Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 70 din 3 februarie 2021  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 70 din 3 februarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 269 din 17 martie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.218 din 18 decembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.386A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Preşedintele României susţine că legea criticată a fost adoptată ca lege ordinară, deşi în conţinutul său normativ se regăsesc dispoziţii care se încadrează în domeniul de reglementare al legii organice. Astfel, art. I pct. 23 (cu referire la art. 15^4) din legea criticată a modificat conţinutul constitutiv al infracţiunii de braconaj, în ceea ce priveşte cauzele exoneratoare de răspundere penală. Legea criticată reglementează în acest mod într-un domeniu care, prin excelenţă, aparţine legii organice, astfel încât adoptarea acesteia trebuia să se supună dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie. Or, potrivit formulei de atestare, legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată, atât de Camera de reflecţie, cât şi de Camera decizională, ca lege ordinară, iar nu ca lege organică, cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Constituţie. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la delimitarea domeniului legilor organice, respectiv Decizia nr. 53 din 18 mai 1994 şi Decizia nr. 786 din 13 mai 2009.
    4. În acest sens, se mai susţine că legea supusă controlului de constituţionalitate reglementează într-un domeniu pentru care Constituţia prevede expres caracterul organic al legii, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h), respectiv reglementarea unei infracţiuni. Astfel, deşi conţine, din punctul de vedere al criteriului material, prevederi care aparţin domeniului legii organice, legiuitorul nu a respectat procedura constituţională de adoptare a legilor organice.
    5. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se mai susţine că dispoziţiile art. III din legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 61 alin. (1), ale art. 120 alin. (1), ale art. 136 alin. (2), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. Se susţine că regimul juridic al transferului bunurilor aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale este definit de art. 860 alin. (3) din Codul civil, care reglementează trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers, conţinând două teze: prima teza vizează bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, iar teza a doua are în vedere bunurile aflate în domeniul public al statului, dar care nu fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi care pot fi transferate interdomenial, cu respectarea procedurii prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Astfel, trecerea unui bun - care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice - din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al altei unităţi administrativ-teritoriale se realizează în condiţiile art. 294 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. Or, bunurile vizate prin legea criticată şi identificate prin anexa nr. 3 (nou-introdusă) la Legea nr. 82/1993 nu reprezintă bunuri proprietate publică exclusivă. Aceste bunuri reprezintă amenajări agricole, respectiv: Amenajarea Sireasa, în suprafaţă de 3.325,85 ha, din care 1.244,15 ha se transferă în domeniul public al comunei Ceatalchioi, precum şi Amenajarea Pardina, în suprafaţă de 22.733,88 ha, din care 2.369,16 ha se transferă în domeniul public al comunei Pardina, iar 1.426,96 ha se transferă în domeniul public al comunei Chilia Veche.
    6. Astfel, se susţine că, în aceste condiţii, având în vedere că bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a judeţului Tulcea în aceea a unităţilor administrativ-teritoriale respective prin hotărâre a Consiliului Judeţean Tulcea, la cererea Consiliului Local al comunei Ceatalchioi, a Consiliului Local al comunei Pardina şi respectiv a Consiliului Local al comunei Chilia Veche, potrivit art. 294 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil.
    7. În acest sens, se susţine că, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 860 din Codul civil coroborat cu art. 294 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, în acord cu cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 683 din 30 septembrie 2020, nerespectarea procedurii legale de transfer interdomenial, respectiv din domeniul public al statului în domeniul unităţilor administrativ-teritoriale, echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Constituţie.
    8. Totodată, se mai invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 120 alin. (1) din Constituţie privind principiul autonomiei locale, prin nerespectarea procedurii legale şi în lipsa manifestării de voinţă a autorităţilor administraţiei publice locale implicate, respectiv a Consiliului Judeţean Tulcea, dar şi a consiliilor locale ale comunelor în al căror domeniu public vor fi transferate bunurile respective. Se invocă în acest sens cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 384 din 29 mai 2019, paragrafele 51 şi 52, şi se susţine că, pentru identitate de raţiune, considerentele invocate se aplică, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte procedura stabilită în art. 294 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 pentru trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al altei unităţi administrativ-teritoriale. Identitatea de raţiune rezidă în obligativitatea respectării regulilor specifice privind proprietatea publică şi privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale detaliate în partea a V-a a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, dar şi în asigurarea accesului la justiţie, într-un domeniu ce ţine exclusiv de transferul dreptului de proprietate publică asupra bunurilor, sens în care se invocă Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 55.
