Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 571 din 1 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 571 din 1 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 184 din 6 martie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul penal, excepţie ridicată de Aurel Anghel în Dosarul nr. 881/199/2017/a1 al Tribunalului Bacău, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.523D/2017.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.678D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul penal, excepţie ridicată de Marius Laurenţiu Şerban în Dosarul nr. 15.977/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală, precum şi în Dosarul nr. 2.718D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul penal, excepţie ridicată de Vladimir Sebastian Ghiţu Deneanu în Dosarul nr. 3.688/280/2017 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
    4. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 2.678D/2017 şi nr. 2.718D/2017 la Dosarul nr. 2.523D/2017, care este primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, textul criticat fiind în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei. Se arată că refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenţei unor substanţe psihoactive a fost impusă de raţiuni ce ţin de asigurarea siguranţei circulaţiei rutiere, în scopul prevenirii vătămării unor valori sociale protejate de legea penală. Se arată, de asemenea, că prelevarea de mostre biologice are loc atunci când există suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Mai mult, se susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum a fost invocată de către autorii excepţiei, în componenta sa referitoare la dreptul persoanei de a nu se incrimina, nu este încălcată prin obligarea acesteia de a se supune testului de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Decizia nr. 3/A/2017 din 20 septembrie 2017 şi Încheierile din 28 septembrie 2017 şi 25 octombrie 2017, pronunţate în Dosarele nr. 881/199/2017/a1, nr. 15.977/280/2016 şi nr. 3.688/280/2017, Tribunalul Bacău, Judecătoria Piteşti - Secţia penală şi Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul penal, excepţie ridicată de Aurel Anghel, Marius Laurenţiu Şerban şi de Vladimir Sebastian Ghiţu Deneanu, în cauze având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută la art. 337 din Codul penal.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat încalcă dreptul persoanei de a nu se autoincrimina, componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se susţine că un conducător auto depistat în trafic ca fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, care este conştient că a consumat astfel de substanţe, aspect ce poate atrage răspunderea sa penală sau contravenţională, nu poate fi obligat să îşi dea consimţământul pentru a-i fi prelevate mostre biologice, întrucât în acest fel ar fi obligat să participe la propria acuzare. Se arată că, spre deosebire de prevederile art. 14 alin. (1) lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Constituţia României şi Convenţia nu reglementează dreptul persoanei la a nu se autoincrimina. Cu toate acestea, existenţa dreptului anterior menţionat a fost statuată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind invocate Hotărârile din 25 februarie 1993 şi 17 decembrie 1996, pronunţate în cauzele Funke împotriva Franţei şi Saunders împotriva Regatului Unit. Se arată că, în soluţionarea cauzelor penale, acuzarea este cea care trebuie să dovedească vinovăţia persoanei acuzate şi că acest lucru nu se poate realiza prin obţinerea de probe prin mijloace coercitive sau opresive. Se mai susţine că respectarea dreptului persoanei de a nu se autoincrimina este strâns legată de respectarea prezumţiei de nevinovăţie, prevăzută la art. 23 alin. (11) din Constituţie. Se arată că, potrivit art. 190 din Codul de procedură penală, examinarea fizică a unei persoane poate fi făcută doar cu consimţământul acesteia; or, art. 337 din Codul penal nu presupune obţinerea consimţământului persoanei în vederea recoltării de probe biologice, aspect ce constituie o încălcare gravă a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Se susţine că raţiunea dreptului persoanei de a nu se autoincrimina constă în asigurarea principiului legalităţii procesului penal şi a protecţiei împotriva abuzurilor provenite din partea autorităţilor statului, fiind invocată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 5 noiembrie 2002 pronunţată în Cauza Allan împotriva Regatului Unit. În acest context, se susţine că prevederile art. 337 din Codul penal obligă persoana vizată să îşi exprime consimţământul pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în caz contrar fiind atrasă răspunderea penală a acesteia. Se arată că este lipsit de sens ca o persoană să fie trasă la răspundere penală pentru că a refuzat să i se recolteze probe biologice în scopul constatării de către organele de poliţie a săvârşirii unei eventuale contravenţii sau infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, deoarece aceasta ar însemna ca persoana să devină anchetator în propria cauză.
