Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 741  din 8 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 741 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 107 din 1 februarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Călin Nanu şi alţii în Dosarul nr. 4.614/30/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.075D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii, nefiind motive pentru modificarea acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 10 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.614/30/2017, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Călin Nanu şi alţii, apelanţi-reclamanţi într-un litigiu având ca obiect acordarea unor drepturi salariale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii precizează, mai întâi, că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, având în vedere că dispoziţiile criticate, deşi abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017, continuă să-şi producă efecte ca urmare a menţinerii în plată a drepturilor salariale în plată în iunie 2017, potrivit art. 38 din aceasta. În acest sens citează Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011.
    6. Autorii menţionează, în ceea ce priveşte temeinicia excepţiei, că sunt salariaţi ai pârâtei Filarmonica „Banatul“ şi deţin funcţii încadrate în Familia ocupaţională de funcţii bugetare Cultură. Cu toate acestea, sunt salarizaţi la un nivel mult inferior celui maxim acordat pentru aceleaşi funcţii şi acelaşi grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii deţinute în cadrul acestei familii ocupaţionale, în instituţii de spectacole sau concerte similare de pe teritoriul tării. Până la 1 august 2016, toţi cei încadraţi în Familia ocupaţională Cultură aveau, cu mici excepţii generate de anumite drepturi câştigate în instanţă, salarii similare sau aproximativ egale pentru aceleaşi funcţii. Ca urmare, însă, a intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, mai precis a art. 3^1 alin. (1), coroborat cu alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă, contrar scopului declarat al legii, de înlăturare a inechităţilor generate de amânarea repetată a aplicării în totalitate a Legii-cadru nr. 284/2010, a luat naştere o discriminare evidentă între persoane care deţin aceleaşi funcţii, pe criteriul subordonării faţă de ordonatorii de credite.
    7. În mod particular, autorii menţionează că ordonatorul principal de credite - Ministerul Culturii a acordat salarii majorate la nivel maxim începând cu 1 august 2016, în vreme ce ei nu au beneficiat de majorare, din cauza faptului că angajatorul lor se află în subordinea ordonatorului principal de credite Consiliul Local al Municipiului Timişoara. În cazul autorilor, egalizarea prevăzută de art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 s-a realizat doar la nivelul acordat în cadrul angajatorului, ajungându-se, astfel, la un salariu în medie cu 2.000 lei mai mic decât cel acordat pentru funcţii identice în cadrul altor instituţii de spectacole sau concerte din ţară.
    8. În opinia autorilor excepţiei, această discriminare a fost, aparent, eliminată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, paragrafele 34 şi 35. Cu toate acestea, decizia a fost ignorată de către ordonatorii principali de credite, iar instanţele au considerat-o că nu este aplicabilă în cazurile de faţă. Din acest motiv, se impune analiza constituţionalităţii normelor criticate prin prisma situaţiei lor particulare.
    9. Autorii mai arată că motivarea primei instanţe care le-a respins acţiunea, respectiv că pot solicita să fie salarizaţi la nivelul maxim existent în unităţile de cultură subordonate autorităţii locale şi nu la cel din unităţile naţionale sau de importanţă naţională, este contrară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi apreciază că interpretarea dată de instanţa judecătorească este generată de formularea neconstituţională a textelor criticate care condiţionează egalizarea salariilor de nivelul de subordonare, creându-se, astfel, discrepanţă între funcţii care, potrivit anexei nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010, sunt identice şi se află în cadrul unor instituţii sau autorităţi identice, de exemplu, instituţii de spectacole sau concerte, dar care se află în subordinea unor ordonatori de credite diferiţi. În acest sens, autorii citează, din nou, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, paragraful 29, în care Curtea a decis, cu referire la art. 3^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, că, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca magistraţi de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.
    10. Autorii arată că menţinerea, în continuare, în vigoare a dispoziţiilor criticate este discriminatorie şi contrară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, iar, în final, propun şi două formulări constituţionale ale celor două articole criticate.
