Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 719 din 6 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a), b) şi d) şi ale art. 342 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 719 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a), b) şi d) şi ale art. 342 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1148 din 27 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a), b) şi d) cu referire la dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală, excepţie invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.376D/2018.
    2. Dezbaterile au avut loc la data de 17 septembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea la data de 6 octombrie 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din Camera de consiliu din 4 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu „excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a), b) şi d) în referire la dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală“. Excepţia a fost invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală reţine că, potrivit expunerii de motive la proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009, instituţia camerei preliminare a fost concepută „ca o instituţie nouă şi inovatoare“ prin care s-a urmărit „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, sediul reglementării regăsindu-se în dispoziţiile art. 3 alin. (1), art. 54 şi art. 342-348 din Codul de procedură penală. De asemenea, arată că, în prima decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a reţinut că, „prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare [...], Curtea trage concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii [...] în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. [...] Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea observă că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“. Ulterior, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, Curtea Constituţională a prezentat, în mod exhaustiv, competenţa judecătorului de cameră preliminară în paragrafele 25 şi 26. După această enumerare, Curtea Constituţională a menţionat că „prevederile art. 54 din Codul de procedură penală [...], prin conţinutul normativ al lit. a), b) şi c), reglementează atribuţii exprese ale judecătorului de cameră preliminară, iar prin lit. d) stabileşte posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a soluţiona şi alte situaţii prevăzute de lege“, subliniind că legiuitorul „are îndrituirea constituţională, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată“. În continuare, judecătorul de cameră preliminară reţine că, în sistemul român de drept, supremaţia Constituţiei şi a legilor a fost ridicată la rang de principiu constituţional, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, fiind astfel instituită o obligaţie generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorităţii legiuitoare, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele şi în concordanţă cu Constituţia şi, totodată, să asigure calitatea legislaţiei. Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută şi înţeleasă, iar, pentru a fi înţeleasă, aceasta trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, aşadar, să ofere securitate juridică destinatarilor săi. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015).
    5. Arată că, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, fiind sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, instanţa de contencios constituţional a reţinut în paragraful 21 condiţiile impuse „persoanei“ responsabile civilmente pentru a putea dobândi calitatea de „parte“ în proces, respectiv capacitatea procesuală de exerciţiu şi de folosinţă, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în faţa organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală şi cea de participare a părţii responsabile civilmente la activitatea judiciară, pe lângă acestea arătându-se că „trebuie să existe şi un proces civil pendinte, aşadar trebuie să fi fost declanşată acţiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate“. Compentenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară este reglementată prin dispoziţiile art. 54 lit. a)-d), dintre acestea doar cele de la lit. a), b) şi d) având legătură cu obiectul camerei preliminare, mai precis lit. a) şi b) regăsindu-se în chiar conţinutul art. 342 din Codul de procedură penală ce reglementează obiectul camerei preliminare, iar lit. d) având o legătură de conexitate. În aceste condiţii, prin prisma obligativităţii deciziilor Curţii Constituţionale, judecătorul de cameră preliminară observă că instanţa de contencios constituţional a reţinut ce condiţii trebuie să fie îndeplinite pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente [inclusiv existenţa unei acţiuni civile declanşate în condiţiile impuse de art. 20 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală], condiţii care, în opinia sa, implică o judecată care nu se circumscrie competenţei funcţionale reglementate prin dispoziţiile art. 54 lit. a), b) şi d) cu referire la art. 342 din Codul de procedură penală, astfel cum aceasta a fost menţionată chiar de Curtea Constituţională. Totodată, raportându-se şi la paragraful 31 al Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017, partea finală, unde s-a menţionat că este „necesar ca legiuitorul să facă apel la mijloace adecvate pentru ca această limitare să fie proporţională cu scopul urmărit“, şi cum legiuitorul nu a intervenit de un an de zile pentru a legifera în acest sens, judecătorul de cameră preliminară reţine că se află în prezenţa unei omisiuni legislative care are relevanţă constituţională, respectiv generează un viciu de neconstituţionalitate a reglementării competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară în raport de obiectul camerei preliminare, obiect în care nu se regăseşte posibilitatea pentru judecătorul de cameră preliminară de a face verificări asupra îndeplinirii condiţiilor pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente, în contextul în care cel care a exercitat funcţia de acuzare nu a putut face sau a omis să facă o astfel de analiză.
