Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA  nr. 62 din 18 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 62 din 18 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 491 din 10 iunie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Societatea BRD Groupe Société Générale - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 1.882/97/2010/a14 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 742D/2017.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Simona Maria Miloş şi domnul avocat Stan Tîrnoveanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorilor aleşi prezenţi, mai întâi doamnei avocat Simona Maria Miloş, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu temeiurile constituţionale invocate. Cu titlu preliminar, menţionează Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi s-a stabilit că existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte bunul sechestrat; nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispoziţiilor legii insolvenţei; nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuţiilor conferite de lege.
    4. În continuare, faţă de temeiurile constituţionale menţionate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că, deşi există jurisprudenţă în materie, prevederile criticate nu au mai fost analizate de către instanţa de contencios constituţional din perspectiva criticilor formulate în prezenta cauză, prin prisma unui creditor ipotecar, potenţial adjudecatar al bunurilor, având în vedere practica instituţiilor bancare de a-şi adjudeca în contul creanţei bunurile debitorului, aspect care nu a fost pus în practică, tocmai ca urmare a intervenţiei legislative prin normele criticate şi ca urmare a sechestrului instituit asupra bunurilor, şi nici în raport cu prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 53 alin. (2).
    5. De asemenea, pune în discuţie situaţia bunurilor sechestrate valorificabile în procedura insolvenţei în dinamica legislativă, respectiv Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, şi Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În acest context, se precizează că regula, cu excepţia prevederilor criticate, a fost aceea a vânzării bunurilor libere de orice sarcini, inclusiv în ceea ce priveşte măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal, şi cu excepţia măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale sau extinse astfel cum prevede Legea nr. 85/2014, situaţie în care bunurile nu se mai află în patrimoniul debitoarei.
    6. În continuare, prezintă motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, raportat la prevederile constituţionale invocate, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la neretroactivitatea legii. În acest context, prezintă situaţia concretă a cauzei, respectiv faptul că procedura insolvenţei a fost deschisă în anul 2010, astfel că toate raporturile juridice ar trebui să fie guvernate de legea în vigoare la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, atunci când creditorii şi debitorii îşi prefigurează şansele de valorificare a bunurilor în procedură, în sens contrar, se aduce atingere principiului neretroactivităţii legii. Dacă s-ar fi cunoscut posibila modificare a legii, s-ar fi optat pentru o procedură de executare individuală, prevăzută de dreptul comun, în care vânzarea este liberă de orice sarcini. În acest context, precizează că se încalcă principiul egalităţii în faţa legii prin raportare la executarea silită din dreptul comun, precum şi prin raportare la procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2014, nefiind vreo raţiune care să justifice aplicarea unor măsuri diferite, deşi situaţiile sunt identice. În final, arată că în materia falimentului, procedura este una execuţională colectivă, moment de la care societatea se lichidează, respectiv se radiază, aspect ce este în consonanţă şi cu normele europene referitoare la eliminarea barierelor cu privire la ieşirea de pe piaţă a operatorilor economici.
    7. Având cuvântul, domnul avocat Stan Tîrnoveanu precizează că în examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, indiferent că este vorba de speţe civile sau penale, trebuie avute în vedere valorile protejate prin măsurile asigurătorii, instituite în cursul procesului penal, respectiv dreptul de proprietate, dreptul creditorului de a se îndestula, aspecte relevate şi în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional. De asemenea, cu privire la sechestru, arată că, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, acesta este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. Prin urmare, şi normele de drept comun prevăd vânzarea bunurilor libere de orice sarcini, deoarece părţile într-o procedură execuţională nu sunt bunurile, ci creditorul şi debitorul cu averea sa; în continuare, după lichidarea bunurilor, răspunderea revine persoanei fizice sau juridice, bunurile neavând vreo culpă în procedură, sigurul scop fiind reprezentat de îndestularea creditorilor, indiferent de felul procedurii şi al creditorilor (creditori ipotecari, creditori salariaţi în procedura insolvenţei, creditori bugetari etc.). Or, normele criticate prevăd modalităţi distincte de înstrăinare a bunurilor în procedura de executare silită de drept comun sau în procedura fiscală, deşi toate sunt proceduri execuţionale analoage, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 şi art. 53 din Constituţie. În acest context, face referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    8. Faţă de această împrejurare, apreciază că normele criticate creează efecte neclare, ceea ce conduce şi la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât nu s-au urmărit toate efectele cu privire la aplicabilitatea sancţiunii, la faptele săvârşite etc., nefiind sancţionat vreun creditor, deoarece măsura respectivă are menirea de a proteja patrimoniul terţului şi nu are nicio legătură cu persoana despre care se pretinde că a săvârşit o faptă penală. Având în vedere coroborarea unor texte din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, apreciază că sunt încălcate prevederile art. 15, art. 44 şi art. 136 din Constituţie, pentru motivele prezentate în notele scrise depuse la dosarul cauzei, precum şi dispoziţiile art. 135 din Legea fundamentală. În final, face referire la punctul de vedere al Guvernului, prin care se arată că prevederile criticate nu retroactivează şi chiar au fost abrogate. Faţă de această împrejurare, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi pronunţarea unei decizii interpretative, în sensul că prevederile criticate au fost abrogate expressis verbis prin art. 344 lit. f) din Legea nr. 85/2014.