    9. Tribunalul Bacău, Judecătoria Piteşti - Secţia penală şi Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi susţin că prevederile art. 337 din Codul penal nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil. Se susţine că recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu presupune obligarea conducătorului auto de a contribui la producerea unei probe împotriva lui însuşi, nu creează o prezumţie de vinovăţie şi nu implică o constrângere a celui în cauză de a se supune la recoltarea de probe biologice. Se face, de asemenea, trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 17 decembrie 1996, pronunţată în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit, prin care instanţa de la Strasbourg a reţinut că dreptul persoanei de a nu se autoincrimina nu este unul absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri. Se arată, totodată, că, în momentul în care conducătorului auto i se solicită să se supună prelevării de mostre biologice, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, nu se poate vorbi de un proces penal sau de o acuzaţie în materie penală, care ar fi de natură a garanta participanţilor drepturi procesuale, ci de o fază în care organele abilitate ale statului constată acţiuni sau inacţiuni ce vizează domeniul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, care pot atrage sau nu sancţiuni.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, datele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 337 din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, şi că acestea nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil. Referitor la dreptul persoanei de a nu se autoincrimina se arată că acest drept nu este unul absolut, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, putând face obiectul unor limitări. Este invocată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 decembrie 1996, pronunţată în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit.
    12. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 337 din Codul penal sunt constituţionale şi că îşi menţine punctul de vedere care a fost reţinut de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 793 din 17 noiembrie 2015.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 337 din Codul penal care au următorul conţinut: „Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.“
    16. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Totodată, având în vedere trimiterile făcute de autorii excepţiei la dreptul la tăcere, componentă a prezumţiei de nevinovăţie, reglementată la art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea reţine dispoziţia constituţională anterior menţionată ca text de referinţă, în prezenta cauză, în corelaţie cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie referitoare la legalitatea incriminării şi cu cele ale art. 6 paragraful 2 din Convenţie, cu privire la prezumţia de nevinovăţie.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia invocă în susţinerea neconstituţionalităţii textului criticat dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, art. 337 din Codul penal constituie o normă de drept penal substanţial, iar dreptul fundamental anterior menţionat este asigurat prin norme ale dreptului procesual penal, aspect reţinut în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 695 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, paragraful 18, şi Decizia nr. 53 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2019, paragraful 28).
    18. Referitor la obligaţia persoanelor de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive, prin Decizia din 15 iunie 1999, pronunţată în Cauza Tirado Ortiz şi Santiago Lozano Martin împotriva Spaniei, cu privire la o infracţiune cu conţinut similar, reglementată la art. 380 din Codul penal spaniol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, deşi nu sunt explicit menţionate în art. 6 din Convenţie, dreptul de a tăcea şi cel de a nu se autoincrimina sunt standarde internaţionale general recunoscute care stau la baza noţiunii de proces echitabil reglementată prin norma convenţională anterior referită. Raţiunea este, între altele, de a proteja acuzatul împotriva unor obligaţii incorecte impuse de autorităţi şi de a contribui în acest fel la evitarea unor erori judiciare şi la îndeplinirea scopurilor art. 6 din Convenţie. S-a constatat, astfel, că dreptul de a nu se autoincrimina, în special, presupune că într-un proces penal acuzarea trebuie să dovedească şi să formuleze învinuirea fără a recurge la probe obţinute prin metode coercitive sau opresive, contrare voinţei acuzatului. În acest sens, dreptul în discuţie este strâns legat de prezumţia de nevinovăţie prevăzută la paragraful 2 al articolului analizat.
    19. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul de a nu se autoincrimina se referă, înainte de toate, la respectarea dorinţei de a tăcea a persoanei acuzate. Conform legislaţiei din statele membre şi din alte ţări, acest drept nu se extinde şi la folosirea, în procedurile penale, a materialelor obţinute de la acuzat în virtutea exercitării de către autorităţi a unor puteri obligatorii care există independent de voinţa inculpatului, cum ar fi documentele obţinute în urma unei percheziţii, testele de respiraţie, sânge ori urină sau testarea ţesuturilor pentru stabilirea ADN-ului.
