Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 697 din 6 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 697 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1308 din 30 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016. Excepţia a fost ridicată de BRD - Groupe Societe Generale - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 35.918/3/2015 (număr în format vechi 3.175/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 641D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc autoarea excepţiei şi partea Adrian Ţigănescu. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, Preşedintele acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu adaugă la lege, ci explică efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 24 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 35.918/3/2015 (număr în format vechi 3.175/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016. Excepţia a fost ridicată de BRD Groupe Societe Generale - S.A. din Bucureşti într-o cauză ce priveşte suspendarea unui contract individual de muncă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016 dispoziţiilor art. 253 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1.083 din Codul civil din 1864, în temeiul dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 15 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 126 alin. (3), art. 142 alin. (1) şi art. 147 alin. (1) şi (4). În acest sens, aminteşte că, prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii. Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale permiteau angajatorului să dispună suspendarea contractului individual de muncă în cazul în care acesta formula o plângere penală împotriva angajatului respectiv. Nici în considerentele deciziei şi nici în dispozitivul acesteia Curtea Constituţională nu s-a pronunţat cu privire la alte efecte pe care le-ar putea produce această decizie, în afara celor care se impun în conformitate cu prevederile Constituţiei în cazul în care un text de lege este invalidat. Or, potrivit celor decise prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept „ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu îşi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
    6. Prin aceeaşi decizie, instanţa supremă a stabilit că dreptul la despăgubire nu se va întemeia pe dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pentru că dispar premisele sale după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, fiind aplicabile, în schimb, normele generale care stabilesc regimul răspunderii contractuale. În cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, această materie era reglementată de art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, respectiv de art. 1.082 din Codul civil din 1864. Astfel, dreptul de despăgubire al salariatului s-a întemeiat pe o veritabilă sancţiune a nulităţii deciziei de suspendare legiferată de instanţa supremă, cu încălcarea competenţelor legiuitorului.
    7. În acest mod, instanţa supremă a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în ceea ce priveşte previzibilitatea legii, întrucât, la momentul suspendării contractului individual de muncă, angajatorul avea dreptul legal de a dispune această suspendare. Norma juridică în temeiul căreia acesta a acţionat se bucura de prezumţia de constituţionalitate. În acest fel, conduita adoptată de angajator nu poate fi sancţionată prin faptul că, ulterior, Curtea Constituţională a declarat acel temei ca fiind neconstituţional. Dacă ar fi admis raţionamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că decizia Curţii Constituţionale a dus la reactivarea contractului de muncă, acordarea unui drept de despăgubire pentru toată perioada în care contractul a fost în mod legal suspendat ar avea un caracter profund retroactiv.
    8. Mai mult, decizia instanţei supreme contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice. Astfel, conform prevederilor art. 268 alin. (1) din Codul muncii, precum şi celor ale art. 211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cei care se consideră nemulţumiţi de măsurile care au fost luate de angajatori au dreptul de a ataca măsura dispusă în termen de 30 de zile, respectiv de 45 de zile calendaristice. Or, prin aplicarea Deciziei nr. 19 din 13 iunie 2016 se realizează o veritabilă repunere în termen pentru angajat care poate solicita acordarea de despăgubiri chiar şi prin intermediul unor acţiuni care au fost introduse după trecerea acestui termen. Aşadar, se ajunge la reanalizarea unei situaţii juridice definitiv consolidate. Un asemenea efect nu poate fi acceptat, deoarece s-ar aduce o gravă atingere securităţii raporturilor juridice: orice raport juridic sau situaţie juridică petrecută anterior constatării neconstituţionalităţii temeiului de drept care a stat la baza acelui raport ar putea fi reinterpretată, iar efectele sale modificate; or, o asemenea consecinţă nu poate fi acceptată, conducând la existenţa unei incertitudini perpetue cu privire la raporturile juridice trecute. Ţinând seama de acest principiu, legiuitorul constituant a reglementat expres că efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu se pot produce decât pentru viitor.
    9. În plus, autoarea excepţiei aminteşte că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (3) şi în acord cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate a acestora.
    10. În consecinţă, autoarea excepţiei consideră că, plecând de la desconsiderarea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a erijat în legiuitor şi prin intermediul Deciziei nr. 19 din 13 iunie 2016 a oferit art. 253 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1.083 din Codul civil din 1864 o interpretare care nu respectă normele şi principiile constituţionale, deoarece a instituit o formă de răspundere juridică a angajatorului fără a avea niciun temei legal pentru aceasta şi a depăşit limitele în care Parlamentul ar fi putut legifera, instituind în mod retroactiv un drept la despăgubire.