    9. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii, în principal, de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât aspectele relevate vizează chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, care ţin de resortul instanţei de judecată; în subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate vizează procedura de valorificare a bunurilor de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, respectiv o procedură judiciară. Aceste norme sunt de imediată aplicare, neputându-se pune problema încălcării principiului neretroactivităţii legii civile. Cu privire la celelalte aspecte, precizează că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat, sens în care este Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    10. Prin Încheierea din 7 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.882/97/2010/a14, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a IIa civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Societatea BRD Groupe Société Générale - S.A., cu sediul în Bucureşti, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare principiului neretroactivităţii legii, aplicându-se unor situaţii anterioare adoptării acestora. Arată că insolvenţa acestei societăţi a fost deschisă sub imperiul prevederilor Legii nr. 85/2006, inclusiv instituirea sechestrului penal, înainte de modificările operate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Prin urmare, la acel moment, atât debitorul faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei, cât şi creditorii şi-au prefigurat şansele de obţinere a unui anumit preţ în urma valorificării bunurilor, ştiind că se vor vinde libere de sarcini. Chiar şi instituţiile publice care instituiau măsurile asigurătorii în cursul procesului penal intrau în concurs cu creditorii pentru distribuirea sumelor obţinute din vânzare, acestea urmând a fi distribuite cu prioritate celor care aveau cauze de preferinţă, neputând fi menţinute aceste măsuri asigurătorii în situaţia valorificării bunurilor. Or, în cauza de faţă, deşi există o hotărâre definitivă de deschidere a procedurii insolvenţei şi un drept de ipotecă asupra bunului, acesta a fost indisponibilizat prin aplicarea unor măsuri asigurătorii dispuse în cursul unui proces penal şi nu poate fi valorificat în procedura insolvenţei debitorului său, ca urmare a prevederilor legale criticate. Astfel, se încalcă dreptul la un proces echitabil, având în vedere că executarea silită face parte din noţiunea de proces, şi dreptul de proprietate al creditorului ipotecar şi al adjudecatarului prin menţinerea tuturor măsurilor asigurătorii şi înlăturarea dreptului unui creditor ipotecar de a îşi satisface creanţa înscrisă cu prioritate în cartea funciară a imobilului. Deopotrivă, prin normele criticate se instituie o preferinţă a creanţelor provenind dintr-un proces penal şi o poziţie de inferioritate pentru creditorul din insolvenţă faţă de cel din executarea silită din dreptul comun, precum şi faţă de creditorii cărora li se aplică noul cadru legislativ în materie de insolvenţă reprezentat de Legea nr. 85/2014. Prin urmare, drepturile constituţionale mai sus menţionate sunt restrânse nejustificat, în condiţiile în care partea beneficiază deja de o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenţei, intrată în puterea lucrului judecat, şi prin care s-a configurat o anumită finalitate a procedurii. În contextul criticilor formulate se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    12. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă opinează în sensul că textul supus controlului de constituţionalitate nu prevede o aplicare retroactivă, fiind un text care reglementează o procedură judiciară ce este de imediată aplicare. Însă susţine că există suficiente temeiuri pentru aprecierea ca neconstituţionale a prevederilor art. 53 din Legea nr. 85/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2), art. 136 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acest sens arată că, într-adevăr, situaţia creditorilor în procedura insolvenţei apare ca precară faţă de cea a creditorilor care optează pentru procedura executării silite, fie de drept comun, fie reglementată de Codul de procedură fiscală. Această precaritate rezidă în imposibilitatea valorificării bunului grevat de măsura adoptată în procesul penal. Creditorii sunt puşi în inferioritate faţă de beneficiarul final al măsurii asigurătorii, cu atât mai mult cu cât nici nu este obligatoriu ca acest beneficiar să fi participat la procedura insolvenţei. Practic este grevat scopul procedurii insolvenţei, deoarece bunurile supuse măsurilor asigurătorii instituite în cursul procesului penal nu pot fi valorificate în procedura insolvenţei, nefiind nici excluse din patrimoniul valorificabil pentru a se putea ajunge la finalizarea procedurii insolvenţei. Drepturile de creanţă ale creditorilor sunt evident afectate prin reducerea şanselor de realizare a acestora, aceştia având o poziţie defavorizată prin raportare la cea a beneficiarului măsurii asigurătorii. De altfel, prin noul cadru legislativ reprezentat de Legea nr. 85/2014, reglementarea menţinerii eventualelor sarcinii a prevăzut o limitare drastică a situaţiilor în care aceasta este posibilă, dispoziţiile art. 91 alin. (1) din această lege prevăzând că măsura asigurătorie poate fi menţinută doar dacă a fost dispusă în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse.