    9. Se mai susţine că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală (Decizia Curţii Constituţionale nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019, referitoare la interdicţia reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege cu caracter individual). Se arată că, faţă de această bogată jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, legea criticată contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
    10. În concluzie, autorul obiecţiei arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce stabilesc domeniul legii organice, iar prin conţinutul său normativ contravine principiului legalităţii şi principiului autonomiei locale şi nesocoteşte rolul constituţional al Parlamentului, al autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi pe cel al Curţii Constituţionale şi solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate, precum şi constatarea neconstituţionalităţii legii criticate, în ansamblul său.
    11. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    12. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată. În acest sens, arată, în esenţă, că art. I pct. 23 din legea criticată reglementează infracţiunea de braconaj, intervenind asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii - în ceea ce priveşte cauzele exoneratoare de răspundere penală, domeniu ce aparţine sferei legii organice, context în care, era necesar ca adoptarea legii criticate să se supună dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală. Invocă în acest sens cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 786 din 13 mai 2009.
    13. De asemenea se mai arată că art. III din legea criticată operează un transfer al bunurilor prevăzute şi identificate în anexa nr. 3 (nou-introdusă) la Legea nr. 82/1993, din domeniul public de interes judeţean şi aflate în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea în domeniul public al comunelor Ceatalchioi, Pardina şi Chilia Veche. Or, în măsura în care bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice judeţene, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a judeţului Tulcea în aceea a unităţilor administrativ-teritoriale respective prin hotărâre a Consiliului Judeţean Tulcea, la cererea Consiliului Local al comunei Ceatalchioi, a Consiliului Local al comunei Pardina, respectiv a Consiliului Local al comunei Chilia Veche, conform art. 294 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, procedură ce face trimitere la art. 860 alin. (3) din Codul civil. Astfel, adoptarea legii criticate fără respectarea dispoziţiilor legale menţionate încalcă principiul legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019 sau Decizia nr. 683 din 30 septembrie 2020.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:
    15. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, în ansamblul ei, din motivarea obiecţiei rezultând că sunt criticate, în mod punctual, prevederile art. I pct. 23 (cu referire la art. 15^4), precum şi prevederile art. III, care au următorul cuprins:
    - Art. I pct. 23: „23. Articolul 15^4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 15^4
    Desfăşurarea activităţilor de vânătoare pe teritoriul rezervaţiei este interzisă şi constituie infracţiune de braconaj, sancţionată potrivit legii.
    Prin excepţie de la prevederile alin. 1, în Rezervaţia Biosferei «Delta Dunării» recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică se face pe baza unui studiu de impact, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea unor daune importante, în interesul sănătăţii şi securităţii publice, iar în cazul unor specii care prin înmulţire necontrolată pot produce pagube importante, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la propunerea Administraţiei Rezervaţiei, pentru echilibrarea speciilor prin vânătoare de extracţie."

    – Art. III:
    "În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Consiliul Judeţean Tulcea va transmite, prin încheierea unui protocol între părţile interesate, bunurile imobile având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, din domeniul public de interes judeţean şi aflate în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea în domeniul public al comunelor Cetalchioi, Pardina şi Chilia Veche, judeţul Tulcea.
    În situaţia în care bunurile imobile prevăzute la alin. 1 nu sunt folosite în conformitate cu destinaţia şi scopul pentru care acestea au fost transmise, respectiv pentru ferme de subzistenţă pentru locuitori şi de producţie de furaje pentru crescătorii de animale înregistraţi pe raza U.A.T.-urilor, precum şi pentru exploataţii piscicole modeme, eficiente, ecologice şi prietenoase cu mediul, acestea revin în domeniul public de interes judeţean şi în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea."


    16. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că legea criticată contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor, precum şi a executării acestora, raportate la art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice, art. 120 alin. (1) privind principiul autonomiei publice locale, art. 136 alin. (2) privind regimul juridic al proprietăţii publice, precum şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    17. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate este necesară verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea dea treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).
    18. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    19. Referitor la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de două zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că legea supusă controlului a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera decizională, în data de 24 noiembrie 2020, a fost depusă, la aceeaşi dată, la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 2 decembrie 2020.
