Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 821 din 10 noiembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 821 din 10 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 208 din 2 martie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de intimata Asociaţia Composesorală Borşa, din localitatea Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, în Dosarul nr. 10.950/182/2016* al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 779D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.659D/2018, având un obiect identic al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de apelanta Societatea Eurocontact Serv Impex - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.468/211/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 779D/2018 şi nr. 1.659D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.659D/2018 la Dosarul nr. 779D/2018, care este primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018 şi Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    7. Prin Încheierea din 3 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 10.950/182/2016*,Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de intimata Asociaţia Composesorală Borşa, din localitatea Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare, în contradictoriu cu apelanta Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş - Comisia Judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
    8. Prin Încheierea din 8 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 11.468/211/2017, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelanta Societatea Eurocontact Serv Impex - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect „aplicare amendă civilă“, în contradictoriu cu Violeta Trăistaru, Remus Trăistaru şi cu Societatea AHM - S.R.L. din Cluj-Napoca.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 779D/2018, autoarea acesteia susţine că, în cauză, este vorba despre un titlu executoriu nerespectat din anul 2004 şi până în prezent, situaţie care trebuie raportată şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenţie. În acest sens, învederează faptul că executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată prin cauzele Immobiliare Saffi împotriva Italiei, 28 iulie 1999, paragrafele 63 şi 66; Burdov împotriva Rusiei, 7 mai 2002, paragraful 34; Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, paragraful 40, jurisprudenţă prin care s-a statuat că „este responsabilitatea fiecărui stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care îi revin.“ Susţine, de asemenea, că întârzierea în executarea unei sentinţe, imputabilă autorităţilor care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei. Arată, astfel, că în cauzele Şandor contra României, 24 martie 2005, paragraful 24, şi Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, paragraful 41, s-a statuat că „(…) dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi.“ În acest context, apreciază că procedura suplimentară reglementată de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă este excesivă pentru un justiţiabil care a mai parcurs, anterior, cel puţin două proceduri judiciare în urma cărora a obţinut hotărâri irevocabile/definitive. Susţine, astfel, că Asociaţia Composesorală Borşa este lipsită de accesul efectiv la justiţie în privinţa executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin reglementarea unor proceduri suplimentare care durează, în practică, ani de zile, precizând, totodată, că noţiunea de proces echitabil nu implică, de plano, numai procedura judiciară în faţa instanţei, ci şi procedura execuţională, ulterioară finalizării litigiului, în condiţiile în care finalitatea oricărui proces nu este numai obţinerea unei hotărâri favorabile prin statuarea scriptică a drepturilor reclamantului, ci realizarea efectivă a acestora, numai în acest mod procedura judiciară având finalitate practică.
    10. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.659D/2018, autoarea excepţiei susţine că, potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, încheierea prin care instanţa de executare stabileşte suma datorată de către debitor, cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei de a face, este definitivă şi executorie, fiind astfel exclusă exercitarea căii de atac a apelului sau recursului. În acest context, apreciază că este necesar să se verifice dacă există vreo raţiune pentru instituirea unei astfel de limitări, din moment ce este exclusă orice posibilitate a debitorului să solicite, pentru motive de netemeinicie sau cel puţin de nelegalitate, cenzurarea încheierii pronunţate de instanţa de executare. Susţine că încheierea nu reprezintă o simplă formalitate, pentru a cărei pronunţare să nu fie necesară verificarea unor aspecte de fapt şi de drept, ci, dimpotrivă, pentru soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare trebuie să verifice în ce măsură există/persistă sau nu o neexecutare din partea debitorului, chiar şi după expirarea termenului de graţie care a curs de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor, în condiţiile art. 906 alin. (1)-(2) din Codul de procedură civilă.
    11. Aşa fiind, autoarea excepţiei apreciază că excluderea oricărei posibilităţi a debitorului de a contesta legalitatea şi temeinicia încheierii de stabilire a sumei datorate cu titlu de penalităţi nu poate fi justificată, neputând fi susţinut nici măcar eventualul scop al protejării intereselor creditorilor, din moment ce, potrivit art. 906 alin. (6), încheierea ar avea oricum caracter executoriu. Aşa fiind, în contextul caracterului definitiv al încheierii, devine iluzoriu dreptul debitorului la apărare şi la un proces echitabil, în condiţiile în care nu i se permite să critice în niciun mod încheierea prin care s-au stabilit în sarcina sa penalităţi, deşi pentru pronunţarea acestora este relevantă analiza de fapt şi de drept realizată de către instanţa de executare în ceea ce priveşte neexecutarea imputată debitorului.
    12. Raportat la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, autoarea excepţiei apreciază că nu există vreo justificare pentru limitarea sau mai degrabă excluderea oricărui drept de a ataca încheierea instanţei de executare. Nu în ultimul rând, apreciază că trebuie avut în vedere scopul pentru care sunt instituite penalităţile în sarcina debitorului, potrivit art. 906 din Codul de procedură civilă, şi anume sancţionarea debitorului pentru a-l constrânge să execute obligaţia, fiind vorba deci de o veritabilă acuzaţie în materie penală. Prin urmare, neconstituţionalitatea prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă trebuie să fie analizată şi prin prisma prevederilor art. 20 din Constituţie, având în vedere că, potrivit art. 2 din Protocolul 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la două grade de jurisdicţie reprezintă o garanţie esenţială în materie penală.