    13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul criticat reglementează aspecte procedurale, este de imediată aplicare şi nu retroactivează. Bunurile înstrăinate în procedura de insolvenţă anterior intrării în vigoare a acestor norme nu sunt supuse retroactiv indisponibilizării şi nu se instituie sarcini penale pentru adjudecatari. Dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 stabilesc regula că în procedura insolvenţei bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii. Astfel, se urmăreşte maximizarea averii debitorului în vederea acoperirii unei părţi cât mai mari din pasiv, fiind o procedură colectivă în care participă toţi creditorii, iar în cadrul acestei proceduri creditorii nu trebuie să fie discriminaţi, iar cei care se află în aceeaşi situaţie, de fapt şi de drept, au aceleaşi drepturi şi obligaţii; în procedura de faliment are loc executarea silită colectivă a debitorului după reguli clar stabilite de legiuitor, menite să asigure echilibrul părţilor. Totodată, sunt prevăzute şi excepţii de la dobândirea bunului liber de sarcini raportat la importanţa valorilor sociale ocrotite prin procesul penal. Astfel, s-au exceptat măsurile asigurătorii şi măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal, neputându-se reţine că se acordă, în mod discriminatoriu şi nejustificat, o poziţie privilegiată dreptului de creanţă al persoanelor în folosul cărora s-au instituit aceste măsuri, deoarece aceste persoane au o altă situaţie faţă de ceilalţi creditori, fiind victime ale unei infracţiuni. Prin acest mod, legiuitorul a înţeles să le protejeze interesele, bunurile indisponibilizate având un regim diferit. Cu privire la adjudecatar, se arată că este adevărat că acesta achiziţionează bunul cu sarcini penale, dar îşi asumă acest risc, cunoscând situaţia bunului. Astfel, nu i se încalcă dreptul de proprietate, problemă care s-ar putea pune doar în cazul în care adjudecatarul nu este informat că bunul cumpărat este afectat de măsuri penale. Prin urmare, părţile au dreptul la un proces echitabil în condiţiile reglementate de legiuitor, iar soluţia legislativă este clară şi se aplică tuturor celor aflaţi într-o asemenea ipoteză. Faptul că în majoritatea cazurilor bunul indisponibilizat în dosarul penal nu are nicio legătură cu fapta penală nu ţine de neconstituţionalitatea legii ce reglementează procedura insolvenţei, ci de modul concret în care organele de cercetare penală şi instanţele de judecată aplică legea penală şi instituie aceste măsuri.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    16. La dosarul cauzei, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România a depus un memoriu amicus curiae în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepţia măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal.“
    19. Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.“, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
    20. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) cu privire la principiul neretroactivităţii legii civile, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 alin. (2) privind condiţiile în care poate fi dispusă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia consideră că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia, deoarece procedura insolvenţei acestei societăţi a fost demarată sub imperiul prevederilor Legii nr. 85/2006, inclusiv instituirea măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal, înainte de modificările operate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Prin urmare, la acel moment, atât debitorul faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei, cât şi creditorii şi-au prefigurat şansele de obţinere a unui anumit preţ în urma valorificării bunurilor, ştiind că se vor vinde libere de sarcini. De asemenea, se precizează că, prin noul cadru legislativ reprezentat de Legea nr. 85/2014, s-a restrâns această măsură, respectiv au fost excluse de la vânzarea liberă de sarcini, în cadrul procedurii, numai acele bunuri asupra cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse.
