Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 679 din 30 septembrie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 679 din 30 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1046 din 9 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, ale art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Cu Adresa nr. 936 din 18 iunie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.259 din 19 iunie 2020, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a trimis Hotărârea nr. 3 din 18 iunie 2020 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a sesizat instanţa de contencios constituţional cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 760A/2020. La sesizare a fost anexată Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost formulate atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.
    4. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018) încalcă prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie, prin nerespectarea principiului bicameralismului.
    5. Astfel, se arată că în Decizia nr. 561 din 18 septembrie 2018, paragraful 34, Curtea Constituţională, reiterând jurisprudenţa sa cu privire la principiul bicameralismului, a reţinut două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului, şi anume: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 29, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 54, şi Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, paragraful 44).
    6. Tot prin Decizia nr. 561 din 18 septembrie 2018, paragraful 52, Curtea Constituţională a arătat că modificările şi completările pe care Camera Deputaţilor le-a adus propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată nu se raportează la materia avută în vedere de aceasta din urmă şi deturnează concepţia de ansamblu a acesteia, prin stabilirea unor soluţii legislative diferite, ce se referă la alte instituţii din materia executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iar nu la cea avută în vedere iniţial.
    7. De asemenea, prin Decizia nr. 404 din 6 iunie 2019, paragraful 79, Curtea Constituţională a reţinut că modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008 şi Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 28). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, astfel că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, paragraful 29, şi Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 32).
    8. Se susţine că examinarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal - din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale - conduce la concluzia că au fost încălcate prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare şi conţinutul legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie.
    9. Astfel, se arată că forma adoptată de Senat are ca obiect de reglementare exclusiv modificarea dispoziţiilor art. 214 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de exploatare a cerşetoriei, ale art. 215 din Codul penal referitor la infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie şi ale art. 216 din Codul penal privind infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate. În acest sens, în raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din 16 iunie 2020 se precizează că iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 286/2009, în sensul majorării limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 214 alin. (1), ale art. 215 şi ale art. 216 din Codul penal.
    10. În schimb, forma adoptată de Camera Deputaţilor conţine o modificare de esenţă în materia liberării condiţionate, prin care se exclude vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, deşi această modificare nu a format obiectul dezbaterii şi adoptării în Senat. Astfel, revizuind obiectul de reglementare şi conţinutul legii în raport cu forma adoptată de Camera de reflecţie, formă care nu priveşte instituţia liberării condiţionate, Camera Deputaţilor introduce o nouă prevedere în Codul penal [art. 100 alin. (7)], prin care înlătură vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea faptelor incriminate de dispoziţiile art. 188, art. 189, art. 214-216, art. 218-221, art. 234 şi ale art. 236 din Codul penal, în condiţiile în care instituţia liberării condiţionate - prevăzută în partea generală a Codului - nu a format obiectul de reglementare al legii în forma adoptată de Senat.
    11. Se mai arată că această modificare de esenţă în materia liberării condiţionate, adoptată numai de Camera Deputaţilor, cu nerespectarea principiului bicameralismului, este de natură să afecteze coerenţa instituţiei liberării condiţionate, în condiţiile în care excluderea de la liberare condiţionată nu priveşte numai infracţiuni de o gravitate deosebită, precum infracţiunile de omor (art. 188 din Codul penal), omor calificat (art. 189 din Codul penal) sau tâlhărie calificată (art. 234 din Codul penal), ci şi infracţiuni sancţionate de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani [art. 214 alin. (1) şi art. 215 din Codul penal, în forma modificată] sau cu pedeapsa închisorii de la unu la 3 ani (art. 216 din Codul penal, în forma modificată).
    12. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se susţine că dispoziţiile articolului unic pct. 1 [cu referire la art. 100 alin. (7) din Codul penal] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii.
    13. Se invocă, în acest sens, Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, paragraful 107, prin care Curtea Constituţională a reţinut că respectarea standardelor de claritate şi predictibilitate a legii a devenit o cerinţă de rang constituţional. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017). Totodată, instanţa de control constituţional a constatat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014).
