Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 767 din 22 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 767 din 22 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 160 din 17 februarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Danie Marius Morar │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018 şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 80/2018. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nicolae Slabu în Dosarul nr. 8.053/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 13D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 84D/2019 şi nr. 462D/2019, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate parţial identice cu cea anterior menţionată în Dosarul nr. 13D/2019. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Ionel Ciubotariu şi de către Ioan Cristian Lepărdă în dosarele nr. 1.716/86/2018 şi nr. 1.715/86/2018 ale Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal se constată lipsa tuturor părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Preşedintele pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor nr. 84D/2019 şi nr. 462D/2019 la Dosarul nr. 13D/2019. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.
    6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 84D/2019 şi nr. 462D/2019 la Dosarul nr. 13D/2019, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere jurisprudenţa Curţii, de exemplu Decizia nr. 45 din 4 februarie 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Sentinţa civilă nr. 8.477 din 17 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.053/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018 şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 80/2018. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nicolae Slabu şi formează obiectul Dosarului Curţii nr. 13D/2019.
    9. Prin Sentinţa civilă nr. 1.038 din 18 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.716/86/2018, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ionel Ciubotariu şi formează obiectul Dosarului Curţii nr. 84D/2019.
    10. Prin Sentinţa civilă nr. 1.311 din 19 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.715/86/2018, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Cristian Lepărdă şi formează obiectul Dosarului Curţii nr. 462D/2019.
    11. Excepţia a fost invocată în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, Ordine publică şi Siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a fost abrogată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 iulie 2017.
    12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 13D/2019, se susţine că, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale, formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii ar trebui să fie considerate admisibile, şi nu prematur formulate, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. De asemenea, având în vedere art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, autorul consideră că art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 este neconstituţional în raport cu art. 68 din Normele de aplicare ale Statutului deputaţilor în Parlamentul European şi cu art. 6 alin. (1) lit. c) şi alin. (3), precum şi art. 88 din Regulamentul UE 2016/679 din 27 aprilie 2016, în vigoare din 25 mai 2018. În acest sens, evocă şi art. 6 alin. (3) şi art. 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    13. Autorul arată că trebuie stabilit dacă dispoziţiile criticate au fost adoptate cu adevărat pentru suspendarea drepturilor la ajutoare sau, dimpotrivă, pentru o categorie privilegiată, aceea a europarlamentarilor români, cu „complicitatea“ premierului Dacian Cioloş, care a semnat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, prin aceea că „nu au fost descărcaţi de obligaţiile stabilite prin lege sau prin acorduri colective“, respectiv „acele descărcări de a-şi achita toate taxele şi impozitele către bugetul de stat, care decurg din contractele individuale de muncă şi cele de prestări servicii cu propriii angajaţi, respectiv propriii terţi plătitori, sub sancţiunea restituirii tuturor sumelor care le-au fost acordate, astfel cum stipulează art. 68 din Normele de aplicare ale Statutului deputaţilor în Parlamentul European“.
    14. De asemenea, menţionează că trebuie stabilit în ce măsură este conformă cu art. 148 alin. (2)-(4) din Constituţie Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5 din 5 martie 2018 care a fost criticată, intrată în vigoare anterior regulamentului anterior menţionat. Aminteşte şi faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ajutoarele în discuţie reprezintă beneficii acordate în temeiul statutului special al beneficiarilor acestora, precum şi faptul că, potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5 din 5 martie 2018, ajutoarele sunt asimilate unui drept salarial asociat prestării unei anumite activităţi în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu, iar plata acestuia se face din bugetul de stat, şi nu din bugetul asigurărilor sociale de stat. Ca atare, adoptarea simultană a măsurii criticate şi a măsurii „acoperirii“ categoriei privilegiate a deputaţilor în Parlamentul European, prin aceea că au fost excluşi sistematic din iulie 2009 până în prezent de la obligaţia descărcării de obligaţiile stabilite prin lege sau acorduri colective, îi discriminează pe cei din categoria din care face parte şi autorul excepţiei. În final, menţionează că „excepţia de neconstituţionalitate se susţine pe întrebările care au făcut obiectul solicitării către instanţă de a formula o întrebare preliminară către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene“.
    15. În dosarele nr. 84D/2019 şi nr. 462D/2019, autorii arată că măsura criticată afectează substanţa dreptului de proprietate. Măsura este neproporţională, deoarece prelungirea suspendării în discuţie are o durată nerezonabil de mare şi pentru că legiuitorul nu face referire la aceeaşi situaţie de fapt, adică existenţa crizei economice. Astfel, dreptul este anihilat, nepăstrându-se un echilibru just între interesele statului, în calitatea sa de debitor al obligaţiei care vizează drepturile, şi creditorii-beneficiari ai acestora.
    16. În plus, măsura criticată încalcă principiul securităţii juridice. Se evocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia textele de lege care prevăd drepturile băneşti au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut.
