. De asemenea, raportat la considerentele Deciziei nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de judecată arată că există pârghiile legale prin care reclamantul are posibilitatea de a îndeplini condiţiile de validitate speciale prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014.
    19. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 623D/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest context, instanţa de judecată arată că, de altfel, autoarea excepţiei nici măcar nu a invocat vreo dispoziţie constituţională pretins a fi încălcată prin prevederile de lege criticate.
    20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    21. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.314D/2018, Avocatul Poporului învederează faptul că a mai transmis punctul său de vedere referitor la prevederile art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, în sensul conformităţii acestora cu Legea fundamentală, punct de vedere ce a fost reţinut în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 746 din 3 noiembrie 2015 şi pe care îl menţine şi în prezenta cauză.
    22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut normativ:
    - Art. 3:
    "(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.
(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.
(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, avizul se consideră ca fiind favorabil.“;"

    – Art. 4:
    "(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.
(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.
(3) Solicitarea şi utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile şi alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credinţe atât a părţilor din contract, cât şi pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.“;"

    – Art. 5:
    "(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.
(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege.“;"

    – Art. 9: „Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“

    25. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la claritatea legii, ale art. 15 - Universalitatea, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată şi garantarea şi ocrotirea proprietăţii private. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii, cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că prevederile art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezentele cauze, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, Decizia nr. 545 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.075 din 19 decembrie 2018, Decizia nr. 752 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 12 martie 2019, Decizia nr. 175 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 28 iunie 2019, sau Decizia nr. 758 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 2 martie 2020, prin care Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    27. În acest sens, prin jurisprudenţa amintită, Curtea a reţinut că, potrivit Legii nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Codul civil şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din această lege. Scopul acestei legi îl constituie asigurarea securităţii alimentare, protejarea intereselor naţionale şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; comasarea terenurilor agricole în vederea creşterii dimensiunii fermelor agricole şi constituirea exploataţiilor viabile economic. În aceste condiţii, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor şi a cumpărătorilor obligaţia de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate.
    28. Curtea a reţinut că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014 (privind existenţa avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naţionale (M.Ap.N.) şi de Ministerul Culturii şi a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempţiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară. Totodată, potrivit art. 16 din lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 68/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, „Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit art. 4, sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi 9 este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea relativă“.
    29. Din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate invocate, prin Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, precitată, Curtea a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci este în concordanţă cu principiul activităţii legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condiţiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014.
    30. De asemenea, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, precitată, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Aşadar, îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, încheierea antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.
    31. Totodată, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, paragraful 22, Curtea a reţinut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabileşte atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de validitate ale antecontractului, şi condiţiile reglementate de art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, după caz. Aşadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condiţiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanţei de judecată obligaţia verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic.
    32. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi la art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015). Or, autorii excepţiei de neconstituţionalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.
    33. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21  privind accesul liber la justiţie şi ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut că principiul fundamental al accesului liber la justiţie permite oricărei persoane să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Or, în prezentele cauze, autorii excepţiei s-au adresat instanţei solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare, în temeiul art. 1.669 din Codul civil, având, aşadar, posibilitatea efectivă de a-şi apăra dreptul de creanţă. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiţie de admisibilitate a unei acţiuni în justiţie.
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauzele de faţă.
    35. În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora prevederile art. 3 din Legea nr. 17/2014 sunt neconstituţionale deoarece nu condiţionează în mod expres emiterea avizelor negative de existenţa unui interes public al M.Ap.N. privind achiziţionarea terenurilor proprietate privată, oferite spre vânzare, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, astfel cum reiese din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi a celor situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale se poate realiza, din raţiuni evidente, doar cu avizul specific al M.Ap.N., eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României. Această obligaţie nu se aplică preemptorilor, adică titularilor dreptului de preempţiune, care pot să cumpere cu prioritate un teren agricol situat în extravilan, faţă de care deţine calitatea de coproprietar, arendaş, proprietar vecin sau statul român prin Agenţia Domeniilor Statului, în ordinea stabilită de lege. De asemenea, procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al M.Ap.N. se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.
    36. De altfel, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „după criteriul conduitei prescrise, prevederile art. 3, art. 4 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, sunt norme de drept imperative, în sensul că părţile nu pot deroga de la ele. După natura interesului ocrotit sunt norme stabilite în interes privat, deoarece, aşa cum s-a arătat în doctrină, părţile nu pot deroga de la ele în momentul încheierii actului juridic, însă, ulterior acestui moment, derogarea este permisă în sensul că partea interesată poate renunţa la dreptul de a invoca nulitatea relativă a actului juridic încheiat cu nerespectarea unei norme imperative de ordine privată“. Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că „instanţa de judecată, în considerarea normelor imperative menţionate, este obligată să verifice ca la momentul pronunţării hotărârii care ţine loc de act de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan să fie obţinute avizele prevăzute de art. 3 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi să fie respectate prevederile art. 4 din acelaşi act normativ“, în sensul că înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune. Conchizând, s-a reţinut că „în principiu, instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 3 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la autorităţile competente şi parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 din acelaşi act normativ, în cursul judecăţii“.
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „APOFIS AGRO“ - S.R.L. din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 1.075/259/2016 al Judecătoriei Mizil, de Robert Coconea în Dosarul nr. 26.489/281/2011 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, precum şi de către Societatea „Berfilval“ - S.R.L., cu sediul social în comuna Ciumeghiu, judeţul Bihor, în Dosarul nr. 72/35/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Mizil, Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, precum şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016