Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 848 din 18 noiembrie 2020  referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 30/2020 privind numirea domnului George-Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 848 din 18 noiembrie 2020 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 30/2020 privind numirea domnului George-Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1276 din 22 decembrie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 30/2020 privind numirea domnului George-Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ, sesizare formulată de liderul Grupului Parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România din Camera Deputaţilor.
    2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.489 din 21 octombrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.832L/2/2020.
    3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, se arată că numirea în funcţia de preşedinte de secţie al Consiliului Legislativ se face, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, prin votul majorităţii tuturor deputaţilor şi senatorilor, nu doar a celor prezenţi, ceea ce înseamnă că numărul minim necesar de voturi pentru a fi numit în funcţia antereferită este de 230 de voturi. Or, domnul George-Edward Dircă a fost numit în funcţia de preşedinte de secţie al Consiliului Legislativ în condiţiile în care candidatura sa a întrunit doar un număr de 174 de voturi „pentru“, insuficient pentru a îndeplini condiţia expresă prevăzută în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 73/1993. În consecinţă, se apreciază că Hotărârea Parlamentului României nr. 30/2020 a fost adoptată cu nerespectarea art. 1 alin. (5) şi art. 79 din Constituţie.
    4. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului pentru a comunica punctele de vedere ale birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
    5. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi se solicită respingerea acesteia.
    6. Invocându-se Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, se subliniază că legiuitorul face distincţie între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi şi hotărârile care se adoptă cu majoritate simplă de voturi. Ţinând cont de faptul că normele prescrise prin regulamentele parlamentare sunt reguli procedurale, care privesc organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului, precum şi reglementarea procedurilor de adoptare a actelor juridice ce pot fi adoptate de către acestea, şi de faptul că prevederile referitoare la reglementarea majorităţii necesare numirii în conducerea Consiliului Legislativ invocate de autor aparţin unei legi organice, în amândouă cazurile fiind vorba de acte/norme juridice inferioare Constituţiei, dată fiind şi jurisprudenţa Curţii, acestea nu pot cuprinde reguli de fond contrare acesteia. Aceste reglementări trebuie să permită doar valorificarea dispoziţiilor constituţionale, neputându-le afecta în ceea ce priveşte domeniul de reglementare şi conţinutul, şi, în consecinţă, nu pot fi interpretate ca adăugând la exigenţele Legii fundamentale în materia stabilirii majorităţii necesare pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului sau Camerelor acestuia. În continuarea celor arătate anterior este incidentă şi problematica privind coerenţa, claritatea şi predictibilitatea normativă, o interpretare diferită (care ar permite Parlamentului sau Camerelor sale să determine, inclusiv pe cale normativă, alte praguri ale majorităţii necesare adoptării hotărârilor în afara cadrului prescris de Legea fundamentală) fiind de natură a genera chiar un paralelism legislativ, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa privitoare la respectarea exigenţelor şi standardelor de tehnică normativă.
    7. Totodată, se menţionează Decizia nr. 64 din 23 ianuarie 2019, în care s-a arătat că regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Astfel, toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră. De regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel. De asemenea, Hotărârea Parlamentului nr. 30/2020 reprezintă o hotărâre cu caracter individual, categorie în rândul căreia se includ cele privind alegerea sau numirea într-o funcţie, revocarea din funcţie, precum şi cele referitoare la validarea în funcţii. Or, hotărârile de acest fel nu sunt supuse controlului de constituţionalitate.
    8. În consecinţă, se apreciază că acceptarea susţinerilor autorului sesizării ar echivala cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie atât sub forma nerespectării ierarhiei normative, prin acceptarea posibilităţii ca normele infraconstituţionale să fie interpretate de o manieră care să denatureze prevederile constituţionale, cât şi sub forma nerespectării exigenţelor de tehnică normativă.
    9. Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 79 din Constituţie, se arată că numirea preşedintelui Consiliului Legislativ şi a preşedinţilor de secţii se realizează de către Parlament, în şedinţă comună, însă în limitele şi cu respectarea celorlalte prevederi relevante de rang constituţional. Întrucât numirea preşedintelui Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ a fost realizată în acord cu exigenţele constituţionale şi normative incidente, se consideră că nu au fost încălcate prevederile art. 79 din Constituţie.
    10. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.
    11. La termenul de judecată fixat pentru data de 4 noiembrie 2020, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 11 noiembrie 2020 şi, ulterior, pentru 18 noiembrie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 1, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 30/2020 privind numirea domnului George-Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, potrivit căreia: „Articol unic. - Domnul George-Edward Dircă se numeşte în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ începând cu 1 ianuarie 2021“.
    14. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării legii şi ale art. 79 privind Consiliul Legislativ.