    20. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 18 decembrie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    21. În vederea analizării îndeplinirii de către prezenta sesizare a celei de-a treia condiţii de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate vizează o lege adoptată de Parlament şi trimisă spre promulgare, care nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi, deci, nu este în vigoare.
    22. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea urmează să examineze pe fond obiecţia de neconstituţionalitate.
    23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    24. Curtea reţine că art. I din legea supusă controlului de constituţionalitate modifică şi completează Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 7 decembrie 1993, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi anumite anexe la aceasta. Art. II din acelaşi act normativ reglementează desfiinţarea fondurilor cinegetice constituite pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, precum şi preluarea în administrare de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“ a faunei de interes cinegetic de pe suprafaţa acestora, de la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, art. III reglementează transmiterea unor bunuri imobile din domeniul public de interes judeţean în domeniul public al comunelor Ceatalchioi, Pardina şi Chilia Veche, judeţul Tulcea, art. IV instituie termenul de un an, de la intrarea în vigoare a legii criticate, pentru aprobarea, prin hotărâre a Guvernului, a delimitării zonelor stabilite conform art. 3 alin. 1 lit. e) şi f) din Legea nr. 82/1993, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a planului de management al rezervaţiei. De asemenea, art. V dispune referitor la înlocuirea unor sintagme din cuprinsul actului de bază, iar art. VI dispune în privinţa republicării legii astfel modificate, cu renumerotarea corespunzătoare a textelor.
    25. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la adoptarea legilor cu caracter organic, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, fiind de strictă interpretare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât altfel s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 30). De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 38, sau Decizia nr. 312 din 9 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 9 iulie 2018, paragraful 24).
    26. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor art. I pct. 23 din legea criticată, Curtea reţine că acestea modifică art. 15^4 din Legea nr. 82/1993. Acest din urmă text a fost introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 216/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei „Delta Dunării“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 4 iulie 2013, şi are, în prezent, următorul conţinut: „Desfăşurarea activităţilor de vânătoare pe teritoriul rezervaţiei este interzisă şi constituie infracţiune de braconaj, sancţionată potrivit legii.
    Prin excepţie de la prevederile alin. 1, în Administraţia Rezervaţiei recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică se face pe baza unui studiu de impact, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea unor daune importante, în interesul sănătăţii şi securităţii publice, iar în cazul unor specii care prin înmulţire necontrolată pot produce pagube importante, cu aprobarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, la propunerea Administraţiei Rezervaţiei.“

    27. Curtea reţine aşadar că prevederile art. I pct. 23 (cu referire la art. 15^4) din legea criticată au modificat conţinutul constitutiv al infracţiunii de braconaj, în ceea ce priveşte cauzele exoneratoare de răspundere penală, respectiv prin introducerea posibilităţii recoltării exemplarelor din speciile de faună sălbatică, pentru echilibrarea speciilor, prin vânătoare de extracţie.
    28. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, prin lege organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. Or, legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată şi votată ca lege ordinară, potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit formulei de atestare a legalităţii adoptării acesteia, care atestă că „Legea a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată“, aceasta a fost votată cu majoritatea membrilor prezenţi în Camera Deputaţilor. Întrucât dispoziţiile art. I pct. 23 din legea criticată modifică conţinutul constitutiv al infracţiunii de braconaj, Curtea reţine că acestea au un caracter organic şi, în consecinţă, legea criticată trebuia votată şi adoptată ca lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie.
    29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. III din legea criticată, prin care s-a instituit obligaţia legală a Consiliului Judeţean Tulcea de a transmite unele bunuri imobile din domeniul public de interes judeţean şi aflate în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea în domeniul public al comunelor Ceatalchioi, Pardina şi Chilia Veche, judeţul Tulcea, Curtea reţine că, potrivit art. 136 alin. (3) teza finală din Legea fundamentală, raportat la art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil, în situaţia în care bunurile formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, în temeiul unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers operează numai printr-o modificare a legii organice, respectiv prin adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care bunurile au fost declarate obiect exclusiv al proprietăţii publice. În celelalte cazuri, potrivit art. 136 alin. (2) din Constituţie raportat la art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil, şi anume atunci când bunurile pot aparţine, potrivit destinaţiei lor, fie domeniului public al statului, fie domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, trecerea din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers se face în condiţiile legii, respectiv art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, şi anume la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau, simetric, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local (a se vedea Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016, paragraful 28).
