Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 664 din 29 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (2), (4) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 664 din 29 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (2), (4) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 97 din 10 februarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (2), (4) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Kiss Andras în Dosarul nr. 1.198/96/2016 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 10D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra stadiului dosarului şi arată că acesta se află la al doilea termen de judecată, la termenul din 1 octombrie 2019 Curtea amânând cauza pentru lipsa de apărare, la cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 14 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.198/96/2016, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (2), (4) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Kiss Andras cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 1.077 din 14 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii de impunere.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în condiţiile în care nu asigură o comunicare eficientă a actelor fiscale. În acest sens arată că, potrivit vechiului Cod de procedură fiscală, organul fiscal avea obligaţia de a parcurge o serie de modalităţi de comunicare până să recurgă la cea prin publicitate, care nu este la fel de eficientă precum remiterea directă sau prin poştă. Susţine că în noul Cod de procedură fiscală aceste modalităţi sunt comprimate în alin. (2) al art. 47, organul fiscal având libertatea de a face uz de oricare dintre acestea, ulterior trecând la comunicarea prin publicitate. Apreciază, astfel, că modalitatea de redactare a art. 47 din noul Cod de procedură fiscală permite ca procedura de comunicare a actelor administrativ fiscale să devină o procedură formală, fără a se asigura, în fapt, finalitatea acesteia, respectiv aducerea la cunoştinţa contribuabilului a faptului că există unele demersuri administrativ-fiscale de natură să afecteze drepturile şi obligaţiile acestuia. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dintr-o procedură ultima ratio, astfel cum este reglementată, spre exemplu, în Codul de procedură civilă, comunicarea prin publicitate are valenţa de a deveni în practică procedura standard de comunicare a actelor administrativ fiscale, un mijloc de comunicare care nu prezintă garanţiile necesare de asigurare a dreptului persoanelor vătămate de o autoritate publică de a-şi exercita dreptul la liberul acces la justiţie, respectiv de a contesta actele administrative.
    6. În atare condiţii, autorul excepţiei consideră că prin neprecizarea unui standard obligaţional de diligenţă a organelor administrativ-fiscale în vederea comunicării elective a actelor administrative, prin precizarea unei ordini de realizare a comunicării sau realizarea de interogări cu privire la domiciliul sau reşedinţa de fapt a contribuabilului, limitând comunicarea doar la domiciliul fiscal, se eludează scopul legii, şi anume acela de a comunica în mod efectiv actele administrativ fiscale destinatarilor acestora.
    7. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 47 alin. (2), (4) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt în concordanţă cu Legea fundamentală. De altfel, aşa cum reiese din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată reţine că, de fapt, autorul acesteia doreşte un plus de legiferare şi critică modul în care se aplică, practic, reglementarea criticată. Învederează, de asemenea, că modul în care este redactat textul de lege criticat este tocmai urmarea admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate a unor prevederi din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, referitoare la comunicarea actelor fiscale şi punerea în acord a acestora cu dispoziţiile constituţionale.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Avocatul Poporului arată că prevederile legale referitoare la ordinea de comunicare a actelor administrativ fiscale, astfel cum aceasta era reglementată în Codul de procedură fiscală din 2003, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, prin care Curtea Constituţională a subliniat, în esenţă, că „modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal prin publicitate [...] reglementează o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective.“
    10. În ceea ce priveşte art. 47 din noul Cod de procedură fiscală, Avocatul Poporului apreciază că noua reglementare nu stabileşte cu certitudine o ordine în comunicarea actelor fiscale, contrar celor statuate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 667 din 30 aprilie 2009, nr. 891 din 6 iulie 2010 şi, respectiv, nr. 536 din 28 aprilie 2011, lăsând astfel loc pentru interpretări multiple. Aşa fiind, consideră că prevederile art. 47 alin. (2), (4) şi (7) din Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că modalitatea de comunicare a actelor administrative fiscale prin publicitate reprezintă doar o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a acestora, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective şi justificate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 47 alin. (2), (4) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, în redactarea anterioară modificării acestora prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017, prevederi care aveau următorul conţinut:
    "(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
    […]
(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
    […]
(7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului."

    14. Curtea observă că în urma modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, prevederile art. 47 alin. (2), (4) şi (7) au în prezent următorul conţinut normativ:
    "(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3)-(7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8)-(12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit alin. (15)-(17).
    […]
(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5)-(7).
    […]
(7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului."

