Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 728 din 8 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 728 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 28 din 11 ianuarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, excepţie ridicată de Vasile Chirilă în Dosarul nr. 11.938/300/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 972D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile legii criticate nu contravin art. 21 şi nici art. 24 din Constituţie, deoarece judecătorul care soluţionează cererea de revocare a ordinului de protecţie este desemnat prin repartizare aleatorie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Sentinţa civilă nr. 6.145 din 11 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 11.938/300/2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, „în ceea ce priveşte îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare cu referire la posibilitatea de a soluţiona o cerere de revocare a ordinului de către judecătorul care a mai soluţionat o cerere de revocare“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Vasile Chirilă, în cadrul soluţionării cererii de revocare a ordinului de protecţie emis la data de 1 februarie 2018 în temeiul Legii nr. 217/2003.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în ceea ce priveşte îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare cu referire la posibilitatea de a soluţiona o cerere de revocare a ordinului de către judecătorul care a mai soluţionat o cerere de revocare. În acest sens, arată că judecătorul care a emis ordinul de restricţie este şi cel care verifică în continuare celelalte criterii, în condiţiile în care, ţinând cont de simetria actelor juridice, „judecătorul de drepturi şi libertăţi care a emis un mandat de arestare unui inculpat nu îl mai judecă în tot cursul procesului penal“. Or, în acest fel, este încălcat dreptul la un proces echitabil.
    6. Totodată, se susţine că legea criticată nu dă posibilitatea celui acuzat să îşi exprime punctul de vedere, posibilitate pe care inculpatul în proces penal o are, astfel că se încalcă şi dispoziţiile art. 24 din Constituţie.
    7. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece judecătorul desemnat prin repartizare aleatorie să soluţioneze cererea de revocare nu este acelaşi cu cel care a soluţionat cererea privind emiterea ordinului de protecţie. Totodată, critica potrivit căreia Legea nr. 217/2003 încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, deoarece permite judecătorului care a soluţionat o cerere de revocare să soluţioneze o cerere ulterioară de revocare, este neîntemeiată, deoarece, în concordanţă cu art. 34 din Legea nr. 217/2003, cererea de revocare vizează verificarea îndeplinirii condiţiilor privind revocarea raportat la momente diferite în timp, iar, la soluţionarea unei cereri de revocare, instanţa are în vedere un anumit interval de timp şi împrejurările existente până la acel moment.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti depus la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică procedura de soluţionare a cererii de revocare a ordinului de protecţie. Or, această procedură este reglementată de art. 34 din Legea nr. 217/2003, care are următorul conţinut:
    "(1) Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.
(2) Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse;
    b) agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii;
    c) dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competenţelor de către un serviciu de probaţiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut şi faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia, astfel cum este definită potrivit prevederilor art. 5.
(3) Cererea de revocare se soluţionează cu citarea părţilor şi a unităţii de poliţie care a pus în executare ordinul de protecţie a cărui revocare se solicită. Participarea procurorului este obligatorie."

    12. Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar prevederile art. 34 din Legea nr. 217/2003.
    13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi în art. 24 privind dreptul la apărare.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la constituţionalitatea unor dispoziţii cuprinse în Legea nr. 217/2003, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 303 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015 sau prin Decizia nr. 826 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 11 februarie 2019, însă din alte perspective decât cea invocată în cauza de faţă. În prezenta cauză, autorul excepţiei critică, pe de-o parte, faptul că cererea de revocare a ordinului de protecţie este soluţionată de acelaşi judecător ca cel care a emis ordinul de protecţie sau ca cel care a mai soluţionat o cerere de revocare, iar, pe de ală parte, faptul că, în cadrul soluţionării cererii de revocare a ordinului de protecţie nu se dă posibilitatea celui acuzat să îşi exprime punctul de vedere.
    15. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 217/2003, protecţia şi promovarea drepturilor victimelor violenţei domestice se realizează, printre altele, în conformitate cu principiul legalităţii şi principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Emiterea unui ordin de protecţie impune menţinerea unui echilibru între drepturile persoanei căreia îi sunt imputate actele de violenţă (emiterea ordinului de protecţie vizând restrângerea dreptului la viaţă privată şi a libertăţii de mişcare) şi drepturile persoanei asupra căreia au fost exercitate actele de violenţă.