    17. În opinia autorilor, dispoziţiile criticate sunt neclare, având în vedere că sumele nu au fost acordate mai mulţi ani consecutivi, iar dispoziţiile care le prevăd nu au fost abrogate. Suspendarea pentru mai mulţi ani la rând/consecutiv a dreptului la indemnizaţii care se acordă cu prilejul pensionării trebuie privită ca un eveniment care afectează previzibilitatea normei, de vreme ce dreptul la pensie ori condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat. Dispoziţiile criticate creează o incertitudine continuă cu privire la situaţia în care se află destinatarii acestora, situaţie care este contrară art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Se încalcă şi prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât nu se poate aprecia dacă dispoziţiile criticate modifică, abrogă, derogă sau suspendă drepturile în discuţie, cu consecinţa survenirii unei practici judiciare neunitare, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    18. Autorii mai consideră că lipsa de claritate a normelor criticate generează şi încălcarea drepturilor la apărare şi la un proces echitabil, precum şi a principiului separaţiei puterilor în stat. Astfel, Guvernul a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, măsuri contrare celor adoptate de către Parlament, deşi avea posibilitatea asumării răspunderii, potrivit art. 114 din Constituţie, sau pe cea a iniţierii unui proiect de lege în procedură de urgenţă. Mai mult decât atât, este încălcat şi art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece Guvernul nu a adoptat măsura criticată în condiţiile existenţei unei situaţii extraordinare. Sunt, în acest mod, încălcate art. 147 alin. (4) din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă.
    19. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reţinute ca fiind constituţionale, beneficiile prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 nu au intrat în patrimoniul titularilor lor, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului. Ca atare, acestea nu pot fi considerate bunuri, iar în condiţiile în care exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până în 2017 inclusiv, aspect recunoscut de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale, se apreciază că nu poate fi vorba nici de o speranţă legitimă de valorificare efectivă a acestor drepturi.
    20. Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată, mai întâi, că, potrivit Deciziei nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suspendarea în mod repetat, continuu a exerciţiului drepturilor a avut drept consecinţă abstractizarea conţinutului drepturilor, condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, cu efectul negării caracterului de bunuri şi absenţa speranţei legitime pentru viitor pentru recunoaştere.
    21. În opinia instanţei, un drept legal reglementat, recunoscut în plan normativ, nu poate rămâne pur ipotetic, iluzoriu, întrucât legiferarea unei obligaţii lipsite de conţinut nu este de conceput, legea fiind mai mult decât o promisiune şi neavând nevoie de garanţii suplimentare. Ca atare, efectul abstractizării este inacceptabil, golindu-se de conţinut dreptul în discuţie, cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie şi a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie. Astfel, beneficiarii drepturilor se puteau în mod legitim aştepta la recunoaşterea acestora, având în vedere Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că doar exerciţiul este afectat, şi nu existenţa drepturilor în discuţie.
    22. Instanţa judecătorească invocă în susţinerea acestei argumentări jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile de calitate a legii. Având o relevanţă aparte în contextul cauzei, instanţa evocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 330 din 12 iunie 2014 şi nr. 42 din 22 ianuarie 2014, potrivit cărora măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi, şi nu poate fi repetată anual, sine die, întrucât o astfel de practică legislativă ar fi de natură să afecteze proporţionalitatea măsurii cu scopul urmărit.
    23. În concluzie, întrucât dreptul pretins a fost reglementat prin lege, fiind recunoscut prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta fiind, de asemenea, recunoscut în anumite situaţii, exceptate de la aplicarea dispoziţiei de suspendare şi care îl fac exigibil, instanţa apreciază că o nouă suspendare după un ciclu anterior de suspendări continue timp de 8 ani se înscrie într-o practică legislativă ce devine disproporţionată cu scopul urmărit, respectiv necesitatea stabilirii în timp util a unor direcţii clare în ceea ce priveşte domenii extrem de importante, cu implicaţii financiare majore, aşa cum este salarizarea personalului bugetar, şi riscul ca aceste măsuri să nu poată fi respectate.
    24. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în Dosarul nr. 13D/2019, aşa cum reiese din dispozitivul actului de sesizare, îl reprezintă, pe de o parte, dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi, pe de altă parte, interpretarea din Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 30 mai 2018. Având în vedere că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în recurs în interesul legii nu pot face obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea este învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, potrivit cărora „(1) În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii sunt prematur formulate.
    28. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (3), art. 24, 47, 53, 56, 61, 102, art. 115 alin. (4), art. 147 alin. (4) şi ale art. 148 alin. (2)-(4), precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, cu referire la criticile prin care se invocă încălcarea dreptului de proprietate privată, că, pronunţându-se cu privire la compatibilitatea cu prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate a unor dispoziţii care, în mod asemănător cu cele criticate în prezenta cauză, suspendau plata drepturilor salariale prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, dar anterior anului 2018, a menţionat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat şi poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea deciziile Curţii Constituţionale nr. 616 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2019, paragraful 52, şi nr. 541 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 17 august 2015, paragraful 18).
