Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 556 din 7 iulie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 556 din 7 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1145 din 26 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Andrei Ioan Chiliman în Dosarul nr. 7.569/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.254D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.047D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, ridicată de Florina Dragnea în Dosarul nr. 19.580/302/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că partea Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus la dosare un punct de vedere în care menţionează că asupra dispoziţiilor de lege criticate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 436 din 4 iulie 2019, aşa încât consideră că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.047D/2018 la Dosarul nr. 1.254D/2018, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că în această materie există precedent constituţional şi nu există temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    8. Prin Încheierea din 10 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.569/299/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de Andrei Ioan Chiliman într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de sancţionare a unei contravenţii.
    9. Prin Încheierea din 26 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 19.580/302/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de intimata Florina Dragnea într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de sancţionare a unei contravenţii.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate, care stabilesc că sancţiunea amenzii se va aplica şi „semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii“, sunt imprevizibile, impredictibile şi neclare, conducând la incidenţa lor cu privire la unele situaţii ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de comiterea contravenţiilor. Aceasta are drept consecinţă aplicarea unor sancţiuni contravenţionale în mod abuziv, arbitrar şi pe criterii neobiective.
    11. Aşadar, prin modul general în care este instituită sancţiunea amenzii pentru semnatarii autorizaţiei de construire, se ajunge la sancţionarea în mod arbitrar a unei persoane care are un rol formal în procedura de emitere a autorizaţiei de construire.
    12. În Dosarul nr. 2.047D/2018 se apreciază că în cuprinsul Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, printre atribuţiile secretarului prevăzute la art. 117 şi art. 117^1 nu se regăsesc atribuţii cu privire la semnarea certificatelor şi autorizaţiilor de urbanism, lăsându-se la libera apreciere atât a instanţelor de judecată, cât şi a agenţilor constatatori, dar şi a semnatarilor interpretarea sintagmei „potrivit atribuţiilor stabilite conform legii“.
    13. A admite că primarul sau secretarul, în calitate de semnatari formali ai unei autorizaţii de construire, poate fi sancţionat contravenţional pentru că autorizaţia a fost emisă în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, aprobate potrivit legii, sau în baza unor documentaţii incomplete sau elaborate în neconcordanţă cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conţinutului-cadru al documentaţiei tehnice - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care nu ar conţine avizele şi acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii, înseamnă a accepta că primarul ar trebui să deţină competenţe în toate domeniile de specialitate care se regăsesc în aparatul pe care îl conduce şi să verifice toate datele tehnice de specialitate şi măsurătorile tehnice, ceea ce ar fi practic imposibil.
    14. De asemenea, se apreciază că norma legală contestată are ca rezultat crearea şi menţinerea unei stări de nesiguranţă, destinatarul contravenţiei stabilite de prevederile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 aflându-se în imposibilitatea de a adopta o conduită care să nu fie sancţionată. Mai mult, din moment ce există departamente care analizează documentele şi pun viza de specialitate, confirmând că totul este legal, primarul doar ia act de acest lucru şi promovează respectivul act, aplicând semnătura doar pentru autenticitate. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile art. 128 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 215/2001. Dacă s-ar admite că prevederea legală contestată este constituţională, s-ar ajunge în situaţia în care este sancţionată o persoană care nu a contribuit la stabilirea situaţiei de fapt şi nici la redactarea actului administrativ.
    15. Autorii conchid că norma legală criticată nu conţine niciun fel de standard, obiectiv sau subiectiv, la care aceştia să se raporteze în executarea atribuţiei, fiind prevăzută direct sancţiunea, amenda contravenţională.