    6. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, reţine că, în prezenta procedură ce se află în camera preliminară, persoane vătămate au formulat cereri având ca obiect constituirea de parte civilă, unele dintre acestea solicitând şi introducerea în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente, a mai multor autorităţi/instituţii publice sau persoane juridice în diferite forme de organizare. Dacă, până la Decizia Curţii Constituţionale nr. 257 din 26 aprilie 2017, atât constituirea de parte civilă, cât şi cererea de introducere în cauză a părţii responsabile civilmente aveau un termen limită maxim „până la începerea cercetării judecătoreşti“, în prezent, pentru a putea obţine despăgubiri - bineînţeles, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia - de la partea responsabilă civilmente, acesteia trebuie să i se dea posibilitatea de a participa, cel puţin, în procedura de cameră preliminară pentru a-şi exercita pe deplin dreptul la apărare. În acest context, prealabil verificării condiţiilor pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente, este necesară existenţa unui „proces civil pendinte, aşadar trebuie să fi fost declanşată acţiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate“ (paragraful 21 al Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017). Aşadar, pentru a fi declanşată acţiunea civilă, „singura condiţie ce se cere a fi îndeplinită“ este „cea a manifestării voinţei persoanei vătămate în termenul şi în forma prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală“ (paragraful 15 al Deciziei nr. 741 din 13 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale), respectiv „o constituire de parte civilă conformă legii reprezintă o condiţie a însăşi admisibilităţii de principiu a dresării ei în procesul penal“. În aceste condiţii, judecătorul de cameră preliminară arată că trebuie efectuate verificări asupra îndeplinirii condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, respectiv dacă au fost indicate natura şi întinderea pretenţiilor, motivele şi probele pe care acestea se întemeiază. Or, apreciază că aceste din urmă aspecte nu se circumscriu obiectului camerei preliminare şi competenţelor funcţionale asupra cărora s-a făcut referire. De asemenea, arată că pot exista două situaţii în procedura camerei preliminare, după cum urmează: (i) persoane vătămate care formulează cereri având ca obiect constituirea de parte civilă şi care solicită şi introducerea în cauză a părţii/părţilor responsabile civilmente şi (ii) persoane vătămate care formulează cereri având ca obiect constituirea de parte civilă şi care nu solicită şi introducerea în cauză a părţii/părţilor responsabile civilmente. Or, pentru prima situaţie, judecătorul de cameră preliminară va trebui să se pronunţe asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală în camera preliminară, deoarece condiţia sine qua non a cercetării îndeplinirii condiţiilor pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente este cea a declanşării acţiunii civile în condiţiile de formă (paragraful 15 al Deciziei nr. 741 din 13 decembrie 2016) impuse de lege, pe când, în cea de-a doua situaţie, verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă va fi efectuată în faza de judecată, dacă faza camerei preliminare se finalizează cu dispoziţia de începere a judecăţii. De asemenea, după efectuarea acestor verificări şi constatarea îndeplinirii condiţiilor menţionate anterior, potrivit considerentelor obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 257 din 26 aprilie 2017, trebuie verificate condiţiile impuse „persoanei“ responsabile civilmente pentru a putea dobândi calitatea de „parte“ în proces, respectiv capacitatea procesuală de exerciţiu şi de folosinţă, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în faţa organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală şi cea de participare a părţii responsabile civilmente la activitatea judiciară“, aspecte care, la rândul lor, nu se circumscriu obiectului camerei preliminare şi competenţelor funcţionale asupra cărora s-a făcut referire anterior.
