Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 632 din 22 septembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 632 din 22 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1204 din 9 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Vasilescu în Dosarul nr. 16.526/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.127D/2018.
    2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei doamna avocat Tătaru Elena Adina cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, Preşedintele acordă cuvântul reprezentantei autorului excepţiei care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că prin modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 se suprimă un drept recunoscut pensionarilor militari în vechea formă a articolului, şi anume dreptul la actualizarea pensiei odată cu majorarea salariului personalului în activitate. Arată că are cunoştinţă de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, dar aceasta este percepută ca fiind inechitabilă de autorul excepţiei atât în raport cu situaţia comparabilă a magistraţilor, cât şi cu militarii beneficiari ai articolului în fosta reglementare. Cu privire la similaritatea situaţiei militarilor cu a magistraţilor, care impune un tratament juridic identic, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/2000. Consideră că motivele invocate de legiuitor pentru a suprima dreptul la actualizarea pensiei în raport cu creşterile salariale nu reprezintă o justificare rezonabilă şi legitimă, insuficienţa fondurilor neputând fi imputabilă persoanei care a dobândit acest drept prin situaţia specială în care şi-a desfăşurat activitatea profesională. De asemenea, arată că se creează o discriminare în raport cu militarii care au beneficiat de actualizarea pensiei potrivit legislaţiei anterioare, deşi au desfăşurat munca în aceleaşi condiţii, având aceeaşi vechime în muncă şi acelaşi grad.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 16.526/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Vasilescu cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, aşa cum au fost modificate prin art. VII pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, sunt discriminatorii, astfel că încalcă prevederile art. 16 din Constituţie. Arată că suprimarea dreptului la actualizarea pensiei militare, prevăzut anterior de art. 60 din Legea nr. 223/2015, prin modificarea acestui articol de lege, generează un tratament juridic diferit între persoane aflate în situaţii identice, în funcţie de data pensionării, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017.
    7. De asemenea, consideră că militarii sunt discriminaţi în raport cu magistraţii, aceştia din urmă beneficiind în continuare de actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraţilor în activitate. Consideră că, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, militarii şi magistraţii trebuie să se bucure de egalitate în ceea ce priveşte acordarea pensiei de serviciu.
    8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
    9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantei autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, aşa cum au fost modificate prin art. VII pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017. Textul de lege criticat are următorul conţinut: Art. 60: „La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.“
    13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că acest text de lege contravine prevederilor art. 16 din Constituţie.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate modifică prevederile anterioare ale art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, care se refereau la actualizarea pensiei militare de stat. Astfel, art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, înainte de modificarea sa prin art. VII pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, prevedea actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat ori de câte ori se majora solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special.
    15. Referitor la critica în care autorul excepţiei susţine că această modificare creează discriminări între persoane care ocupă aceeaşi funcţie, dar s-au pensionat la date diferite, respectiv înainte şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, Curtea apreciază că sunt relevante cele reţinute prin Decizia nr. 547 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 9 ianuarie 2019, paragrafele 25 şi 26, potrivit cărora persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. Curtea a mai statuat, referitor la tratamentul juridic diferit căruia se supun persoanele în funcţie de data deschiderii dreptului la pensie, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a precizat că noile reglementări pot să fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, după cum permit sau impun, după caz, situaţia economico-financiară a ţării şi fondurile de asigurări sociale de stat disponibile. În oricare dintre aceste ipoteze, dispoziţiile legale noi se aplică numai pentru viitor, pentru persoane care se vor înscrie la pensie după intrarea lor în vigoare, neputând atinge drepturile de pensie anterior stabilite. Prin urmare, legiuitorul este liber să modifice condiţiile de stabilire a dreptului la pensie pentru viitor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării dreptului la pensie, iar dacă doreşte ca noile dispoziţii mai favorabile să fie aplicate şi persoanelor pensionate anterior, acest lucru trebuie prevăzut în mod expres de lege.
    16. De altfel, Curtea reţine şi faptul că, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, toţi beneficiarii pensiilor militare de stat, indiferent de data pensionării, au fost supuşi aceloraşi prevederi referitoare la actualizarea pensiei, prevăzute de art. 59 din Legea nr. 223/2015, aşa cum au fost modificate prin art. VII pct. 2 din ordonanţa de urgenţă mai sus menţionată, potrivit căruia „Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.“
    17. Cât priveşte critica referitoare la existenţa unei discriminări între militari şi magistraţi, Curtea, prin Decizia nr. 687 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 26 februarie 2020, paragraful 31, a apreciat că o astfel de critică este neîntemeiată, întrucât militarii, poliţiştii sau funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor nu au un statut constituţional şi legal similar magistraţilor, aceştia nebeneficiind de garanţiile de independenţă specifice magistraţilor.
    18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Vasilescu în Dosarul nr. 16.526/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016