    11. Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia este neîntemeiată, Curtea Constituţională stabilind, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, constituţionalitatea dispoziţiilor criticate. Instanţa consideră că ţine de opţiunea legiuitorului să stabilească criterii concrete în funcţie de care se realizează egalizarea salarizării în sistemul bugetar. Fixarea ca reper a unei surse comune de finanţare este un criteriu obiectiv şi rezonabil, iar salariaţii care aparţin unor instituţii aflate în subordinea unor ordonatori principali de credite diferiţi nu se află în aceeaşi situaţie, deoarece sursa lor de finanţare nu este identică. În final, întrucât de la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate nu au survenit modificări, se impune menţinerea soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Avocatul Poporului arată că reclamanţii angajaţi în cadrul Filarmonicii „Banatul“, aflată în subordinea şi având ca ordonator principal de credite Consiliul Local al Municipiului Timişoara, se află într-o situaţie diferită de aceea a angajaţilor din subordinea Ministerului Culturii, fiind vorba de angajaţi diferiţi şi bugete diferite. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, egalitatea de tratament se impune ca principiu doar în cazul celor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, în cazul unor situaţii diferite, determinate de factori obiectivi, precum cei expuşi anterior, tratamentul juridic diferit nu are semnificaţia unei discriminări. În acest sens, Curtea Constituţională s-a exprimat prin Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare care au următorul conţinut:
    - Art. 3^1 alin. (1): „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“
    – Art. 3^1 alin. (1^3): „În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.“

    17. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare“.
    18. Dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată în cauza în care a fost ridicată excepţia şi anterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma în vigoare din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
    19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că este relevantă jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite (deciziile Curţii Constituţionale nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, paragraful 29, sau nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, paragraful 33). Cu alte cuvinte, faptul că două categorii de personal, deşi încadrate pe funcţii similare, lucrează în autorităţi ale administraţiei publice diferite reprezintă o diferenţă suficient de importantă între cele două categorii încât să justifice un tratament juridic diferit inclusiv sub aspectul salarizării.
    21. Curtea şi-a întemeiat această soluţie pe considerentul, statuat în jurisprudenţa sa şi în acord şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei), că principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, instituit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări (a se vedea paragraful 32 al Deciziei nr. 310 din 7 mai 2019).
    22. Curtea a făcut trimitere la art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, care instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, precum şi la art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, care consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. De asemenea, art. 8 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte criteriile generale pe baza cărora are loc ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu.
    23. În aplicarea acestor considerente la situaţia din cauza soluţionată prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, Curtea a statuat că o asemenea reglementare permite, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi (a vedea paragraful 34 din decizia amintită).
    24. În plus, Curtea a mai reţinut, referitor la existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, că nu se încalcă egalitatea în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite (a se vedea Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, paragraful 16).
    25. Cele două soluţii din cele două decizii ale Curţii anterior menţionate sunt pe deplin aplicabile şi în situaţia de faţă în care se invocă discriminarea salariaţilor care se află în plata Consiliului Judeţean Timişoara faţă de salariaţii care prestează aceeaşi activitate, dar se află în plata altui ordonator de credite, respectiv Ministerul Culturii. Prin urmare, critica formulată prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată.
    26. De altfel, Curtea observă că, prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, a decis că stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/ indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional. În susţinerea acestei soluţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în paragraful 129 al deciziei amintite, a evocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, dar doar atunci când aceasta este realizată în aceeaşi instituţie sau în acelaşi serviciu, privat sau public, deci când obligaţia există în sarcina aceluiaşi angajator sau chiar în cazul unor angajatori diferiţi, dar se poate identifica o sursă unică la baza stabilirii mărimii plăţii [Curtea a menţionat, în paragraful 129 al deciziei antereferite, cauzele C-43/75 Defrenne II c. Sabena (1976); C-129/79 Macarthys (1980); C-96/80 Jenkins (1981); C-320/00 Lawrence (2002); C- 256/01 Allonby (2004)] .
    27. Autorii mai susţin că normele criticate sunt contrare considerentului 34 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, potrivit căruia, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
    28. Curtea reţine netemeinicia acestei critici. Astfel, Curtea observă că Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, paragraful 34, este în mod greşit înţeleasă de către autorii excepţiei din prezenta cauză. În schimb, decizia menţionată a fost în mod corect interpretată de instanţa supremă în Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, paragraful 127, anterior menţionată: „Prin referire la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, instanţa de contencios constituţional nu face decât să stabilească sfera destinatarilor acestui text de lege, statuând că egalizarea la nivelul hotărârilor judecătoreşti se aplică pentru toate categoriile de instituţii şi autorităţi publice, care au angajaţi care se regăsesc în clasificările prevăzute de anexele la legea-cadru a salarizării, neputându-se aprecia că, pe această cale, Curtea Constituţională înlătură, de o manieră implicită, criteriul subordonării financiare prevăzut de textul de lege, cu privire la care a respins excepţia de neconstituţionalitate“.
    29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Călin Nanu şi alţii în Dosarul nr. 4.614/30/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cosmin-Marian Văduva

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016