    20. Astfel, prin decizia mai sus menţionată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în cauza dedusă judecăţii, ofiţerii de poliţie au cerut suspecţilor să efectueze etilotestul întrucât existau suspiciuni că aceştia au săvârşit o infracţiune. De asemenea, instanţa europeană a reţinut că în favoarea acestora sunt reglementate suficiente garanţii împotriva arbitrariului sau a utilizării incorecte a testului. Mai mult, Curtea a reţinut că testele de stabilire a alcoolemiei sunt folosite în mod frecvent în statele membre ale Consiliului Europei în legătură cu legislaţia rutieră.
    21. Având în vedere considerentele mai sus enunţate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dispoziţiile legale aplicabile reclamanţilor exclud o încălcare a art. 6 din Convenţie, cererea urmând a fi respinsă ca vădit neîntemeiată.
    22. Curtea reţine că jurisprudenţa mai sus invocată este aplicabilă, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.
    23. Astfel, infracţiunea prevăzută la art. 337 din Codul penal constă în refuzul sau sustragerea unei persoane aflate în condiţiile prevăzute în ipoteza normei de incriminare de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.
    24. Prelevarea de mostre biologice presupune recoltarea unor cantităţi mici de sânge, urină ori a altor substanţe organice de natură umană în scopurile mai sus arătate. În acest sens, conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, testaţi în trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indică prezenţa în produsele biologice a unor substanţe psihoactive, le sunt recoltate obligatoriu probe biologice. Conform art. 17 din Normele metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 20 decembrie 2013, consimţământul persoanei cu privire la recoltarea probelor biologice în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenţei drogurilor în organism este prezumat, iar refuzul persoanei implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier de a accepta recoltarea probelor biologice sau prezenţa la sediul unităţii de asistenţă medicală autorizată ori al instituţiei medico-legale, în vederea recoltării probelor biologice, se pedepseşte conform legii. Confirmarea unui asemenea refuz se face de către poliţistul rutier, prin întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii; în situaţia în care persoana vizată refuză recoltarea probelor biologice după desigilarea trusei standard, sunt completate, în mod corespunzător, rubricile din procesul-verbal de recoltare a probelor biologice din interiorul trusei standard. Aşadar, infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este săvârşită întotdeauna cu intenţie directă sau indirectă, textul criticat neprevăzând şi un scop pentru care sunt comise actele de refuz sau sustragere.
    25. Infracţiunea prevăzută la art. 337 din Codul penal face parte din titlul VII - Infracţiuni contra siguranţei publice, capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, având, prin urmare, ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei rutiere parte intrinsecă a siguranţei publice şi, în subsidiar, relaţiile sociale din domeniul înfăptuirii justiţiei.
    26. Pentru a asigura protecţia juridică a relaţiilor sociale mai sus menţionate şi în considerarea importanţei majore pe care acestea o au în societate, legiuitorul a impus anumite obligaţii în sarcina unor persoane aflate în situaţii expres reglementate, obligaţii a căror neîndeplinire este sancţionată penal. Printre acestea se numără şi obligaţia conducătorului unui vehicul, în situaţia în care pentru respectivul vehicul legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, obligaţia instructorului auto, aflat în procesul de instruire, precum şi cea a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.
    27. Totodată, infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este strâns legată de infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută la art. 336 din Codul penal, care constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Or, aceasta presupune determinarea îmbibaţiei alcoolice sau a prezenţei altor substanţe în organismul făptuitorului, precum şi un moment al determinării acestora.