    (1) Admisibilitatea sesizării de neconstituţionalitate
    15. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, atât sub aspectul obiectului, fiind vorba lato sensu de o hotărâre adoptată de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, cât şi sub cel al titularilor dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de Grupul parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România din Camera Deputaţilor, sub semnătura liderului respectivului grup parlamentar.
    16. Referitor la obiectul hotărârilor Parlamentului care pot fi supuse controlului de constituţionalitate întemeiat pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, în jurisprudenţa sa, Curtea a analizat şi alte condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt explicit prevăzute de lege, dar care au fost create pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 11 aprilie 2019, paragrafele 24-27). Astfel, o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului o reprezintă relevanţa constituţională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).
    17. Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Curtea a stabilit că textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile. Mai mult, controlul actelor individuale ale Parlamentului este atât o chestiune care ţine de statul de drept, cât şi una care ţine de drepturile omului. Ceea ce este important este faptul că procedura, nu neapărat fondul deciziei (de exemplu, ce persoană este numită pentru a ocupa o anumită funcţie), trebuie să poată fi controlabilă în cadrul procedurii judiciare [a se vedea, în acest sens, Avizul Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) nr. 685/2012, adoptat la cea de-a 93-a sa Sesiune Plenară (Veneţia, 14-15 decembrie 2012), pct. 21-23]. În cauza de faţă, hotărârea criticată are caracter individual şi vizează numirea preşedintelui Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ, instituţie de rang constituţional, astfel că această condiţie de admisibilitate este îndeplinită.
    18. Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate întemeiată pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin Constituţie, pe de altă parte. Aşadar, criticile formulate trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15). Întrucât, în cauză, criticile formulate sunt raportate la texte constituţionale cu caracter generic [art. 1 alin. (5) şi art. 79] coroborate cu texte de natură legală, acestea urmează a fi analizate pe fond în măsura în care ele se constituie în veritabile critici de neconstituţionalitate a căror soluţionare ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Prin urmare, din această fază a analizei nu se poate ajunge la concluzia inadmisibilităţii sesizării pe motiv că criticile formulate sunt formale.

    (2) Analiza sesizării de neconstituţionalitate
    19. Curtea reţine că principala critică de neconstituţionalitate formulată vizează faptul că nu ar fi fost respectată majoritatea de vot cerută pentru adoptarea hotărârii Parlamentului, în sensul că aceasta a fost adoptată cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenţi la şedinţă, şi nu cu majoritatea voturilor parlamentarilor în funcţie (majoritate simplă versus majoritate absolută), ceea ce ar încălca art. 1 alin. (5) şi art. 79 din Constituţie.
    20. Potrivit art. 65 alin. (2) lit. k) din Constituţie, „Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru: (…) k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună“. Potrivit art. 13 pct. 21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, „Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţe comune pentru: (…) 21. efectuarea altor numiri în funcţii care, potrivit legii, intră în competenţa Parlamentului“. Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 73/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „(2) Preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, reuniţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a câte trei propuneri ale birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul comisiilor juridice reunite. Aceştia îşi exercită atribuţiile de la data depunerii, în mod individual, a jurământului prevăzut la alin. (3) în faţa preşedinţilor celor două Camere“. Prin urmare, ar rezulta că preşedinţii de secţii ai Consiliului Legislativ trebuie să fie numiţi prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor (majoritate absolută).
    21. Totuşi, Curtea reţine că art. 76 alin. (2) din Constituţie prevede că „(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră“. În jurisprudenţa sa [Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007], Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, legiuitorul face distincţie între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, sens în care se reţin prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, şi hotărârile care se adoptă cu majoritate simplă de voturi, de exemplu, cele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol constituţional. Acestea, în condiţiile în care numărul celor prezenţi este de cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor fiecărei Camere. Aşadar, de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel. Or, în afara dispoziţiilor art. 76 alin. (1), Constituţia prevede că în unele domenii hotărârile pot fi adoptate doar cu votul majorităţii membrilor celor două Camere. În acest sens sunt, de exemplu, prevederile constituţionale ale art. 95 alin. (1), potrivit cărora Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, precum şi cele ale art. 103 alin. (3), în temeiul cărora Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Prin decizia antereferită, Curtea a constatat că textul legal care prevedea că hotărârea prin care Parlamentul îşi exprimă punctul de vedere asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României se adoptă „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor“ este neconstituţional, întrucât, potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie, hotărârile Parlamentului se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
    22. În acelaşi sens Curtea s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 25.
    23. Curtea a mai statuat că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile respectării cvorumului legal de şedinţă, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală (Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, paragraful 28).