    7. Judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că, în actuala reglementare procesual penală, în raport de obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, există două momente maxime diferite pentru persoana vătămată de a se constitui parte civilă în funcţie de solicitarea de obligare la repararea prejudiciului doar de la inculpat, respectiv de la inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, iar, cum legiuitorul nu a intervenit pentru armonizarea celor două momente pentru a oferi predictibilitate, echitate şi stabilitate, apreciază că este necesar ca instanţa de contencios constituţional să fie sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a), b) şi d) cu referire la art. 342 din Codul de procedură penală ce reglementează competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară. Totodată, susţine că se află în prezenţa unui viciu de neconstituţionalitate a reglementării competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară în raport de obiectul camerei preliminare care generează o încălcare a dreptului la un proces echitabil reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, dispoziţiile criticate încălcând şi normele de tehnică legislativă prin crearea unor situaţii de incoerenţă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României. În concluzie, judecătorul de cameră preliminară susţine că dispoziţiile art. 54 lit. a), b) şi d) cu referire la dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituţionale doar în măsura în care, în competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară, este inclusă şi posibilitatea de a analiza, din punct de vedere formal, în procedura de cameră preliminară, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din Codul procedură penală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de a analiza, tot din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor în care o „persoană“ poată deveni „parte“ responsabilă civilmente în procesul penal.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorilor şi părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 54 lit. a), b) şi d) şi ale art. 342 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
    - Art. 54 lit. a), b) şi d) - „Competenţa judecătorului de cameră preliminară“: „Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; [...] d ) soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege.“
    – Art. 342 - „Obiectul procedurii în camera preliminară“: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“

    12. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorul de cameră preliminară - autor al excepţiei - invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 27 şi 28, a reţinut că, „prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea trage concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale ale instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional. Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea observă că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată“. De asemenea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, că „acestea reglementează competenţa judecătorului de cameră preliminară, care, în afara atribuţiilor expres prevăzute la lit. a) - verificarea legalităţii trimiterii în judecată, la lit. b) - verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală şi la lit. c) - soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluţionează, conform lit. d), şi alte situaţii expres prevăzute de lege“ (paragraful 25). „Tocmai în temeiul art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa în cuprinsul Codului de procedură penală competenţa judecătorului de cameră preliminară şi cu privire la alte situaţii.“ (paragraful 26). În aceste condiţii, Curtea a constatat că „prevederile art. 54 din Codul de procedură penală, care, prin conţinutul normativ al lit. a), b) şi c), reglementează atribuţii exprese ale judecătorului de cameră preliminară, iar prin lit. d) stabileşte posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a soluţiona şi alte situaţii prevăzute de lege, nu încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât legiuitorul are îndrituirea constituţională, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale este neîntemeiată“ (paragraful 27).
    14. Totodată, Curtea reţine că prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Prin aceeaşi decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele deciziei precitate, Curtea a reţinut că, în procesul penal, acţiunea civilă se declanşează prin „constituirea“ ca parte civilă a persoanei vătămate, în condiţiile art. 20 din Codul de procedură penală. Persoana vătămată hotărăşte cu privire la cadrul procesual de realizare a pretenţiilor sale, fie sesizând instanţa civilă, fie alăturând acţiunea civilă acţiunii penale, în această din urmă ipoteză tot ea fiind în măsură să aleagă momentul exercitării dreptului de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, cu respectarea însă a termenului-limită prevăzut de art. 20 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, respectiv „până la începerea cercetării judecătoreşti“. Formularea cererii de constituire ca parte civilă declanşează acţiunea civilă, în acelaşi timp luând naştere şi contraacţiunea (de apărare) a celui sau celor împotriva cărora este îndreptată acţiunea civilă, subiect pasiv al acţiunii civile putând fi inculpatul sau partea responsabilă civilmente. Curtea a observat, totodată, că „introducerea“ în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, în condiţiile art. 21 din Codul de procedură penală, „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile“, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ, aşadar „până la începerea cercetării judecătoreşti“. De asemenea, potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile art. 21 alin. (1), cu respectarea termenului menţionat anterior. Totodată, „persoana“ responsabilă civilmente, expusă unei acţiuni civile separate, are interesul de a „interveni“, în calitate de parte responsabilă civilmente, în procesul penal în care se judecă acţiunea civilă şi în care se va pronunţa o hotărâre judecătorească, hotărâre care, potrivit art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală, va avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, aşa încât Curtea a reţinut că, în temeiul art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei. Aşadar, Curtea a constatat că, prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenţiei sale în proces, „persoana“ responsabilă civilmente devine „parte“ în acţiunea civilă din cadrul procesului penal şi, în această calitate, dobândeşte, implicit, drepturile procesuale inerente contraacţiunii pe care o are inculpatul cu privire la acţiunea