    30. În ceea ce priveşte critica autorilor privind lipsa de claritate a normelor criticate, precum şi încălcarea de către acestea a principiului securităţii juridice, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 189 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 9 noiembrie 2020, paragrafele 87-90, Curtea Constituţională a statuat următoarele: „Cu referire la critica privind neconformitatea art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 cu art. 1 alin. (5) din Constituţie care impune standardele privind calitatea legii, Curtea a reiterat statuările sale anterioare prin care a constatat conformitatea cu aceste standarde a actelor normative de suspendare a drepturilor salariale pentru intervalul 2010-2017 (a se vedea Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, paragrafele 96-98). În aceste decizii, Curtea a reţinut că înţelesul normelor de suspendare a plăţii drepturilor salariale a fost clarificat prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, în interpretarea instanţei supreme, voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept, precum şi faptul că dreptul la pensie şi condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat. De asemenea, Curtea a reţinut că autorii excepţiei ridicate în cauza soluţionată prin Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019 au identificat, în mod corect, normele de drept substanţial, respectiv art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, a cărei aplicabilitate în 2018 este reglementată de art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017. În plus, Curtea a statuat că autorii au înţeles greşit semnificaţia abrogării art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, urmarea acestei abrogări este previzibilă şi clară, în sensul că, dacă personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv raporturile de serviciu au încetat, cu drept la pensie, după 1 iulie 2017, nu mai beneficiază de ajutoarele şi indemnizaţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 (a se vedea Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, paragrafele 99-101). Distinct de cele reţinute de Curte în Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, se constată că, prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că solicitarea instanţei de trimitere referitoare la lămurirea înţelesului dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 este inadmisibilă, având în vedere că acestea nu sunt neclare, imprecise, lacunare (a se vedea paragraful 71 din Decizia nr. 20 din 20 mai 2019). Cu alte cuvinte, instanţa supremă, în exercitarea rolului său constituţional de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii, a confirmat faptul că prevederile criticate în cauza de faţă nu sunt neclare, imprecise, lacunare“.
    31. Cu referire la presupusa lipsă a caracterului urgent al reglementării criticate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat preambulul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului prin care a fost suspendată, în anii 2013, 2014, 2015 şi 2016, plata drepturilor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. De fiecare dată, Curtea a ajuns la concluzia că ordonanţele de urgenţă respective respectă exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie referitoare la condiţiile în care pot fi emise ordonanţe de urgenţă. Ţinând seama de această orientare jurisprudenţială, precum şi de preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, care se referă, printre altele, la faptul că, pentru păstrarea echilibrelor bugetare, sunt necesare unele măsuri menite să menţină volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de Guvern, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar, Curtea va respinge şi critica întemeiată pe art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    32. Cu referire la critica autorilor potrivit căreia măsura prevăzută de art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 este lipsită de proporţionalitate, Curtea observă că, în Decizia nr. 189 din 26 mai 2020, precitată, paragraful 93, a reluat considerentele paragrafului 29 din Decizia nr. 154 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 6 august 2018, în sensul că drepturile băneşti în discuţie reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Prin urmare, legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora şi, de asemenea, să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală.
    33. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul la apărare şi la un proces echitabil, Curtea reţine că autorii, în fapt, nu motivează în cel fel sunt afectate de conţinutul prevederilor criticate. În aceste condiţii, având în vedere art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, Curtea Constituţională nu are posibilitatea să examineze conformitatea art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 cu aceste dispoziţii constituţionale.
    34. Cu referire la pretinsa încălcare de către Guvern a separaţiei puterilor în stat, Curtea reţine că art. 115 din Constituţie îi acordă acestuia prerogativa expresă de a reglementa inclusiv în materii în care, potrivit Constituţiei, Parlamentul poate legifera doar prin lege organică. Prin urmare, nu se poate susţine afirmaţia autorilor că Guvernul a adoptat măsuri contrare celor adoptate de către Parlament, deşi avea posibilitatea asumării răspunderii, potrivit art. 114 din Constituţie, sau pe cea a iniţierii unui proiect de lege în procedură de urgenţă.
    35. Cu referire la criticile formulate în Dosarul nr. 13D/2019, Curtea observă, în primul rând, că autorul invocă încălcarea art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie privind prioritatea de aplicare a dreptului UE faţă de dreptul intern. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată. Este o chestiune de aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010).
    36. În al doilea rând, criticile autorului sunt formulate într-o manieră neclară, situaţie care pune Curtea Constituţională în imposibilitatea de a realiza un control de constituţionalitate efectiv. Aşa cum a statuat însă constant în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională nu are printre atribuţiile sale şi pe aceea de a verifica conformitatea legislaţiei primare din România cu dreptul Uniunii Europene. Prin urmare, criticile formulate de autorul excepţiei din Dosarul nr. 13D/2019 vor fi respinse, având în vedere şi încălcarea exigenţelor de motivare a excepţiei de neconstituţionale impuse de Curte (a se vedea, în acest sens, exemplificativ, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
    37. Având în vedere, pe de o parte, că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale şi, ca atare, că soluţiile şi considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză şi, pe de altă parte, considerentele suplimentare reţinute, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
    38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Slabu în Dosarul nr. 8.053/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, de Ionel Ciubotariu şi de către Ioan Cristian Lepărdă în dosarele nr. 1.716/86/2018 şi nr. 1.715/86/2018 ale Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 22 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cosmin-Marian Văduva

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016