    11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că, în măsura în care obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestaţia împotriva deciziei de suspendare a contractului de muncă şi pe parcursul judecăţii este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, iar contestatorul îşi completează contestaţia cu un nou motiv de nulitate decurgând din neconstituţionalitatea textului legal ce a stat la baza deciziei de suspendare, instanţa, dacă va dispune nulitatea deciziei de suspendare, va putea admite şi capătul de cerere promovat de contestator având ca obiect plata despăgubirilor echivalente cu remuneraţia cuvenită salariatului pe durata suspendării contractului său de muncă.
    12. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, aşa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.010 din 15 decembrie 2016. Textul de lege criticat are următorul conţinut: „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.“
    16. Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, alături de interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dispoziţiilor art. 253 alin. (1) din Codul muncii, autoarea acesteia critică şi interpretarea dispoziţiilor art. 1.083 din Codul civil din 1864 şi a celor ale art. 519-521 din Codul de procedură civilă. Prin Încheierea din 29 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 35.918/3/2015 (număr format vechi 3.175/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins în întregime solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. Autoarea excepţiei a formulat recurs împotriva acestei încheieri, care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2.015 din 14 decembrie 2017, cu trimitere spre rejudecare, însă susţinerile recurentei au vizat doar dispoziţiile art. 253 alin. (1) din Codul muncii. Prin urmare, judecând după casare cauza, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională doar cu privire la acest text de lege.
    17. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei invocă încălcarea următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, art. 126 alin. (3) privind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. (1) şi (4) referitor la deciziile Curţii Constituţionale.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată în cadrul unei acţiuni prin care un salariat al BRD Groupe Societe Generale - S.A. a solicitat reîncadrarea în locul de muncă, contractul individual de muncă al acestuia fiind suspendat în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit căruia „Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: […] b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului. […]“. Deşi suspendarea contractului individual de muncă a fost dispusă prin Decizia angajatorului nr. 1.634 din 21 decembrie 2012, salariatul a formulat acţiunea în justiţie ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003, reţinându-se că „suspendarea contractului individual de muncă ca efect al formulării unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului nu întruneşte condiţia caracterului proporţional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins.“ Temeiurile de drept invocate de salariat s-au raportat la art. 253 şi următoarele din Codul muncii, respectiv la art. 14 şi art. 15 din Codul civil şi s-au referit, în esenţă, la reaua-credinţă şi atitudinea abuzivă a angajatorului. Instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 3.616 din data de 6 aprilie 2016 în care a respins susţinerile reclamantului raportat la temeiurile de drept invocate de acesta, dar a dat eficienţă efectelor deciziei Curţii Constituţionale antereferite. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe data de 15 decembrie 2015. În cadrul apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 3.616 din 6 aprilie 2016, angajatorul BRD Groupe Societe Generale - S.A. a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
    19. Curtea mai reţine că, prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut a se pronunţa asupra problemei dacă „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), în raport cu efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, stabilirea răspunderii patrimoniale a angajatorului (în sensul textului, acordarea unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi) trebuie instituită de la data deciziei de suspendare a raporturilor de muncă, dată la care decizia Curţii Constituţionale nu era publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I“.
    20. Curtea observă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut loc în cadrul unei acţiuni referitoare la suspendarea contractului de muncă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 formulată anterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial intervenind ulterior, până la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, prin urmare, în cadrul unui proces pendinte.
    21. Prin urmare, Curtea apreciază că ipoteza din acţiunea în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate este diferită de cea din speţa în cadrul căreia s-a formulat sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie. Astfel, în prima situaţie acţiunea a fost formulată ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, în timp ce, în a doua situaţie, a fost vorba de un proces pendinte.
    22. Dispozitivul Deciziei nr. 19 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept precizează: „Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu îşi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
    23. Aşa fiind, Curtea constată că cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia mai sus amintită nu sunt incidente în cauza în care s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate, astfel că, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională nu poate decide decât „asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei“, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
    24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, excepţie ridicată de BRD - Groupe Societe Generale - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 35.918/3/2015 (număr în format vechi 3.175/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016