    16. Cu privire la susţinerea potrivit căreia cererea de revocare a ordinului de protecţie este soluţionată de acelaşi judecător ca cel care a emis ordinul de protecţie, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, nicio dispoziţie din cuprinsul Legii nr. 217/2003 nu prevede că cererea de revocare a ordinului de protecţie este soluţionată de acelaşi judecător ca cel care a emis ordinul de protecţie. Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, „Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse“, iar, potrivit art. 34 alin. (3) din aceeaşi lege, „Cererea de revocare se soluţionează cu citarea părţilor şi a unităţii de poliţie care a pus în executare ordinul de protecţie a cărui revocare se solicită. Participarea procurorului este obligatorie.“ În speţă, aşa cum menţionează şi instanţa judecătorească în cadrul opiniei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, judecătorul desemnat prin repartizare aleatorie să soluţioneze cererea de revocare nu este acelaşi cu cel care a soluţionat cererea privind emiterea ordinului de protecţie. Însă, judecătorul desemnat prin repartizare aleatorie să soluţioneze cererea de revocare a mai soluţionat anterior o cerere de revocare formulată de aceeaşi persoană.
    17. Curtea reţine că revocarea ordinului de protecţie se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 [a) agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse; b) agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii; c) dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competenţelor de către un serviciu de probaţiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut şi faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia, astfel cum este definită potrivit prevederilor art. 5]. Cu privire la această ultimă cerinţă, prin Decizia nr. 50 din 22 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 27 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, că, „în situaţia în care persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie nu este implicată într-un dosar penal, pentru a se dispune revocarea ordinului nu trebuie întocmită de către serviciul de probaţiune o evaluare a riscului de recidivă, conform art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003. În acest caz, instanţa va efectua o evaluare proprie a existenţei unui risc real pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie.“
    18. Astfel, soluţionarea de către acelaşi judecător (desemnat prin repartizare aleatorie) a unor cereri distincte de revocare a ordinului de protecţie, cereri formulate la intervale diferite de timp de către persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie, nu poate conduce de plano la concluzia încălcării dreptului la un proces echitabil, în componenta privind imparţialitatea judecătorului.
    19. Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Referitor la imparţialitatea magistratului, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că imparţialitatea poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (paragraful 30). Această definiţie este reluată şi în Hotărârea din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară (paragraful 47). În schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (Hotărârea din 15 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 121).
    20. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că soluţionarea de către acelaşi judecător, desemnat prin repartizare aleatorie, a mai multor cereri de revocare a aceluiaşi ordin de protecţie, formulate la intervale diferite de timp, nu echivalează cu lipsa de imparţialitate a judecătorului care, potrivit art. 34 din Legea nr. 217/2003, trebuie să verifice îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru revocare, verificare care este raportată la intervale diferite de timp, luând în considerare o serie de factori, în special de natură factuală, emoţională şi psihologică, materială şi medicală, factori care pot diferi în funcţie de momentul la care se soluţionează cererea de revocare. Astfel, în soluţionarea fiecărei cereri de revocare, judecătorul realizează o evaluare proprie, distinctă, a existenţei unui risc real pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia, evaluare raportată la împrejurările existente la momentul soluţionării cererii.
    21. Referitor la critica potrivit căreia Legea nr. 217/2003 încalcă dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, deoarece nu dă posibilitatea celui acuzat să îşi exprime punctul de vedere, posibilitate pe care inculpatul în proces penal o are, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată. Astfel, referindu-se la procedura emiterii ordinului de protecţie, prin raportare la art. 24 din Constituţie, prin Decizia nr. 676 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018, paragraful 20, Curtea a reţinut că legea oferă suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la apărare. Astfel, citarea părţilor se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente [art. 27 alin. (2) din lege], iar asistenţa juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie [art. 27 alin. (4) din lege]. Totodată, Curtea a reţinut că judecarea cererii de emitere a unui ordin de protecţie se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat, iar, potrivit art. 30 din Legea nr. 217/2003, hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, apelul judecându-se cu citarea părţilor, participarea procurorului fiind obligatorie.
    22. În ceea ce priveşte procedura de revocare a ordinului de protecţie, Curtea reţine că, potrivit art. 34 alin. (3) din Legea nr. 217/2003, „Cererea de revocare se soluţionează cu citarea părţilor şi a unităţii de poliţie care a pus în executare ordinul de protecţie a cărui revocare se solicită. Participarea procurorului este obligatorie.“
    23. Referitor la dreptul la apărare, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că acesta este în serviciul efectivităţii realizării dreptului constituţional al cetăţenilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime (Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994). Totodată, Curtea a calificat art. 24 din Constituţie ca fiind o garanţie a dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 51, şi Decizia nr. 111 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, paragraful 23). De asemenea, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că dreptul la apărare conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă şi invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33).
    24. Având în vedere această jurisprudenţă, precum şi dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora cererea de revocare se soluţionează cu citarea părţilor, critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, este neîntemeiată.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Chirilă în Dosarul nr. 11.938/300/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016