Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 536 din 2 iulie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 536 din 2 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 969 din 21 octombrie 2020

┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Oprea în Dosarul nr. 1.284/54/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 213D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Calcularea termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri nu încalcă dreptul la apărare al părţii raportat la finalitatea căii extraordinare de atac care protejează efectul negativ al autorităţii de lucru judecat al primei hotărâri doar prin prisma soluţiei contrare pronunţate asupra aceleiaşi chestiuni litigioase în dosare diferite. Or, soluţia a fost cunoscută de parte încă de la pronunţare. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii, respectiv Decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.284/54/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Oprea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în situaţia în care se interpretează în sensul că termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire începe să curgă de la data pronunţării hotărârii definitive şi în situaţia în care încălcarea autorităţii de lucru judecat se face prin considerentele hotărârii definitive, şi nu prin dispozitivul acesteia. Aşadar, partea interesată nu poate cunoaşte încălcarea autorităţii de lucru judecat prin considerentele hotărârii decât la comunicarea acesteia.
    6. Prin urmare, apreciază că, întrucât considerentele nu pot fi cunoscute decât de la data comunicării hotărârii, termenul de formulare a cererii de revizuire trebuie să fie calculat de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive, iar nu de la data pronunţării acesteia. Însă acest aspect nu este reglementat distinct de legiuitor, ceea ce atrage încălcarea dreptului la apărare.
    7. Se mai susţine că în contextul în care legiuitorul a prevăzut prin noile dispoziţii ale Codului de procedură civilă că poate să facă obiect al căii de atac [art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă] şi partea din hotărâre referitoare la considerente, este evidentă scăparea legiuitorului de a reglementa distinct termenul de formulare a cererii de revizuire pentru ipoteza în care încălcarea autorităţii de lucru judecat se manifestă sub aspectul modului de argumentare a considerentelor.
    8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prin calcularea termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care coincide cu data pronunţării acesteia, nu este încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie, întrucât instanţa de revizuire nu are competenţe să examineze pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri pronunţate anterior. Chiar dacă autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul hotărârii judecătoreşti, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, în cazul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este protejat numai efectul negativ, nu şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Acest aspect rezultă din dispoziţiile art. 513 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, care prevăd că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre. Prin urmare, instanţa învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă verifică eventuala încălcare a efectului negativ al autorităţii de lucru judecat doar prin prisma soluţiilor pronunţate în dosare diferite, între care există identitate de părţi, obiect şi cauză. Or, soluţia pronunţată ulterior poate fi cunoscută de parte încă de la data pronunţării, motiv pentru care aceasta poate formula cererea de revizuire cu respectarea termenului de o lună, care curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Astfel, pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de revizuire de o lună nu este relevantă data la care partea interesată a luat cunoştinţă de considerentele hotărârii atacate, având în vedere că, în cazul acestui motiv de revizuire, se analizează numai soluţiile din cuprinsul hotărârilor pretins contradictorii, care pot fi cunoscute încă de la momentul pronunţării, nu şi considerentele acestor hotărâri. Prin urmare, calcularea termenului de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care coincide cu data pronunţării, nu conduce la încălcarea dreptului la apărare.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Prevederile legale criticate nu aduc atingere principiului constituţional potrivit căruia dreptul la apărare este garantat. Textul legal criticat nu conţine norme care prin natura lor îngrădesc autorului excepţiei de neconstituţionalitate posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.“
    14. Art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, la care face trimitere textul de lege criticat, prevede unul dintre cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, anume atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
    15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, a reţinut că textul de lege criticat stabileşte termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condiţiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă, unele hotărâri devin definitive la data pronunţării (este vorba despre hotărârile date în recurs şi cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs).
    17. Curtea a reţinut că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
    18. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Întro asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, după cum observă Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse întro altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui deal doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
    19. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
    20. Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Oprea în Dosarul nr. 1.284/54/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 iulie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016