    14. Se arată că, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sub aspectul coerenţei legislaţiei penale, articolul unic pct. 1 [cu referire la art. 100 alin. (7) din Codul penal] din legea supusă controlului de constituţionalitate nu întruneşte exigenţele impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, potrivit articolului unic pct. 1 din legea criticată, prevederile art. 100 alin. (7) din Codul penal, nouintrodus, stabilesc că nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute de dispoziţiile art. 188, art. 189, art. 214-216, art. 218-221, art. 234 şi ale art. 236 din acest Cod. Aşa cum rezultă din textul citat, excluderea de la beneficiul liberării condiţionate operează pentru unele infracţiuni pentru care legiuitorul prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani [art. 214 alin. (1) şi art. 215 din Codul penal, în forma modificată] sau de la unu la 3 ani (art. 216 din Codul penal, în forma modificată), în timp ce se menţine beneficiul liberării condiţionate pentru infracţiuni a căror gravitate a fost evaluată de legiuitor prin prevederea unor limite de pedeapsă net superioare. De exemplu, se menţine beneficiul liberării condiţionate pentru infracţiuni precum lipsirea de libertate în mod ilegal care a avut ca urmare moartea victimei, faptă sancţionată cu închisoare de la 7 la 15 ani [art. 205 alin. (4) din Codul penal], sau traficul de persoane, infracţiune pedepsită în varianta agravată cu închisoare de la 5 la 12 ani [art. 210 alin. (2) din Codul penal], precum şi pentru traficul de minori, faptă sancţionată în varianta agravată tot cu închisoare de la 5 la 12 ani [art. 211 alin. (2) din Codul penal]. Or, excluderea de la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 214-216 din Codul penal - în condiţiile menţinerii beneficiului liberării condiţionate pentru infracţiuni contra persoanei a căror gravitate sporită rezultă din prevederea unor limite de pedeapsă superioare - este de natură să afecteze coerenţa legislaţiei penale într-o manieră incompatibilă cu exigenţele prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    15. Pentru a se atinge scopul legii în materia liberării condiţionate, se impune identificarea unor soluţii legislative constituţionale, astfel încât persoanele condamnate pentru anumite categorii de infracţiuni să aibă vocaţie la liberare condiţionată în condiţii restrictive. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, legiuitorul poate reglementa astfel de condiţii restrictive, care nu presupun excluderea de plano a persoanelor condamnate pentru anumite categorii de infracţiuni de la beneficiul liberării condiţionate.
    16. Se consideră relevant - sub aspectul situaţiilor de incoerenţă generate de dispoziţiile art. 100 alin. (7) din Codul penal, nou-introdus - faptul că, de exemplu, persoana condamnată pentru folosirea serviciilor victimei traficului de persoane sau a traficului de minori (art. 216 din Codul penal) este exclusă de la beneficiul liberării condiţionate, deşi persoana care săvârşeşte infracţiunea mai gravă de trafic de persoane sau de trafic de minori beneficiază de liberarea condiţionată.
    17. Prin urmare, afectând coerenţa instituţiei liberării condiţionate, se susţine că dispoziţiile art. 100 alin. (7) din Codul penal, nou-introduse, nu întrunesc cerinţele privind calitatea legii, cerinţe impuse de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5).
    18. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 17 iunie 2020, având următorul cuprins:
    "ARTICOL UNIC
    Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:
    1. La articolul 100, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:
    "(7) Nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute la art. 188, 189, 214-216, 218-221, 234 sau 236."

    2. La articolul 214, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 214
    Exploatarea cerşetoriei
    (1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă."

    3. Articolul 215 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 215
    Folosirea unui minor în scop de cerşetorie
    Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."

    4. Articolul 216 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 216
    Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
    Fapta de a utiliza serviciile prevăzute la art. 182, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă."
"

    21. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legii criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii, ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului şi ale art. 75 referitor la sesizarea Camerelor.
    22. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul titularului sesizării, al termenului de sesizare şi al obiectului acesteia, Curtea constată că sesizarea care formează obiectul Dosarului nr. 760A/2020 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori. Astfel, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, obiecţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în condiţiile dispoziţiilor art. 25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: [...] c) sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare“. În ceea priveşte termenul de sesizare, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la data de 19 iunie 2020, în condiţiile în care Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost adoptată la data de 17 iunie 2020 de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, iar la data de 22 iunie 2020 a fost trimisă la promulgare. Aşadar, obiecţia a fost formulată înainte de promulgare - mai exact, în interiorul termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 -, fiind admisibilă (Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70). De asemenea, obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie - obiecţia vizând dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată.
    23. Prin urmare, Curtea constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    24. Examinarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie presupune analiza parcursului legislativ al legii şi compararea formelor pe care le-a avut de la momentul iniţierii şi până la momentul adoptării, pentru a identifica dacă s-au realizat intervenţii de natură să încalce principiul bicameralismului.