    16. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens se arată că prin dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 nu se încalcă în niciun fel dreptul la un proces echitabil şi nici dreptul la apărare al petentului, întrucât acesta beneficiază în cadrul procesului de dreptul de acces la un „tribunal independent şi imparţial“, de dreptul ca litigiul să fie soluţionat într-un termen rezonabil şi de dreptul la apărare. De asemenea, petentului îi sunt garantate principiul egalităţii armelor şi principiul securităţii raporturilor juridice, fiind astfel respectate toate exigenţele dreptului la un proces echitabil. În ceea ce priveşte cerinţa ca legea să fie previzibilă şi clară, instanţa reţine că dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 prevăd că sancţiunea amenzii pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. i) se aplică funcţionarilor publici responsabili de verificarea documentaţiilor care stau la baza emiterii certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare, precum şi semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii. Urmează, aşadar, ca în fiecare caz în parte instanţa să determine, în raport cu „problemele“ menţionate în procesul-verbal de contravenţie, persoana căreia îi revenea sarcina să verifice acele elemente, deci persoana răspunzătoare de problemele ivite. Prin urmare, instanţa apreciază că prevederile legale criticate respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, în sensul că aceste prevederi sunt accesibile, clare şi previzibile.
    17. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, având în vedere că judecarea cauzei se face de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului, pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac. Totodată, în ceea ce priveşte cerinţa ca legea să fie previzibilă şi clară, instanţa reţine că textul de lege aduce în discuţie verificarea atribuţiilor stabilite de lege în sarcina semnatarului actului administrativ, dispoziţii legale care nu sunt lipsite de previzibilitate, claritate şi precizie, întrucât intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu se aplica sancţiuni automate, pentru simpla semnare a unui act, ci în urma unei verificări a atribuţiilor fiecărui semnatar, în speţă în raport cu dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 215/2001, astfel că dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 nu aduc atingere vreunei prevederi constituţionale, iar sesizarea formulată nu comportă probleme de neconstituţionalitate.
    18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Sancţiunea amenzii pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. h) şi i) se aplică funcţionarilor publici responsabili de verificarea documentaţiilor care stau la baza emiterii certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare, precum şi semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.“
    22. Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate fac trimitere la art. 26 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 50/1991, care prevede că: „(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: (...)
    h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum şi emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conţin lista cuprinzând avizele şi acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiţii, sau eliberarea acestora condiţionat de elaborarea prealabilă a unei documentaţii de urbanism sau a oricăror documentaţii tehnice de definire a scopului solicitării, cu depăşirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiţionarea furnizării informaţiilor de interes public prevăzute la art. 6 alin. (1);
    i) emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare:
    - în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizaţia de construire/desfiinţare;
    – în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, aprobate potrivit legii;
    – în baza unor documentaţii incomplete sau elaborate în neconcordanţă cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conţinutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care nu conţin avizele şi acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii;
    – în lipsa expertizei tehnice privind punerea în siguranţă a întregii construcţii, în cazul lucrărilor de consolidare;
    – în baza altor documente decât cele cerute prin prezenta lege;“.


    23. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, în art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi în art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală precum cele invocate în cauza de faţă.
    25. Astfel, prin Decizia nr. 436 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 10 octombrie 2019, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, a observat că dispoziţiile criticate şi în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, stabilesc răspunderea contravenţională a semnatarilor certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare, stabilind sancţiunea amenzii pentru săvârşirea faptelor prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 50/1991.
    26. Referitor la emiterea şi semnarea autorizaţiilor de construire, Curtea a reţinut că, potrivit art. 63 alin. (5) lit. g) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, primarul emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative. În acest sens, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 dispune că: „Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3“. În acelaşi sens, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 23 noiembrie 2009, stabilesc că: „Autorizaţiile de construire sau de desfiinţare pentru executarea lucrărilor de construcţii prevăzute la art. 3 alin. (1) din Lege se emit de către autorităţile administraţiei publice judeţene sau locale, potrivit competenţelor prevăzute la art. 4 alin. (1) din Lege, pentru lucrările care se execută în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, în funcţie de categoriile de construcţii şi lucrări, precum şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism şi a planurilor de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.“ În acelaşi timp, art. 49 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 dispune că „Semnarea autorizaţiei de construire/desfiinţare se face de către autoritatea administraţiei publice judeţene/locale, după caz, potrivit competenţelor prevăzute la art. 4 din Lege. Alături de autoritatea administraţiei publice emitente, autorizaţia de construire/desfiinţare se mai semnează de secretarul general ori de secretar, precum şi de arhitectul-şef sau de către persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice emitente, acolo unde nu este instituită funcţia de arhitect-şef. Responsabilitatea emiterii actului revine tuturor semnatarilor acestuia, potrivit atribuţiilor stabilite în conformitate cu prevederile legale în vigoare“. De asemenea, prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 50/1991 stabilesc că: „Autorizaţia de construire se semnează de preşedintele consiliului judeţean sau de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-şef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice emitente, responsabilitatea emiterii autorizaţiilor revenind semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii“. În mod similar, legea dispune şi cu privire la emiterea şi semnarea certificatelor de urbanism [a se vedea în acest sens art. 6 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 şi art. 36 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991].