    22. În acest context, Curtea observă că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, şi anume art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private în condiţiile legii, sens în care este Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 26 ianuarie 2018, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
    23. Cu acel prilej, Curtea a constatat că, în contextul legislativ criticat, dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 statuează că în procedura insolvenţei bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepţia măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. Totodată, cu prilejul completărilor operate la Legea insolvenţei, au fost modificate şi dispoziţiile legale care reglementează anumite aspecte cu privire la măsurile asigurătorii şi la măsurile preventive specifice prevăzute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
    24. Potrivit art. 493, cu denumirea marginală Măsurile preventive, din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. 102 pct. 296 din Legea nr. 255/2013, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri: a) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; b) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale; c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice; d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar; e) interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea [art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute la alin. (1), persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauţiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauţiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunţate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum şi în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice [art. 493 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Aceste măsuri preventive prevăzute pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale şi a menţinerii în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile [art. 493 alin. (4) din Codul de procedură penală].
    25. În virtutea art. 494, cu denumirea marginală Măsurile asigurătorii, din Codul de procedură penală, faţă de persoana juridică se pot lua măsuri asigurătorii, dispoziţiile art. 249-256 şi ale art. 549^1 aplicându-se în mod corespunzător. Potrivit alin. (1) şi (2) ale art. 249, cu denumirea marginală Condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii, din Legea nr. 135/2010, astfel cum au fost modificate prin art. 102 pct. 166 din Legea nr. 255/2013, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Aceste măsuri asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
    26. Faţă de această împrejurare, prin Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, paragraful 25, Curtea a observat că măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice instituite în cursul procesului penal sunt, prin natura lor, măsuri cu caracter provizoriu, ce presupun indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile, în vederea garantării executării unei eventuale creanţe, repararea unui prejudiciu cauzat prin infracţiune şi cu scopul de a asigura îndestularea părţii civile/creditor, în cazul în care instanţa judecătorească pronunţă o hotărâre definitivă prin care stabileşte existenţa unei creanţe în favoarea acesteia. Ca atare, bunurile indisponibilizate prin măsuri procesuale penale au un regim legal diferit, impus de existenţa unei proceduri speciale penale, ca urmare a importanţei valorilor sociale ocrotite de lege, raţiune pentru care se derogă de la dreptul comun al procedurii insolvenţei, potrivit căruia regula este că bunurile înstrăinate sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, excepţia fiind măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. Legiuitorul a prevăzut excepţii de la dobândirea bunului liber de sarcini prin raportare la importanţa valorilor sociale ocrotite prin procesul penal, astfel că au fost exceptate măsurile asigurătorii şi măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de proprietate al celorlalţi creditori, care este ocrotit în mod egal pentru toate persoanele ce cad sub incidenţa normelor criticate.
    27. Mai mult, prin prevederile criticate se asigură egalitatea tuturor creditorilor, inclusiv a celor în favoarea cărora instanţa judecătorească pronunţă o hotărâre definitivă prin care stabileşte existenţa unei creanţe rezultate, spre exemplu, în urma producerii unui prejudiciu cauzat prin infracţiune, în raport cu ceilalţi creditori ai aceluiaşi debitor, fiind o aplicare a prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, care statuează că „proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului fiind garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 523 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017). Ca atare, prin prevederile criticate este garantat, în mod egal, dreptul de proprietate pentru toţi creditorii debitorului în faliment, în sensul că toţi creditorii se pot îndestula din averea debitorului, prin distribuirea sumelor rezultate din vânzarea bunului în procedura falimentului, în funcţie de ordinea de prioritate stabilită de prevederile Legii nr. 85/2006, fiind în consonanţă cu sensul noţiunii de procedură a falimentului prevăzută la art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006, respectiv acea procedură de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului (a se vedea Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, precitată, paragraful 26).
    28. De altfel, şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în acest sens, a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunţată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 32).