    25. Astfel, examinând procesul legislativ de adoptare a legii criticate, Curtea observă că propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, cu nr. 497 din 17 octombrie 2017. În expunerea de motive a propunerii legislative, se precizează că societatea românească se confruntă cu „recrudescenţa cerşetoriei, în special a celei în care sunt implicaţi minori“, „fenomen care a scăpat de sub controlul autorităţilor publice, poate şi din cauza lipsei unor mijloace coercitive mai dure“. Curtea reţine că forma iniţiatorilor are ca unic obiect de reglementare majorarea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 214 alin. (1) - exploatarea cerşetoriei, ale art. 215 - folosirea unui minor în scop de cerşetorie, precum şi ale art. 216 - folosirea serviciilor unei persoane exploatate, toate din Codul penal.
    26. La data de 21 noiembrie 2017, propunerea legislativă a primit avizul favorabil, cu observaţii şi propuneri, al Consiliului Legislativ (nr. 991 din 20 noiembrie 2017), iar la data de 16 ianuarie 2018 - punctul de vedere negativ al Guvernului (nr. 12 din 5 ianuarie 2018). La data de 5 februarie 2018, propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul permanent al Senatului, ca primă Cameră sesizată, cu nr. L38 din 5 februarie 2018, fiind trimisă pentru raport la Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, cu termen stabilit la data de 6 martie 2018, fără a se primi însă raportul solicitat. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la data de 2 mai 2018, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare, potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) teza a treia din Constituţie.
    27. La data de 7 mai 2018, propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi prezentată în Biroul permanent, fără a se aproba procedura de urgenţă solicitată de iniţiatori. La data de 16 mai 2018 a fost primit avizul nefavorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, la 22 ianuarie 2020 - punctul de vedere negativ al Guvernului (nr. 472 din 21 ianuarie 2020), iar la 16 iunie 2020 - raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care conţine trei amendamente admise şi şase respinse.
    28. Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor la data de 17 iunie 2020, cu amendamentele propuse de membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, din care primele două amendamente vizează modificări inerente impuse de normele de tehnică legislativă, iar cel de-al treilea constă în completarea prevederilor art. 100 din Codul penal prin introducerea, într-un nou alineat, a soluţiei legislative referitoare la excluderea de la beneficiul acordării liberării condiţionate în cazul condamnatului aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute de dispoziţiile art. 188, art. 189, art. 214-216, art. 218-221, art. 234 şi art. 236 din Codul penal.
    29. Având în vedere soluţia legislativă introdusă de Camera Deputaţilor prin dispoziţiile articolului unic pct. 1 [cu referire la art. 100 alin. (7) din Codul penal] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, autoarea obiecţiei susţine că în Camera decizională s-a realizat o intervenţie de natură să încalce principiul bicameralismului, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    30. Curtea reţine, în acest sens, că a dezvoltat prin deciziile sale o veritabilă doctrină a bicameralismului şi a modului în care acest principiu este reflectat în procedura de legiferare. Astfel, principiul bicameralismului se reflectă nu numai în dualismul instituţional din cadrul Parlamentului, care este format din Camera Deputaţilor şi Senat, ci şi în cel funcţional. În acelaşi timp, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege/propunerea legislativă să fi fost dezbătut/ă şi de către cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53).
    31. Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 53).
    32. Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului, şi anume: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, din procesul legislativ a primei Camere sesizate (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, precitată, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 29, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 54, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 44, Decizia nr. 561 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 1 noiembrie 2018, paragraful 34, Decizia nr. 404 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 iulie 2019, paragraful 77, şi Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 15 mai 2020, paragraful 65).
    33. Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie al primei Camere sesizate în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului de lege/propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce ar avea drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu ar mai avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea să o aprobe sau să o respingă. Sub aceste aspecte este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 55). Bicameralismul nu înseamnă că ambele Camere trebuie să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, astfel că în Camera decizională pot să existe abateri de la forma adoptată de Camera de reflecţie, dar fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia ar deveni iluzoriu. S-ar ajunge astfel la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră s-ar identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere proiectul de lege/propunerea legislativă în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 şi 38).
    34. Prevederile art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclud, ci, dimpotrivă, presupun ca proiectul de lege/propunerea legislativă adoptat/ă de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/ă în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat însă că, în acest caz, Camera decizională nu poate să modifice substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 56, şi Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, precitată, paragraful 66).