    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „actul administrativ fiscal reprezintă actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat“. Astfel cum a fost definit în doctrină, actul administrativ fiscal este „acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere, a modifica şi a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti“. Această manifestare unilaterală de voinţă, chiar dacă apare în contextul realizării puterii publice, presupune asigurarea unui echilibru ce implică respectarea intereselor private legitime, a drepturilor conferite de lege destinatarului actului administrativ fiscal, precum şi asigurarea condiţiilor necesare exercitării de către instanţele judecătoreşti a controlului de legalitate a actului administrativ. În acest context, natura unilaterală a actului administrativ fiscal are ca rezultantă reglementarea condiţiilor de emitere, comunicare, precum şi a modalităţilor de asigurare a opozabilităţii acestuia.
    16. Astfel, comunicarea actului administrativ fiscal către destinatarul său (contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat) reprezintă o garanţie importantă împotriva arbitrarului şi, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoştinţă a conţinutului raportului juridic fiscal care ia naştere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ fiscal are importanţă şi cu privire la efectele juridice produse de acesta, actul administrativ fiscal producând efecte juridice faţă de destinatarul său doar din momentul în care îi este comunicat în mod legal. Prin urmare, comunicarea actului administrativ fiscal reprezintă o condiţie preliminară pentru opozabilitate, respectiv pentru a determina data de la care actul administrativ fiscal poate produce efecte pentru contribuabil. Aşa cum este şi firesc, regula o constituie comunicarea actului administrativ fiscal către contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat. În acest fel se asigură cunoaşterea nemijlocită de către partea din raportul juridic fiscal a conţinutului raportului juridic născut ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal.
    17. Curtea observă că în acest sens sunt şi prevederile art. 48 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 din actul normativ precitat nu este opozabil contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic.
    18. Raportat la criticile formulate din prisma reglementării anterioare cuprinse în art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea Constituţională constată că prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, s-a statuat că „interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unei obligaţii fiscale al cărei creditor este însuşi statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalităţi care să asigure aducerea efectivă la cunoştinţa contribuabilului despre existenţa unor obligaţii fiscale în sarcina sa“. Curtea a mai reţinut, prin decizia precitată, că „în art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, legiuitorul a stabilit modalităţile prin care pot fi comunicate actele administrative fiscale, şi anume: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate“.
    19. În acest context, Curtea a observat că art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală enumera aceste modalităţi fără să conţină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite, astfel încât, în practică, în lipsa unei menţiuni exprese referitoare la obligativitatea respectării ordinii în care acestea sunt enumerate, exista o tendinţă a organelor fiscale de a ignora succesiunea în care acestea sunt prevăzute în art. 44 alin. (2) şi de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fără a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal. Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţă.
    20. Referitor la modalităţile de efectuare a comunicării actului administrativ fiscal, Curtea reţine că, în prezent, acestea sunt reglementate în cuprinsul art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, criticat în speţă, însă ele nu sunt alternative, organul fiscal neavând posibilitatea să alegă modalitatea de comunicare care i se pare mai convenabilă, ci trebuie urmată, gradual, o ierarhie a modalităţilor de comunicare. Astfel, prin art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a prevăzut în mod concret modalităţile în care pot fi comunicate actele administrativ fiscale, şi anume: actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestuia, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire [alin. (2)]; actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare [alin. (3)]; în cazul în care comunicarea realizată potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se înfăptuieşte prin publicitate.
    21. Prin urmare, Curtea constată că modalităţile de comunicare a actului administrativ fiscal consacrate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt: comunicarea directă, această modalitate de comunicare presupunând înmânarea directă a actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie către contribuabil/plătitor sau către împuternicitul acestuia, sub semnătură de primire; comunicarea prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori al împuternicitului acestuia, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; comunicarea actului administrativ fiscal emis în formă electronică, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, şi comunicarea prin publicitate. Curtea subliniază faptul că, în cazul actelor administrativ fiscale emise în formă electronică, legiuitorul a prevăzut că acestea se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare.
    22. Curtea reţine, de asemenea, că art. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se referă la domiciliul fiscal în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, precizând că:
    "(1) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se înţelege:
    a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;
    b) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală;
    c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;
    d) pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală.
(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de până la 30 de zile nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.
(3) În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. c) şi d), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor."

    23. De asemenea, Curtea reţine faptul că, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, domiciliul fiscal se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social, prin depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta, obligaţie pe care reclamantul din prezenta cauză nu a îndeplinit-o. Data înregistrării/modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal.
    24. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile criticate din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt conforme exigenţelor constituţionale, îndeplinind condiţia de claritate a textului, în sensul că organele fiscale au obligaţia să comunice actul administrativ fiscal contribuabilului/plătitorului sau împuternicitului acestora la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal; prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; prin mijloace electronice, dacă contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare; ori, în măsura în care în niciuna dintre modalităţile de mai sus nu a fost posibilă, comunicarea se realizează prin publicitate.
    25. Curtea constată, astfel, că spre deosebire de reglementarea iniţială cuprinsă în art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi declarată neconstituţională prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, precitată, prevederile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu lasă loc arbitrarului organelor fiscale, acestea putând să recurgă doar în ultimă instanţă la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate.
    26. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014, „modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal prin publicitate, (…) reprezintă o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, însă acest aspect ţine de aplicarea şi interpretarea legii. Numai instanţa de judecată este cea competentă să stabilească dacă comunicarea prin publicitatea actului administrativ fiscal a fost efectuată în condiţiile Codului de procedură fiscală“.
    27. Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, persoana interesată având posibilitatea să combată în faţa instanţei judecătoreşti constatările organului fiscal în legătură cu stabilirea domiciliului său fiscal sau cu privire la modul de comunicare a actelor administrativ fiscale. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, acestea nu au incidenţă în prezenta cauză.
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Kiss Andras în Dosarul nr. 1.198/96/2016 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 47 alin. (2), (4) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016