    30. De asemenea, Curtea a reţinut că transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică, reglementate de art. 292 şi art. 293 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 se fac prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului, la cererea consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi la cererea Guvernului, prin hotărâri ale consiliilor menţionate, soluţie legislativă ce se întemeiază pe dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza finală şi ale art. 120 alin. (1) din Constituţie. Pentru a da eficienţă dispoziţiilor constituţionale, legiuitorul a reglementat un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens, transferul interdomenial se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri. Cererea de transfer, obligatorie potrivit actului normativ criticat, se face de către Guvern sau consiliile menţionate şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. Inexistenţa acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte transferul bunurilor în patrimoniul acestora, inclusiv al celor din domeniul public, reprezintă o încălcare a principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie (Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragrafele 43-45).
    31. Totodată, printr-o jurisprudenţă unitară, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, interdicţia generală, indiferent de domeniul de reglementare, a adoptării de legi cu caracter individual, cu motivarea că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019).
    32. Curtea reţine că aceste considerente de principiu, mai sus referite, sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
    33. Astfel, cu privire la obiecţia formulată în prezenta cauză, aplicând considerentele de principiu cuprinse în jurisprudenţa sa în materie, Curtea reţine că bunurile al căror transfer interdomenial este reglementat prin legea criticată nu fac parte din categoria bunurilor care constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în sensul art. 136 alin. (3) din Constituţie, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice în acest sens. În aceste condiţii, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a judeţului Tulcea în cea a unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv a comunei Ceatalchioi, judeţul Tulcea, a comunei Pardina, judeţul Tulcea, precum şi a comunei Chilia Veche, judeţul Tulcea, prin hotărâre a consiliului judeţean, la cererea consiliilor locale respective, potrivit art. 294 alin. (2) din Codul administrativ. În aceste condiţii, Curtea reţine că legea criticată nu a respectat condiţiile legale în vigoare, incidente materiei reglementate, astfel că a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
    34. Transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice se fac prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale, fiind obligatorie declararea bunurilor ca fiind de interes public naţional, judeţean sau local pentru a justifica aceste transferuri. Transferul interdomenial al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri, cererea de transfer se face de către autoritatea administrativă în a cărei proprietate se transferă bunul solicitat şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, respectiv hotărâre a Guvernului sau a consiliilor locale/judeţene, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ (Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, anterior citată, paragrafele 44 şi 45). Dreptul de administrare se constituie, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, prin acte administrative cu caracter individual, de încredinţare a bunurilor proprietate publică regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, autorităţile care îl constituie având şi dreptul de a controla modul în care este exercitat dreptul de administrare de către titularul său (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 188).
    35. Aşadar, aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea mai reţine că prevederile art. III din legea criticată instituie obligaţia legală de transfer a unor bunuri imobile din domeniul public al judeţului în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale, de pe raza teritorială a judeţului respectiv, astfel încât modalitatea de constituire a dreptului de administrare asupra bunurilor proprietate publică, supuse transferului interdomenial, în condiţiile legii criticate, este incompatibilă cu noţiunea şi caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică, şi, în consecinţă, contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră la nivel constituţional modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică. Mai mult, în lipsa acordului unităţilor administrativ-teritoriale, în a căror proprietate se transferă bunurile respective, este încălcat şi principiul constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, anterior citată, paragraful 25).
    36. Totodată, nerespectarea procedurii legale de transfer interdomenial, respectiv din domeniul public judeţean în domeniul unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza judeţului respectiv, echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale“, precum şi a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece, aşa cum s-a arătat, nu sunt respectate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2019, paragraful 28).
    37. În concluzie, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii în această materie, obligaţia legală reglementată prin art. III din legea criticată, ce priveşte transferul unor bunuri imobile din domeniul public judeţean în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale de pe raza teritorială a judeţului respectiv, echivalează cu dispunerea unui transfer interdomenial al bunurilor respective prin lege, ceea ce are semnificaţia unei intervenţii nepermise a legiuitorului într-un domeniu de competenţa autorităţilor executive ale unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce aduce atingere art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 136 alin. (2) şi (4) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    38. Totodată, având în vederea admiterea criticii de neconstituţionalitate referitoare la faptul că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată ca lege ordinară, deşi reglementează într-un domeniu pentru care Constituţia prevede expres caracterul organic al legii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) raportate la art. 76 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că legea criticată este neconstituţională, în ansamblul său.

    39. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“ este neconstituţională, în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 februarie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Irina Loredana Gulie

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016