civilă din cadrul procesului penal, aşadar, ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi, care ar demonstra că pretenţiile părţii civile sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea a constatat că, în condiţiile în care constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate se poate face în orice fază procesuală „până la începerea cercetării judecătoreşti“ - introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, ca şi posibilitatea părţii responsabile civilmente de a interveni în procesul penal fiind corelate cu declaraţia de constituire ca parte civilă în procesul penal - exercitarea efectivă de către partea responsabilă civilmente a drepturilor procesuale - recunoscute de lege şi statuate în jurisprudenţa instanţei de control constituţional - în faza camerei preliminare, aşadar, liberul acces al acestei părţi, depinde exclusiv de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate. Or, persoana vătămată, constituită ca parte civilă în procesul penal, are interese contrare părţii responsabile civilmente, aşa încât există posibilitatea ca aceasta să îşi exercite dreptul de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare în mod abuziv, cu scopul de a limita/exclude accesul părţii responsabile civilmente în faza camerei preliminare care are o importanţă deosebită asupra fazelor de judecată ulterioare, prin prisma obiectului ei.
    15. În aceste condiţii, reţinând cele menţionate în paragrafele anterioare, în special considerentele deciziilor nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, şi nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, potrivit cărora părţii responsabile civilmente trebuie să i se recunoască participarea cu drepturi procesuale depline în procedura camerei preliminare, Curtea a constatat că posibilitatea persoanei vătămate, care s-a constituit parte civilă, de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al părţii responsabile civilmente, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. Condiţionarea dreptului de acces liber la justiţie al părţii responsabile civilmente de introducerea acesteia în procesul penal în termenul reglementat de art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv „până la începerea cercetării judecătoreşti“, are drept consecinţă lipsirea de efectivitate a dreptului de acces la justiţie al acestei părţi. Cu alte cuvinte, protecţia oferită dreptului de acces la justiţie al persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă şi care poate solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“ determină limitarea dreptului de acces liber la justiţie al părţii responsabile civilmente, în aceste condiţii fiind necesar ca legiuitorul să facă apel la mijloace adecvate pentru ca această limitare să fie proporţională cu scopul urmărit, întrucât absolutizarea unuia dintre cele două drepturi - în condiţiile în care sfera de manifestare a acestora este concomitentă - ar putea duce la afectarea substanţei celuilalt drept. Totodată, Curtea a constatat că manifestarea de voinţă a persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, asigură respectarea dreptului la apărare al acestei părţi, însă este de natură a aduce atingere dreptului fundamental la apărare al părţii responsabile civilmente. Aşadar, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 21 alin. (1), reglementând posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, nu sunt în măsură să menţină echilibrul între drepturi fundamentale aflate în concurs.
    16. Aşadar, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, Curtea a confirmat posibilitatea persoanei vătămate de a se constitui parte civilă „până la începerea cercetării judecătoreşti“, formularea cererii de introducere în procesul penal a părţii responsabile civilmente fiind necesar a fi realizată însă până la închiderea procedurii de cameră preliminară, în acord cu normele constituţionale privind dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
    17. În continuare, Curtea reţine că, în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară a arătat că, deşi au existat încă din faza de urmărire penală cereri prin care părţi vătămate/persoane vătămate s-au constituit parte civilă, unele dintre acestea solicitând şi introducerea în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente, a unor autorităţi/instituţii publice sau persoane juridice, asupra acestor din urmă cereri de introducere în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente, Ministerul Public nu s-a pronunţat prin rechizitoriu, existând doar o menţiune referitoare la introducerea în cauză a Guvernului României, prin Ministerul Finanţelor Publice. Faţă de reiterarea cererilor menţionate, în faza camerei preliminare, judecătorul a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate, reţinând că aceste cereri implică atât efectuarea de verificări asupra îndeplinirii condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, respectiv dacă au fost indicate natura şi întinderea pretenţiilor, motivele şi probele pe care acestea se întemeiază, cât şi verificări referitoare la capacitatea procesuală de exerciţiu şi de folosinţă, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în faţa organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală şi cea de participare a părţii responsabile civilmente la activitatea judiciară, aspecte care, în opinia judecătorului de cameră preliminară, nu se circumscriu obiectului camerei preliminare şi competenţei funcţionale a judecătorului în această fază procesuală, astfel cum sunt reglementate în art. 54 lit. a), b) şi d) şi art. 342 din Codul de procedură penală. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară reţine şi faptul că legiuitorul nu a intervenit pentru a legifera în sensul celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, precitată, invocând astfel existenţa unei omisiuni legislative care, în opinia sa, generează un viciu de neconstituţionalitate a reglementării competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară în raport de obiectul camerei preliminare. Totodată, solicită ca instanţa de control constituţional să constate că dispoziţiile art. 54 lit. a), b) şi d) cu referire la dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituţionale doar în măsura în care, în competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară, este inclusă şi posibilitatea de a analiza, din punct de vedere formal, în procedura de cameră preliminară, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din Codul procedură penală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de a analiza, tot din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor în care o „persoană“ poată deveni „parte“ responsabilă civilmente în procesul penal.
