Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 544 din 26 septembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 544 din 26 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 70 din 31 ianuarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Brătilă în Dosarul nr. 3.140/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.282 D/2017.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal respectă exigenţele constituţionale, opţiunea legiuitorului de a sancţiona, în acest mod, concursul de infracţiuni încadrându-se în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Cu privire la critica formulată de autorul excepţiei, potrivit căreia nu ar exista o limită maximă a pedepsei rezultante obţinute în urma aplicării textului criticat, se susţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât o astfel de pedeapsă rezultantă nu poate să depăşească limita generală a pedepsei cu închisoarea, prevăzută la art. 60 din Codul penal, care este de 30 de ani. Cu privire la individualizarea pedepselor, se arată că există o individualizare legală, făcută de legiuitor, şi o individualizare judiciară, care aparţine judecătorului, iar prin maniera de reglementare a pedepsirii concursului de infracţiuni, la art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, legiuitorul nu a încălcat atribuţiile judecătorului.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 4 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.140/114/2015, Tribunalul Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Brătilă într-o cauză având ca obiect judecarea unor cauze penale conexe, în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în forma continuată, participaţie improprie la infracţiunea de dare de mită, instigare la dare de mită în forma continuată şi trafic de influenţă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul criticat este neconstituţional întrucât determină aplicarea unor pedepse rezultante al căror cuantum nu este reglementat cu claritate de legea penală şi la a căror stabilire nu sunt avute în vedere criterii obiective, cum ar fi maximul special al pedepselor, motiv pentru care acesta contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se susţine, de asemenea, că prin aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal se poate ajunge la stabilirea unor pedepse exagerat de mari pentru infracţiuni al căror maxim special este mult inferior pedepsei rezultante şi, totodată, la pedepse rezultante care nu sunt reglementate prin lege pentru infracţiunile pentru care se dispune condamnarea, motiv pentru care textul criticat contravine dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza a doua din Convenţie. Se mai susţine că, astfel, aplicarea pedepsei rezultante, calculată potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, reprezintă un tratament inuman sau degradant, conform prevederilor art. 3 din Convenţie şi ale art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
    6. Tribunalul Buzău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia analizată, de exemplu, Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, Decizia nr. 782 din 17 noiembrie 2015, Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016 şi Decizia nr. 775 din 15 decembrie 2016. Se susţine că prin Codul penal în vigoare legiuitorul a dorit să ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, în condiţiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracţiuni, cu toate că era un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancţionată, fiind ignorată de instanţe cu ocazia stabilirii pedepselor rezultante, întrucât sporul de pedeapsă avea un caracter facultativ. Se arată că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei rezultante, în cazul concursului de infracţiuni, în condiţiile şi în temeiul legii, potrivit art. 23 alin. (12) din Constituţie, o garanţie împotriva unei eventuale ingerinţe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală maximă a pedepsei închisorii impusă prin lege. Se susţine că o limită a cuantumului pedepsei rezultante este cea reglementată la art. 60 din Codul penal, respectiv limita generală maximă a închisorii, care este de 30 de ani.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 711 din 27 octombrie 2015, paragrafele 41 şi 44. Se arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, reglementarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni este de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa încât nu se poate susţine că aplicarea unui spor obligatoriu, egal cu o treime din totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile săvârşite în concurs, este neconstituţională.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, care au următorul conţinut: „(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: […] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite“;
    12. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 23 alin. (11) şi (12) cu privire la libertatea individuală, precum şi prevederilor art. 3 referitoare la interzicerea torturii şi ale art. 7 referitoare la principiul legalităţii incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitoare la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal au mai făcut obiectul unor critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând mai multe decizii, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată, de exemplu, Decizia nr. 447 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018, Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2019, şi Decizia nr. 113 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 27 mai 2019.
    14. Prin Decizia nr. 447 din 28 iunie 2018, paragrafele 14-17, 19 şi 20, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reglementează în materia sancţionării concursului de infracţiuni săvârşite de persoana fizică, infractor major, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, instituind tratamentul penal al concursului de infracţiuni prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix. Aşadar, potrivit prevederilor precitate, dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest context, Curtea a reţinut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. S-a arătat, prin aceeaşi decizie, că în actualul Cod penal legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracţiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni, în contextul în care critica principală a tendinţelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracţiuni, a fost aceea că sistemul sancţionator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „soluţia de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică“. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere şi instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, în condiţiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracţiuni, deşi un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancţionată, cauza de agravare fiind în foarte multe situaţii ignorată de instanţe în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Aşa încât, noul Cod penal răspunde unei puternice exigenţe sociale, aceea de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni“. Aşadar, în cazul concursului de infracţiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea - singura sancţiune aplicată, în mod obişnuit, de către instanţe sub legea veche -, sub imperiul legii noi, este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a reţinut că, întrucât săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă pe calea infracţională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale.
    15. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni intră în atribuţiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancţiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Aşa fiind, Curtea a reţinut că prin adoptarea noului regim juridic de sancţionare a celor două forme de concurs de infracţiuni, real şi formal - referitor la persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.
    16. De asemenea, Curtea nu a reţinut nici susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora prevederile constituţionale ale art. 23 referitor la libertatea individuală ar fi încălcate de dispoziţiile de lege criticate. În această privinţă s-a reţinut că libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita între coordonatele stabilite de ordinea de drept, aşa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcţie de gravitatea comportamentului infracţional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziţii penale însă trebuie să fie strict delimitate şi condiţionate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea a constatat că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei principale (rezultante) în caz de concurs de infracţiuni „în condiţiile şi în temeiul legii“, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanţie împotriva unei eventuale ingerinţe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. Aşadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăşi limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege, pedeapsa se reduce corespunzător.
    17. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate prevăd reguli clare, precise şi previzibile de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni, atunci când pentru faptele săvârşite s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, reguli a căror aplicare duce la stabilirea unei pedepse rezultante care nu poate depăşi maximul general al pedepselor penale cu închisoarea, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 7 paragraful 1 teza a II-a din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei, astfel cum acestea au fost preluate la art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală.
    18. Pentru aceleaşi motive, Curtea a reţinut că nu poate fi constatată nici încălcarea, prin prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, a dispoziţiilor convenţionale şi a celor de drept european referitoare la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, astfel cum acestea se regăsesc la art. 22 alin. (2) din Constituţie, aplicarea textului criticat neputând afecta integritatea fizică sau psihică ori demnitatea persoanei condamnate câtă vreme pedeapsa rezultantă nu depăşeşte maximul general al pedepsei prevăzut la art. 60 din Codul penal.
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei anterior invocate, atât soluţia, cât şi considerentele reţinute în decizia mai sus analizată sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
    20. Distinct de jurisprudenţa mai sus enunţată, pentru aceleaşi considerente, Curtea reţine că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la standardele de calitate a legii şi nici pe cele ale art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitoare la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Brătilă în Dosarul nr. 3.140/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secţia penală şi constată că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 septembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016