    13. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 779D/2018, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa de judecată arată că din cuprinsul reglementării criticate rezultă că legiuitorul a instituit un mecanism coerent şi etapizat prin intermediul căruia debitorul unei obligaţii de a face, ce nu poate fi executată prin altul, să fie constrâns să îşi îndeplinească obligaţia utilizând ca factor de coerciţie elementul pecuniar, arhitectura acestui mecanism fiind sub forma unor etape ce impun intervenţia succesivă a instanţei. Apreciază, astfel, că nu poate fi primit argumentul potrivit căruia parcurgerea procedurii instituite de art. 906 din Codul de procedură civilă presupune intervale lungi de timp, în condiţiile în care norma în cauză jalonează temporar procedura, care nu presupune un probatoriu complex, iar în măsura în care există întârzieri punctuale, dispoziţiile procesual civile oferă instrumentele necesare în vederea înlăturării acestora. În acest context, învederează faptul că, deşi autoarea excepţiei deţine un titlu executoriu din anul 2004, a demarat procedura executării silite abia la finele anului 2014. Instanţa susţine, de asemenea, că nu poate primi nici argumentul potrivit căruia norma legală contestată ar încălca dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, după cum apreciază că nu se pune nici problema unei atingeri aduse dreptului de proprietate, în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, în condiţiile în care art. 906 din Codul de procedură civilă, în ansamblul său, tocmai că oferă creditorului un mecanism prin intermediul căruia să îşi poată realiza dreptul prevăzut în titlul executoriu. Mai mult chiar, art. 906 alin. (4) vine să ofere creditorului un drept suplimentar, dându-i acestuia posibilitatea să se bucure de o sumă de bani suplimentară unui eventual prejudiciu suferit, sumă ce poate fi executată silit.
    14. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.659D/2018, Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă“.
    19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 privind Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 alin. (2) referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 privind Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 referitoare la Folosirea căilor de atac.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că soluţia legislativă criticată din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în numeroase rânduri, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, sau Decizia nr. 491 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din 5 noiembrie 2020, decizii prin care s-a statuat în sensul constituţionalităţii reglementării criticate.
    21. În jurisprudenţa precitată, Curtea a statuat că finalitatea soluţiei legislative criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi deci la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces.
    22. Curtea a reţinut că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestaţiei la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalităţii stabilite de instanţă, caz în care instanţa va pronunţa o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă. Curtea a subliniat, de asemenea, că din examinarea reglementării cuprinse în art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă rezultă faptul că posibilitatea înlăturării ori reducerii penalităţii, pe calea contestaţiei la executare, pentru debitorul care execută integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi care dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, este un beneficiu acordat de legiuitor debitorului de bună-credinţă. Acest beneficiu nu constituie însă un drept fundamental al debitorului, ci reprezintă un mijloc de constrângere la îndemâna creditorului în faza executării silite, dreptul protejat de lege fiind titlul executoriu al creditorului, care se bucură de autoritate de lucru judecat.
    23. Curtea a învederat, totodată, că prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că, având în vedere caracterul specific al executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), s-a impus necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare, s-a introdus, ca o noutate absolută în legislaţie, reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligaţiilor de a face sau a nu face, care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane. Aşa fiind, prin art. 905 din Codul de procedură civilă (devenit art. 906 după republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalităţi de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în titlul executoriu. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuşi obligaţia, în natură. Astfel, natura juridică a penalităţilor este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, acestea putându-se acorda independent de existenţa unui prejudiciu. Penalităţile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancţiune de drept procesual civil aplicată de instanţa de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligaţie de a face sau de a nu face care implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistenţa debitorului şi care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent. Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibilă, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite stabilirea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi, cerere asupra căreia instanţa se va pronunţa prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor. Totodată, legiuitorul a permis numai înlăturarea sau reducerea penalităţilor, pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, fără să prevadă şi posibilitatea solicitării succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu. Natura juridică a penalităţilor, scopul reglementării lor, precum şi asigurarea realizării efective a dreptului creditorului înscris în titlul executoriu, în corelare cu art. 1.516 din Codul civil, art. 1.527 din Codul civil şi art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, conduc spre o astfel de interpretare. Aşa fiind, prin decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că penalităţile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor şi se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres la alin. (5) că dacă execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
    24. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă şi executorie potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun.
    25. Cu privire la susţinerile referitoare la încălcarea art. 129 din Constituţie, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, interpretarea art. 129 din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012).
    26. Referitor la numărul căilor de atac, Curtea Constituţională a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit, dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale. Curtea a mai reţinut că reglementarea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). Aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea apreciază că soluţia legislativă criticată de autoarele excepţiei nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la posibilitatea de a exercita căile de atac, în condiţiile legii.
    27. Referitor la susţinerile privind pretinsa încălcare a art. 2 paragraful 1 cuprins în Protocolul nr. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate, întrucât, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „materie penală“, prevăzută în cuprinsul reglementării mai sus menţionate, se suprapune peste noţiunea de „acuzaţie penală“, prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, în sensul de noţiune autonomă, astfel cum a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 31 iulie 2007, pronunţată în Cauza Zaicevs împotriva Letoniei, paragraful 53). Or, pentru ca art. 6 să fie aplicabil, este suficient ca fapta respectivă să fie considerată, prin natura sa, „penală“ din punctul de vedere al Convenţiei sau ca, prin săvârşirea unei fapte, o persoană să fie pasibilă de o sancţiune care, prin natura sa şi prin gradul său de gravitate, aparţine, în general, sferei „penale“ (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Öztürk împotriva Germaniei, paragraful 54), ceea ce nu este cazul în domeniul analizat.
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Composesorală Borşa, din localitatea Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, în Dosarul nr. 10.950/182/2016* al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă, precum şi de către Societatea Eurocontact Serv Impex - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.468/211/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016