    18. În aceste condiţii, dată fiind natura omisiunii legislative relevate de judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar. Pe cale de consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, Curtea constată că legiuitorul are obligaţia de a reglementa competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară, în acord cu cele statuate în Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, precitată, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
    19. Pe de altă parte, Curtea reţine că solicitarea judecătorului de cameră preliminară de a pronunţa o decizie interpretativă, în sensul celor formulate mai sus, nu poate fi primită, întrucât aspectele relevate de acesta privesc interpretarea şi aplicarea de către judecătorul de cameră preliminară a normelor procesual penale criticate, excedând controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, astfel că a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie - prin pronunţarea unei decizii interpretative - ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie.
    20. De altfel, Curtea reţine că, în acelaşi dosar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală (Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1), prin Încheierea din Camera de consiliu din data de 20 aprilie 2018, a fost sesizată Curtea Constituţională, printre altele, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Ene, având calitatea de parte civilă în cauza penală, excepţie de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 723D/2018. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a invocat refuzul judecătorului de cameră preliminară de a introduce în cauză partea responsabilă civilmente la cererea sa, susţinând că neintroducerea în cauză a părţii responsabile civilmente echivalează cu o restrângere a dreptului părţii civile de acces la justiţie, fiind un act arbitrar.
    21. Prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, nepublicată la data redactării prezentei decizii, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cât priveşte sintagma „poate avea loc“, reţinând, în paragraful 32, că susţinerile autorului - privind refuzul instanţei de judecată de a introduce în cauză partea responsabilă civilmente, la cererea părţii civile, refuz care, în opinia acestuia, contravine prevederilor art. 21 din Constituţie - nu pot fi examinate în cadrul controlului de constituţionalitate, deoarece instanţa de control constituţional, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, are rolul de a asigura conformitatea legilor cu Constituţia, iar nu şi competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea legilor în activitatea judiciară, această competenţă revenind exclusiv instanţelor judecătoreşti. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cât priveşte sintagma „poate avea loc“, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi de lege de către instanţa supremă. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei supreme învestite cu soluţionarea litigiului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
    22. În aceste condiţii, Curtea constată că iniţiativa autorului, Viorel Ene, din Dosarul nr. 723D/2018 - parte civilă în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, de a invoca excepţia de neconstituţionalitate anterior menţionată, este rezultat al conduitei procesuale a judecătorului de cameră preliminară, care a refuzat introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente, la cererea acestuia. Or, câtă vreme Curtea a reţinut că susţinerile autorului excepţiei din Dosarul Curţii nr. 732D/2018 privesc interpretarea şi aplicarea legilor în activitatea judiciară, pe cale de consecinţă, şi motivele de neconstituţionalitate formulate de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul Curţii nr. 1.376D/2018 - temei al conduitei procesuale a părţii civile - constituie, de asemenea, aspecte privind modul de interpretare şi aplicare a normelor procesual penale criticate.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a), b) şi d) şi ale art. 342 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016