    27. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că acordarea atribuţiilor de emitere şi semnare a autorizaţiilor de construire a certificatelor de urbanism, pe baza avizelor şi a acordurilor necesare în procedura de autorizare, prevăzute de lege, primarul dispunând de un aparat de specialitate constituit din angajaţi - funcţionari publici cu atribuţii în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului şi autorizării executării lucrărilor de construcţii pentru lucrările care se execută, dă expresie principiului descentralizării serviciilor publice, pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale, potrivit art. 120 alin. (1) din Constituţie, şi reprezintă o aplicare a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. În acest sens, prevederile art. 61 alin. (2) şi (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 stabilesc că primarul asigură respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local, beneficiind de un aparat de specialitate pe care îl conduce.
    28. Astfel, departe de a reprezenta o simplă formalitate, semnarea autorizaţiilor de construire implică anumite verificări privind existenţa unei documentaţii complete, care să respecte cerinţele legale, iar neîndeplinirea unui asemenea rol nu poate rămâne fără consecinţe juridice, de vreme ce săvârşirea unor fapte contrare legii atrage răspunderea juridică. De altfel, prevederile art. 49 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, menţionate mai sus, stabilesc sancţiunea nulităţii autorizaţiei de construire care nu cuprinde toate semnăturile prevăzute de lege.
    29. Având în vedere considerentele expuse, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate, interpretate în ansamblul prevederilor legale referitoare la semnarea autorizaţiilor de construire, cuprind reperele necesare şi suficiente pentru ca destinatarul acestora să îşi adapteze în mod corespunzător conduita.
    30. Curtea constată că dispoziţiile din Legea nr. 215/2001 referitoare la rolul şi atribuţiile primarului şi cele privind atribuţiile secretarului unităţii administrativ-teritoriale, respectiv art. 61 alin. (2) şi (3), art. 63 alin. (5) lit. g) şi art. 117, au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, aceste norme regăsindu-se cu un conţinut identic în art. 154 alin. (1), art. 155 alin. (5) lit. g) şi art. 243 din Codul administrativ. Ca atare, raţionamentul reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 436 din 4 iulie 2019, precitată, îşi păstrează valabilitatea.
    31. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu conţin norme contrare dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Procedura de constatare şi sancţionare a contravenţiilor de către agentul constatator (în cazul de faţă, Inspectoratul de Stat în Construcţii) reprezintă o etapă administrativă, aceasta fiind urmată de cea jurisdicţională, declanşată prin acţiunea judiciară a contravenientului. Astfel, dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 reglementează o cale de acces la instanţa judecătorească, respectiv plângerea contravenţională, stabilind că împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia şi că plângerea suspendă executarea sancţiunii amenzii. De asemenea, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, act normativ care reprezintă cadrul general în materie, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel, care se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
    32. În aceste condiţii, Curtea a constatat că dispoziţiile legale enunţate asigură garanţii adecvate specifice unui proces echitabil în cadrul căruia persoana sancţionată contravenţional îşi poate formula apărările şi exercita drepturile procesuale, pretinsele abuzuri fiind supuse controlului de legalitate şi temeinicie exercitat de instanţa judecătorească.
    33. În final, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză atât timp cât autorul excepţiei nu indică vreo normă din categoria reglementărilor Uniunii Europene, cu caracter obligatoriu, pretins încălcată.
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andrei Ioan Chiliman în Dosarul nr. 7.569/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi de Florina Dragnea în Dosarul nr. 19.580/302/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016