    29. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al adjudecatarului din procedura insolvenţei, Curtea nu poate reţine această critică, întrucât textul precizează clar cum pot fi bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau de lichidator. Astfel, dacă bunul se află în ipoteza normelor criticate, respectiv bunul în discuţie nu este liber de sarcini şi sunt instituite asupra acestuia măsuri asigurătorii sau măsuri preventive specifice, adjudecatarul, având cunoştinţă de acest aspect, are opţiunea de a dobândi un asemenea bun, având în vedere faptul că dreptul de proprietate se exercită în condiţiile şi în limitele stabilite de lege, potrivit prevederilor constituţionale (a se vedea Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, paragraful 27). Mai mult, din evaluarea actelor dosarului cauzei, se observă că pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al adjudecatarului nu este invocată de un adjudecatar, care ar fi dobândit bunul cu sarcinile prevăzute de textul criticat. Or, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012).
    30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    31. În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 15 alin. (2) şi a art. 21 alin. (3) din Constituţie în prezenta cauză, Curtea reţine că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivităţii legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi şi principiul supravieţuirii legii vechi. Principiul neretroactivităţii legii civile este de rang constituţional şi are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, şi semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum) (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 19).
    32. Din evaluarea prevederilor criticate şi a celor prin care se completează art. 53 din Legea nr. 85/2006 nu reiese că acestea dispun cu privire la aplicarea retroactivă a acestora, ci numai pentru viitor, după intrarea în vigoare, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 78 din Constituţie.
    33. Ca atare, având în vedere cele prezentate şi aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la principiul neretroactivităţii legii civile la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată că prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006 sunt de imediată aplicare, fiind norme de procedură, astfel cum au fost completate prin art. 81 pct. 2 din Legea nr. 255/2013, produc efecte numai pentru viitor şi nu sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    34. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare faţă de noile prevederi cuprinse în Legea nr. 85/2014, Curtea observă că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 583 din 13 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 3 noiembrie 2016, paragraful 22). Aceste considerente sunt aplicabile şi în situaţia persoanelor juridice, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că anumite drepturi fundamentale aferente persoanelor fizice sunt aplicabile şi persoanelor juridice.
    35. În acest context, Curtea observă că, spre deosebire de textul criticat în prezenta cauză, prin noul cadru legislativ reprezentat de Legea nr. 85/2014 au fost excluse de la vânzarea liberă de sarcini, în cadrul procedurii, doar acele bunuri asupra cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse (art. 91 din Legea nr. 85/2014).
    36. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin aplicarea prevederilor legale în dinamica legislativă în contextul existenţei unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a deschis procedura insolvenţei, Curtea observă că această critică este neîntemeiată. Faptul că legiuitorul, în virtutea rolului său prevăzut la art. 61 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu art. 126 alin. (2) din aceeaşi Lege fundamentală, a prevăzut anumite condiţii în ceea ce priveşte bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de lege, nu este de natură să îndepărteze sau să anihileze efectele unei asemenea hotărâri judecătoreşti care să conducă la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie. Dimpotrivă, prin legislaţia în materia procedurilor de insolvenţă se oferă soluţii şi garanţii tocmai pentru a avea finalitate procedurile respective.
    37. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în cap. II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie.
    38. În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în concret a normelor criticate la situaţiile particulare invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea sunt aspecte ce ţin de resortul instanţei de judecată şi al autorităţilor îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziţii, coroborate cu celelalte norme în materia insolvenţei şi cu cele ale Codului de procedură penală şi Codului de procedură civilă, în funcţie de evoluţia şi de stadiul procedurilor prevăzute de lege. De altfel, pentru lămurirea unor astfel de chestiuni există şi instituţia recursului în interesul legii sau a dezlegării unor chestiuni de drept ce ţine de resortul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aspect realizat deja în practică cu privire la unele aspecte ce ţin de coroborarea normelor şi rangul de prioritate în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă, ale Codului de procedură penală şi ale Legii nr. 85/2014.
    39. Faţă de cele prezentate, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 din Legea nr. 85/2006, în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2), ale art. 16, ale art. 21 alin. (3), ale art. 44 alin. (1) şi (2), ale art. 53 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    40. Distinct de cele prezentate, în ceea ce priveşte invocarea direct în faţa Curţii Constituţionale a unor temeiuri constituţionale sau a unor critici de neconstituţionalitate care nu au fost expuse în faţa instanţei de judecată a quo care a sesizat instanţa de contencios constituţional, Curtea reiterează jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate ulterior de vreuna dintre părţi. Prin urmare, invocarea unor noi critici de neconstituţionalitate sau adăugarea altor temeiuri constituţionale în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, diferite de cele arătate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din faţa instanţei de judecată, este inadmisibilă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 335 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 1 noiembrie 2018, sau Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011).
    41. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea BRD Groupe Société Générale - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 1.882/97/2010/a14 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016