    24. Curtea a mai constatat că, sub aspectul majorităţii de vot, legiuitorul constituant a stabilit că regula - principiul - pentru adoptarea hotărârilor parlamentare este întrunirea unei majorităţi simple (majoritatea membrilor prezenţi), iar excepţia, fiind de strictă interpretare - exceptio est strictissimae interpretationis, este reprezentată, pe de o parte, de hotărârile parlamentare de aprobare a regulamentelor Camerelor, aşadar, a celor ce privesc organizarea şi funcţionarea acestora [art. 65 alin. (2) sau art. 76 alin. (1) din Constituţie], de cele care privesc suspendarea din funcţie a Preşedintelui României [art. 95 alin. (1) din Constituţie] sau acordarea/retragerea încrederii Guvernului [art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituţie], acestea circumscriindu-se majorităţii absolute (majoritatea membrilor Camerei, respectiv ai Parlamentului), iar, pe de altă parte, hotărârile de punere sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare [art. 96 alin. (1) din Constituţie], care se adoptă cu majoritate calificată (două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor). Aşadar, actele normative infraconstituţionale nu pot prevedea alte majorităţi de vot decât cele reglementate prin textul Constituţiei; din contră, acestea trebuie să se subsumeze cadrului constituţional existent, iar emitentul acestora nu poate aprecia ca, de la caz la caz, în funcţie de importanţa pe care o ataşează el însuşi domeniului respectiv, adoptarea hotărârilor să fie realizată prin apelarea la alte majorităţi de vot decât cele stabilite prin Constituţie (Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, paragraful 27). Prin aceeaşi decizie, paragraful 31, Curtea a statuat că art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin art. 65 alin. (2), art. 76 alin. (1), art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1), art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituţie.
    25. Din cele de mai sus, rezultă, în mod neechivoc, că art. 76 alin. (2) din Constituţie se referă atât la hotărârile adoptate de fiecare Cameră în parte, cât şi la cele adoptate în şedinţă comună, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin art. 65 alin. (2), art. 76 alin. (1), art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1), art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituţie.
    26. În aceste condiţii, Curtea constată existenţa unei evidente contradicţii, sub aspectul majorităţii de vot necesare pentru adoptarea hotărârii de numire în funcţia de preşedinte al unei secţii al Consiliului Legislativ, între art. 9 alin. (2) din Legea nr. 73/1993 (majoritate absolută) şi art. 76 alin. (2) din Constituţie (majoritate simplă).
    27. Prin Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019, Curtea fiind chemată să se pronunţe cu privire la o situaţie similară ce viza concurenţa dintre o normă legală şi una constituţională, a dat prevalenţă normei constituţionale. În acest sens, a statuat că, ţinând cont de principiul ierarhiei normelor juridice şi de obligaţia respectării supremaţiei Constituţiei, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, această hotărâre trebuie să urmeze regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv să fie adoptată cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, ceea ce s-a şi întâmplat (paragraful 51). Or, situaţia este identică şi în cazul de faţă, Hotărârea Parlamentului României nr. 30/2020 fiind adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, conform art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale.
    28. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, paragraful 31, a statuat că activitatea parlamentară trebuie să se raporteze la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune probleme de constituţionalitate din perspectiva respectării art. 76 alin. (2) din Constituţie. Mai mult, Parlamentul nu are opţiunea de a alege între aplicarea unei legi sau a Constituţiei, din moment ce art. 1 alin. (5) consacră, în mod expres, supremaţia Constituţiei şi respectarea acesteia, iar art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin art. 65 alin. (2), art. 76 alin. (1), art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1), art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituţie.
    29. Aşadar, raportat la cauza de faţă, Curtea constată că Parlamentul, alegând să respecte art. 76 alin. (2) din Constituţie şi să înlăture de la aplicare dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 73/1993, care, deşi se bucură de prezumţia de constituţionalitate sunt, în realitate, neconstituţionale, nu a făcut altceva decât să dea expresie art. 1 alin. (5) din Constituţie şi jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale. Astfel, susţinerea autorului sesizării de neconstituţionalitate, potrivit căreia au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile constituţionale invocate prevăd, în primul rând, obligativitatea respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale. Totodată, Curtea reţine că art. 79 din Constituţie nu are incidenţă în cauză, având în vedere că nu reglementează în privinţa numirii în funcţia de preşedinte de secţie al Consiliului Legislativ.
    30. De altfel, Curtea observă că însăşi Legea nr. 47/1992 a reglementat faptul că „Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi“ [art. 5 alin. (4)], însă, această prevedere, fiind distonantă cu art. 76 alin. (2) din Constituţie, a fost modificată şi are în prezent următorul cuprins: „Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit votul majorităţii membrilor prezenţi“ [a se vedea articolul unic din Legea nr. 66/2018 pentru modificarea art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 16 martie 2018]. Prin urmare, o modificare similară se impune şi în privinţa Legii nr. 73/1993, în condiţiile în care prin Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007 s-a stabilit în mod explicit că, de principiu, hotărârile plenului reunit ale celor două Camere se iau cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
    31. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată şi constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 30/2020 privind numirea domnului George-Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ este constituţională în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016