    28. Aşa fiind, obligaţia criticată de autorii excepţiei are, pe de o parte, rolul de a preveni faptele de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, incriminate la art. 336 din Codul penal, atrăgând atenţia asupra pericolului sporit pe care acestea îl prezintă pentru siguranţa publică, iar, pe de altă parte, de a face posibilă aplicarea prevederilor art. 336 din Codul penal. Aceasta, întrucât, în lipsa reglementării obligaţiei persoanelor aflate în ipoteza normei de incriminare prevăzute la art. 337 din Codul penal de a se supune prelevării de mostre biologice, siguranţa circulaţiei rutiere şi a participanţilor la traficul rutier ar fi afectată, organele judiciare fiind lipsite de mijloacele necesare pentru a proba săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
    29. Astfel, reglementarea obligaţiei de supunere la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive reprezintă atât un mijloc de asigurare a circulaţiei rutiere, cât şi un mijloc de asigurare a probelor necesare în scopul dovedirii faptelor prevăzute la art. 336 din Codul penal, iar incriminarea nerespectării ei este determinată de importanţa obiectului juridic al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Acestea nu reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie a titularului obligaţiei analizate, prin restrângerea nejustificată a dreptului său la tăcere, care, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului mai sus invocată, nu acoperă şi ipoteza testelor de respiraţie, sânge ori urină sau testarea ţesuturilor pentru stabilirea ADN-ului (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15 iunie 1999, pronunţată în Cauza Tirado Ortiz împotriva Spaniei).
    30. Având în vedere aceste considerente, Curtea conchide că dispoziţiile art. 336 din Codul penal au la bază prezumţia relativă că persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere desfăşoară această activitate fără a se afla sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive. Prin urmare, scopul testului privind stabilirea îmbibaţiei alcoolice reprezintă un control efectuat de organele poliţiei pentru asigurarea siguranţei traficului rutier. Ca urmare a efectuării testului, în situaţia constatării unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, persoana aflată în ipoteza normei de la art. 336 din Codul penal va răspunde penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aşa fiind, faptele de refuz sau sustragere a unei persoane de la prelevarea de mostre biologice, prevăzute la art. 337 din Codul penal, reprezintă fapte de nesupunere la efectuarea unui control de către organele de poliţie, control ce are ca scop verificarea respectării normelor juridice care asigură securitatea traficului pe drumurile publice. Astfel, dispoziţiile legale ce reglementează obligaţia supunerii la controalele efectuate de organele de poliţie în scopul determinării îmbibaţiei alcoolice nu vizează dreptul la tăcere al persoanelor a căror alcoolemie este, astfel, determinată, ca standard al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) şi art. 6 din Convenţie.
    31. Referitor la rolul preventiv al normelor penale şi, implicit, al pedepselor, precum şi la obligaţia statului de a incrimina faptele a căror săvârşire prezintă un pericol social sporit, asigurând, în acest fel, securitatea relaţiilor sociale din domeniile vizate şi, totodată, a valorilor fundamentale ocrotite prin Constituţie, obligaţie ce îi revine acestuia conform art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile constituţionale anterior menţionate impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracţional, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. S-a arătat, prin urmare, că, atunci când stabileşte regulile referitoare la tragerea la răspundere penală, legiuitorul trebuie să asigure un just echilibru între interesul individual şi interesul general al societăţii de a-i găsi şi a-i trage la răspundere penală pe autorii infracţiunilor şi de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii şi siguranţei publice, echilibru care este absolut necesar în scopul apărării valorilor constituţionale (a se vedea Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 22, şi Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, paragraful 33). Prin aceeaşi jurisprudenţă, Curtea a reţinut că dacă o anumită categorie de fapte, de un vădit pericol social, „nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, ele ar conduce la încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang constituţional, precum statul de drept, democraţia, respectarea Constituţiei şi a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală printre valorile supreme“.
    32. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 337 din Codul penal nu contravin dispoziţiilor art. 23 alin. (11) coroborate cu cele ale art. 23 alin. (12) din Constituţie.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurel Anghel în Dosarul nr. 881/199/2017/a1 al Tribunalului Bacău, de Marius Laurenţiu Şerban în Dosarul nr. 15.977/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi Vladimir Sebastian Ghiţu Deneanu în Dosarul nr. 3.688/280/2017 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 337 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bacău, Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016