    35. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, precitată, şi Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, precitată, paragraful 28).
    36. Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, astfel că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, precitată, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, precitată, paragraful 29, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, precitată, paragraful 32, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, precitată, paragraful 48, Decizia nr. 404 din 6 iunie 2019, precitată, paragraful 79, şi Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, precitată, paragraful 67).
    37. Văzând parcursul legislativ al legii criticate, în raport cu susţinerile autoarei sesizării, Curtea constată că este în discuţie, din perspectiva unei posibile încălcări a principiului bicameralismului, soluţia legislativă introdusă în Camera Deputaţilor la pct. 1 al articolului unic al legii adoptate tacit de Senat, şi anume dispoziţiile alin. (7) cu care se completează textul art. 100 din Codul penal, în sensul că nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute de dispoziţiile art. 188 - omorul, art. 189 - omorul calificat, art. 214 - exploatarea cerşetoriei, art. 215 - folosirea unui minor în scop de cerşetorie, art. 216 - folosirea serviciilor unei persoane exploatate, art. 218 - violul, art. 219 - agresiunea sexuală, art. 220 - actul sexual cu un minor, art. 221 - coruperea sexuală a minorilor, art. 234 - tâlhăria calificată şi ale art. 236 - tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei.
    38. Sub acest aspect, analizând documentele privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, şi anume propunerea legislativă depusă de iniţiatori împreună cu expunerea de motive, forma legii care a fost adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi, respectiv, cea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată, în acord cu susţinerile autoarei sesizării, că soluţia legislativă la care face referire Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se regăseşte în intenţia de reglementare şi în forma legii adoptate tacit de Senat, formă care vizează exclusiv majorarea limitelor de pedeapsă pentru faptele incriminate de dispoziţiile art. 214 alin. (1), art. 215 şi ale art. 216 din Codul penal.
    39. Soluţia legislativă reglementată de dispoziţiile art. 100 alin. (7) din Codul penal, nou-introdus, ce priveşte o modificare de esenţă în materia liberării condiţionate prin care se exclude vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, şi anume a celor prevăzute de dispoziţiile art. 188, art. 189, art. 214-216, art. 218-221, art. 234 şi ale art. 236 din Codul penal, nu are legătură cu contextul normativ vizat de iniţiatorii propunerii legislative, context ce se limitează la majorarea limitelor de pedeapsă pentru trei infracţiuni dintre cele mai sus menţionate.
    40. Prin înlăturarea vocaţiei la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 188, art. 189, art. 214-216, art. 218-221, art. 234 şi ale art. 236 din Codul penal, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, modifică substanţial obiectul de reglementare şi conţinutul legii în raport cu forma iniţiatorilor adoptată tacit de Camera de reflecţie, formă care nu vizează instituţii reglementate în partea generală a Codului penal, aşa cum este instituţia liberării condiţionate.
    41. Întrucât completarea adusă de Camera decizională propunerii legislative adoptate tacit de Camera de reflecţie nu se raportează la materia avută în vedere de iniţiatori şi la forma de reglementare aprobată de prima Cameră sesizată, reiese că o singură Cameră, şi anume Camera decizională, a legiferat în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului. Aşadar, Curtea constată că este întemeiată critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată de autoarea obiecţiei, având în vedere faptul că adăugarea în Camera decizională a dispoziţiilor articolului unic pct. 1 [cu referire la art. 100 alin. (7) din Codul penal] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal este de natură să determine o modificare de concepţie a reglementării, contrară principiului bicameralismului, în sensul că reglementarea analizată nu mai este circumscrisă adoptării unor măsuri pentru situaţia descrisă în expunerea de motive.
    42. Prin urmare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal este neconstituţională în ansamblul său, întrucât încalcă prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) referitor la structura Parlamentului şi ale art. 75 privind sesizarea Camerelor. În aceste condiţii, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze critica de neconstituţionalitate intrinsecă formulată de autoarea obiecţiei de neconstituţionalitate (Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, şi Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78).
    43. În ceea ce priveşte efectele deciziei prin care Curtea, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea unei legi în ansamblul său, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, Curtea reţine că - în temeiul prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa sa în materie - Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii în integralitatea sa. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său are efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări (Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 88, şi Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, citată anterior, paragraful 79).
    44. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în ansamblul său, sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Oana-Cristina Puică


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016